Documente BOSVR

Mărturisirea de credinţă a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România

Creştinii Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România preaslăvesc un singur Dumnezeu în trei ipostase: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Unitatea fiinţei lui Dumnezeu face ca acolo unde se găseşte una din ipostasele Sfintei Treimi să fie întreaga Dumnezeire. Însuşirile Dumnezeirii sunt şi ale fiecărui ipostas în parte. Singurele caracteristici proprii ipostaselor Sfintei Treimi în parte sunt următoarele: Tatăl este nenăscut, naşte din veci pe Fiul şi purcede din veci pe Duhul Sfânt. Fiul este născut din veci din Tatăl, iar Duhul Sfânt este purces din veci din Tatăl. Dumnezeu a adus din nefiinţă la fiinţă toată lumea, pe cea văzută, cât şi pe cea nevăzută (lumea îngerilor).
2. Omul a fost creat de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa. Din coasta primului om, Dumnezeu i-a făcut ajutor de viaţă pe femeie.
3. Adam şi Eva, primii oameni, au încălcat porunca dumnezeiască şi astfel a intrat păcatul în lume şi prin păcat, moartea.
4. În bunătatea şi iubirea Sa faţă de neamul omenesc, Dumnezeu a dat pe Fiul Său, care S-a întrupat din Sfântul Duh şi Sfânta Fecioară Maria şi a sălăşluit printre oameni, învăţându-i calea cea adevărată. Ca să mântuiască omul din robia păcatului strămoşesc, Iisus Hristos a pătimit, S-a îngropat, a înviat a treia zi şi S-a înălţat la cer, şezând de-a dreapta Tatălui. Prin ascultarea care a mers până la primirea de bună voie a morţii de pe cruce, Iisus Hristos apropie iarăşi lumea de Dumnezeu, deschizându-i din nou porţile Împărăţiei cerurilor.
5. Avem credinţa că Mântuitorul va veni iarăşi la sfârşitul lumii pentru a judeca pe fiecare după faptele sale: cei drepţi vor merge la fericirea veşnică, iar cei păcătoşi la osânda veşnică.
6. Credem că Biserica este un trup mistic, al cărui Cap suprem, înţelept şi fără de moarte este Domnul Iisus Hristos. Este întemeiată de El şi o conduce în chip nevăzut prin lucrarea Duhului Sfânt, iar în chip văzut prin ierarhia bisericească cu scopul de a asigura oamenilor mântuirea.
7. Credem că în Biserică se păstrează Harul Dumnezeirii fără de care nimeni nu se poate mântui şi că El se împărtăşeşte credincioşilor prin mijloacele sfinţitoare (Sfintele Taine), în număr de şapte: Sfântul Botez, Ungerea cu Sfântul Mir, Sfânta Cuminecătură (Împărtăşania), Sfânta Pocăinţă (Mărturisirea), Preoţia (Hirotonia), Cununia şi Sfântul Maslu.
8. Credem în neschimbabilitatea Darului Haric, că Duhul Sfânt a lucrat numai în adevăr: „ieri, astăzi, acelaşi şi în veci”.
9. Credem în Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, precum şi în Sfânta Tradiţie, pe care le socotim ca cele două izvoare de revelaţie dumnezeiască şi izvoare nesecate ale învăţăturii pentru Biserică.
10. Credem în canoanele Sfinţilor Apostoli, a celor şapte Sinoade ecumenice ale Sfinţilor Părinţi, a celor locale şi parţiale, care sunt insuflate de Duhul Sfânt şi ele nu pot fi modificate în nici un fel.
11. Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România slăveşte pe Dumnezeu slăvit şi închinat în Sfânta Treime, preacinsteşte pe Maica Domnului, Pururea Fecioara Maria; cinsteşte toate Cetele Puterilor Cereşti şi Îngereşti, pe Sfântul Prooroc Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, Ioan, pe toţi proorocii, Sfânta Cruce, pe Sfinţii Apostoli şi pe toţi Sfinţii recunoscuţi de Biserica Ortodoxă Sobornicească.
12. Credem în cultul icoanelor şi le considerăm sfinte pe temeiul minunilor, ce s-au săvârşit şi se săvârşesc prin ele. Drept pilde, putem aduce vindecarea din boală a lui Avgar al Edessei prin Mahrama Mântuitorului Hristos (vezi pe larg istoria acestei minuni în Vieţile Sfinţilor la 16 august); întipărirea chipului Mântuitorului pe mahrama Sfintei Muceniţe Veronica etc. Sinodul al VII-lea ecumenic întăreşte cinstirea icoanelor (Pidalion, pag. 213).
13. Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România primeşte minunile adevărate ca semn al credinţei spre adeverirea adevărului. „Şi cuvântul adeverindu-l prin semnele ce urmau. Amin.” Credem în minunile săvârşite de moaştele sfinţilor. Exemplu: moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, ale Sfântului Ioan cel Nou şi altele din ţara noastră. Nu admite falsele minuni care se deosebesc de minunile adevărate, iar cataclismele, fenomenele neobişnuite, le considerăm trimise de Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca semn de pocăinţă.
14. Primim şi respectăm cele patru posturi de peste an: Postul Mare dinaintea Sfintelor Paşti, Postul Naşterii Domnului, Postul Sfinţilor Apostoli şi Postul Adormirii Maicii Domnului, precum şi postul de miercuri şi vineri de peste an, afară de cele în care este dezlegare.
15. Ţinem cu desăvârşire pascalia aşezată de Sfinţii Părinţi la Sinodul I de la Niceea (325) şi din Antiohia (345) după care s-au fixat sărbătorile Sfintelor Paşti în Biserica dreptslăvitoare sobornicească până la sfârşitul lumii, niciodată mai devreme de 22 martie şi nici mai târziu de 25 aprilie, după calendarul iulian.
16. Nu primim reforma calendaristică şi o socotim ca pe o inovaţie străină de mărturisirea, cugetul şi trăirea ortodoxă, iar sărbătorile le ţinem după calendarul iulian.
17. Ţinem calendarul oficial în ceea ce priveşte zilele, lunile şi anii ca măsurătoare de timp. În ceea ce priveşte însă sărbătorile aşezate de Sfinţii Părinţi, în fiecare dintre cele 365 de spaţii de timp ale calendarului, în amintirea minunilor care s-au săvârşit la fiecare dată în parte, le socotim ca aşezare dumnezeiască şi nu le putem schimba sau sărbători nici mai înainte, nici mai târziu de datele fixate, fiindcă la aceste date şi în ceruri se sărbătoresc.
18. Credem în minunea de la Învierea Domnului când, în fiecare an, după pascalia veche a calendarului iulian vine Sfânta Lumină la Sfântul Mormânt din Ierusalim, ceea ce dovedeşte că la această dată se sărbătoreşte şi în ceruri. Deci Sfinţii Părinţi au aşezat toate sărbătorile, în chip desăvârşit şi nu doar cele ale pascaliei.
19. Credem că prin respectarea sărbătorilor după aşezământul vechi al Sfinţilor Părinţi, postul Sfinţilor Apostoli nu poate fi mai mic de 8 zile şi nici mai mare de 42 de zile.
20. Credem că prin aşezarea sărbătorilor de către Sfinţii Părinţi s-a statornicit pentru totdeauna, calendarul bisericesc şi că această aşezare este lucrarea Sfântului Duh, care nu se contrazice şi fiind El desăvârşit, nu are nevoie de aparate născocite de minte omenească, pentru că mintea omenească mărginită nu poate cuprinde pe Dumnezeu Cel nemărginit.
21. În ceea ce priveşte practicile religioase, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România nu admite incinerarea morţilor (crematoriu) şi nu va săvârşi vreo slujbă bisericească pentru cei incineraţi.
22. Sunt opriţi cu desăvârşire clericii de a face politică (canonul 81 al Sfinţilor Apostoli).
23. Se recomandă portul mustăţii pentru credincioşi, iar la clerici mustaţa, barba şi părul sunt obligatorii.
24. Credincioşii Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România înţeleg să se supună întru totul poruncilor Bisericii, practicându-le în viaţa lor şi considerând că, fără de fapte bune, numai credinţa dreptslăvitoare nu este mântuitoare.


Eclesiologia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România
Începând cu anul 1924, odată cu schisma din Biserica Ortodoxă Română, datorată introducerii de inovaţii în materie de credinţă, venite din Apus, sunt controversate două mari Taine din cadrul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi. Pentru aceasta, suntem datori cu o serie de explicaţii şi argumente canonice, prin care combatem învinuirile nejustificate aduse la adresa Bisericii noastre.

