vineri, 1 septembrie 2017

O EXTRAORDINARĂ MINUNE RECENTĂ A MAICII DOMNULUI DIN GRECIA



Prezentăm in traducere o impresionantă minune făcută recent de Maica Domnului in Grecia, pentru o credincioasa de stil vechi, minune confirmată public in România de Ps. Fotie.
Următorul incident a avut loc pe 19 aprilie 2017 și a fost prezentat pe scară largă în Grecia in mass media. Sergentul Vasiliki Plexida de 26 de ani a fost singura supraviețuitoare a unui accident de elicopter al armatei grecești din Sarantaporo, accident care a lăsat in urma patru ofițeri morți. Ea a fost unul dintre cei cinci pasageri ai elicopterului și a fost spitalizată la Spitalul Militar 424 din Salonic. Vasiliki a suferit o fisură de pelvis și leziuni uşoare la mâini, picioare și gât. După eveniment Ministerul Apărării a anunțat doliu de trei zile pentru pierderea celor patru ofițeri ai Forțelor Armate Grecești.
Iată cum a prezentat ea pe scurt tragica cronologie a evenimentelor, fără a face inițial vreo referire la marea minune pe care tocmai o trăise:
"Am zburat jos. Am căzut în ceață, vizibilitatea era foarte limitată, aproape de zero. Elicopterul a atins cablurile PPC (Compania Publică de Electricitate) și și-a pierdut echilibrul. Totul s-a petrecut în fracțiuni de secundă. Odată cu impactul elicopterului cu solul mi-am pierdut simțurile", a spus Plexida.
"Când mi-am revenit ceva mai târziu, era ca și cum m-aș fi trezit după un coșmar, dar cu o durere insuportabilă în tot corpul", a povestit ea. Plexida a reamintit că era asigurată in scaunul ei, în momentul în care elicopterul a lovit solul.
Vasiliki impreună cu prietenii apropiați și familia ei au confirmat apoi că în acea zi a avut loc un adevărat miracol al Fecioarei Maria. Ei au vorbit despre credința ei profundă și relația sa apropiată cu călugărițele mânăstirii Panaghia Evangelistria Akrotiriani din Serifos. Se stie chiar faptul că, după acest zbor cu elicopterul, ea urma să plece să viziteze călugărițele de la această mănăstire.
Când elicopterul s-a prăbusit și nimeni nu știa incă nimic despre soarta pasagerilor, cineva care o cunoștea pe Vasiliki a sunat la mânăstire și le-a rugat pe călugărițe să se roage pentru ea pentru că erau foarte îngrijorați. Maica de la telefon a spus că numai fata va supraviețui. Au existat rapoarte că acea maica a spus de asemenea că toți ceilalți pasageri vor muri, dar Vasiliki a clarificat acest lucru pe pagina ei de Facebook pe 8 mai, unde a scris:
”În prezent, doar credința noastră ne poate salva! Fie ca Dumnezeu și Panaghia să dea putere lumii!!! O clarificare pe care aș vrea totusi să o fac. Acest articol nu a fost scris de mine, dar ceea ce este scris este adevărat, cu singura diferență că bătrâna maica nu a spus că ceilalți vor fi uciși, doar a spus, "Nu știu ce se va întâmpla cu restul".
Totul a avut loc după cum a spus călugărita, au găsit-o pe Vasiliki singură în viață la locul accidentului. Vasiliki a spus că, pe măsură ce elicopterul cădea, o femeie în haine roșii a apărut alături de ea si a ințeles că a fost Fecioara Maria. Doar o minune ar putea explica supraviețuirea ei in conditiile in care a avut loc tehnic acest accident cumplit. Îndepărtarea scaunului de podea a fost făcută cu o precizie chirurgicală. Un specialist în armată a spus că 1200 de nituri il țin fixat de podea și operatiunea ar dura câteva zile doar cu unelte potrivite. Mai mult, scaunul a aterizat la 20 de metri de accident dar în poziție întoarsă faţă de elicopterul făcut praf, permițându-i astfel să nu se uite si să rămână acolo calmă fără a intra in panică.
Astfel a reușit să stea liniştită și să aștepte până au găsit-o. Femeia în roșu i-a mai spus: "Omul care vine, vine pentru tine", apoi a plecat. Era un angajat al Electrica (PPC) care a venit să verifice pana de curent. Exact atunci a sunat şi telefonul ei deoarece toate lucrurile personale se aflau in preajmă, iar angajatul electrica a răspuns la timp pentru a da poziţia exactă a locului accidentului celor de la armata care o sunau pe ea să vadă unde e şi dacă e bine. Tehnicianul de la electrica a găsit-o pe fată cu icoana Maicii Domnului in brațe (icoană pe care o are fiecare elicopter grecesc). Vasiliki a mai raportat că se simțea bine (o stare de căldură şi pace) și în siguranță în prezența Maicii Domnului.
