Sfântul Ierarh Glicherie Mãrturisitorul

 DE UNDE VIN COPIII?

Mama, Barza sau Fabrica de Copii?

     Am cunoscut zilele trecute, mai exact in doua zile consecutive, absolut conjunctural doua familii cu multi copii. Intr-o zi o familie cu 10 copii si in cealalta zi o familie cu sapte copii, fara nici o legatura cauzala intre ele. Am socializat putin cu ambele familii, exact cat a permis acel context pasager. Trairile datorate acestor scurte intalniri m-au determinat sa povestesc aici cateva ganduri.

Eu, ”ca unul ce are cativa copii la activ”, am fost profund impresionat de intalnirea cu aceste familii. Impresiile m-au urmarit cateva zile la rand. A fost ceva special, o stare de bine, de nadejde, de bucurie. Acele familii radiau ceva special, parca impartaseau bucuria unui secret comun, aveau ceva numai al lor, o comuniune de neinteles pentru cei din afara. Ei traiau ceva frumos si strain de aceasta lume aflata in deriva. Ceva diferit de ”valorile” contemporane promovate cu forta demonocratiei. Ma refer aici la ideile depopularii fortate, la planning-ul familial, promovarea contraceptiei, avortului, a noilor valori total straine ideii de familie si mai ales indreptate impotriva ideii de familie cu multi copii.

Atunci am simtit ca merita sa sarut mana acelor mame. Mi-a fost rusine sa nu fiu interpretat gresit si acum parca regret asta.

Cu adevarat acelea sunt mame eroine ca si cele care au trait cu mult inaintea lor. Cele dinainte au crescut copii in conditii foarte grele fara ajutorul inovatiilor moderne. Imaginati-va ca trebuie sa cresteti 10 copii doar fara masina de spalat si fara pampers. Pare deja o aventura peste puterile noastre. Mamele contemporane au masini de spalat, pampers si toate cele necesare, dar au impotriva tot sistemul si tot oprobiul public. Ele lupta cu mentalitatile, directivele si chiar legile contemporane. Umblati doar cu 4/5 copii de mana pe strada si vedeti cum va priveste lumea, spuneti la serviciu ca aveti 5 copii (nu vorbim de 10) si vedeti cum sunteti priviti. Parintii cu multi copii au dus in trecut si au de dus si acum o lupta grea.

Cu atat mai greu este astazi sa iti cresti copiii crestineste, sa ii inveti si sa ii educi corect in total contrast cu tot ceea ce vad la scoala si in mediul in care se invart, unde provocarile sunt imense, de la smartphone si internet pana la droguri si prostitutie. Este greu uneori doar sa faci sandwich-uri dimineata pentru 5 copii care merg la scoala si sa faci fata la spalat si uscat rufe la volum mare aproape zilnic. Asta fara sa mai vorbim de teme si mai ales indrumare si povatuire pentru toate problemele emotionale si sufletesti care apar zilnic si sunt in crestere proportionala odata cu varsta. Da, este greu sa fii parinte si mai ales sa ai multi copii, DAR ESTE FABULOS DE FAIN SI BINE! Aceasta bucurie nu poate fi explicata si nu se compara cu nimic din lumea asta.

Am vazut asta foarte clar in ochii acelor doua familii. Dincolo de transpiratia, ridurile si oboseala evidenta a parintilor, se vedea acea lumina discreta ce stralucea in ochii lor si cumva in ochii copiilor, era taina lor si a familiilor cu multi copii.

Am vazut asta mai de mult si in ochii familiei Bodnariu in Romania (in plus era si o anumita rezerva si teama, frica omului patit). De atunci am vorbit personal cu mai multi romani stabiliti in Norvegia si alte tari nordice apropiate. Am facut asta deoarece nu am vrut sa iau neaparat de bun tot ce am citit pe internet despre abuzurile Barnevernet. Am primit confirmarea faptului ca exista acele abuzuri si ca acolo functioneaza o cenzura aproape perfecta, majoritatea nu stie nimic despre asta, pentru ca nu se vorbeste pe subiect la modul oficial si pentru ca cei care au ceva de spus tac, da, tac de frica. Se pare ca aceasta lumina frumoasa si tainica, despre care vorbeam mai sus, s-a stins de mult in ochii majoritatii nordicilor care traiesc in cele mai ”civilizate” tari din lume. Se stinge incet in lumea intreaga…