Despre hirotonie
Din cele mai vechi timpuri, Biserica Ortodoxă se conduce după două principii - cel al scumpătăţii (acriviei), în virtutea căruia canoanele au putere şi devin literă de lege - şi cel al pogorământului (iconomiei), care presupune o toleranţă canonică, aplicată doar în situaţii critice şi numai pentru o vreme.
În anul 1955, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România, recunoscută prin actul Ministerului Cultelor nr. 38955 din 03 august 1945 şi funcţionând sub denumirea de Cult Creştin Tradiţionalist, în conformitate cu Canonul Întâi al Sfântului Vasilie cel Mare, şi urmând principiul iconomiei bisericeşti, acceptă ca validă hirotonia episcopului Galaction Cordun, cel care în acel an (1955) va reveni la Biserica Ortodoxă de Stil Vechi. În această vreme, un alt episcop din cadrul Bisericii Ortodoxe de stil nou (B.O.R.) manifestă şi el simpatie faţă de Biserica Tradiţională, ocârmuită de ieromonahul Glicherie Tănase. Este vorba de episcopul Atanasie Dincă Bârlădeanul, hirotonit în 1945 şi exclus din B.O.R. de către patriarhul Justinian Marina şi sinodul său, în anul 1948, din motive politice.
Revenirea arhiereului Galaction la Biserica Ortodoxă strămoşească, păstrătoare a vechilor predanii ale Sfinţilor Părinţi a fost înfăptuită la 05 aprilie 1955 şi se concretizează prin declaraţia publică (mărturisirea de credinţă) din aceeaşi dată. Personalitatea sa, de o verticalitate fără cusur, nu admitea ascunzişuri de acest fel, iar poziţia sa fermă, cu privire la păstrarea Sfintei Tradiţii şi păzirea Sfintelor Canoane, erau deja foarte bine cunoscute, atât în mediile înalte bisericeşti, cât şi în rândul poporului ortodox. Declaraţia de revenire în cadrul Bisericii strămoşeşti a fost o adevărată mărturisire de credinţă. Iată cuprinsul ei: „Subsemnatul arhiereu Galaction Cordun, cu domiciliul în Bucureşti, raionul Nicolae Bălcescu, str. Cuza Vodă nr. 2, şeful spiritual al Bisericii Pravoslavnice Tradiţionale de Răsărit (Biserica Ortodoxă de Stil Vechi), declar prin prezenta, în faţa clerului şi poporului din toate parohiile şi mănăstirile de pe teritoriul R.P.R. că: Eu, arhiereul Galaction Cordun, de bunăvoia mea şi nesilit de nimeni, am acceptat propunerea şi alegerea pe care poporul a făcut-o în persoana mea, de a fi şeful spiritual al acestei Biserici, arhiereul ei, aşa cum am declarat Sf. Sinod în scrisoarea pe care am trimis-o prin Tribunalul Capitalei R.P.R. la 5 aprilie 1955, scrisoare menţionată în revista Bisericii Ortodoxe Române, Buletinul oficial al Sf. Sinod, nr. 34. Asupra acestei declaraţii publice n-am renunţat niciodată. Declar în faţa poporului dreptcredincios, că sunt şi rămân Arhiereul şi Şeful spiritual al Bisericii Pravoslavnice Tradiţionale de Răsărit, mărturisire pe care o fac odată pentru totdeauna.”
În concluzie, prin această declaraţie publică a episcopului Galaction Cordun din data de 05 aprilie 1955, adresată atât Tribunalului Capitalei Republicii Socialiste România, cât şi Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, condus de Justinian Marina, el devine „Şeful spiritual al Bisericii Pravoslavnice Tradiţionaliste de Răsărit” (Buletinul oficial, nr.3-4/1956), actualmente recunoscută sub titulatura de Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România. Primirea sa oficială ca Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Răsărit a avut loc la data de 21 mai 1955, dar la acea dată mărturisirea sa de revenire la Biserica Dreptslăvitoare de Răsărit (Cultul Creştin Tradiţionalist) fusese deja dată.
Conform canonului mai sus numit, Preasfinţitul Galaction Cordun a fost primit tot ca arhiereu, prin mărturisirea credinţei apostolice.
Este ştiut că în secolul al IV-lea, Sfinţii Părinţi din Africa, prin iconomie, au primit hirotoniile schismaticilor donatişti (Tâlcuirea Can. 66, 61 din Cartagina, nota 346) iar cei hirotoniţi ai donatiştilor au fost primiţi în aceleaşi ranguri clericale, prin întoarcerea lor la Biserica Dreptslăvitoare. Asemenea şi noi, într-o conglăsuire cu aceia de atunci şi tot prin principiul iconomiei bisericeşti, l-am primit pe episcopul Galaction Cordun în acelaşi rang clerical. Deci, acest lucru a fost făcut prin iconomie (pogorământ) şi numai pentru acea vreme (1955). Astăzi, când prin mila şi cu ajutorul lui Dumnezeu, Biserica noastră şi-a întărit ierarhia, nu mai poate fi aplicat principiul iconomiei, ci cel al scumpătăţii (acriviei), prin care au tărie canoanele Sfinţilor Părinţi. În virtutea acestui principiu, hirotoniile schismaticilor nu mai sunt acceptate ca valide. În conglăsuire cu Sfântul Vasilie cel Mare, care, în primul său canon, prin iconomie primeşte botezul şi hirotonia schismaticilor engratişti şi novatieni, deşi îi numeşte „lipsiţi de har şi ca nişte botezaţi şi hirotoniţi de mireni”, iar în Can. 47, acelaşi Sfânt, prin scumpătatea Bisericii, leapădă şi botezul şi hirotonia acestor schismatici, pentru că la acea vreme nu mai era nevoie de folosirea iconomiei, aşa şi noi împreună cu Sfântul Chiprian al Cartaginei şi sinodul său; împreună cu Sfântul Firmilian al Iconiei şi Patriarhul Dositei al Ierusalimului (la Dodecavivlios, fila 221) spunem că „ceea ce s-a făcut prin iconomie într-o oarecare vreme (adică primirea hirotoniei episcopului Galaction Cordun în 1955) nu se face ca o lege în Biserică”. Şi, pentru că Biserica Ortodoxă de Stil Vechi a depăşit perioada de prigoană şi lipsă de slujitori, renunţăm la principiul iconomiei şi adoptăm pricipiul scumpătăţii, în virtutea căruia astăzi nu mai primim hirotoniile schismaticilor.
Despre botez
Cu toate acestea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, după cuvântul Sfântului Vasilie cel Mare, din cel dintâi canon al său, a hotărât să fie primit, prin iconomie, botezul schismaticilor din Biserica Ortodoxă Română (de Stil Nou), adică numai cele trei afundări săvârşite în numele Sfintei Treimi. Însă, pentru a nu împiedica mântuirea multora, Sinodul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România a aplicat principiul iconomiei, aşa cum au făcut-o şi Sfinţii Părinţi de la Sinodul I (Can. 8) şi de la Sinodul al-II-lea (Can. 7), precum şi Sfântul Vasilie (Can. 1). Pe baza acestor canoane, primim numai botezul schismaticilor (cele trei afundări), dar numai dacă acest botez este săvârşit după rânduiala Bisericii Ortodoxe (cele trei afundări complete şi în numele Sfintei Treimi). Deşi Sfântul Vasilie îi numeşte pe schismatici ca nişte „mireni şi lipsiţi de Dar”, totuşi primim cele trei afundări ale lor, atât pe temelia canoanelor mai sus numite, dar şi ţinând seama de multe minuni din Sfintele Scripturi, când afundările fiind făcute numai de mireni s-au dovedit a fi valide. În general, Biserica acceptă botezul făcut de mireni numai atunci când cel ce urmează a fi botezat se află în primejdie de moarte. Amintim în acest sens minunea din viaţa Sfântului Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, care, copil fiind, boteza în joacă pe malul mării pe copiii de o vârstă cu el. Şi cercetând acest lucru Sfântul Patriarh Alexandru şi sinodul său, au hotărât validă taina sfântului botez săvârşit de copilul Atanasie, după rânduiala Ortodoxiei. Iar pentru că mărturisim împreună cu Sfântul Apostol Pavel „Un Domn, o Credinţă şi un Botez”, ca să nu ne facem călcători ai legii lui Dumnezeu, pe schismaticii botezaţi prin cele trei afundări şi în numele Sfintei Treimi, care se întorc la Biserica Dreptslăvitoare de Răsărit îi ungem cu Sfântul şi Marele Mir, după cum spune Sfântul Vasilie în Can. 1, sau Sfinţii Părinţi de la Sinodul al II-lea, în Can.7. Şi, pentru că prin iconomie Sfinţii Părinţi au primit botezul schismaticilor şi pe al nabatienilor (can 7 Sinod al II-lea) care urmau iudaiceştilor obiceiuri, serbând Paştele şi celelalte sărbători odată cu iudeii, dar se botezau cu botezul cel adevărat, tot prin iconomie şi prin tăria canoanelor de mai sus primim şi noi botezul schismaticilor.
Dacă cei care vin la dreapta credinţă nu au botezul săvârşit prin cele trei afundări şi în numele Sfintei Treimi - fie ei schismatici, fie eretici - îi primim ca pe nişte nebotezaţi şi îi botezăm cu botezul cel adevărat al Bisericii Apostolice Ortodoxe, după care îi ungem cu Sfântul şi Marele Mir şi îi împărtăşim cu Sfintele Taine (Tâlcuirea Can. 46 şi 47 ale Sfinţilor Apostoli, notele 83 şi 84).
Hotărâri sinodale