Mirabil este şi faptul că acele cabluri de curent nu au căzut la sol şi astfel tot combustibilul curs din rezervor nu a luat foc.
Când Vasiliki a fost internată în spital, medicii au spus că va dura mai multe luni să se recupereze, dar femeia în îmbrăcăminte roșie i s-a arătat atunci din nou și i-a spus să nu-și facă griji pentru că se va recupera grabnic (fapt care s-a şi intâmplat nefiresc de repede). De asemenea, i-a spus să răspândească știrile despre această minune pentru a întări credința oamenilor din lume.
Mărturia publică si oficială a sergentului Vasiliki Plexida, singurul supraviețuitor al accidentului de elicopter
La 13 iulie 2017, sergentul Vasiliki Plexida a mulțumit lui Dumnezeu și Fecioarei Maria la Sfânta Liturghie care a avut loc la Mănăstirea de stil vechi Panaghia Evangelistria Akrotiriani din Serifos, după miracolul pe care l-a experimentat la 19 aprilie 2017, când a supraviețuit în mod miraculos accidentului de elicopter. După Sfânta Liturghie, Vasiliki a dat o primă mărturie publică explicând cum a fost salvată:
"Când am realizat prima lovitură, mi-am făcut instinctiv cruce și am rugat-o pe Panaghia (Fecioara Maria) să mă ajute, am strigat: Maica Domnului, salvează-mă! A coborât imediat, am văzut-o în viață, m-a luat în braţe, m-a desprins cu podeaua și cu scaunul împreună, eu simțind că a fost smulsă și m-a mutat complet în spate spre stânga elicopterului, întoarsă pe jumătate pentru a nu vedea scena tragică şi a nu-mi aminti nici o imagine."
Sergentul a dăruit o candelă de ulei Fecioarei Maria, de care este atașată o statuetă a unui elicopter ca mărturie a minunii. Și-a donat metanierul de rugăciune și uniforma pe care o purta în acea zi, care are o lacrimă din cauza prăbușirii elicopterului. Acestea au fost cerute pentru că au fost atinse de Fecioara Maria când a salvat-o pe Vasiliki de la accident.
Mama lui Vasiliki a explicat despre fiica ei că s-a rugat de îndată ce elicopterul a început să cadă și atâta timp cât era conștientă după căderea elicopterului. ”Ea se ruga la Panaghia, iar Panaghia Akrotiriani a fost cea care a auzit-o și a salvat-o“.
La Sfânta Liturghie a participat de asemenea Ministrul Apărării Naționale, Panos Kammenos, care a dăruit stareței o copie a icoanei Panaghia Soumela. Domnul Kammenos a spus:
"Pontus, Tracia, Marea Egee, Cipru sunt aceleași locuri pe care Panaghia le protejează la fel cum a luat-o pe Vasiliki pe brațe și a scos-o din elicopter. Vreau să știți că toate avioanele Forțelor Armate Grecești, forțele noastre aeriene și toate navele care trec de aici, precum și soldații lor, indiferent de cât de departe sunt de Pont, Tracia, Marea Egee sau Cipru, ei se vor gândi la tine rugându-se în numele națiunii noastre, cu ajutorul Panaghiei care a apărut de multe ori. "
De asemenea, a mulțumit stareței "pentru ocazia prezentă pe care ne-ați dat-o să-i mulțumim Panaghiei pentru miracolul care a avut loc. Vrem să vă mulțumim și pentru că, aici în Marea Egee, în acest cuib de vulturi, protejați cu rugăciunile voastre toata zona Termopile".
Când Vasiliki a fost întrebată cum arăta chipul Fecioarei Maria, ea a răspuns că nu mai poate să-și amintească trăsăturile feţei. Apoi când a fost întrebată dacă elicopterul avea icoane, ea a spus că fiecare elicopter de armată grecesc are o icoană.
În accident, locotenentul general Ioannis Tzanidakis, colonelul Thomas Adamou, maiorul Demosthenes Goulas și locotenentul Constantin Hatzis au murit. Elicopterul efectua un zbor de supraveghere de-a lungul frontierei de nord pentru a oferi un sentiment de securitate locuitorilor din zonele de frontieră, o activitate care se repetă periodic.
VIDEO
MĂRTURIA PS FOTIE ÎN ROMÂNIA

