sâmbătă, 19 august 2017

CANONIZAREA SFANTULUI IERARH GLICHERIE MARTURISITORUL
EMISIUNE TVR INTEGRALA

1999


vineri, 21 iulie 2017

O RUGAMINTE!

     Cu totii avem nevoie de marturii care sa ne intareasca in dreapta credinta, care sa ne ajute sa intelegem mai bine cum a fost atunci prigoana dupa schimbarea calendarului, ce au trait cei care au infruntat acele orori si care au fost martorii unor adevarate minuni care de multe ori il au ca mijlocitor pe Sfantul Ierarh Glicherie Marturisitorul. Trebuie sa cunoastem, sa intelegem, sa ne pregatim. Roata se invarte, istoria se repeta, nu la fel dar asemanator. Vazand si auzind din gura lor propriile marturii suntem patrunsi si miscati de masura jertfei lor.
Da, am avut imensa bucurie sa vizionam cateva inregistrari cu oameni care l-au cunoscut personal pe Sfantul Ierarh Glicherie Marturisitorul si care i-au fost aproape in acele cumplite vremuri de cernere si am realizat inca odata ca este important si absolut necesar sa fie consemnate asemenea marturii video. Acesti oameni sunt foarte batrani si datorita varstei se sting pe rand si iau cu ei dincolo de mormant amintiri de care noi avem atata nevoie. Pe unii i-am cunoscut, despre unii am auzit dar sigur sunt si altii care pot da marturie. Ajutati-ne sa-i gasim.
Haideti sa ne mobilizam si sa incercam sa aflam mai multe despre ei, unde sunt, cum ii putem contacta etc.
Va rugam sa ne trimiteti pe mail informatii despre ei. Orice sugestii sunt binevenite. Noi vom incerca sa-i contactam pentru a inregistra marturiile lor. Daca puteti sa o faceti voi personal, intr-o maniera decenta si responsabila este iarasi bine si foarte bine (si ne trimiteti direct materialul video inregistrat). Acesti martori uitati de vreme sunt inca printre noi si poarta in suflet comori ce trebuiesc descoperite.
Este nevoie de putina vointa, va rugam in numele si spre lauda Sfantului Ierarh Glicherie Marturisitorul sa ne ajutati sa-i gasim.
Asteptam orice informatii si sugestii in acest sens pe adresa de e-mail,
Va multumim pentru intelegere si ajutor. Dumnezeu sa binecuvinteze acest demers spre cinstea si lauda sfantului nostru!




joi, 29 iunie 2017

Sfantul Ierarh Glicherie Marturisitorul

Slatioara 2017

http://www.cronicadefalticeni.ro/cateva-mii-de-ortodocsii-pe-stil-vechi-au-venit-la-manastirea-slatioara-pentru-a-l-sarbatori-pe-sfantul-glicherie/








vineri, 19 mai 2017

 DE UNDE VIN COPIII?

Mama, Barza sau Fabrica de Copii?