Prin Can. 3 (Soborul al-II-lea Ecumenic); Can. 7 (Sinodul al III-lea Ecumenic); Can. 1 (Sinodul al IV-lea Ecumenic), Can. 1 (Sinodul al VI-lea Ecumenic); Can. 1 (Sinodul al VII-lea Ecumenic), Sfinţii Părinţi, îi caterisesc pe cei ce „introduc sau numai acceptă scornituri în materie de credinţă” (introducerea calendarului gregorian în uzul Bisericii; schimbarea datei Paştelui din 1926 şi 1929 şi prăznuirea acestuia la aceeaşi dată cu iudeii; reducerea sau chiar anularea postului Sfinţilor Apostoli; prăznuirea marilor sărbători ale Bisericii la aceeaşi dată cu catolicii, protestanţii şi neo-protestanţii). La aceste canoane ale Sfinţilor Părinţi, se adaugă anatemele patriarhilor celor patru Patriarhii ortodoxe (Alexandria, Constantinopol, Antiohia şi Ierusalimul), recunoscute şi publicate sub denumirea de Enciclice Sinodale (Sigilioanele patriarhale) din 1583, 1756, 1848, prin care cei ce au introdus sau numai au acceptat inovaţii în materie de credinţă (precum cele de mai sus), sunt caterisiţi de Sinoadele Patriarhiilor Ortodoxe şi numiţi „lipsiţi de Dar”. În conglăsuire cu Sfinţii Părinţi , care (prin ale lor canoane), şi cu Sinoadele Patriarhiilor Ortodoxe (prin anatemele enciclicelor sinodale) - îi numesc pe aceştia „caterisiţi şi lipsiţi de Dar”, aşa şi noi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România numim „caterisiţi şi lipsiţi de Dar” pe toţi cei care au primit inovaţii în materie de credinţă. Conform Can. 15 al celui Dintâi şi celui de al Doilea Sobor de la Constantinopol din anul 861, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România se îngrădeşte pe sineşi şi nu acceptă comuniunea liturgică sau alte relaţii confesionale cu cei care din 1924 (în România) au primit schimbarea calendarului. În acest sens, pe baza canoanelor Sfinţilor Părinţi şi a deciziilor sinodale (de mai sus) ale marilor patriarhi ai lumii, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România nu recunoaşte nici una dintre tainele Bisericilor aflate în schisma calendaristică, cu excepţia botezului. Nu recunoaştem hirotonie, jertfă euharistică, maslu, mirungere, cununie, spovedanie şi nici botez (dacă acesta din urmă nu este făcut după rânduiala Ortodoxiei. Acest lucru îl întărim prin faptul că Sfinţii Părinţi de la Sinodul Şase Ecumenic, în tâlcuirea Canonului 6 - nota 204, prin puterea pricipiului scumpătăţii, precizează că „toţi prezbiterii, ca şi episcopii ce se vor caterisi pentru arătate învinuiri (inovaţii în materie de credinţă n.ed) - unii ca aceştia nu pot nici a blagoslovi, nici a sfinţi, nici vreo altă sfinţită lucrare a face, nici a cumineca pe cineva (…) findcă în toate aceste sfinte lucrări se face împărtăşire de binecuvântare şi de sfinţenie, pe care ei nu o au”. Deci unii ca aceştia nu mai au putere de a mai săvârşi nici taine ale Bisericii, nici ierurgii şi nici altă lucrare de sfinţenie. Cu atât mai mult nu acceptăm nicio taină săvârştă de ereticii apuseni sau alte confesiuni care îşi au originea în schisma din 1054.
Dar, pentru că noi, împreună cu Sfinţii Părinţi, îi numim pe schismatici drept „caterisiţi şi lipsiţi de Dar”, prin urmare nu recunoaştem nici una din tainele săvârşite de aceştia, cu excepţia botezului ortodox (cele trei afundări) - şi acesta prin pogorământ, cu atât mai mult nu recunoaştem şi chiar le numim nule şi lipsite de lucrarea Sfântului Duh, toate acţiunile şi hotărârile acestora asupra Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, aşa cum a fost caterisirea arhierelui Galaction Cordun, de la 14 aprilie 1955. Respingem această caterisire şi o numim nulă şi fără lucrarea Sfântului Duh, deoarece nu a fost săvârşită după canoanele Bisericii, ci numai ca o expresie de răzbunare a sinodului schismatic asupra arhiereului care, conform Can. 15 al celui Dintâi şi celui de al Doilea Sobor de la Constantinopol din 861 şi al Can. 31 Apostolic, s-a despărţit de gruparea schismatică din motiv de credinţă. Niciun canon al Bisericii Ortodoxe nu cateriseşte pentru întoarcerea la dreapta credinţă, ci pentru îndepărtarea de la aceasta. Caterisirea episcopului Galaction Cordun de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (de stil nou) a fost necanonică. Întâi de toate, trebuie ştiut că în acea vreme episcopul Galaction Cordun nu mai făcea parte din structura Bisericii de stil nou, ci din Biserica Ortodoxă de Stil Vechi. Imixtiunea Bisericii de stil nou în ocârmuirea Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi a fost necanonică şi fără nicio putere. În acea vreme (14 aprilie 1955), episcopul Galaction Cordun făcea deja parte din Biserica Ortodoxă de Stil Vechi, care reprezenta şi reprezintă o altă structură bisericească. Caterisirea sa, din anul 1955, a fost dictată de raţiuni politice. Cu mai multă vreme înainte de anul 1955, Petru Groza (prim-ministru în primul guvern comunist al României, între 1945 şi 1952, şi ulterior Preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române) ceruse Patriarhului Justinian Marina „să termine cât mai repede cu regalistul de Galaction”, motiv pentru care episcopul Galaction Cordun, alături de alţi arhierei din B.O.R. precum Chesarie Păunescu al Dunării de Jos şi Atanasie Dincă Bârlădeanul au fost înlăturaţi din Sinodul B.O.R., pe motivul de „pensionare la cerere”. Odată cu trecerea episcopului Galaction Cordun la Biserica Ortodoxă de Stil Vechi, Patriarhul Justinian Marina avea un motiv în plus de a scăpa de un păstor adevărat, devenit deja „incomod” pentru politica ulterioară a Bisericii de stil nou, ce avea să devină, sub chiar păstorirea „patriarhului roşu”, un instrument de propagandă al regimului comunist şi o anexă a statului totalitar.
În cadrul unei întrevederi dintre episcopul Gherasim Cucoşel de Rădăuţi (B.O.R.) şi actualul Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, Vlasie Mogârzan, preasfinţitul Gherasim a declarat că „În anul 1990, Patriarhul Teoctist Arăpaşu a ridicat toate caterisirile politice”, printre care se număra şi caterisirea Episcopului Galaction Cordun.
În acelaşi cuget cu Sfinţii Părinţi ai Bisericii, şi noi îi respingem pe eretici ca pe nişte vrăjmaşi ai dogmelor mântuitoare ale credinţei Ortodoxe.
Respingem erezia ecumenismului
Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe opresc rugăciunea în comun cu ereticii şi schismaticii (prin can. 10, 11, 45, 65 ale Sfinţilor Apostoli, can. 6, 9, 32 de la Laodiceea). Pentru aceasta, nici noi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, nu primim nici un fel de împreună-slujire; nu săvârşim nici una din cele Şapte Taine ale Bisericii - nici ierurgii şi nicio altă lucrare duhovnicească -, cu adepţii şi reprezentanţii ecumenismului contemporan. Nu acceptăm niciun fel de rugăciune în comun cu aceşti eretici ecumenişti (papistaşi, monofiziţi, luterani, calvini, protestanţi, neoprotestanţi etc), sectanţi, păgâni sau schismatici nou-calendarişti, ce au nesocotit horărârile Sfinţilor Părinţi purtători de Duh de la Soborul Întâi de la Niceea, fiind anatematisiţi prin Enciclicele Patriarhilor Răsăritului din anii 1582, 1756, 1848. Ne alăturăm marelui dascăl al Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur, care, în tâlcuirea Epistolei către Evrei, cuvântul 34, zice: „Dacă episcopul sau clericul este viclean în chestiunile credinţei, atunci fugi şi leapădă-te de el, nu numai ca de un om, ci chiar şi înger din cer de-ar fi”.
Ecumenismul contemporan are drept scop relativizarea, minimalizarea şi anularea adevărului Ortodoxiei mântuitoare. Cine se alătură acestei erezii care sapă la temelia Bisericii, unul ca acesta se aseamănă lui Iuda, care L-a vândut pe Hristos. Unii ca aceştia cad sub anatemele Sfinţilor Părinţi, îndreptate împotriva ereticilor care falsificau dogmele Bisericii şi necinsteau rânduiala cea dreaptă a Sfintelor Canoane. Mărturisim împreună cu Sfântul Marcu Eugenicul, mitropolitul Efesului (1444), şi singurul apărător al Ortodoxiei la sinodul „unionist" de la Ferrara-Florenţa (1438-1439), şi zicem împreună cu el: „Credinţa noastră este dreapta mărturisire a Sfinţilor Părinţi ai noştri. Cu ea, noi nădăjduim să ne înfăţişăm înaintea Domnului şi să primim iertarea păcatelor; iar fără de ea, nu ştiu ce fel de cuvioşenie ne-ar putea izbăvi de chinul cel veşnic. În materie de credinţă nu există concesie. Chestiunile credinţei nu admit iconomia”.
Mai mărturisim şi împreună cu Sfântul Paisie de la Neamţ, care zice: „Au doară nu eretici sunt râmlenii (romano-catolicii) cu al lor papă? Bine ştiu că vei zice că sunt eretici. Şi de vreme ce sunt eretici, precum şi cu adevărat sunt, atunci Sfânta noastră Biserică îi afuriseşte pe dânşii. Şi pe care Sfânta Biserică îi afuriseşte şi eu, împreună cu Biserica, fiul ei fiind, îi afurisesc. („Cuvinte şi scrisori duhovniceşti" - vol.II, Ed. Tipogr. Centrală, Chişinău, 1999, p.49). Ca fii ai Bisericii lui Hristos, respingem orice manifestare a ecumenismului actual, deoarece avem datoria de a lupta pentru adevăr, până la ultima suflare, iar nu împotriva adevărului. Ne îndreptăţesc şi cuvintele Sfântului Ioan Evanghelistul, ce spune: „Mai mare bucurie decât aceasta nu am, când aud că fiii mei umblă întru adevăr” (III Ioan 1, 4).
†ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT VLASIE MOGÂRZAN