In contrast cu bucuria din ochii parintilor am vazut si tristetea din ochii acelor cupluri care acum au ajuns la o varsta si nu pot avea urmasi. Din pacate multi dintre ei au imbratisat in tinerete o conceptie gresita. Sa nu facem copii acum, sa tragem tare pentru a face intai cariera, pentru a avea o situatie materiala buna ca sa avem ce oferi copiilor. Greutatile si nivelul de expectanta a tot crescut, timpul a trecut si atunci cand si-au dorit copii nu au mai putut avea. Metodele contraceptive si varsta si-au spus si ele cuvantul, dar nu mai mult decat Dumnezeu. Copiii se fac la tinerete, atunci cand poate nu ai conditii si bani de ajuns, dar cand ai curajul si sanatatea de partea ta (cum spune o vorba din popor, ”fiecare copil vine in lume cu o paine sub brat”. Perfect adevarat, Dumnezeu poarta de grija si nu moare nimeni de foame).

Rabdarea se pierde odata cu varsta si apar obiceiurile si tabieturile. De la o anumita varsta copiii se cresc din ce in ce mai greu, cu mult efort psihic si cu mari sacrificii (nu financiare). Toate se fac la vremea lor! Este imensa tristetea din ochii acelor cupluri, multi dintre ei oameni realizati si respectati acum in societate, cu o stare materiala de invidiat, care realizeaza ca totul a fost in van, ca nu ramane nimic real in urma lor, ca li se stinge neamul si amintirea in lume. Exista totusi si pentru ei o varianta de sacrificiu, adoptia, dar asta este o cu totul alta poveste, o aventura greu de imaginat…

Acum, as vrea sa va mai povestesc ceva in contrast aparent cu imaginea idilica a unei familii fericite. Pana nu de mult aveam impresia ca esti ocolit de moarte daca esti parinte si ai in crestere mai multi copii mici. Credeam cumva ca ai o misiune sacra si trebuie sa fii aici alaturi de ei asa cum e firesc, mai ales atunci cand sunt mici. Bineinteles ca moartea e posibila oricand, dar pare improbabila si nejustificata pentru un parinte aflat in situatia despre care vorbim. Toata aceasta impresie de suprafata pe care o aveam s-a naruit de putina vreme, cand am aflat despre moartea unor parinti diferiti din biserica noastra, parinti care aveau copii mici in crestere. La unul dintre cazuri a murit un tata care parea a fi o forta de sanatate si putere a naturii, a murit asa subit si a lasat in urma o mama indurerata cu mai multi copii. Greu de inteles cu logica omeneasca ratiunea lui Dumnezeu. Nu am nici un dubiu ca se aplica si aici unicul si inteleptul proverb romanesc ”tot raul spre bine”. Oricum asta a fost pentru mine dovada ca e posibil si foarte probabil si un asemenea scenariu trist.

Legat de subiectul acesta al mortii, trebuie sa spun ca am participat la cateva pomeniri si parastase in familie si am inteles un lucru. Este foarte important sa ramana in urma ta cineva din familie, care sa iti faca pomana dupa randuiala crestineasca de cate ori se cuvine. Uitarea functioneaza perfect, dupa ce mori esti uitat treptat, asta e cert. Dumnezeu ingaduie uitarea ca sa ne putem continua viata in mod normal, dar ingaduie uitarea cu masura pentru cei din aceeasi familie.

Este esential sa ai copii educati bine crestineste, care sa isi aduca aminte de tine pentru a face toate pomenirile. Atunci cand toti te vor uita definitiv ei isi vor aduce aminte. Aceasta aducere aminte este de multe ori salvatoare, este atat de importanta incat de multe ori poate scoate si sufletele repausatilor din iad. Cate suflete nu se tanguiesc oare in iad si ar da orice sa aiba pe cineva in lume care sa faca pomeniri si milostenii pentru ei, sa implineasca acele pacate pentru care nu au mai avut suficiente fapte bune de pus in balanta. Da, nemurirea se poate obtine si prin copii, bun de stiut!

Copiii sunt legatura dintre viata si moarte, ei au rolul lor neinteles corect in zilele noastre. Dar de unde vin ei? O intrebare pe cat de banala pe atat de complexa si profunda. Unii parinti au copii imediat fara nici un efort, altii ii dobandesc foarte, foarte greu, iar altii raman fara ei pana la sfarsit. Un lucru este evident aici, nu parintii sunt cei care aduc copiii in lume, ei incearca. Ei pot fi vehicule de transport cu autoservire inclusa (mama), dar nu sunt ei cei responsabili cu adevarat de sosirea pruncilor in lume.