     Am cunoscut zilele trecute, mai exact in doua zile consecutive, absolut conjunctural doua familii cu multi copii. Intr-o zi o familie cu 10 copii si in cealalta zi o familie cu sapte copii, fara nici o legatura cauzala intre ele. Am socializat putin cu ambele familii, exact cat a permis acel context pasager. Trairile datorate acestor scurte intalniri m-au determinat sa povestesc aici cateva ganduri.
Eu, ”ca unul ce are cativa copii la activ”, am fost profund impresionat de intalnirea cu aceste familii. Impresiile m-au urmarit cateva zile la rand. A fost ceva special, o stare de bine, de nadejde, de bucurie. Acele familii radiau ceva special, parca impartaseau bucuria unui secret comun, aveau ceva numai al lor, o comuniune de neinteles pentru cei din afara. Ei traiau ceva frumos si strain de aceasta lume aflata in deriva. Ceva diferit de ”valorile” contemporane promovate cu forta demonocratiei. Ma refer aici la ideile depopularii fortate, la planning-ul familial, promovarea contraceptiei, avortului, a noilor valori total straine ideii de familie si mai ales indreptate impotriva ideii de familie cu multi copii.
Atunci am simtit ca merita sa sarut mana acelor mame. Mi-a fost rusine sa nu fiu interpretat gresit si acum parca regret asta.
Cu adevarat acelea sunt mame eroine ca si cele care au trait cu mult inaintea lor. Cele dinainte au crescut copii in conditii foarte grele fara ajutorul inovatiilor moderne. Imaginati-va ca trebuie sa cresteti 10 copii doar fara masina de spalat si fara pampers. Pare deja o aventura peste puterile noastre. Mamele contemporane au masini de spalat, pampers si toate cele necesare, dar au impotriva tot sistemul si tot oprobiul public. Ele lupta cu mentalitatile, directivele si chiar legile contemporane. Umblati doar cu 4/5 copii de mana pe strada si vedeti cum va priveste lumea, spuneti la serviciu ca aveti 5 copii (nu vorbim de 10) si vedeti cum sunteti priviti. Parintii cu multi copii au dus in trecut si au de dus si acum o lupta grea.
Cu atat mai greu este astazi sa iti cresti copiii crestineste, sa ii inveti si sa ii educi corect in total contrast cu tot ceea ce vad la scoala si in mediul in care se invart, unde provocarile sunt imense, de la smartphone si internet pana la droguri si prostitutie. Este greu uneori doar sa faci sandwich-uri dimineata pentru 5 copii care merg la scoala si sa faci fata la spalat si uscat rufe la volum mare aproape zilnic. Asta fara sa mai vorbim de teme si mai ales indrumare si povatuire pentru toate problemele emotionale si sufletesti care apar zilnic si sunt in crestere proportionala odata cu varsta. Da, este greu sa fii parinte si mai ales sa ai multi copii, DAR ESTE FABULOS DE FAIN SI BINE! Aceasta bucurie nu poate fi explicata si nu se compara cu nimic din lumea asta.
Am vazut asta foarte clar in ochii acelor doua familii. Dincolo de transpiratia, ridurile si oboseala evidenta a parintilor, se vedea acea lumina discreta ce stralucea in ochii lor si cumva in ochii copiilor, era taina lor si a familiilor cu multi copii.
Am vazut asta mai de mult si in ochii familiei Bodnariu in Romania (in plus era si o anumita rezerva si teama, frica omului patit). De atunci am vorbit personal cu mai multi romani stabiliti in Norvegia si alte tari nordice apropiate. Am facut asta deoarece nu am vrut sa iau neaparat de bun tot ce am citit pe internet despre abuzurile Barnevernet. Am primit confirmarea faptului ca exista acele abuzuri si ca acolo functioneaza o cenzura aproape perfecta, majoritatea nu stie nimic despre asta, pentru ca nu se vorbeste pe subiect la modul oficial si pentru ca cei care au ceva de spus tac, da, tac de frica. Se pare ca aceasta lumina frumoasa si tainica, despre care vorbeam mai sus, s-a stins de mult in ochii majoritatii nordicilor care traiesc in cele mai ”civilizate” tari din lume. Se stinge incet in lumea intreaga…
In contrast cu bucuria din ochii parintilor am vazut si tristetea din ochii acelor cupluri care acum au ajuns la o varsta si nu pot avea urmasi. Din pacate multi dintre ei au imbratisat in tinerete o conceptie gresita. Sa nu facem copii acum, sa tragem tare pentru a face intai cariera, pentru a avea o situatie materiala buna ca sa avem ce oferi copiilor. Greutatile si nivelul de expectanta a tot crescut, timpul a trecut si atunci cand si-au dorit copii nu au mai putut avea. Metodele contraceptive si varsta si-au spus si ele cuvantul, dar nu mai mult decat Dumnezeu. Copiii se fac la tinerete, atunci cand poate nu ai conditii si bani de ajuns, dar cand ai curajul si sanatatea de partea ta (cum spune o vorba din popor, ”fiecare copil vine in lume cu o paine sub brat”. Perfect adevarat, Dumnezeu poarta de grija si nu moare nimeni de foame).
Rabdarea se pierde odata cu varsta si apar obiceiurile si tabieturile. De la o anumita varsta copiii se cresc din ce in ce mai greu, cu mult efort psihic si cu mari sacrificii (nu financiare). Toate se fac la vremea lor! Este imensa tristetea din ochii acelor cupluri, multi dintre ei oameni realizati si respectati acum in societate, cu o stare materiala de invidiat, care realizeaza ca totul a fost in van, ca nu ramane nimic real in urma lor, ca li se stinge neamul si amintirea in lume. Exista totusi si pentru ei o varianta de sacrificiu, adoptia, dar asta este o cu totul alta poveste, o aventura greu de imaginat…
Acum, as vrea sa va mai povestesc ceva in contrast aparent cu imaginea idilica a unei familii fericite. Pana nu de mult aveam impresia ca esti ocolit de moarte daca esti parinte si ai in crestere mai multi copii mici. Credeam cumva ca ai o misiune sacra si trebuie sa fii aici alaturi de ei asa cum e firesc, mai ales atunci cand sunt mici. Bineinteles ca moartea e posibila oricand, dar pare improbabila si nejustificata pentru un parinte aflat in situatia despre care vorbim. Toata aceasta impresie de suprafata pe care o aveam s-a naruit de putina vreme, cand am aflat despre moartea unor parinti diferiti din biserica noastra, parinti care aveau copii mici in crestere. La unul dintre cazuri a murit un tata care parea a fi o forta de sanatate si putere a naturii, a murit asa subit si a lasat in urma o mama indurerata cu mai multi copii. Greu de inteles cu logica omeneasca ratiunea lui Dumnezeu. Nu am nici un dubiu ca se aplica si aici unicul si inteleptul proverb romanesc ”tot raul spre bine”. Oricum asta a fost pentru mine dovada ca e posibil si foarte probabil si un asemenea scenariu trist.
Legat de subiectul acesta al mortii, trebuie sa spun ca am participat la cateva pomeniri si parastase in familie si am inteles un lucru. Este foarte important sa ramana in urma ta cineva din familie, care sa iti faca pomana dupa randuiala crestineasca de cate ori se cuvine. Uitarea functioneaza perfect, dupa ce mori esti uitat treptat, asta e cert. Dumnezeu ingaduie uitarea ca sa ne putem continua viata in mod normal, dar ingaduie uitarea cu masura pentru cei din aceeasi familie.
Este esential sa ai copii educati bine crestineste, care sa isi aduca aminte de tine pentru a face toate pomenirile. Atunci cand toti te vor uita definitiv ei isi vor aduce aminte. Aceasta aducere aminte este de multe ori salvatoare, este atat de importanta incat de multe ori poate scoate si sufletele repausatilor din iad. Cate suflete nu se tanguiesc oare in iad si ar da orice sa aiba pe cineva in lume care sa faca pomeniri si milostenii pentru ei, sa implineasca acele pacate pentru care nu au mai avut suficiente fapte bune de pus in balanta. Da, nemurirea se poate obtine si prin copii, bun de stiut!
Copiii sunt legatura dintre viata si moarte, ei au rolul lor neinteles corect in zilele noastre. Dar de unde vin ei? O intrebare pe cat de banala pe atat de complexa si profunda. Unii parinti au copii imediat fara nici un efort, altii ii dobandesc foarte, foarte greu, iar altii raman fara ei pana la sfarsit. Un lucru este evident aici, nu parintii sunt cei care aduc copiii in lume, ei incearca. Ei pot fi vehicule de transport cu autoservire inclusa (mama), dar nu sunt ei cei responsabili cu adevarat de sosirea pruncilor in lume.