Mânăstirea Panaghia Evanghelistria Akrotiriani din Serifos
Vasiliki Plexida la slujba de mulțumire



Panaghia Akrotiriani de Serifos (icoană personală Vasiliki Plexida)

MINUNEA POVESTITĂ LA PREDICĂ DE PS EVLOGHIE
VIDEO

AVEŢI CREDINŢĂ, MAICA DOMNULUI FACE MINUNI!


duminică, 27 august 2017

sâmbătă, 19 august 2017

CANONIZAREA SFANTULUI IERARH GLICHERIE MARTURISITORUL
EMISIUNE TVR INTEGRALA

1999


vineri, 21 iulie 2017

O RUGAMINTE!

     Cu totii avem nevoie de marturii care sa ne intareasca in dreapta credinta, care sa ne ajute sa intelegem mai bine cum a fost atunci prigoana dupa schimbarea calendarului, ce au trait cei care au infruntat acele orori si care au fost martorii unor adevarate minuni care de multe ori il au ca mijlocitor pe Sfantul Ierarh Glicherie Marturisitorul. Trebuie sa cunoastem, sa intelegem, sa ne pregatim. Roata se invarte, istoria se repeta, nu la fel dar asemanator. Vazand si auzind din gura lor propriile marturii suntem patrunsi si miscati de masura jertfei lor.
Da, am avut imensa bucurie sa vizionam cateva inregistrari cu oameni care l-au cunoscut personal pe Sfantul Ierarh Glicherie Marturisitorul si care i-au fost aproape in acele cumplite vremuri de cernere si am realizat inca odata ca este important si absolut necesar sa fie consemnate asemenea marturii video. Acesti oameni sunt foarte batrani si datorita varstei se sting pe rand si iau cu ei dincolo de mormant amintiri de care noi avem atata nevoie. Pe unii i-am cunoscut, despre unii am auzit dar sigur sunt si altii care pot da marturie. Ajutati-ne sa-i gasim.
Haideti sa ne mobilizam si sa incercam sa aflam mai multe despre ei, unde sunt, cum ii putem contacta etc.
Va rugam sa ne trimiteti pe mail informatii despre ei. Orice sugestii sunt binevenite. Noi vom incerca sa-i contactam pentru a inregistra marturiile lor. Daca puteti sa o faceti voi personal, intr-o maniera decenta si responsabila este iarasi bine si foarte bine (si ne trimiteti direct materialul video inregistrat). Acesti martori uitati de vreme sunt inca printre noi si poarta in suflet comori ce trebuiesc descoperite.
Este nevoie de putina vointa, va rugam in numele si spre lauda Sfantului Ierarh Glicherie Marturisitorul sa ne ajutati sa-i gasim.
Asteptam orice informatii si sugestii in acest sens pe adresa de e-mail,
Va multumim pentru intelegere si ajutor. Dumnezeu sa binecuvinteze acest demers spre cinstea si lauda sfantului nostru!




joi, 29 iunie 2017

Sfantul Ierarh Glicherie Marturisitorul

Slatioara 2017

http://www.cronicadefalticeni.ro/cateva-mii-de-ortodocsii-pe-stil-vechi-au-venit-la-manastirea-slatioara-pentru-a-l-sarbatori-pe-sfantul-glicherie/








vineri, 19 mai 2017

 DE UNDE VIN COPIII?

Mama, Barza sau Fabrica de Copii?