Barza poate fi raspunsul pentru unii mai mici, fabrica de copii (maternitatea) raspunsul pentru unii mai mari si neimplicati, parintii si mai ales mama sunt raspunsul pentru marea majoritate. Dumnezeu este raspunsul final. Daca lumea ar intelege ca Dumnezeu trimite copiii in lume doar atunci cand trebuie, multe poate s-ar schimba. Dumnezeu iubeste copiii si cu atat mai mult copilul din noi! Ma inclin in fata parintilor cu multi copii si mai ales in fata acestor mame care tin pe umerii lor fragili viitorul omenirii!

As vrea in final sa mai impartasesc cu voi o experienta recenta care m-a marcat. Cineva apropiat mie a facut pomana cuvenita la biserica pentru unul dintre parinti care a murit. In plus si-a dorit sa mai dea personal ceva de pomana si avand nevoie de ajutor m-a rugat pe mine sa il insotesc, sa il ajut. Zis si facut. Am ridicat de la o patiserie comanda facuta in avans, putin peste 100 de placinte bune cu branza si stafide si am plecat spre un mare azil de batrani unde aveam de gand sa le impartim. Aici a inceput aventura.

La azil ne-am lovit de imposibil. Nu a fost de ajuns bonul care justifica provenienta produselor si nici explicatiile noastre. Ne-au cerut factura fiscala si contract de sponsorizare si in plus un soi de declaratie de conformitate din partea producatorului pentru produse. Aceste cereri nu sunt absurde, intr-un fel e de inteles ca nu poti oferi rezidentilor ceva de mancare fara sa ai siguranta calitatii produselor, e o raspundere pe care trebuie sa poti sa ti-o asumi. Trebuia sa avem copii dupa buletin, sa avem formularul de contract, sa ne fi programat din timp etc.

Pe cat eram de bine intentionati, pe atat am ramas de blocati. Am realizat ca oamenii astia au cumva dreptate dar ca asta ne impiedica pe noi sa facem o milostenie la modul natural, simplu si nebirocratic. Am plecat de acolo in cautarea unei cantine sociale despre care stiam. Ajunsi in celalalt capat de oras am vazut ca era deja inchis, am ajuns pe la 17, adica prea tarziu. Am sunat la telefonul afisat pe geam in ideea ca poate cineva poate prelua si redistribui bunatatile noastre (placintele alea miroseau grozav) sau ne poate face vreo sugestie. Nu a raspuns nimeni.

Atunci mi-am adus aminte de vorba mamei. Bucurati-va daca va bate cineva la poarta sa va ceara de pomana ca o sa vina vremea sa vreti sa dati si sa nu aveti cui. Pe acest subiect s-a scris deja, in lume cei homeless si saraci sunt alungati, arestati si total nedoriti. In Anglia parca au pus chiar tepuse speciale in locurile unde dormeau acestia. Societatea viitorului nu are nevoie de varstnici, cu atat mai putin de unii fara adapost si saraci. Sunt numai buni sa aleaga democratic euthanasia. Lumea civilizata nu iubeste cersetorii si saracii si  nu agreaza ideea de milostenie.

Ajunsi in impas (nu puteam imparti la colt de strada peste 100 de placinte) am optat pentru o varianta de compromis. Sa mergem intr-un cartier marginas in tiganie, la tigani acasa.

Deoarece amandoi nu avem nici un stress sau teama fata de astfel de incursiuni (ba din contra, ne face placere) am intrat cu masina pe stradute intortocheate pana la periferie in zona rau famata unde locuiesc tiganii. A fost ca in filmele lui Emir Kusturica. Am intrat in alta lume. Aici am fost imediat inconjurati de o multime curioasa, de la puradei dezbracati pe jumatate si desculti, la pirande frumoase cu cozi impletite si imbracate ca primavara cu tot alaiul ei de flori si pana la tigani mustaciosi bine ferchezuiti.

Sunt prea multe de povestit. Incerc sa ma rezum la esential. In primul rand oamenii aia sunt vii, sunt curiosi, sunt prezenti. Ne-au inconjurat imediat. In lumea civilizata in cel mai fericit caz altii ne-ar fi privit ascunsi de dupa perdele din casa si eventual ar fi sunat la politie sa raporteze doi ciudati care tulbura linistea si ordinea publica. Daca nu stiati, dincolo se practica si incurajeaza serios si oficial “turnatoria”, e la mare cautare sa fii sifonar, sa iti parasti vecinul, sa raportezi si asta in calitate de bun cetatean.

