sâmbătă, 15 aprilie 2017

A VENIT SFANTA LUMINA 2017!!!

HRISTOS A INVIAT!




Amintiri din Vesnicie
-fragment-
    Bucuria Sfintei Lumini imi aduce aminte de singura data cand m-am invrednicit sa ajung de Paste in Ierusalim. Este o poveste lunga plina de amintiri despre care vom mai vorbi poate curand. Dupa stradanii nesfarsite, nu am reusit sa intram in Biserica Sfantului Mormant. Eu nu am vrut sa accept acest fapt si mi-am propus sa fortez nota. Inarmat cu vointa de fier am pornit intr-o lupta muta cu sistemul defensiv israelian care era hotarat sa nu tolereze intrarea prea multor crestini in biserica. A fost un an cu tensiuni mari, multe dintre ele firesti oarecum pentru ei, nefiresti pentru noi. Acestea au avut ca rezultat direct, limitarea drastica a accesului nostru in sfantul lacas, asta ca sa aflam mai tarziu ca in biserica a fost destul loc sa mai incapa o multime de credinciosi. Acestia, adica si eu, am fost opriti si ingraditi intr-un deja firesc exces si abuz de putere de tip politienesc. Poate nu stiati, in Israel exista drepturi doar pentru evrei si obligatii doar pentru crestini, asta exprimat asa metaforic, la modul cum se simte din exterior atmosfera. Oamenii aia chiar se simt stapani in tara pe care o numesc a fi a lor si se manifesta ca atare. Lejer poti fi bruscat, intimidate, jignit, inchis sau impuscat daca deranjezi cumva prea tare (chiar si simpla prezenta este uneori asimilata notiunii de “a deranja”). Democratia acolo este unilaterala si exclusiv etnica, religia lor conduce toate principiile si libertatile, pe scurt, a fi crestin in Israel poate fi o provocare adevarata!
Continuam povestea, am fost prinsi pe o strada lata de vreo 8 metri care ducea spre biserica. Eram sute de oameni inghesuiti si limitati de grilaje metalice care uneori se deschideau sa mai inaintam o sectiune, totul controlat de forte de ordine inarmate. Inghesuiala era cumplita, un peste in conserva ar putea fi numit rezident intr-un apartament de lux comparativ cu noi. Nu sunt genul pe care il sufla vantul pe strada si am o conditie fizica decenta, cu toate astea am fost aproape de lesin. Inghesuiala era feroce, toti ne luptam sa inaintam, centimetru cu centimetru sa mai facem o sectiune, sa mai trecem de un grilaj. Presiunea era uriasa pentru ca din spate impingeau constant sute de oameni si noi nu inaintam suficient in acelasi ritm in care ei ne presau. Era sufocant, fierbinte si dureros si mai ales vizibil si previzibil, fara speranta.
Eram atat de proape si totusi foarte departe, eram aproape mort si totusi viu, eram pe cale sa traiesc o minune altfel decat imi imaginam. Cred ca totul a inceput brusc. In tot acel cuptor unde soarele pare etern suspendat pe cer, seninul un wallpaper afisat din oficiu iar vara un singur anotimp, s-a starnit subit un soi de vijelie pasnica. Ceva venea din fata, un vant racoros, tonic si plin de vioiciune ne-a mangaiat parinteste, apoi s-a prabusit roua cerului peste noi, o racoare vie aproape duioasa ne-a cuprins spontan si pe nepregatite. Natura s-a schimbat la fata cu chip de slava si de putere iar asta vizibil si uimitor. Au aparut stoluri de pasari cantatoare care se prabuseau in raiduri energice rotindu-se misterios, toate cantau, mai bine zis slavosloveau, cantul lor era expresia pura a bucuriei nevinovate. Parca se auzea si un clopot ceresc care era si solemn si vesel in acelasi timp, apoi totul a luat foc. Din fata se auzeau strigate si valuri de entuziasm ne-au izbit in plin urmate de perdele de foc miscator care inaintau rapid spre noi. Oamenii pareau ca ard la propriu si sigur ar fi luat foc in acele conditii de inghesuiala cand aproape toti aveau manunchiuri de lumanari aprinse in mana. Asta daca focul ar fi fost unul normal, dar noi vorbim aici de Sfanta Lumina, focul sfant care lumineaza si nu arde. Imi permit aici a fac o completare. Intalnim in Psaltire urmatorul verset al psalmului 28.
“Glasul Domnului, cel ce taie para focului”. Acesta se refera la hotararea pe care o va da Hristos în ziua judecatii. Atunci focul pregatit spre pedeapsa diavolului si ingerilor lui se taie la glasul Domnului si iata si pricina. In foc sunt două puteri, una care arde si una care lumineaza. Puterea usturatoare şi pedepsitoare, cea care arde ramane celor pacatosi, iar puterea luminoasa si stralucitoare a focului este sortita celor drepti. Glasul Domnului taie para focului si o imparte în aşa fel incat focul pedepsei sa fie neluminos, iar lumina odihnei sa ramana nearzatoare.
Am aprins cele 33 de lumanari iar flacara lor era mare, la inceput era inalta de peste 20 cm. Usor temator am trecut mana prin flacara, era blanda si inofensiva, apoi m-am spalat pe fata cu ea, mi-am trecut-o prin barba si m-am bucurat ca un copil. Am trait atunci cate ceva din bucuria Sfintei Lumini a anului 2010.
Nu m-am invrednicit sa intru, sa primesc Sfanta Lumina inauntru in Biserica Sfantului Mormant, totul dupa merit. Oricum a fost minunat, a fost odata ca-n povesti…


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm să comentați decent în limitele bunei cuviințe.