Ecclesiology of the Old Calendar Orthodox Church of Romania

Since 1924, with the Romanian Orthodox Church schism, due to the introduction of innovations regarding faith, coming from the West, two great Mysteries of the Old Calendar Orthodox Church have been controversial. This is why we owe a series of explanations and canonical arguments, by which we refute unjustified accusations made against our Church.
About ordination
               Since ancient times, the Orthodox Church is guided by two principles - that of truthfulness (accuracy), in witness whereof the canons have power and become letter of the law - and that of descending (dispensation), which implies canonical tolerance, applied only in critical situations and only for a period of time.
              In 1955, the Old Calendar Orthodox Church of Romania, recognized by the Ministry of Religious Affairs’ Act no. 38955 of August 3, 1945 and functioning as the Traditionalist Christian Denomination, according to the First Canon of St. Basil the Great, and following the principle of church dispensation, accepted as valid the ordination of Bishop Galaction Cordun, who in that year (1955) would return to Old Calendar Orthodox Church. At this time, another bishop of the New Calendar Romanian Orthodox Church (R.O.C.) also shows sympathy towards the Traditional Church, led by the hieromonk Glicherie Tănase. It is the Bishop Atanasie Dincă Bârlădeanul, ordained in 1945 and excluded from the R.O.C. by Patriarch Justinian Marina and its synod, in 1948, for political reasons.
The return of Bishop Galaction to the ancient Orthodox Church, observer of the old teaching of the Holy Fathers took place on April 5, 1955 and was materialised by the public declaration (the confession of faith) on the same date. His personality, of an uprightness beyond reproach, did not admit this kind of concealment, and its firm position with regard to observing the Holy Tradition and conserving the Holy Canons, were already well known, both by the high representatives of the church and among the Orthodox people. The declaration of returning to the ancient Church was a true confession of faith. Its content is as follows: “I, the undersigned Bishop Galaction Cordun, residing in Bucharest, district Nicolae Bălcescu, Street Cuza Vodă no. 2, the spiritual leader of the Traditional Eastern Orthodox Church (the Old Calendar Orthodox Church), hereby declare, in front of the clergy and the people of all parishes and monasteries on the territory of R.P.R. that: I, Bishop Galaction Cordun, by free will and not under coercion, have accepted to represent the proposal and the choice of the people, of being the spiritual leader of this Church, its Bishop, as I declared to the Holy Synod in the letter that I sent by means of the Court of the Capital of R.P.R. on April 5, 1955, letter mentioned in the magazine of the Romanian Orthodox Church, the Official Gazette of the Holy Synod, no. 34.  I have never given up to this public declaration. I declare in front of the righteous people, that I am and will remain the Bishop and the Spiritual Leader of the Traditional Eastern Orthodox Church, a confession that I make once and for all."
           In conclusion, through this public declaration of Bishop Galaction Cordun from April 5, 1955, addressed to both the Court of the Capital of the Socialist Republic of Romania and the Synod of the Romanian Orthodox Church, led by Justinian Marina, he becomes “The Spiritual Leader of the Traditional Eastern Orthodox Church" (Official Gazette, nr.3-4/1956), currently known as the Old Calendar Orthodox Church of Romania. His official reception as the Metropolitan of the Eastern Orthodox Church took place on May 21, 1955, but at that date he had already made his confession of returning to the Eastern Orthodox Church (the Traditionalist Christian Denomination).
According to the above-mentioned canon, His Grace Galaction Cordun was received as Bishop, by confessing the apostolic faith.     
           It is known that in the 4th century, the Holy Fathers from Africa, through dispensation, received the ordinations of the schismatic Donatists (Interpretation Can. 66, 61 of Carthage, note 346) and the Donatists ordained were received in the same clerical ranks, by their return to the Orthodox Church. In the same way, in agreement with those back then and by the principle of church dispensation as well, we received Bishop Galaction Cordun in the same clerical rank. Thus, this was done by dispensation (descending) and only for that time (1955). Today, when through the mercy and with the help of God, our Church has strengthened its hierarchy, the principle of dispensation can no longer be applied, but that truthfulness (accuracy) instead, which gives power to the canons of the Holy Fathers. Under this principle, the ordinations of schismatics are no longer accepted as valid. In accordance with St. Basil the Great, who, in his first canon, receives the baptism and the ordination of refraining and Novatians schismatics by dispensation, although he calls them "without grace and as those baptized and ordained by laymen”, and in Can. 47, the same Saint, by Church truthfulness, rejects both the baptism and the ordination of these schismatics, because at that time the use of dispensation was no longer needed, so do we together with St. Chiprian of Carthage and his Synod; together with St. Firmilian of Iconia and Patriarch Dositei of Jerusalem (at Dodecavivlios, page 221) we say that "what has been done by dispensation at a certain time (i.e. receiving the ordination of Bishop Galaction Cordun in 1955)  is not a law in the Church". And, because the Old Calendar Orthodox Church has passed the period of persecution and lack of servants, we abandon he principle of dispensation and adopt the principle of truthfulness, in witness whereof we no longer receive the ordinations of schismatics.
 