     Am cunoscut zilele trecute, mai exact in doua zile consecutive, absolut conjunctural doua familii cu multi copii. Intr-o zi o familie cu 10 copii si in cealalta zi o familie cu sapte copii, fara nici o legatura cauzala intre ele. Am socializat putin cu ambele familii, exact cat a permis acel context pasager. Trairile datorate acestor scurte intalniri m-au determinat sa povestesc aici cateva ganduri.
Eu, ”ca unul ce are cativa copii la activ”, am fost profund impresionat de intalnirea cu aceste familii. Impresiile m-au urmarit cateva zile la rand. A fost ceva special, o stare de bine, de nadejde, de bucurie. Acele familii radiau ceva special, parca impartaseau bucuria unui secret comun, aveau ceva numai al lor, o comuniune de neinteles pentru cei din afara. Ei traiau ceva frumos si strain de aceasta lume aflata in deriva. Ceva diferit de ”valorile” contemporane promovate cu forta demonocratiei. Ma refer aici la ideile depopularii fortate, la planning-ul familial, promovarea contraceptiei, avortului, a noilor valori total straine ideii de familie si mai ales indreptate impotriva ideii de familie cu multi copii.
Atunci am simtit ca merita sa sarut mana acelor mame. Mi-a fost rusine sa nu fiu interpretat gresit si acum parca regret asta.
Cu adevarat acelea sunt mame eroine ca si cele care au trait cu mult inaintea lor. Cele dinainte au crescut copii in conditii foarte grele fara ajutorul inovatiilor moderne. Imaginati-va ca trebuie sa cresteti 10 copii doar fara masina de spalat si fara pampers. Pare deja o aventura peste puterile noastre. Mamele contemporane au masini de spalat, pampers si toate cele necesare, dar au impotriva tot sistemul si tot oprobiul public. Ele lupta cu mentalitatile, directivele si chiar legile contemporane. Umblati doar cu 4/5 copii de mana pe strada si vedeti cum va priveste lumea, spuneti la serviciu ca aveti 5 copii (nu vorbim de 10) si vedeti cum sunteti priviti. Parintii cu multi copii au dus in trecut si au de dus si acum o lupta grea.
Cu atat mai greu este astazi sa iti cresti copiii crestineste, sa ii inveti si sa ii educi corect in total contrast cu tot ceea ce vad la scoala si in mediul in care se invart, unde provocarile sunt imense, de la smartphone si internet pana la droguri si prostitutie. Este greu uneori doar sa faci sandwich-uri dimineata pentru 5 copii care merg la scoala si sa faci fata la spalat si uscat rufe la volum mare aproape zilnic. Asta fara sa mai vorbim de teme si mai ales indrumare si povatuire pentru toate problemele emotionale si sufletesti care apar zilnic si sunt in crestere proportionala odata cu varsta. Da, este greu sa fii parinte si mai ales sa ai multi copii, DAR ESTE FABULOS DE FAIN SI BINE! Aceasta bucurie nu poate fi explicata si nu se compara cu nimic din lumea asta.
Am vazut asta foarte clar in ochii acelor doua familii. Dincolo de transpiratia, ridurile si oboseala evidenta a parintilor, se vedea acea lumina discreta ce stralucea in ochii lor si cumva in ochii copiilor, era taina lor si a familiilor cu multi copii.
Am vazut asta mai de mult si in ochii familiei Bodnariu in Romania (in plus era si o anumita rezerva si teama, frica omului patit). De atunci am vorbit personal cu mai multi romani stabiliti in Norvegia si alte tari nordice apropiate. Am facut asta deoarece nu am vrut sa iau neaparat de bun tot ce am citit pe internet despre abuzurile Barnevernet. Am primit confirmarea faptului ca exista acele abuzuri si ca acolo functioneaza o cenzura aproape perfecta, majoritatea nu stie nimic despre asta, pentru ca nu se vorbeste pe subiect la modul oficial si pentru ca cei care au ceva de spus tac, da, tac de frica. Se pare ca aceasta lumina frumoasa si tainica, despre care vorbeam mai sus, s-a stins de mult in ochii majoritatii nordicilor care traiesc in cele mai ”civilizate” tari din lume. Se stinge incet in lumea intreaga…
In contrast cu bucuria din ochii parintilor am vazut si tristetea din ochii acelor cupluri care acum au ajuns la o varsta si nu pot avea urmasi. Din pacate multi dintre ei au imbratisat in tinerete o conceptie gresita. Sa nu facem copii acum, sa tragem tare pentru a face intai cariera, pentru a avea o situatie materiala buna ca sa avem ce oferi copiilor. Greutatile si nivelul de expectanta a tot crescut, timpul a trecut si atunci cand si-au dorit copii nu au mai putut avea. Metodele contraceptive si varsta si-au spus si ele cuvantul, dar nu mai mult decat Dumnezeu. Copiii se fac la tinerete, atunci cand poate nu ai conditii si bani de ajuns, dar cand ai curajul si sanatatea de partea ta (cum spune o vorba din popor, ”fiecare copil vine in lume cu o paine sub brat”. Perfect adevarat, Dumnezeu poarta de grija si nu moare nimeni de foame).
Rabdarea se pierde odata cu varsta si apar obiceiurile si tabieturile. De la o anumita varsta copiii se cresc din ce in ce mai greu, cu mult efort psihic si cu mari sacrificii (nu financiare). Toate se fac la vremea lor! Este imensa tristetea din ochii acelor cupluri, multi dintre ei oameni realizati si respectati acum in societate, cu o stare materiala de invidiat, care realizeaza ca totul a fost in van, ca nu ramane nimic real in urma lor, ca li se stinge neamul si amintirea in lume. Exista totusi si pentru ei o varianta de sacrificiu, adoptia, dar asta este o cu totul alta poveste, o aventura greu de imaginat…