Barza poate fi raspunsul pentru unii mai mici, fabrica de copii (maternitatea) raspunsul pentru unii mai mari si neimplicati, parintii si mai ales mama sunt raspunsul pentru marea majoritate. Dumnezeu este raspunsul final. Daca lumea ar intelege ca Dumnezeu trimite copiii in lume doar atunci cand trebuie, multe poate s-ar schimba. Dumnezeu iubeste copiii si cu atat mai mult copilul din noi! Ma inclin in fata parintilor cu multi copii si mai ales in fata acestor mame care tin pe umerii lor fragili viitorul omenirii!
As vrea in final sa mai impartasesc cu voi o experienta recenta care m-a marcat. Cineva apropiat mie a facut pomana cuvenita la biserica pentru unul dintre parinti care a murit. In plus si-a dorit sa mai dea personal ceva de pomana si avand nevoie de ajutor m-a rugat pe mine sa il insotesc, sa il ajut. Zis si facut. Am ridicat de la o patiserie comanda facuta in avans, putin peste 100 de placinte bune cu branza si stafide si am plecat spre un mare azil de batrani unde aveam de gand sa le impartim. Aici a inceput aventura.
La azil ne-am lovit de imposibil. Nu a fost de ajuns bonul care justifica provenienta produselor si nici explicatiile noastre. Ne-au cerut factura fiscala si contract de sponsorizare si in plus un soi de declaratie de conformitate din partea producatorului pentru produse. Aceste cereri nu sunt absurde, intr-un fel e de inteles ca nu poti oferi rezidentilor ceva de mancare fara sa ai siguranta calitatii produselor, e o raspundere pe care trebuie sa poti sa ti-o asumi. Trebuia sa avem copii dupa buletin, sa avem formularul de contract, sa ne fi programat din timp etc.
Pe cat eram de bine intentionati, pe atat am ramas de blocati. Am realizat ca oamenii astia au cumva dreptate dar ca asta ne impiedica pe noi sa facem o milostenie la modul natural, simplu si nebirocratic. Am plecat de acolo in cautarea unei cantine sociale despre care stiam. Ajunsi in celalalt capat de oras am vazut ca era deja inchis, am ajuns pe la 17, adica prea tarziu. Am sunat la telefonul afisat pe geam in ideea ca poate cineva poate prelua si redistribui bunatatile noastre (placintele alea miroseau grozav) sau ne poate face vreo sugestie. Nu a raspuns nimeni.
Atunci mi-am adus aminte de vorba mamei. Bucurati-va daca va bate cineva la poarta sa va ceara de pomana ca o sa vina vremea sa vreti sa dati si sa nu aveti cui. Pe acest subiect s-a scris deja, in lume cei homeless si saraci sunt alungati, arestati si total nedoriti. In Anglia parca au pus chiar tepuse speciale in locurile unde dormeau acestia. Societatea viitorului nu are nevoie de varstnici, cu atat mai putin de unii fara adapost si saraci. Sunt numai buni sa aleaga democratic euthanasia. Lumea civilizata nu iubeste cersetorii si saracii si  nu agreaza ideea de milostenie.
Ajunsi in impas (nu puteam imparti la colt de strada peste 100 de placinte) am optat pentru o varianta de compromis. Sa mergem intr-un cartier marginas in tiganie, la tigani acasa.
Deoarece amandoi nu avem nici un stress sau teama fata de astfel de incursiuni (ba din contra, ne face placere) am intrat cu masina pe stradute intortocheate pana la periferie in zona rau famata unde locuiesc tiganii. A fost ca in filmele lui Emir Kusturica. Am intrat in alta lume. Aici am fost imediat inconjurati de o multime curioasa, de la puradei dezbracati pe jumatate si desculti, la pirande frumoase cu cozi impletite si imbracate ca primavara cu tot alaiul ei de flori si pana la tigani mustaciosi bine ferchezuiti.
Sunt prea multe de povestit. Incerc sa ma rezum la esential. In primul rand oamenii aia sunt vii, sunt curiosi, sunt prezenti. Ne-au inconjurat imediat. In lumea civilizata in cel mai fericit caz altii ne-ar fi privit ascunsi de dupa perdele din casa si eventual ar fi sunat la politie sa raporteze doi ciudati care tulbura linistea si ordinea publica. Daca nu stiati, dincolo se practica si incurajeaza serios si oficial “turnatoria”, e la mare cautare sa fii sifonar, sa iti parasti vecinul, sa raportezi si asta in calitate de bun cetatean.
Apoi oamenii aceia ,care nu erau nici pe departe cu totii saraci, s-au bucurat sincer si au primit fara reticente si din toata inima pomana noastra. Unii dintre ei cu masini bune si bani chiar ne-au spus: "Noi avem tot ce ne trebuie, dar ne bucuram de pomana voastra. Vedem ca o faceti din suflet si ne bucuram si noi si zicem Bogdaproste, sa fie primit!". Ne-am simtit ca in mijlocul unei familii.
Oamenii aceia erau asa frumosi si cei saraci si cei bogati si aveau o gramada de copii, care erau la fel de frumosi. Nu am vazut un copil cu smartphone in mana, toti se jucau in strada. Am stat de vorba cu ei sincer, ca de la suflet la suflet si la sfarsit, unul a facut parca in numele tuturor o remarca epica, “ce bine ca am mai stat si noi asa de vorba”. Parca eram reprezentantii a doua civilizatii instrainate de sute de ani care acum se regaseau in mod mirabil. Toti au spus din inima bogdaproste si ne-au transmis o inexplicabila stare de bucurie. Erau atat de naturali si frumosi, in total contrast cu convenientele, standardele si artficiile lumii moderne. Conservatori in traditiile si obiceiurile lor, cu multi copii si foarte primitori semanau cu o adevarata comunitate traditionala. I-am simtit mai crestini decat pe multi alti crestini autentici. Nu vreau sa idealizez sau sa coafez realitatea despre tigani, care dupa cum bine stim este alta de multe ori. Va povestesc doar ce am trait atunci si adevarul este ca a fost totul trait si simtit asa. Mi-a confirmat prietenul meu cand l-am intrebat, deoarece am vrut sa ma asigur ca nu am luat-o eu cumva “pe aratura”.
El a simtit la fel totul si aceasta stare de bine, bucurie si entuziasm m-a urmarit atunci toata ziua. Am simtit ca ne-a ajutat Dumnezeu sa facem pomana cu adevarat, placintele acelea chiar au fost pentru ei. Dumnezeu ne-a ascultat rugaciunea atunci cand am zis: “Doamne ajuta-ne sa gasim, sa avem cui da de pomana”.
Am plecat din mijlocul lor cu sentimentul ca ne despartim de niste prieteni apropiati si in plus cu o anumita nostalgie. Un dor ascuns dupa autentic si traditional, lucruri pe care le-am cam pierdut in lumea noastra.
Dintre marile bucurii ale vietii, doua cred eu acum ca sunt la loc de cinste si pe ambele le-am trait in mijlocul acelor tigani primitori. Una este bucuria de a avea multi copii (asta se vedea clar si la ei, pareau oameni fericiti si impliniti). Ce poate fi mai frumos decat sentimentul de a-i vedea sarind pe tine si strigandu-ti numele atunci cand te intorci acasa. Cand te coplesesc cu dorinta de a te lua in brate de bucurie ca te vad dupa o zi intrega, sau atunci cand vin la pieptul tau si cauta alinare pentru vreo durere sau suferinta. Parintii cunosc bine despre ce vorbesc aici.
O alta mare bucurie traita si inteleasa cu aceasta ocazie ce mi s-a oferit fara sa o merit, este sa vezi si sa simti bucuria celui care primeste milostenie de la tine. Sa dai tu de pomana cu mana ta si sa-i transmiti direct omului odata cu milostenia si gandul tau bun, bucuria ca il poti mangaia putin. Cu adevarat, ”mai fericit este a da decat a lua”! Daca vreti si puteti sa faceti copii si milostenie, aveti la indemana o reteta simpla pentru fericire. Bineinteles ca vine la pachet cu foarte multa suferinta si ispite, dar merita din plin!
Nu as vrea sa fiu inteles gresit. Oamenii pot fi fericiti si cu putini/multi copii si fara ei, cata vreme fac voia Lui Dumnezeu. Fiecare are drumul si crucea sa, iar acest material nu incurajeaza sau catalogheaza ceva sau pe cineva. Aceste randuri sunt doar expresia bucuriei de a impartasi anumite trairi. E bine, e rau, nu stiu, asta trebuie sa spuneti voi. Pana atunci, s-auzim de bine si Doamne ajuta!