                   About baptism
However, the Holy Synod of the Old Calendar Orthodox Church in Romania, following the words of St. Basil the Great in his first canon, decided to receive, by dispensation, the baptism of schismatics of the Romanian Orthodox Church (New Calendar), i.e.  only the three immersions in water performed in the name of the Holy Trinity. Nevertheless, in order not to hinder the salvation of many, the Synod of the Old Calendar Orthodox Church  of Romania applied the principle of dispensation, as did the Holy Fathers of the 1st Synod (Can. 8) and the 2nd Synod (Can. 7), as well as St. Basil (Can. 1). Based on these canons, we only receive the baptism of schismatics (the three immersions in water), but only if this baptism is performed according to the rules of the Orthodox Church (the three complete immersions in water and in the name of the Holy Trinity). Although St. Basil calls schismatics “lay and without grace”, we still receive their three immersions, based on the above-mentioned canons, but also taking into account many miracles in the Holy Scriptures, when the immersions proved to be valid despite being made only by laymen. Generally, the Church accepts the baptism made by laymen only when the one to be baptized is in danger of death. In this respect, we recall the miracle from the life of St. Athanasius, Archbishop of Alexandria, who, as a child, was baptizing for fun children of his age on the seashore.  Looking into this matter, the Holy Patriarch Alexander and his synod, declared valid the Mystery of the Holy Baptism performed by child Athanasius, according to the rules of Orthodoxy. And because we confess with St. Apostle Paul "One Lord, one Faith and one Baptism", in order not to become transgressors of God's law, we anoint with the Holy and Great Chrism the schismatics baptized by the three immersions in water and in the name of the Holy Trinity, returning to the Eastern Orthodox Church, as St. Basil says in Can. 1, or the Holy Fathers of the 2nd Synod, in Can.7. And because by dispensation the Holy Fathers received the baptism of schismatics and Nabatiens (Can. 7, 2nd Synod) who followed Jewish customs, celebrating Easter and the other holidays with the Jews, but were baptized with the true baptism, we as well receive the baptism of schismatics by dispensation and by the power of the above canons.                 
        If those coming to the true faith have not been baptized by the three immersions in water and in the name of the Trinity - whether schismatics or heretics - we receive them as if they were unbaptized and baptize them with the  true baptism of the Apostolic Orthodox Church, after which we anoint them with the Holy and Great Chrism and commune them with the Holy Mysteries (Interpretation Can. 46 and 47 of the Holy Apostles, notes 83 and 84).
 
       Synodal decisions
     
       Through Can. 3 (2nd Ecumenical Synod); Can. 7 (3rd Ecumenical Synod), Can. 1 (4th Ecumenical Synod); Can. 1 (6th Ecumenical Synod); Can. 1 (7th Ecumenical Synod), the Holy Fathers defrock those who “introduce or only accept allegations in matters of faith" (introduction of the Gregorian calendar in the use of the Church; changing Easter date from 1926 and 1929 and celebrating it at the same date as the Jews; reducing or even cancelling the fast of the Holy Apostles; celebrate the great holidays of the Church at the same date as Catholics, Protestants and Neo-protestants). To these canons of the Holy Fathers, are added the anathemas of the Patriarchs of the four Orthodox Patriarchates (Alexandria, Constantinople, Antioch and Jerusalem), recognized and published as Synodal Encyclicals (Patriarchal Sigillions) from 1583, 1756, 1848, by which those who have introduced or only accepted innovations in matters of faith (as the examples above), are defrocked by the Synods of the Orthodox Patriarchates and called "without Grace". In accordance with the Holy Fathers, who (by their canons), and with the Synods of the Orthodox Patriarchates (by the anathemas of Synodal Encyclicals) - call them "defrocked and without Grace", so do we, the Holy Synod of the Old Calendar Orthodox Church of Romania call all those who have received innovations in matters of faith "defrocked and without Grace".  According to Can. 15 of the First and the Second Synod of Constantinople in 861, the Holy Synod of the Old Calendar Orthodox Church of Romania sets its own boundaries and does not accept the liturgical communion or other religious relations with those who have received the change of the calendar since 1924 (in Romania). In this respect, based on the canons of the Holy Fathers and synodal decisions (from above) of the great patriarchs of the world, the Holy Synod of Old Calendar Orthodox Church of Romania does not recognize any of the mysteries of the Churches involved in the calendar schism, except  for baptism. We do not recognize Ordination, Eucharistic sacrifice, Holy Unction, Chrismation, Marriage, Confession or Baptism (if the latter is not made according to the rules of Orthodoxy.)  This is reinforced by the fact that the Holy Fathers of the Sixth Ecumenical Synod, in the interpretation of Canon 6 - note 204, by the power of the principle of truthfulness, state that "all Presbyters, as well as Bishops who will be defrocked for proved charges (innovations in matters of faith n.ed) - such persons can neither bless nor sain, nor perform any other holy work, or housel someone  (...) because all these holy works involve sharing blessing and holiness that they do not have. Thus, such persons no longer have the power of performing Church mysteries, religious services for saining and no other work of holiness. And we especially do not accept any mystery performed by Western heretics or other religions originating in the schism of 1054.
       But, because we, together with the Holy Fathers, call the schismatics "defrocked and without Grace”, therefore we do not recognize any of the mysteries performed by them, except for the Orthodox baptism (the three immersions in water) - and the latter by descending, especially we do not recognize them and even call all their actions and decisions on the Old Calendar Orthodox Church null and void of the work of the Holy Spirit, such as defrocking Bishop Galaction Cordun on April 14, 1955. We reject this defrocking and call it null and void of the work of the Holy Spirit, because it was not performed by the Church canons, but only as an expression of revenge of the schismatic synod on the Bishop which, according to Can. 15 of the First and the Second Synod of Constantinople in 861 and Can. 31 Apostolic, was separated from the schismatic group on faith grounds. No canon of the Orthodox Church defrocks for returning to the true faith, but for alienating from it. Defrocking of Bishop Galaction Cordun by the Synod of the Romanian Orthodox Church (New Calendar) was uncanonical. First of all, it should be known that at that time Bishop Galaction Cordun was no longer part of the New Calendar Church structure, but of the Old Calendar Orthodox Church. The Interference of the New Calendar Church in the governance of the Old Calendar Orthodox Church was uncanonical and powerless. At that time (April 14, 1955), Bishop Galaction Cordun was already part of the Old Calendar Orthodox Church, which was and still is another church structure. His defrocking in 1955 was dictated by political motives. Long before 1955, Petru Groza (Prime Minister in the first Communist government of Romania, between 1945 and 1952, and later President of the Presidium of the Grand National Assembly of the Romanian People's Republic) had asked Patriarch Justinian Marina "to finish as quickly as possible with the royalist Galaction", which is why Bishop Galaction Cordun, together with other bishops of the R.O.C. as Chesarie Păunescu of Dunărea de Jos and Atanasie Dincă Bârlădeanul were removed from the R.O.C. Synod on the grounds of "retirement on demand". With the moving of bishop Galaction Cordun to the Old Calendar Orthodox Church, Patriarch Justinian Marina had one more reason to get rid of a true pastor, already became "an inconvenient" for the further policy of the New Calendar Church, which was to become, even under the pastoral leadership of the "red patriarch", a propaganda tool of the communist regime and an annex of the totalitarian state.
       During a meeting between Bishop Gerasim Cucoşel of Rădăuţi (R.O.C.) and the current Metropolitan of the Old Calendar Orthodox Church, Vlasie Mogârzan, His Grace Gerasim said that "In 1990, Patriarch Teoctist Arăpaşu removed all political defrocking", among which the defrocking of Bishop Galaction Cordun.
       Observing the thoughts of the Holy Fathers of the Church, we as well reject heretics as some enemies of the saving dogmas of the Orthodox faith.
 