Acum, as vrea sa va mai povestesc ceva in contrast aparent cu imaginea idilica a unei familii fericite. Pana nu de mult aveam impresia ca esti ocolit de moarte daca esti parinte si ai in crestere mai multi copii mici. Credeam cumva ca ai o misiune sacra si trebuie sa fii aici alaturi de ei asa cum e firesc, mai ales atunci cand sunt mici. Bineinteles ca moartea e posibila oricand, dar pare improbabila si nejustificata pentru un parinte aflat in situatia despre care vorbim. Toata aceasta impresie de suprafata pe care o aveam s-a naruit de putina vreme, cand am aflat despre moartea unor parinti diferiti din biserica noastra, parinti care aveau copii mici in crestere. La unul dintre cazuri a murit un tata care parea a fi o forta de sanatate si putere a naturii, a murit asa subit si a lasat in urma o mama indurerata cu mai multi copii. Greu de inteles cu logica omeneasca ratiunea lui Dumnezeu. Nu am nici un dubiu ca se aplica si aici unicul si inteleptul proverb romanesc ”tot raul spre bine”. Oricum asta a fost pentru mine dovada ca e posibil si foarte probabil si un asemenea scenariu trist.
Legat de subiectul acesta al mortii, trebuie sa spun ca am participat la cateva pomeniri si parastase in familie si am inteles un lucru. Este foarte important sa ramana in urma ta cineva din familie, care sa iti faca pomana dupa randuiala crestineasca de cate ori se cuvine. Uitarea functioneaza perfect, dupa ce mori esti uitat treptat, asta e cert. Dumnezeu ingaduie uitarea ca sa ne putem continua viata in mod normal, dar ingaduie uitarea cu masura pentru cei din aceeasi familie.
Este esential sa ai copii educati bine crestineste, care sa isi aduca aminte de tine pentru a face toate pomenirile. Atunci cand toti te vor uita definitiv ei isi vor aduce aminte. Aceasta aducere aminte este de multe ori salvatoare, este atat de importanta incat de multe ori poate scoate si sufletele repausatilor din iad. Cate suflete nu se tanguiesc oare in iad si ar da orice sa aiba pe cineva in lume care sa faca pomeniri si milostenii pentru ei, sa implineasca acele pacate pentru care nu au mai avut suficiente fapte bune de pus in balanta. Da, nemurirea se poate obtine si prin copii, bun de stiut!
Copiii sunt legatura dintre viata si moarte, ei au rolul lor neinteles corect in zilele noastre. Dar de unde vin ei? O intrebare pe cat de banala pe atat de complexa si profunda. Unii parinti au copii imediat fara nici un efort, altii ii dobandesc foarte, foarte greu, iar altii raman fara ei pana la sfarsit. Un lucru este evident aici, nu parintii sunt cei care aduc copiii in lume, ei incearca. Ei pot fi vehicule de transport cu autoservire inclusa (mama), dar nu sunt ei cei responsabili cu adevarat de sosirea pruncilor in lume.
Barza poate fi raspunsul pentru unii mai mici, fabrica de copii (maternitatea) raspunsul pentru unii mai mari si neimplicati, parintii si mai ales mama sunt raspunsul pentru marea majoritate. Dumnezeu este raspunsul final. Daca lumea ar intelege ca Dumnezeu trimite copiii in lume doar atunci cand trebuie, multe poate s-ar schimba. Dumnezeu iubeste copiii si cu atat mai mult copilul din noi! Ma inclin in fata parintilor cu multi copii si mai ales in fata acestor mame care tin pe umerii lor fragili viitorul omenirii!
As vrea in final sa mai impartasesc cu voi o experienta recenta care m-a marcat. Cineva apropiat mie a facut pomana cuvenita la biserica pentru unul dintre parinti care a murit. In plus si-a dorit sa mai dea personal ceva de pomana si avand nevoie de ajutor m-a rugat pe mine sa il insotesc, sa il ajut. Zis si facut. Am ridicat de la o patiserie comanda facuta in avans, putin peste 100 de placinte bune cu branza si stafide si am plecat spre un mare azil de batrani unde aveam de gand sa le impartim. Aici a inceput aventura.
La azil ne-am lovit de imposibil. Nu a fost de ajuns bonul care justifica provenienta produselor si nici explicatiile noastre. Ne-au cerut factura fiscala si contract de sponsorizare si in plus un soi de declaratie de conformitate din partea producatorului pentru produse. Aceste cereri nu sunt absurde, intr-un fel e de inteles ca nu poti oferi rezidentilor ceva de mancare fara sa ai siguranta calitatii produselor, e o raspundere pe care trebuie sa poti sa ti-o asumi. Trebuia sa avem copii dupa buletin, sa avem formularul de contract, sa ne fi programat din timp etc.
Pe cat eram de bine intentionati, pe atat am ramas de blocati. Am realizat ca oamenii astia au cumva dreptate dar ca asta ne impiedica pe noi sa facem o milostenie la modul natural, simplu si nebirocratic. Am plecat de acolo in cautarea unei cantine sociale despre care stiam. Ajunsi in celalalt capat de oras am vazut ca era deja inchis, am ajuns pe la 17, adica prea tarziu. Am sunat la telefonul afisat pe geam in ideea ca poate cineva poate prelua si redistribui bunatatile noastre (placintele alea miroseau grozav) sau ne poate face vreo sugestie. Nu a raspuns nimeni.