Si totusi, de unde vin copiii? Cred ca vin din dragoste, din dragostea Lui Dumnezeu fata de noi, care suntem copiii Lui si din dragostea parintilor, copiii vin din dragoste…




luni, 24 aprilie 2017

RECORDURILE NEPUTINTEI!


Ieri am citit despre moartea napraznica a doi copii foarte speciali. Consider ca acest eveniment merita o mica analiza dintr-o perspectiva crestina axata pe latura si responsabiltatea educationala a parintilor. Mai jos postam cateva fragmente din stirile media iar la sfarsit cateva ganduri.

   Dor Geta Popescu (13 ani), supranumită alpinista-fenomen a României, deținătoarea mai multor recorduri mondiale şi europene, este unul dintre copiii care au fost uciși de o avalanşa din Retezat. Ea era însoțită de un coleg, Erik Gulacsi, 12 ani, și el deținător al unor recorduri. El este cel de-al doilea copil care a decedat în avalanșa produsă sâmbătă în Retezat.
În tragedia din Munţii Retezat au murit sâmbătă doi copii de 13 şi de 12 ani, după ce au fost surprinşi de o avalanşă pe un traseu periculos, unde zăpada măsoară peste un metru. Copiii erau însoţiţi de cinci adulţi, trei dintre ei au fost răniţi de zăpada prăvălită de pe munte. Rănile supravieţuitorilor nu sunt însă foarte grave, spun echipajele de salvare care au intervenit. Acestea au avut nevoie de patru ore ca să ajungă la locul unde erau oamenii. Meteorologii anunţaseră încă de vineri că în masivul Retezat e risc maxim de avalanşă. A nins mult, iar vântul a bătut cu aproape 100 de kilometri pe oră. Potrivit salvamontiştilor, cei doi adolescenţi care au murit pe munte au fost loviţi puternic de stânci în momentul declanşării avalanşei din Munţii Retezat. Cei doi erau însoţiţi pe munte de taţii lor.
Dor Geta Popescu are în palmares opt recorduri mondiale şi unul european, ea obţinând primul record la zece ani, în 2013, când a devenit cea mai tânără alpinistă din lume care a atins Vârful Ararat (5.137 de metri).
Seful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodeanu, a explicat ca cele doua grupuri pur si simplu nu aveau voie sa fie in acea zona.
"Vorbim de un numar foarte mare de persoane care intr-o perioada cu zapada proaspata nu aveau ce cauta acolo. Chiar daca este cum ziceau unii o scoala de munte. Pai tocmai, asta nu cred ca inveti la scoala de munte sa te duci a doua zi dupa ce a nins proaspat un metru. Asta este cea mai mare greseala pe care o faci intr-o scoala de munte. Sa le-arati ce?
Nu ne-au anuntat ca sunt in zona, de obicei se anunta cand e un grup mare ca sa suplimentam si noi - nu mai erau doi salvamontisti, erau 10, dar nu au zis nimic. (...) Am dat avertizare si ieri si alaltaieri, am dat tot timplul avertizari pentru ca zapada depusa, asta nu trebuie sa fii expert, depusa foarte multa intr-un timp foarte scurt nu are priza jos - e ca zapada de un metru pe acoperisul de tabla, asa se duce", a spus Bodeanu.
Acesta a explicat ca, dintre cei 5 adulti, unul a fost preluat de ambulanta - este vorba despre tatal Dor Getei Popescu - si ceilalti de politisti, pentru a da explicatii despre cum a avut loc tragedia (este deschis dosar penal).
A fost incalcata legea muntelui: Nu profana muntii prin mania recordurilor!
Salvamont Neamt transmite, printr-un mesaj postat pe contul de Facebook, ca in evenimentul de sambata a fost incalcata ultima dintre cele 10 legi ale muntelui. "Trecand peste tragedia in sine, peste drasmatismul situatiei, peste povesti si legende precum ca muntele isi ia din cand in cand jertfa, exista un mare semn de intrebare, un mare DE CE? DE CE... cand de zile intregi SALVAMONT Hunedoara emitea avertizari de pericol iminent de avalansa.
Mai mult de atat, aceste avertizari sunt emise pentru turistul obisnuit, nu pentru alpinisti cu mare experienta care au calcat in picioare varfuri de mii de metri... DE CE? Exista o lege a muntelui uitata de mult si de multi, ultima din cele 10 “Nu profana muntii prin mania recordurilor. Intelege-le sufletul!', a scris pe Salvamont Neamt.

Ultima postare a Getei Popescu urcata Vineri dimineata pe Facebook:
"Performantele mele anterioare şi expunerea media sunt argumente solide pentru a te alătura echipei cu care am realizat expediţiile de record in munţi înalţi. Alătură-te echipei câştigătoare, am nevoie de susţinerea ta
Un Comentariu postat pe net:
“Lumea alpina” a sanctionat inca de cativa ani actiunile acestui tata orbit de recorduri, insa evident ca vocile lor nu au avut ecou, prinde mult mai bine o stire bombastica decat o parere critica. Alpinismul de altitudine nu este un sport pentru copii, sa faci recorduri de tipul “cel mai tanar” in acest sport este o mare ineptie din punct de vedere medical, ca sa nu mai vorbim ca din punct de vedere strict sportiv recordurile acestor doua fete nu reprezinta o performanta de top, cum este cazul lui Toma Coconea sau Tibi Useriu. In acest caz, faptul ca nu a fost nimeni atat de inconstient incat sa faca toate acele varfuri la o varsta atat de frageda ar trebui sa ne puna pe ganduri…
Surse:

Cateva ganduri despre ispita vedetismului si educatia copiilor

      Este greu sa te apleci asupra unei asemenea tragedii si sa ramai impartial. Cine poate intelege durerea infinita a tatalui supravietuitor, durere care il va insoti probabil toata viata. Poate tragicul eveniment este o ”mana intinsa” de Dumnezeu familiei, o sansa de schimbare sufleteasca, de pocainta, de inviere duhovniceasca. Este posibil ca Dumnezeu sa fi luat acesti copii acum, aflati poate inca la limita superioara a inocentei, pentru a le salva sufletele de o previzibila boala duhovniceasca numita mandrie si vedetism. Oricum ar fi nu trebuie sa judecam, trebuie insa sa invatam ceva.
Traim intr-o lume concurentiala (spre ex. Coreea de Nord este în topul tarilor cu cea mai mare rata de suicid, pentru al 11-lea an la rand iar una dintre cauze este teama de esec datorata concurentei acerbe la nivel de reusita sociala). Unii parinti din dorinta extrema de reusita pentru copiii lor, ajung sa le induca copiilor frica de esec (urmare fiind depresiile si tentativele de suicid) sau sa le hiperpotenteze anumite abilitati si aptitudini reale sau imaginare din dorinta de reusita absoluta. De aici pana la extreme nu mai e decat un singur pas. Parintii le distrug astfel in mod inconstient copiilor inocenta. Copiii care ajung la performante reale vor avea de luptat prematur cu ispitele mandriei si ale vedetismului si e greu de crezut ca vor iesi invingatori. Toate acele emisiuni de divertisment unde copiii sunt incurajati sa devina campioni si mici vedete sunt distrugatoare.
Cei mici (cu anumite  exceptii) nu ar trebui sa vada lumina reflectoarelor in calitate de aspiranti la titluri, premii si onoruri. Cea mai frumoasa perioada a vietii este copilaria, iar pentru a fi asa, ea trebuie traita si savurata din plin mai ales prin joaca. Copiii trebui sa aiba timp sa se joace (joaca este o modalitate educationala nativa fireasca si minunata). De multe ori cei mici sunt incorsetati intr-un program zilnic sufocant, scoala, afterschool, meditatii, discipline recreative/sportive/educative optionale, unele dupa altele fara pauze consistente si fara timp de joaca.
Este foarte bine ca ei sa fie implicati in activitati extrascolare si sa practice macar un sport, DAR cu masura si cu timp liber suficient. Din pacate sistemul educational urmeaza acest trend opresiv axat pe competitie si performanta si mai ales pe cantitate. Programa scolara este foarte incarcata iar varsta de ”scolarizare” coboara. Se doreste ca cei mici sa fie ”institutionalizati” de la varste cat mai fragede. Scopul final camuflat si nedeclarat este ruptura dintre parinti si copii, ideea e sa fie cat mai ocupati si obositi, sa se vada mai rar si mai putin. Asta este societatea viitorului in care veti auzi dictonul suprem: ”Copiii vostri sunt ai nostri”!
Copiii nu trebuie sa fie angrenati de parinti in lupta pentru suprematia de a fi cei mai buni, de a fi mereu primii. E bine sa fii bun, sa mai si castigi dar nu sa faci un scop din asta. Un asemenea obiectiv ii ruineaza sufleteste, le fura timpul liber si le macina inocenta. Este necesara masura si dreapta socoteala.
Parintii trebuie sa inteleaga un lucru elementar. Cel mai pretios dar si cea mai importanta mostenire pe care o pot lasa copiilor este CREDINTA. Daca au credinta, Il au pe Dumnezeu si implicit tot ce le trebuie pentru a reusi in viata, si aici si dincolo!
Ramane in final sa reflectam si la paradoxalul record al neputintei omenesti tragic ilustrat aici, sa bati recorduri mondiale si sa urci pe munti periculosi la peste 5000 de metrii si sa mori rapus de avalansa in muntii Retezat!
Dumnezeu sa odihneasca sufletele celor doi copii si sa mangaie duhovniceste inimile parintilor indurerati!



duminică, 23 aprilie 2017

HRAM Brasov 2017



Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele, si adu mana ta si o pune in coasta Mea, si nu fi necredincios, ci credincios!

A fi credincios presupune o mare raspundere iar celor credinciosi mult li se va cere deoarece au stiut si sunt datori cu faptele credintei. Mai aspra va fi judecata celor credinciosi dar pacatosi, mai dureroasa decat a celor necredinciosi care n-au cunoscut lumina credintei...
Acum la ceas de bucurie sa nu uitam raspunderea care apasa pe umerii nostrii dar mai ales sa ne bucuram de darul credintei.
Din peste 7 miliarde de oameni, in lume sunt probabil intre 300/500 de milioane de ortodocsi, statisticile difera in functie de cine anume le face. Dintre acestia mult mai putini sunt cei care tin credinta stramoseasca, dreptslavitoare, patristica, dreapta, neandreptata si neafiliata ecumenismului. Vorbim practic de o veritabila minoritate la nivel mondial care poate fi  numita corect scripturistic, ”turma mica”. Oare suntem cu adevarat constienti ca ne-am nascut in familii binecredincioase si am cunoscut credinta adevarata? Avem mostenirea nepretuita a credintei adevarate. Aceasta este o mare bucurie si ar trebui sa multumim lui Dumnezeu ca ne-am invrednicit sa fim partasi ai acestei mosteniri spirituale.
Sa ne bucuram si sa praznuim duhovniceste in lumina Adevarului! Sa nu uitam insa ca usor este sa ne amagim si sa ne mandrim considerandu-ne privilegeati si superiori celorlalti. Sa nu ii tratam pe ceilalti de sus cu aroganta si sa nu judecam. Mai usor putem noi cadea, pentru ca avem de unde si mai usor este lor a se ridica si indrepta. Sa nu consideram ca fiind dreptslavitori ne mantuim automat, asa din oficiu fara faptele credintei si sa nu uitam infricosatele cuvinte ale Domnului: ”De aceea va spun ca imparatia lui Dumnezeu se va lua de la voi si se va da neamului care va face roadele ei”.
Mare este bucuria credintei adevarate, cunoasterea Lui Dumnezeu Cel Inviat si preaslavit! Slava, lauda si multumita Tie Dumnezeul nostru! Oare care salut in lumea asta e mai frumos, mai plin de bucurie decat acesta, HRISTOS A INVIAT!





sâmbătă, 15 aprilie 2017

A VENIT SFANTA LUMINA 2017!!!

HRISTOS A INVIAT!