                   We reject the heresy of ecumenism
       The Holy Canons of the Orthodox Church forbid the joint prayer with heretics and schismatics (through can. 10, 11, 45, 65 of the Holy Apostles, can. 6, 9, 32 from Laodicea).   Therefore, neither do we, the Holy Synod of the Old Calendar Orthodox Church of Romania, receive any kind of joint-ministration; we do not perform any of the Seven Mysteries of the Church - or religious service for saining or any  other spiritual work -, with the supporters and representatives of contemporary ecumenism. We do not accept any kind of joint prayer with these ecumenist heretics (Catholics, Monophysites, Lutherans, Calvinists, Protestants, Neo-protestants, etc.), sectarians, pagans or new-calendarist schismatics, who overruled the decisions of the Holy Fathers ,carriers of Grace, of the First Synod of Nice, being anathematized through the Encyclicals of Eastern Patriarchs from 1582, 1756, 1848.  We join the great  gospeller of the Church, St. John Chrysostom, who, in the interpretation of the Epistle to the Hebrew, word 34, says: "If the bishop or cleric is astute in matters of faith, then you shall run and abandon him, not only as a man, but even if he is an angel from heaven."
       Contemporary ecumenism aims at relativizing, minimizing and cancelling the truth of the saving Orthodoxy. Whoever joins this heresy separated from the foundation of the Church, such a person is as Judas, who betrayed Christ. Such persons fall under the anathemas of the Holy Fathers against heretics who forged the dogmas of the Church and disrespected the right order of the Holy Canons. We confess with St. Mark of Ephesus, Metropolitan of Ephesus (1444), and the only defender of Orthodoxy at the  “unionist” Synod of Ferrara-Florence (1438-1439), and say with him:  "Our faith is the right confession of our Holy Fathers. With it, we hope to present ourselves before God and receive forgiveness of sins; and without it, I do not know what kind of piousness could save us from the eternal torment. There is no concession in matters of faith. Issues of faith do not admit dispensation".
       We also confess with St. Paisius of Neamt, who says: “But aren’t the Roman-Catholics heretics themselves with their pope? I know for sure you will say they are heretics.   And since they are heretics, and they truly are, then our Holy Church anathematizes them. And those anathematized by the Holy Church, are anathematized by me as well, together with the Church, as her son. ("Words and spiritual letters” (Cuvinte şi scrisori duhovniceşti) - vol.II, Tipogr. Centrală Publishing house, Chişinău, 1999, p.49). As sons of the Church of Christ, we reject all manifestations of the current ecumenism, because we have a duty to fight for truth, until the last breath, and not against the truth. We find justification in the words of St. John the Evangelist as well, who says:  “I have no greater joy than to hear that my children walk in truth.” (3 John, 1,4).
           
       †Archbishop and Metropolitan VLASIE MOGÂRZAN

 

Ecclésiologie de l’Eglise Orthodoxe  Roumaine selon le calendrier julien


Depuis 1924, date du schisme de l'Eglise Orthodoxe Roumaine, en raison de l’introduction des innovations de l’Occident en matière de foi, (l’Eglise officielle acceptant le calendrier grégorien qui correspond au calendrier catholique) sont controversés deux grands Sacrements de l’Eglise Orthodoxe selon le calendrier julien. Pour cela, nous avons voulu argumenter et expliquer les lois canoniques, justifiant notre lutte contre les accusations injustes à l’adresse de notre Eglise.

              
Sur l'ordination

            Depuis les temps anciens, l'Eglise Orthodoxe se conduit d'apres deux principes: celui de la justesse (droiture) canonique, en vertu de laquelle les canons des Saints Pères de l'Eglise ont un pouvoir absolut, et celui de l’économie (de la tolérance), ce qui implique une tolérance canonique, qui s’applique uniquement dans des situations critiques et seulement pour un certain temps.

            En 1955, l’Eglise Orthodoxe Roumaine selon le calendrier julien, reconnue par la décision du Ministère des Affaires Religieuses, n°. 38955 du 03 août 1945 et activant sous le nom de „Culte Chrétien Traditionnel”, en conformité avec le premier canon de Saint Basile le Grand, et en suivant le principe de l’économie (tolérance), accepte comme valide l’ordination de l’évêque Galaction Cordun, qui, en cette même année (1955) revient au sein l’Eglise Orthodoxe Roumaine selon le calendrier julien. En ce moment, un autre évêque de l’Eglise Orthodoxe Roumaine selon le calendrier grégorien, lui aussi montre de la sympathie pour l’Eglise traditionnelle, fondée et dirigée par l’hiéromoine Glicherie Tănase. Il s’agit de l’évêque Atanasie Dincă de la ville de Barlad, ordonné évêque en 1945 et expulsé de l’Eglise Orthodoxe de Roumanie selon le calendrier grégorien en 1948, pour des raisons politiques, par le patriarche Justin Marina et son conseil.   
            Le retour de l’évêque Galaction au sein de l'Eglise Orthodoxe Roumaine selon le calendrier julien (qui conserve les anciennes traditions des Saints Pères) s’est effectuée le 05 aprilie 1955 et a été concrétisée par la déclaration publique (confession de foi) de la même date. Personnalité d’une droiture irréprochable, il n’admaitait  pas les choses imprécises en matière de foi, et sa position ferme à l’égard de la préservation de la Sainte Tradition et saints canons était déjà bien connue, tant parmi le milieu de l’Eglise et celui du peuple orthodoxe. La déclaration de son retour à l’Eglise ancestrale (orthodoxe selon le calendrier julien) fut une véritable confession de foi.          
            Voici son contenu: «Je soussigné, moi Galaction Cordun, évêque et le chef spirituel de l'Eglise Orthodoxe Traditionnelle d’Orient de Roumanie (l’Eglise Orthodoxe de Roumanie selon le calendrier julien), résident à Bucarest, district Nicolae Bălcescu, rue Cuza Vodă nr. 2, déclare par la présente, au clergé et au peuple de toutes les paroisses et monastères qui se trouvent sur le territoire de la R.P.R. (République Populaire Roumaine) ce qui suit: Moi, l’évêque Galaction Cordun, de bonne volonté et sans contrainte, j’ai accepté la proposition et le choix que le peuple a fait sur ma personne, d’être le chef spirituel de cette Eglise, c’est a dire son archevêque, comme je l’ai declaré au Saint Concile, dans la lettre que j’ai envoyée par le Tribunal de la Capitale de la R.P.R. (République Populaire Roumaine), le 05 avril, 1955, lettre mentionnée dans le buletin officiel de l’Eglise Orthodoxe Roumaine, Journal officiel du Saint Concile, n°. 3- 4. Je n’ai jamais  abandonné cette déclaration publique.
Je déclare en face du peuple orthodoxe que je suis et je que demeure l’archevêque et le chef spirituel de l'Eglise Orthodoxe Traditionnelle d’Orient de Roumanie (l’Eglise Orthodoxe de Roumanie selon le calendrier julien) confession que je fais une fois pour toujours”.
            En conclusion, par cette déclaration publique de l'évêque Galaction Cordun, du 05 avril 1955, adressé au Tribunal de la Capitale de la R.P.R., ainsi qu’au Concile de l’Eglise Orthodoxe Roumaine, (selon le calendrier grégorien), dirigée par Justin Marina, il devient le chef spirituel de l' Eglise Orthodoxe Traditionnelle d’Orient de Roumanie (selon le calendrier julien), (Journal officiel, nr.3-4/1956), actuellement reconnus sous le titre de l’Eglise Orthodoxe de Vieux Style de Roumanie. L’accueil officiel en qualité d’archevêque de l'Eglise Orthodoxe Traditionnelle d’Orient de Roumanie a eu lieu le 21 mai 1955, mais sa confession de retour au sein l' Eglise Orthodoxe Traditionnelle d’Orient de Roumanie (selon le calendrier julien) avait déjà été prononcée d’avance. Conformément au canon nommé ci-dessus, Galaction Cordun a été réçu comme évêque au  milieu de notre Eglise, en tenant compte de sa confession de la foi apostolique.
            Il est bien connu qu’au IV- ième siècle, les Pères de l'Afrique par économie, ont reçu l’ordination des schismatiques donatistes (commentaire aux canons 66, 61 de Carthage, note 346) et le clergé ordonné par les donatistes,  une fois revenu au sein de l’Eglise Orthodoxe a été reçu dans le même rang. Nous aussi, d’un commun accord avec les Pères de l'Afrique d’autrefois et par le pincipe de l’économie de l’Eglise Orthodoxe, nous avons reçu monsegneur Galaction Cordun comme évêque, c’est à dire au rang qu’il occupait auparavant. Ceci  a été fait par économie et seulement pour cette époque (1955). Aujourd’hui, quand par la miséricorde et l’aide de Dieu, notre Eglise a renforcé son hiérarchie, nous n’appliquons plus le principe de l’économie, mais celui de la justesse canonique, par laquelle les canons des Saints Pères ont un pouvoir absolut.
            En vértu de ce principe, l’ordination des schismatiques n’est plus acceptée comme valide. En accord avec saint Basile le Grand, qui, dans son premier canon, reçoit par économie le baptême et l'ordination des schismatiques (les adeptes de Novat et les engratistes) bien qu'il les appelle „manquant de Grâce et comme ceux baptisés et ordonnés par des laïcs”, mais dans son 47-ième canon, le même saint Basile,  par la justesse (droiture) canonique de l’Eglise, abandonne le baptême et l'ordination des schismatiques, parce qu’en ce moment-là il n’était plus nécessaire l’aplication de l’économie ecclésiastique. Nous aussi  en accord avec Saint Ciprien de Carthage et de son Concile, en accord avec saint Firmilien d’Icône et le Patriarche de Jérusalem, Dosithée (Dodecavivlios, p. 221), témoignons que „ce qui a été fait par l’économie en un certain temps (c’est à dire l’acception de l’ordination de l’évêque Galaction Cordun, 1955) n’est pas une loi dans notre Eglise”. Et parce que notre Eglise Orthodoxe (selon le calendrier julien) a déjà dépassé le temps des persécutions et le manque de clergé, nous abandonnons le principe de l’économie ecclésiastique  et nous adoptons le principe de la justesse ecclésiastique, en vértu duquel nous n’acceptons plus aujourd’hui l’ordination des schismatiques.