Atunci mi-am adus aminte de vorba mamei. Bucurati-va daca va bate cineva la poarta sa va ceara de pomana ca o sa vina vremea sa vreti sa dati si sa nu aveti cui. Pe acest subiect s-a scris deja, in lume cei homeless si saraci sunt alungati, arestati si total nedoriti. In Anglia parca au pus chiar tepuse speciale in locurile unde dormeau acestia. Societatea viitorului nu are nevoie de varstnici, cu atat mai putin de unii fara adapost si saraci. Sunt numai buni sa aleaga democratic euthanasia. Lumea civilizata nu iubeste cersetorii si saracii si  nu agreaza ideea de milostenie.
Ajunsi in impas (nu puteam imparti la colt de strada peste 100 de placinte) am optat pentru o varianta de compromis. Sa mergem intr-un cartier marginas in tiganie, la tigani acasa.
Deoarece amandoi nu avem nici un stress sau teama fata de astfel de incursiuni (ba din contra, ne face placere) am intrat cu masina pe stradute intortocheate pana la periferie in zona rau famata unde locuiesc tiganii. A fost ca in filmele lui Emir Kusturica. Am intrat in alta lume. Aici am fost imediat inconjurati de o multime curioasa, de la puradei dezbracati pe jumatate si desculti, la pirande frumoase cu cozi impletite si imbracate ca primavara cu tot alaiul ei de flori si pana la tigani mustaciosi bine ferchezuiti.
Sunt prea multe de povestit. Incerc sa ma rezum la esential. In primul rand oamenii aia sunt vii, sunt curiosi, sunt prezenti. Ne-au inconjurat imediat. In lumea civilizata in cel mai fericit caz altii ne-ar fi privit ascunsi de dupa perdele din casa si eventual ar fi sunat la politie sa raporteze doi ciudati care tulbura linistea si ordinea publica. Daca nu stiati, dincolo se practica si incurajeaza serios si oficial “turnatoria”, e la mare cautare sa fii sifonar, sa iti parasti vecinul, sa raportezi si asta in calitate de bun cetatean.
Apoi oamenii aceia ,care nu erau nici pe departe cu totii saraci, s-au bucurat sincer si au primit fara reticente si din toata inima pomana noastra. Unii dintre ei cu masini bune si bani chiar ne-au spus: "Noi avem tot ce ne trebuie, dar ne bucuram de pomana voastra. Vedem ca o faceti din suflet si ne bucuram si noi si zicem Bogdaproste, sa fie primit!". Ne-am simtit ca in mijlocul unei familii.
Oamenii aceia erau asa frumosi si cei saraci si cei bogati si aveau o gramada de copii, care erau la fel de frumosi. Nu am vazut un copil cu smartphone in mana, toti se jucau in strada. Am stat de vorba cu ei sincer, ca de la suflet la suflet si la sfarsit, unul a facut parca in numele tuturor o remarca epica, “ce bine ca am mai stat si noi asa de vorba”. Parca eram reprezentantii a doua civilizatii instrainate de sute de ani care acum se regaseau in mod mirabil. Toti au spus din inima bogdaproste si ne-au transmis o inexplicabila stare de bucurie. Erau atat de naturali si frumosi, in total contrast cu convenientele, standardele si artficiile lumii moderne. Conservatori in traditiile si obiceiurile lor, cu multi copii si foarte primitori semanau cu o adevarata comunitate traditionala. I-am simtit mai crestini decat pe multi alti crestini autentici. Nu vreau sa idealizez sau sa coafez realitatea despre tigani, care dupa cum bine stim este alta de multe ori. Va povestesc doar ce am trait atunci si adevarul este ca a fost totul trait si simtit asa. Mi-a confirmat prietenul meu cand l-am intrebat, deoarece am vrut sa ma asigur ca nu am luat-o eu cumva “pe aratura”.
El a simtit la fel totul si aceasta stare de bine, bucurie si entuziasm m-a urmarit atunci toata ziua. Am simtit ca ne-a ajutat Dumnezeu sa facem pomana cu adevarat, placintele acelea chiar au fost pentru ei. Dumnezeu ne-a ascultat rugaciunea atunci cand am zis: “Doamne ajuta-ne sa gasim, sa avem cui da de pomana”.
Am plecat din mijlocul lor cu sentimentul ca ne despartim de niste prieteni apropiati si in plus cu o anumita nostalgie. Un dor ascuns dupa autentic si traditional, lucruri pe care le-am cam pierdut in lumea noastra.
Dintre marile bucurii ale vietii, doua cred eu acum ca sunt la loc de cinste si pe ambele le-am trait in mijlocul acelor tigani primitori. Una este bucuria de a avea multi copii (asta se vedea clar si la ei, pareau oameni fericiti si impliniti). Ce poate fi mai frumos decat sentimentul de a-i vedea sarind pe tine si strigandu-ti numele atunci cand te intorci acasa. Cand te coplesesc cu dorinta de a te lua in brate de bucurie ca te vad dupa o zi intrega, sau atunci cand vin la pieptul tau si cauta alinare pentru vreo durere sau suferinta. Parintii cunosc bine despre ce vorbesc aici.
O alta mare bucurie traita si inteleasa cu aceasta ocazie ce mi s-a oferit fara sa o merit, este sa vezi si sa simti bucuria celui care primeste milostenie de la tine. Sa dai tu de pomana cu mana ta si sa-i transmiti direct omului odata cu milostenia si gandul tau bun, bucuria ca il poti mangaia putin. Cu adevarat, ”mai fericit este a da decat a lua”! Daca vreti si puteti sa faceti copii si milostenie, aveti la indemana o reteta simpla pentru fericire. Bineinteles ca vine la pachet cu foarte multa suferinta si ispite, dar merita din plin!
Nu as vrea sa fiu inteles gresit. Oamenii pot fi fericiti si cu putini/multi copii si fara ei, cata vreme fac voia Lui Dumnezeu. Fiecare are drumul si crucea sa, iar acest material nu incurajeaza sau catalogheaza ceva sau pe cineva. Aceste randuri sunt doar expresia bucuriei de a impartasi anumite trairi. E bine, e rau, nu stiu, asta trebuie sa spuneti voi. Pana atunci, s-auzim de bine si Doamne ajuta!