Amintiri din Vesnicie
-fragment-
    Bucuria Sfintei Lumini imi aduce aminte de singura data cand m-am invrednicit sa ajung de Paste in Ierusalim. Este o poveste lunga plina de amintiri despre care vom mai vorbi poate curand. Dupa stradanii nesfarsite, nu am reusit sa intram in Biserica Sfantului Mormant. Eu nu am vrut sa accept acest fapt si mi-am propus sa fortez nota. Inarmat cu vointa de fier am pornit intr-o lupta muta cu sistemul defensiv israelian care era hotarat sa nu tolereze intrarea prea multor crestini in biserica. A fost un an cu tensiuni mari, multe dintre ele firesti oarecum pentru ei, nefiresti pentru noi. Acestea au avut ca rezultat direct, limitarea drastica a accesului nostru in sfantul lacas, asta ca sa aflam mai tarziu ca in biserica a fost destul loc sa mai incapa o multime de credinciosi. Acestia, adica si eu, am fost opriti si ingraditi intr-un deja firesc exces si abuz de putere de tip politienesc. Poate nu stiati, in Israel exista drepturi doar pentru evrei si obligatii doar pentru crestini, asta exprimat asa metaforic, la modul cum se simte din exterior atmosfera. Oamenii aia chiar se simt stapani in tara pe care o numesc a fi a lor si se manifesta ca atare. Lejer poti fi bruscat, intimidate, jignit, inchis sau impuscat daca deranjezi cumva prea tare (chiar si simpla prezenta este uneori asimilata notiunii de “a deranja”). Democratia acolo este unilaterala si exclusiv etnica, religia lor conduce toate principiile si libertatile, pe scurt, a fi crestin in Israel poate fi o provocare adevarata!
Continuam povestea, am fost prinsi pe o strada lata de vreo 8 metri care ducea spre biserica. Eram sute de oameni inghesuiti si limitati de grilaje metalice care uneori se deschideau sa mai inaintam o sectiune, totul controlat de forte de ordine inarmate. Inghesuiala era cumplita, un peste in conserva ar putea fi numit rezident intr-un apartament de lux comparativ cu noi. Nu sunt genul pe care il sufla vantul pe strada si am o conditie fizica decenta, cu toate astea am fost aproape de lesin. Inghesuiala era feroce, toti ne luptam sa inaintam, centimetru cu centimetru sa mai facem o sectiune, sa mai trecem de un grilaj. Presiunea era uriasa pentru ca din spate impingeau constant sute de oameni si noi nu inaintam suficient in acelasi ritm in care ei ne presau. Era sufocant, fierbinte si dureros si mai ales vizibil si previzibil, fara speranta.
Eram atat de proape si totusi foarte departe, eram aproape mort si totusi viu, eram pe cale sa traiesc o minune altfel decat imi imaginam. Cred ca totul a inceput brusc. In tot acel cuptor unde soarele pare etern suspendat pe cer, seninul un wallpaper afisat din oficiu iar vara un singur anotimp, s-a starnit subit un soi de vijelie pasnica. Ceva venea din fata, un vant racoros, tonic si plin de vioiciune ne-a mangaiat parinteste, apoi s-a prabusit roua cerului peste noi, o racoare vie aproape duioasa ne-a cuprins spontan si pe nepregatite. Natura s-a schimbat la fata cu chip de slava si de putere iar asta vizibil si uimitor. Au aparut stoluri de pasari cantatoare care se prabuseau in raiduri energice rotindu-se misterios, toate cantau, mai bine zis slavosloveau, cantul lor era expresia pura a bucuriei nevinovate. Parca se auzea si un clopot ceresc care era si solemn si vesel in acelasi timp, apoi totul a luat foc. Din fata se auzeau strigate si valuri de entuziasm ne-au izbit in plin urmate de perdele de foc miscator care inaintau rapid spre noi. Oamenii pareau ca ard la propriu si sigur ar fi luat foc in acele conditii de inghesuiala cand aproape toti aveau manunchiuri de lumanari aprinse in mana. Asta daca focul ar fi fost unul normal, dar noi vorbim aici de Sfanta Lumina, focul sfant care lumineaza si nu arde. Imi permit aici a fac o completare. Intalnim in Psaltire urmatorul verset al psalmului 28.
“Glasul Domnului, cel ce taie para focului”. Acesta se refera la hotararea pe care o va da Hristos în ziua judecatii. Atunci focul pregatit spre pedeapsa diavolului si ingerilor lui se taie la glasul Domnului si iata si pricina. In foc sunt două puteri, una care arde si una care lumineaza. Puterea usturatoare şi pedepsitoare, cea care arde ramane celor pacatosi, iar puterea luminoasa si stralucitoare a focului este sortita celor drepti. Glasul Domnului taie para focului si o imparte în aşa fel incat focul pedepsei sa fie neluminos, iar lumina odihnei sa ramana nearzatoare.
Am aprins cele 33 de lumanari iar flacara lor era mare, la inceput era inalta de peste 20 cm. Usor temator am trecut mana prin flacara, era blanda si inofensiva, apoi m-am spalat pe fata cu ea, mi-am trecut-o prin barba si m-am bucurat ca un copil. Am trait atunci cate ceva din bucuria Sfintei Lumini a anului 2010.
Nu m-am invrednicit sa intru, sa primesc Sfanta Lumina inauntru in Biserica Sfantului Mormant, totul dupa merit. Oricum a fost minunat, a fost odata ca-n povesti…