Sur le baptême
      

Cependant, d’après la decision de Saint Basile le Grand, dans son premier canon, le Saint Concile de l' Eglise Orthodoxe Roumaine selon le calendrier julien, a décidé de recevoir par économie (c’est à dire par tolérance), le baptême des schismatiques de l’Eglise Orthodoxe Roumaine selon le calendrier grégorien,  à savoir seulement les trois immersions faites au nom de la Sainte Trinité. Mais, pour ne pas empêcher le salut de beaucoup de monde,  le Saint Concile de l' Eglise Orthodoxe de Roumanie selon le calendrier julien, a appliqué le principe de l’économie, c’est à dire comme ont fait les Saints Pères du I-ier Concile  (8-ième canon) et du II-ième Concile (7 –ième canon) et Saint Basile le Grand (I- ier canon). Sur la base de ces canons, nous acceptons le baptême des schismatiques (les trois immersions), seulement si le baptême a été fait d’après les règles de l'Eglise Orthodoxe des Saints Pères (trois immersions complètes au nom de la Sainte Trinité).
Bien que  Saint Basile le Grand considère les schismatiques comme „des laïcs manquants de Grâce divine”, cependant nous acceptons leurs trois immersions complètes au nom de la Sainte Trinité, tant sur le fondement des canons nommés ci-dessus, mais aussi en tenant compte des nombreux miracles de l'Ecriture Sainte, quand les immersions étant faites par des laïcs se sont avérées valides. Généralement, l'Eglise Orthodoxe des Saints Pères accepte le baptême par des laïcs, seulement si celui qui va être baptisé, se trouve  en danger de mort. Nous rappelons en ce sens le miracle de saint Athanase, archevêque d'Alexandrie, qui, enfant étant, baptisait en jouant au bord de la mer des enfants de son âge. Et, en scrutant  cela, le Saint Patriarche Alexandre et son Concile ont reconnu la validité du sacrement du baptême fait selon la règle de l'Eglise Orthodoxe des Saints Pères, par l’enfant Athanase.  Et parce que l'on confesse avec Saint Apôtre Paul : „Un seul Dieu, une seule foi et un seul baptême”  pour ne pas être considérés comme profanateurs de la loi de Dieu, on fait l’onction de ces personnes schismatiques qui reviennent à l'Eglise Orthodoxe selon le calendrier julien, d’après la décision de Saint Basile le Grand (I-ier canon) et les Saints Pères du II – ième Concile oecuménique (7 –ième canon). Et, parce que les Saints Pères, par économie ont reçu le baptême des schismatiques, disciples de Nabat (II-ième Concile, 7-ième canon) qui respectaient et pratiquaient les traditions des Juifs, en célébrant la Pâque et autres jours fériés avec les Juifs, mais étaient baptisés du baptême de l'Eglise Orthodoxe des Saints Pères, nous aussi par économie en vértu des canons ci-dessus, nous recevons le baptême des schismatiques. Si, ceux qui revinnent à la foi de l'Eglise Orthodoxe des Saints Pères (selon le calendrier julien) n’ont pas le véritable baptême (les trois immersions au nom de la Sainte Trinité) – qu’ils soient schismatiques, ou hérétiques, nous les reçevons comme des personnes non-baptisées, et pour cela on leur fait administrer le véritable baptême de l'Eglise Orthodoxe Apostolique, après quoi suit l’onction du Saint et Grand Myre et ensuit nous leur faisons administrer les Saints Sacrements (commentaire des canons 46 et 47 des Saints Apôtres.


Décisions synodales
     
Par le 3-ième canon du II – ième Concile oecuménique, le 7-ième canon du III – ième Concile oecuménique, le 1-ier canon du IV –ième Concile oecuménique, le 1-ier canon du VI – ième Concile oecuménique, le 1-ier canon du VII – ième Concile oecuménique, les Saints Pères de l'Eglise Orthodoxe excomunient ceux qui «introduisent ou acceptent des inovations sur la foi» d’après comme fait object l’introduction du calendrier grégorien en usage de l'Eglise Orthodoxe; le changement de la date de Pâques en 1926 et 1929 et la célébration de cette fête en même temps  avec les Juifs; la réduction ou l’annulation des jours de jêune en l’honneur des Saints Apôtres Pierre et Paul; la célébration des grandes fêtes de l'Église Orthodoxe en même temps que les catholiques, les protestants et les néo-protestants). De plus, on peut ajouter a ses canons les anathèmes des patriarches des quatre Patriarchies Ortodoxes (Alexandrie, Constantinople, Antioche et Jérusalem), approuvées et publiées en 1583, 1756, 1848, sous le nom des Encycliques synodales, par lesquelles ceux qui ont introduit ou ont accepté des inovations sur la foi (comme ci-dessus), sont anatématisés et considérés sans  Grâce de Dieu.