Apoi oamenii aceia ,care nu erau nici pe departe cu totii saraci, s-au bucurat sincer si au primit fara reticente si din toata inima pomana noastra. Unii dintre ei cu masini bune si bani chiar ne-au spus: "Noi avem tot ce ne trebuie, dar ne bucuram de pomana voastra. Vedem ca o faceti din suflet si ne bucuram si noi si zicem Bogdaproste, sa fie primit!". Ne-am simtit ca in mijlocul unei familii.

Oamenii aceia erau asa frumosi si cei saraci si cei bogati si aveau o gramada de copii, care erau la fel de frumosi. Nu am vazut un copil cu smartphone in mana, toti se jucau in strada. Am stat de vorba cu ei sincer, ca de la suflet la suflet si la sfarsit, unul a facut parca in numele tuturor o remarca epica, “ce bine ca am mai stat si noi asa de vorba”. Parca eram reprezentantii a doua civilizatii instrainate de sute de ani care acum se regaseau in mod mirabil. Toti au spus din inima bogdaproste si ne-au transmis o inexplicabila stare de bucurie. Erau atat de naturali si frumosi, in total contrast cu convenientele, standardele si artficiile lumii moderne. Conservatori in traditiile si obiceiurile lor, cu multi copii si foarte primitori semanau cu o adevarata comunitate traditionala. I-am simtit mai crestini decat pe multi alti crestini autentici. Nu vreau sa idealizez sau sa coafez realitatea despre tigani, care dupa cum bine stim este alta de multe ori. Va povestesc doar ce am trait atunci si adevarul este ca a fost totul trait si simtit asa. Mi-a confirmat prietenul meu cand l-am intrebat, deoarece am vrut sa ma asigur ca nu am luat-o eu cumva “pe aratura”.

El a simtit la fel totul si aceasta stare de bine, bucurie si entuziasm m-a urmarit atunci toata ziua. Am simtit ca ne-a ajutat Dumnezeu sa facem pomana cu adevarat, placintele acelea chiar au fost pentru ei. Dumnezeu ne-a ascultat rugaciunea atunci cand am zis: “Doamne ajuta-ne sa gasim, sa avem cui da de pomana”.

Am plecat din mijlocul lor cu sentimentul ca ne despartim de niste prieteni apropiati si in plus cu o anumita nostalgie. Un dor ascuns dupa autentic si traditional, lucruri pe care le-am cam pierdut in lumea noastra.

Dintre marile bucurii ale vietii, doua cred eu acum ca sunt la loc de cinste si pe ambele le-am trait in mijlocul acelor tigani primitori. Una este bucuria de a avea multi copii (asta se vedea clar si la ei, pareau oameni fericiti si impliniti). Ce poate fi mai frumos decat sentimentul de a-i vedea sarind pe tine si strigandu-ti numele atunci cand te intorci acasa. Cand te coplesesc cu dorinta de a te lua in brate de bucurie ca te vad dupa o zi intrega, sau atunci cand vin la pieptul tau si cauta alinare pentru vreo durere sau suferinta. Parintii cunosc bine despre ce vorbesc aici.

O alta mare bucurie traita si inteleasa cu aceasta ocazie ce mi s-a oferit fara sa o merit, este sa vezi si sa simti bucuria celui care primeste milostenie de la tine. Sa dai tu de pomana cu mana ta si sa-i transmiti direct omului odata cu milostenia si gandul tau bun, bucuria ca il poti mangaia putin. Cu adevarat, ”mai fericit este a da decat a lua”! Daca vreti si puteti sa faceti copii si milostenie, aveti la indemana o reteta simpla pentru fericire. Bineinteles ca vine la pachet cu foarte multa suferinta si ispite, dar merita din plin!

Nu as vrea sa fiu inteles gresit. Oamenii pot fi fericiti si cu putini/multi copii si fara ei, cata vreme fac voia Lui Dumnezeu. Fiecare are drumul si crucea sa, iar acest material nu incurajeaza sau catalogheaza ceva sau pe cineva. Aceste randuri sunt doar expresia bucuriei de a impartasi anumite trairi. E bine, e rau, nu stiu, asta trebuie sa spuneti voi. Pana atunci, s-auzim de bine si Doamne ajuta!

Si totusi, de unde vin copiii? Cred ca vin din dragoste, din dragostea Lui Dumnezeu fata de noi, care suntem copiii Lui si din dragostea parintilor, copiii vin din dragoste…