vineri, 14 aprilie 2017

PROCESUL LUI ”CNP”!
Lupta in Justitie

    Tot răul trebuie tăiat de la rădăcină, ca lupta să ne fie mai puțin anevoioasă. La fel și în cazul actelor cu cip, care au ajuns în acest stadiu, pentru că nu am fost atenți la momentul când au introdus CNP-ul. Părinți duhovnicești au fost care să ne avertizeze, dar am fost prea puțini care să luăm seama și mulți s-au descurajat. Totuși mai sunt și excepții. Vă prezentăm mai jos un astfel de luptător, ce duce poate lupta pentru noi toți.
Inginerul Gabriel Barbir din jud. Suceava duce o luptă demnă și refuză CNP-ul de cel puțin 10 ani. Acest lucru nu-i este ușor, mai ales că are familie. A fost de nenumărate ori la Părintele Justin, sprijinindu-ne în lupta anti-cip. Probabil nu este singurul din România care refuză CNP-ul din motive de conștiință religioasă. Știm că în țara soră, Basarabia, sunt mii de astfel de oameni, care au obținut în urma unor proteste de câteva săptămâni, acte de identitate fără CNP. Astfel de luptă întârzie următorul pas: buletinele cu cip, care bat la ușă, anunțându-se că vor îngloba și cardul de sănătate. Mai jos vă prezentăm un interviu pe această temă, publicat în revista Credința Ortodoxă.
“Prin acest număr nu mai suntem persoane, ci un lucru, o marfă. Părintele Antim m-a întărit în convingerea că CNP-ul nu este bun, că în el se află rădăcina tuturor prefacerilor electronice şi biometrice la care sunt supuse actele de identitate în prezent”, a spus Gabriel Barbir.
Interviu cu Gabriel Barbir, inginer geolog din Cozăneşti, judeţul Suceava
       Din câte am aflat, dumneavoastră, domnule inginer Gabriel Barbir vă aflaţi într-un proces juridic cu statul român, cauza fiind actele de identitate personală.
       Mai exact, eu doresc un act de identitate fără cod numeric  personal.
– Cum aţi ajuns la gândul acesta?
– Treptat. La data de 15 februarie 2003, am făcut cununia cu soţia mea Gabriela, la Mânăstirea Petru Vodă – Neamţ, moment în care Părintele Justin Pârvu ne-a spus să nu ne luăm acte de identitate din acestea noi ci să cerem de la Poliţie buletine tip vechi. Am luat în serios cele spuse de Părintele şi, imediat după căsătorie, în luna martie, mai ales că expiraseră buletinele, soţia, profesoară de religie în Vatra Dornei, s-a adresat Poliţiei de acolo, unde a fost repartizată scurt. Eu lucram, atunci, în mina de uraniu de la Crucea. Seara, soţia a venit acasă plângând, fiindcă au agresat-o verbal. A doua zi m-am prezentat la Poliţiei, unde şeful biroului de evidenţa populaţiei a fost amabil cu mine, dar m-a trimis la Poliţia Judeţeană Suceava, că la Dorna nu mai erau formulare de buletine de tip vechi. Din nou mi-am luat zi liberă de la serviciu şi am mers la Suceava. Am nimerit, fără să ştiu, prin pronia lui Dumnezeu, într-o zi de audienţă. Aici, şeful serviciului judeţean de evidenţa   populaţiei a sunat la Vatra Dornei, mi-a scris rezoluţie pe cerere şi m-a trimis acolo să mi se rezolve doleanţa. Bucuros nevoie mare, am pornit-o către Dorna, unde mă aşteptau deja cu nişte adeverinţe provizorii de identitate, în schimb ne-au luat buletinele pe care le aveam, cu promisiunea că ne vor da buletinele de tip vechi în momentul când vor veni carnetele respective. Atunci m-am bucurat că am rezolvat problema, dar mai târziu mi-am dat seama cât de prost am fost. Am aşteptat un an, cât era perioada de valabilitate a “provizoratelor”, dar buletinele nu au mai venit.
Am depus o nouă cerere la Poliţia Vatra Dornei la care am ataşat, ca argument, o copie de pe o pagină din ”Credinţa ortodoxă” din octombrie 2002, în care scria că există Ordinul 1190 al Ministerului de Interne cu prevederea ca, persoanelor care refuză cardurile de identitate pe motiv de conştiinţă religioasă, să li se acorde buletine de tip vechi. După un timp, am primit de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, pe numele mamei mele, o adresă prin care mă informau că Ordinul cu pricina a fost abrogat la 1 aprilie 2004. Dus cu vorba, acţionasem în cotratimp cu mersul vremii…
       Bun ar fi fost dacă, pe buletinele vechi, pe care le-aţi predat în 2003, v-ar fi pus nişte ştampile de prelungire a valabilităţii, respectându-se şi termenele şi prevederile legale.
– Da, acum înţeleg, dar atunci ar fi trebuit să ştiu să cer lucru.  Eu am crezut că funcţionarii de la Poliţie mi le preschimbă, că au cuvânt. Am mers din nou la Poliţia municipala din Dorna, dar de data asta au devenit duri, au refuzat să ne mai dea adeverinţe provizorii de identitate. Am scris alte întâmpinări, prin care argumentam că noi am formulat cererile în anul 2003, înainte să fie suspendat Ordinul 1190. Culmea e că am primit o nouă adresă de la Bucureşti, în care ne spuneau că documentul legal invocat a fost abrogat la 1 aprilie 2003 şi dintr-o eroare de redactare au scris”2004″. Am reacţionat la aceste contradicţii din adresele lor cu o petiţie, prin care am acuzat Poliţia că nu respectă dreptul la conştiinţă religioasă prevăzut de Constituţie şi că, pe deasupra, ne şi minte. Apoi am fost la Bucureşti în audienţă, la Direcţia de Evidenţă a Populaţiei, unde am întrebat care sunt cauzele abrogării acelui Ordin care punea preţ pe conştiinţa religioasă a românilor. Doamna Daniela Gheorghe, de la serviciul secretariat juridic, mi-a răspuns că Biserica Ortodoxă a cerut această abrogare. N-am crezut-o şi i-am cerut să spună cine a rostit această  normitate, iar ea s-a scuzat că acest răspuns l-a primit de la persoane mai sus puse din minister. După  aceea am întrebat un ierarh al Bisericii noastre, care mi-a declarat că nu ştie nimic despre acest lucru. E un mister la mijloc. E posibil să fie o “gogoaşă” a celor de la Interne.
– Nici eu nu cred, frate, că Biserica, mă rog cineva din ierarhie,  le-ar fi spus lor să suspende ordinl care ne permitea, pe motive de conştiinţă religioasă, să deţinem acte de identitate de format vechi. Cert este că v-au lăsat fără buletine…
       Da. Între timp, au apărut probleme cu evidenţa populaţiei, în 2005 s-a născut băiatul nostru Vasile, care trebuia declarat, şi am obţinut certificatul lui de naştere folosindu-mă de un caiet de serviciu, pe care era scris CNP-ul buletinului meu vechi. După un an a murit soacra mea, trebuia făcută o succesiune şi soţia a acceptat o carte de identitate, ca să se poată descurca. Eu, în perioada 2004-2007, nu am avut nici un fel de act de identitate. Culmea e că nu m-a întrebat nimeni nimic deşi o ispită tot a venit atunci, au pornit autorităţile să ne dea salariile pe carduri. M-am împotrivit cu tărie, alături de mine au mai fost vreo 200 de mineri şi nu le-au introdus, dar m-am pus foarte rău cu directorul întreprinderii. M-a schimbat din funcţia pe care o aveam şi m-a trimis la muncă în subteran, fapt care mi-a convenit într-un fel.