Si totusi, de unde vin copiii? Cred ca vin din dragoste, din dragostea Lui Dumnezeu fata de noi, care suntem copiii Lui si din dragostea parintilor, copiii vin din dragoste…




luni, 24 aprilie 2017

RECORDURILE NEPUTINTEI!


Ieri am citit despre moartea napraznica a doi copii foarte speciali. Consider ca acest eveniment merita o mica analiza dintr-o perspectiva crestina axata pe latura si responsabiltatea educationala a parintilor. Mai jos postam cateva fragmente din stirile media iar la sfarsit cateva ganduri.

   Dor Geta Popescu (13 ani), supranumită alpinista-fenomen a României, deținătoarea mai multor recorduri mondiale şi europene, este unul dintre copiii care au fost uciși de o avalanşa din Retezat. Ea era însoțită de un coleg, Erik Gulacsi, 12 ani, și el deținător al unor recorduri. El este cel de-al doilea copil care a decedat în avalanșa produsă sâmbătă în Retezat.
În tragedia din Munţii Retezat au murit sâmbătă doi copii de 13 şi de 12 ani, după ce au fost surprinşi de o avalanşă pe un traseu periculos, unde zăpada măsoară peste un metru. Copiii erau însoţiţi de cinci adulţi, trei dintre ei au fost răniţi de zăpada prăvălită de pe munte. Rănile supravieţuitorilor nu sunt însă foarte grave, spun echipajele de salvare care au intervenit. Acestea au avut nevoie de patru ore ca să ajungă la locul unde erau oamenii. Meteorologii anunţaseră încă de vineri că în masivul Retezat e risc maxim de avalanşă. A nins mult, iar vântul a bătut cu aproape 100 de kilometri pe oră. Potrivit salvamontiştilor, cei doi adolescenţi care au murit pe munte au fost loviţi puternic de stânci în momentul declanşării avalanşei din Munţii Retezat. Cei doi erau însoţiţi pe munte de taţii lor.
Dor Geta Popescu are în palmares opt recorduri mondiale şi unul european, ea obţinând primul record la zece ani, în 2013, când a devenit cea mai tânără alpinistă din lume care a atins Vârful Ararat (5.137 de metri).
Seful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodeanu, a explicat ca cele doua grupuri pur si simplu nu aveau voie sa fie in acea zona.
"Vorbim de un numar foarte mare de persoane care intr-o perioada cu zapada proaspata nu aveau ce cauta acolo. Chiar daca este cum ziceau unii o scoala de munte. Pai tocmai, asta nu cred ca inveti la scoala de munte sa te duci a doua zi dupa ce a nins proaspat un metru. Asta este cea mai mare greseala pe care o faci intr-o scoala de munte. Sa le-arati ce?
Nu ne-au anuntat ca sunt in zona, de obicei se anunta cand e un grup mare ca sa suplimentam si noi - nu mai erau doi salvamontisti, erau 10, dar nu au zis nimic. (...) Am dat avertizare si ieri si alaltaieri, am dat tot timplul avertizari pentru ca zapada depusa, asta nu trebuie sa fii expert, depusa foarte multa intr-un timp foarte scurt nu are priza jos - e ca zapada de un metru pe acoperisul de tabla, asa se duce", a spus Bodeanu.
Acesta a explicat ca, dintre cei 5 adulti, unul a fost preluat de ambulanta - este vorba despre tatal Dor Getei Popescu - si ceilalti de politisti, pentru a da explicatii despre cum a avut loc tragedia (este deschis dosar penal).
A fost incalcata legea muntelui: Nu profana muntii prin mania recordurilor!
Salvamont Neamt transmite, printr-un mesaj postat pe contul de Facebook, ca in evenimentul de sambata a fost incalcata ultima dintre cele 10 legi ale muntelui. "Trecand peste tragedia in sine, peste drasmatismul situatiei, peste povesti si legende precum ca muntele isi ia din cand in cand jertfa, exista un mare semn de intrebare, un mare DE CE? DE CE... cand de zile intregi SALVAMONT Hunedoara emitea avertizari de pericol iminent de avalansa.
Mai mult de atat, aceste avertizari sunt emise pentru turistul obisnuit, nu pentru alpinisti cu mare experienta care au calcat in picioare varfuri de mii de metri... DE CE? Exista o lege a muntelui uitata de mult si de multi, ultima din cele 10 “Nu profana muntii prin mania recordurilor. Intelege-le sufletul!', a scris pe Salvamont Neamt.

Ultima postare a Getei Popescu urcata Vineri dimineata pe Facebook:
"Performantele mele anterioare şi expunerea media sunt argumente solide pentru a te alătura echipei cu care am realizat expediţiile de record in munţi înalţi. Alătură-te echipei câştigătoare, am nevoie de susţinerea ta
Un Comentariu postat pe net:
“Lumea alpina” a sanctionat inca de cativa ani actiunile acestui tata orbit de recorduri, insa evident ca vocile lor nu au avut ecou, prinde mult mai bine o stire bombastica decat o parere critica. Alpinismul de altitudine nu este un sport pentru copii, sa faci recorduri de tipul “cel mai tanar” in acest sport este o mare ineptie din punct de vedere medical, ca sa nu mai vorbim ca din punct de vedere strict sportiv recordurile acestor doua fete nu reprezinta o performanta de top, cum este cazul lui Toma Coconea sau Tibi Useriu. In acest caz, faptul ca nu a fost nimeni atat de inconstient incat sa faca toate acele varfuri la o varsta atat de frageda ar trebui sa ne puna pe ganduri…
Surse:

Cateva ganduri despre ispita vedetismului si educatia copiilor

      Este greu sa te apleci asupra unei asemenea tragedii si sa ramai impartial. Cine poate intelege durerea infinita a tatalui supravietuitor, durere care il va insoti probabil toata viata. Poate tragicul eveniment este o ”mana intinsa” de Dumnezeu familiei, o sansa de schimbare sufleteasca, de pocainta, de inviere duhovniceasca. Este posibil ca Dumnezeu sa fi luat acesti copii acum, aflati poate inca la limita superioara a inocentei, pentru a le salva sufletele de o previzibila boala duhovniceasca numita mandrie si vedetism. Oricum ar fi nu trebuie sa judecam, trebuie insa sa invatam ceva.
Traim intr-o lume concurentiala (spre ex. Coreea de Nord este în topul tarilor cu cea mai mare rata de suicid, pentru al 11-lea an la rand iar una dintre cauze este teama de esec datorata concurentei acerbe la nivel de reusita sociala). Unii parinti din dorinta extrema de reusita pentru copiii lor, ajung sa le induca copiilor frica de esec (urmare fiind depresiile si tentativele de suicid) sau sa le hiperpotenteze anumite abilitati si aptitudini reale sau imaginare din dorinta de reusita absoluta. De aici pana la extreme nu mai e decat un singur pas. Parintii le distrug astfel in mod inconstient copiilor inocenta. Copiii care ajung la performante reale vor avea de luptat prematur cu ispitele mandriei si ale vedetismului si e greu de crezut ca vor iesi invingatori. Toate acele emisiuni de divertisment unde copiii sunt incurajati sa devina campioni si mici vedete sunt distrugatoare.
Cei mici (cu anumite  exceptii) nu ar trebui sa vada lumina reflectoarelor in calitate de aspiranti la titluri, premii si onoruri. Cea mai frumoasa perioada a vietii este copilaria, iar pentru a fi asa, ea trebuie traita si savurata din plin mai ales prin joaca. Copiii trebui sa aiba timp sa se joace (joaca este o modalitate educationala nativa fireasca si minunata). De multe ori cei mici sunt incorsetati intr-un program zilnic sufocant, scoala, afterschool, meditatii, discipline recreative/sportive/educative optionale, unele dupa altele fara pauze consistente si fara timp de joaca.
Este foarte bine ca ei sa fie implicati in activitati extrascolare si sa practice macar un sport, DAR cu masura si cu timp liber suficient. Din pacate sistemul educational urmeaza acest trend opresiv axat pe competitie si performanta si mai ales pe cantitate. Programa scolara este foarte incarcata iar varsta de ”scolarizare” coboara. Se doreste ca cei mici sa fie ”institutionalizati” de la varste cat mai fragede. Scopul final camuflat si nedeclarat este ruptura dintre parinti si copii, ideea e sa fie cat mai ocupati si obositi, sa se vada mai rar si mai putin. Asta este societatea viitorului in care veti auzi dictonul suprem: ”Copiii vostri sunt ai nostri”!
Copiii nu trebuie sa fie angrenati de parinti in lupta pentru suprematia de a fi cei mai buni, de a fi mereu primii. E bine sa fii bun, sa mai si castigi dar nu sa faci un scop din asta. Un asemenea obiectiv ii ruineaza sufleteste, le fura timpul liber si le macina inocenta. Este necesara masura si dreapta socoteala.
Parintii trebuie sa inteleaga un lucru elementar. Cel mai pretios dar si cea mai importanta mostenire pe care o pot lasa copiilor este CREDINTA. Daca au credinta, Il au pe Dumnezeu si implicit tot ce le trebuie pentru a reusi in viata, si aici si dincolo!
Ramane in final sa reflectam si la paradoxalul record al neputintei omenesti tragic ilustrat aici, sa bati recorduri mondiale si sa urci pe munti periculosi la peste 5000 de metrii si sa mori rapus de avalansa in muntii Retezat!
Dumnezeu sa odihneasca sufletele celor doi copii si sa mangaie duhovniceste inimile parintilor indurerati!



duminică, 23 aprilie 2017

HRAM Brasov 2017



Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele, si adu mana ta si o pune in coasta Mea, si nu fi necredincios, ci credincios!

A fi credincios presupune o mare raspundere iar celor credinciosi mult li se va cere deoarece au stiut si sunt datori cu faptele credintei. Mai aspra va fi judecata celor credinciosi dar pacatosi, mai dureroasa decat a celor necredinciosi care n-au cunoscut lumina credintei...
Acum la ceas de bucurie sa nu uitam raspunderea care apasa pe umerii nostrii dar mai ales sa ne bucuram de darul credintei.
Din peste 7 miliarde de oameni, in lume sunt probabil intre 300/500 de milioane de ortodocsi, statisticile difera in functie de cine anume le face. Dintre acestia mult mai putini sunt cei care tin credinta stramoseasca, dreptslavitoare, patristica, dreapta, neandreptata si neafiliata ecumenismului. Vorbim practic de o veritabila minoritate la nivel mondial care poate fi  numita corect scripturistic, ”turma mica”. Oare suntem cu adevarat constienti ca ne-am nascut in familii binecredincioase si am cunoscut credinta adevarata? Avem mostenirea nepretuita a credintei adevarate. Aceasta este o mare bucurie si ar trebui sa multumim lui Dumnezeu ca ne-am invrednicit sa fim partasi ai acestei mosteniri spirituale.
Sa ne bucuram si sa praznuim duhovniceste in lumina Adevarului! Sa nu uitam insa ca usor este sa ne amagim si sa ne mandrim considerandu-ne privilegeati si superiori celorlalti. Sa nu ii tratam pe ceilalti de sus cu aroganta si sa nu judecam. Mai usor putem noi cadea, pentru ca avem de unde si mai usor este lor a se ridica si indrepta. Sa nu consideram ca fiind dreptslavitori ne mantuim automat, asa din oficiu fara faptele credintei si sa nu uitam infricosatele cuvinte ale Domnului: ”De aceea va spun ca imparatia lui Dumnezeu se va lua de la voi si se va da neamului care va face roadele ei”.
Mare este bucuria credintei adevarate, cunoasterea Lui Dumnezeu Cel Inviat si preaslavit! Slava, lauda si multumita Tie Dumnezeul nostru! Oare care salut in lumea asta e mai frumos, mai plin de bucurie decat acesta, HRISTOS A INVIAT!