       Bănuiesc că aţi continut să cereţi autorităţilor un act de identitate.
– Un coleg de facultate de-al meu ajunsese subprefect la Suceava. Am fost la el şi am lăsat o petiţie pentru prefectură. Şi dânsul şi-a manifestat dorinţa de a obţine un buletin vechi. După o vreme, l-am întrebat şi mi-a spus că a fost şi la guvern şi că nu există nici o posibilitate de a obţine un buletin de format vechi. Numai că, în 2004, a mai apărut o problemă. Am văzut pe un cupon de pensie al bunicii soţiei că buletinul ei nu avea CNP, era datat 1978. Am vorbit cu Părintele Antim, care atunci era la Sihăstria Neamţ, şi el, în urma unei vizite făcute la Mânăstirea Valaam din Rusia, la Sfintele Moaşte ale Sfântului Antipa de la Calapodeşti, care provine din judeţul Bacău, a aflat următorul lucru. Exact în acea perioadă fusese introdus CNP-ul în Rusia şi mulţi monahi, preoţi şi mireni s-au opus cu vehemenţă. Pe toţi i-au adunat să-i judece pentru a-i trimite în lagăre. Într-o sală mare  unde îi tria, erau strigaţi pe nume de pe o listă uriaşă. În timp ce erau strigaţi, din numele lor aflat pe hârtiile acelea a început să izvorască mir, puternic mirositor. Autorităţile ruse au fost covârşite de această minune şi le-au dat drumul la toţi. Minunea nu a făcut decât să confirme faptul că CNP-ul este un număr drăcesc. La noi, Ceauşescu l-a introdus pe tăcute, autoritar, fără să ştim despre ce este vorba.
  – Orice s-ar zice, CNP-ul este numărul pe care se bizuie toată informatizarea actuală a actelor noastre, reducerea persoanei la un şir de cifre în codul de bare.
– Da, prin acest număr nu mai suntem persoane, ci un lucru, o marfă. Părintele Antim m-a întărit în convingerea că CNP-ul nu este bun, că în el se află rădăcina tuturor prefacerilor electronice şi biometrice la care sunt supuse actele de identitate în prezent.
       Ce a urmat?
– În anul 2011, au pornit din nou campania de introducere a salariilor pe card. Între timp Curtea Constituţională declarase acţiunile de acest fel neconstituţionale,motiv pentru care şi eu am scris pe decizia directorului : “Neconstituţional”. Pentruacest fapt m-au judecat şi voiau să mă dea afară, dar până la urmă m-am ales cu o reducere de salariu cu 5 la sută pe o lună. În anul 2013, la un miting, în Bucureşti, organizat contra actelor cu microcip, am vorbit contra CNP-ului. După acest miting, duhovnicul mi-a dat binecuvântare să încep procesul împotriva statului pentru a obţine un act de identitate fără cod numeric personal. Întâi am mers la Poliţia vatra Dornei şi le-am cerut un act de identitate fără CNP. Aceia au zis că am înnebunit. Au refuzat să-mi înregistreze cererea. A doua zi am trimis-o prin poştă şi a trebuit să-mi răspundă oficial că nu există legislaţie în acest sens. Apoi m-am adresat Poliţiei Judeţene din Suceava care mi-a răspuns să merg la Dorna, de care aparţin. Pe baza acestor hârtii, m-am adresat Judecătoriei Suceava, contra serviciului de evidenţa populaţiei din judeţ, cerându-i să emită hotărâre judecătorească pentru a-i obliga pe poliţişti să-mi dea buletin vechi fără CNP. Aici au refuzat să-mi înregistreze plângerea, cerându-mi să depun codul numeric personal. Abia în februarie 2014 mi-au înregistrat plângerea, pe care am scris, luând de pe o legitimaţie de serviciu : “CNP-ul impus de autorităţi”.
Mi-au  pretins, după aceea, o întâmpinare, în care le-am cerut să-mi respecte credinţa ortodoxă şi să-mi acorde o alternativă la actele de identitate format card. A fost un simulacru de proces în care m-au întrebat : ” Pentru ce îţi trebuie un act de identitate fără CNP?”. Le-am răspuns apăsat : “Îmi trebuie!” “Până acum cum te-ai descurcat?” “Cu Ajutorul lui Dumnezeu”, le-am zis. Dialog fără conţinut juridic! Au considerat acţiunea ca nefondată şi mi-au respins-o. Am făcut recurs la Tribunalul Suceava. La judecată, l-au respins, de asemenea, ca nefondat. După care eu am făcut contestaţie în anulare la Curtea de Apel, dosarul având numărul 181/39/2015, îl evoc aici pentru aceia care vor dori să-l cerceteze. Au respins-o şi pe aceasta, în luna mai 2015. În 48 de ore am scris un recurs către Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, în care am cerut o excepţie de constituţionalitate.
Dl. inginer Gabriel Barbir a pus la dispoziție pentru cititorii care vor să inițieze o astfel de luptă, toate documentele ce au fost făcute între anii 2013 și 2016, precum și indicații despre pașii ce
trebuie făcuți, pentru a nu face greșeli de procedură, cum a făcut domnia sa, fapt pentru care instanțele din România i-au tot respins cererile. Dacă din punct de vedere al neconstituționalității impunerii CNP-ului în acte, d-l Barbir ar fi avut câștig de cauză, iată că ițele justiției (omenești) s-au încurcat când a fost vorba de procedura juridică, ultima cerere (o vedeți mai jos) fiind respinsă și nici măcar nu a fost comunicată această decizie direct d-lui inginer, ci doar părții adverse, Serviciul public Comunitar local de Evidență a Persoanelor, Vatra Dornei. Mai jos aveți peste 240 de pagini de cereri, declarații, comunicări etc. Mulțumim d-l inginer pentru încredere și nădăjduim că această luptă va fi o izbândă, căci este partea nevăzută a icebergului documentelor cu cip, împotriva căruia ne luptăm cu toții! Pentru alte întrebări și indicații aveți în documentele de mai jos și nr. de tel al domniei sale, pentru care și-a dat acordul și totodată și-a exprimat disponibilitatea de a oferi indicații celor interesați. Avem rugămintea să nu deranjați decât după ce ați parcurs toată dcumentația și doar în cazul în care vreți să duceți o astfel de luptă. Obiectivul este să se formeze un grup decis să câștige această luptă, mai ales că legislația este de partea noastră (până nu o schimbă).
Ultimul document aparut pe net in aceasta chestiune a fost recursul/ scrisoare deschisa pe care l-a inaintat ICCJ la data de 26.02.2016 (la trei zile de la infatisarea ICCJ cand fara motiv i s-a respins cererea).

“Cu ajutorul lui Dumnezeu si cu binecuvantarea parintilor duhovnici lupta contra cnp (si nu numai) continua. Suntem crestini si in consecinta avem nadejdea ca vom fi recunoscuti dupa numele de BOTEZ in Imparatia Cerurilor, unde nimic necurat nu poate intra. Incercam sa facem un pas si avem convingerea ca Dumnezeu vazand neputinta noastra, il va face pe restul.  Ing. geolog Gabriel Barbir”.

Pentru informatii suplimentare accesati,


Sursa:


marți, 11 aprilie 2017

EMISIUNE DE URMARIT!

http://www.manastirea-amd.ro/proiect-de-lege-al-ministerului-de-interne-cartea-de-identitate-cu-microcip.html