En plein accord avec les Saints Pères de l'Eglise Orthodoxe et aussi en plein accord avec le contenu des Encycliques synodales des Conciles des Patriarchies Orthodoxes, qui considèrent ceux-ci anathématisés et sans Grâce de Dieu, nous aussi, le Saint Concile de l'Eglise Orthodoxe Roumaine selon le calendrier julien, traitons comme des excomuniés et manquants de la Grâce de Dieu, tous ceux qui ont accepté des inovations en matière de foi. Selon le 15-ième canon du 1-ier et du II-ième Concile de Constantinople, l’année 861, le Saint Concile de l'Eglise Orthodoxe de Roumanie selon le calendrier julien, n’accepte pas la communion liturgique ou d’autres relations religieuses avec ceux qui en 1924 (en Roumanie) ont accepté le changement du calendrier. À cet égard, en tenant compte des canons des  Saints Pères de l'Eglise Orthodoxe et aussi des Encycliques synodales des Conciles de Patriarchies Orthodoxes, décisions synodales (ci-dessus) le Saint Concile de l'Eglise Orthodoxe de Roumanie selon le calendrier julien, ne reconnaît pas les Sacrements des Eglises qui se trouve encore dans la schisme calendaristique, la seule exception étant le baptême ( voire ci-dessus). Ainsi notre Saint Concile ne reconnait ni l’ordination, ni le sacrifice eucharistique, ni la confirmation,  ni le mariage, ni la confession, ni autres sacrements des ceux sept de l’Eglise et ni même le baptême des schismatiques (si celui-ci n’est pas fait d’après les règles de l’Orthodoxie).   
On  renforce cette décision par le fait que les Saints Pères du VI-ième Concile oecuménique, (voire les interprétations du 6- ième canon  - note 204) qui stipule que «tous les prêtres et tous les évêques qui, à cause des raisons prouvées (innovations sur la foi n.ed)  seront excomuniés, tous ceux-ci n’ont plus de pouvoir spirituel ni celui de bénir, ni celui de sanctifier, ni celui de faire d’autres services religieux, ni celui d’offrir à quelqu’un les Saints Sacrements (...) parce que dans toutes ces œuvres sacrées, on fait appel à une bénédiction et à une sainteté qu’ils n’ont pas. En conclusion, ceux-ci n’ont plus le pouvoir d’accomplir les sept Sacrements de l’Eglise ou toutes autres services religieux. Nous n’acceptons d’autant moins les sept Sacrements de l’Eglise ou tout autre service religieux fait par les hérétiques ou par les schismatiques, dont les origines se trouvent dans la schisme de 1054. Mais, parce que en accord avec les Saints Pères de l'Eglise Orthodoxe, nous considéront les  schismatiques comme excomuniés et manquants de la Grâce de Dieu, par conséquence nous ne reconnaissons pas les sept Sacrements de l’Église schismatique (exception les trois immersions du  baptême faites au nom de la Sainte Trinité, et cela  en vértu du principe de la tolérance). D’autant plus, le Saint Concile de l'Eglise Orthodoxe Roumaine selon le calendrier julien ne reconnait pas et considére comme nulles et sans Dieu, toutes les actions des schismatiques et leurs décisions sur notre l'Eglise Orthodoxe, comme celle faisant l’object de la déposition de l’évêque Galaction Cordun, à partir de 14 avril 1955. Le Saint Concile de l'Eglise Orthodoxe de Roumanie selon le calendrier julien rejete cette déposition et la considère nulle, parce que cette décision n’a pas été prise en conformité avec les canons des Saints Pères de l'Eglise Orthodoxe, mais faisant l’object  d’une vengeance du Concile de l'Eglise schismatique de Roumanie (selon le calendrier grégorien) contre l’évêque Galaction Cordun, qui conformément au 15-ième canon du I-ier et du II-ième Concile de Constantinople, l’anné 861, et au 31-ième canon des Saints Apôtres, celui-ci a rompu avec le Concile de l'Eglise schismatique Roumaine en raison des innovations en matière de foi. On sait très bien qu’aucun canon de l'Eglise Orthodoxe des Saints Pères ne condamne pas ceux qui reviennent à la vraie foi (celle enseignée par les Saints Pères) mais ces canons condamnent ceux qui s’en éloignent. La déposition de l'évêque Galaction Cordun par le Concile de l'Eglise schismatique de Roumanie, n’a donc pas été canonique.

      
Avant tout, il faut savoir qu’en ce temps l’évêque Galaction Cordun ne faisait plus partie de la structure ecclésiastique de l'Eglise Orthodoxe Roumaine selon le calendrier grégorien, (donc de l'Eglise schismatique), mais il faisait partie de la structure ecclésiastique de l'Eglise Orthodoxe  Roumaine selon le calendrier julien. L’imixtion de l'Eglise schismatique dans les affaires de notre Eglise est non-canonique et sans aucun pouvoir. A cette époque là (le 14 avril 1955), l’évêque Galaction Cordun faisait déjà partie de notre l'Eglise Orthodoxe qui était et est encore une autre structure  ecclésiastique, qui ne s’identifie pas avec celle de l'Eglise schismatique. On a déjà prouvé que la déposition de l’évêque Galaction Cordun, depuis 1955, a été dicté par des raisons politiques.

Longtemps avant 1955, Petru Groza (Premier Ministre du premier Gouvernement Communiste de Roumanie, entre 1945 et 1952, et plus tard Président du Présidium de la Grande Assemblée Nationale de la République Populaire Roumaine) a demandé au patriarche Justin Marina, d’achever le plus rapidement avec le royaliste de Galaction, ce qui explique pourquoi l’évêque Galaction Cordun, et autres évêques de B.O.R. (Eglise Orthodoxe  Roumaine schismatique) comme Chesarie Păunescu du Danube et Atanasie Dincă de la ville de Barlad ont été expulsés du concile de B.O.R. en raison de „demande de retraite”. Une fois que l’évêque Galaction Cordun était intégré au Concile de l'Eglise Orthodoxe Roumaine selon le calendrier julien, le patriarche Justin Marina avait une raison de plus, pour se débarrasser d’un vrai pasteur, déjà devenu „gênant” pour la politique ultérieure de l'Eglise schismatique (B.O.R.). qui, sous le sceptre du „patriarche rouge” devait devenir un outil de propagande du régime communiste et une annexe de l’état totalitaire. Lors d’une entrevue entre l’évêque Gherasim Cucoşel de Rădăuţi (B.O.R.) et l’actuel métropolite de notre l'Eglise Orthodoxe Roumaine selon le calendrier julien, Monsegneur Vlasie Mogârzan, l’évêque Gherasim Cucoşel a prononcé que „l’année 1990, le patriarche de  B.O.R. (l'Eglise Orthodoxe de Roumanie selon le calendrier grégorien) Teoctist Arapasu a anulé toutes les „dépositions politiques” parmi lesquelles on peut aussi compter la déposition politique de l’évêque Galaction Cordun.
 
                   

On  rejete l'hérésie de l’œcuménisme contemporaine

Les saints canons de l’Eglise Orthodoxe interditent la prière en commun avec les hérétiques et les schismatiques (canons 10, 11, 45, 65 des Saints Apôtres, canons 6, 9, 32 de Laodicée). Pour cela, nous, le Saint Concile de l'Eglise Orthodoxe Roumaine selon le calendrier julien, n’acceptons pas d’accomplir aucun service religieux en commun avec les hérétiques ou les shismatiques; nous  n’acceptons aucun service religieux en commun avec les représentants de l’œcuménisme contemporain (la papauté, les monophysites, les luthériens, les calvinistes, les protestants, les évangéliques, etc), nous n’acceptons aucun service religieux en commun avec les schismatiques, qui soutiennent et témoignent le calendrier grégorien et la pascalie grégoriène, qui se trouvent sous l’anathème des grands patriarches  d’Orient par leurs Encycliques Synodales élaborées en 1582, 1756, 1848.  Les schismatiques n’ont pas respécté les décisions canoniques des Saints Pères du I-ier Concile œcuménique de Nicée. Nous adoptons l’idée du grand maître de l’Eglise Orthodoxe, saint Jean Chrysostome, qui en commentaire à l’épitre pour hébreux, citation 34, dit: „Si l’évêque ou le prêtre est rusé en matière de foi, éloigne-toi de lui, abandone-le, non pas seulement comme homme, mais même s’il est ange du ciel.”  
L’œcuménisme contemporain a pour but de relativiser, de minimaliser  et d’annuler la vérité de l'Orthodoxie. Qui adhère à cette hérésie qui creuse le fondement de l'Eglise Orthodoxe de Saints Pères, une telle personne est comme Judas, qui a vendu le Christ.  Ceux-ci tombent sous les anathèmes des Saints Pères, dirigées contre les hérétiques qui ont falsifié les dogmes de l'Eglise Orthodoxe et ont renié le bon ordre des saints canons. Nous sommes d’acord avec Saint Marc Eugéni, métropolite d’Ephesse (1444) et seul défenseur de l’Orthodoxie au Concile unioniste de Ferrare-Florence (1438-1439), et nous disons avec lui : „Notre foi Ortodoxe représente  la vraie foi de nos Saints Pères.  Nous témoignons et nous gardons pour toujours la foi de nos Saints Pères et nous espérons nous présenter avec cela devant Dieu et recevoir le pardon de nos péchés; et sans cette confession de foi, je ne sais pas ce qui pourrait nous délivrer de l’éternel enfer. Il n’y a pas de concession en matière de foi. Les questions de foi n’admettent pas l’économie (la tolerance). Nous témoignons aussi avec le Saint Paisie Vélichikovschi de Neamţ, qui dit: „N’est ce pas la papauté et le pape qui sont hérétiques? Je sais bien que vous allez dire que ce sont des hérétiques. Et puisque ce sont des hérétiques, et ils le sont vraiment, alors ils sont condamnés par notre sainte Eglise Orthodoxe. Et, moi aussi le fils de l’Eglise Orthodoxe, je condamne ceux qu’elle a condamnés („Mots et lettres spirituelles”- vol.II, Ed. Tipogr. Centrale, Chişinău, 1999, p.49). Etant des fils de l’Eglise du Christ, nous réfutons toute manifestation de l’œcuménisme d’aujourd’hui, car nous avons le devoir de lutter pour la vérité, jusqu’à notre dernier souffle, et non pas contre la vérité. Nous appellons aussi les paroles de Saint Jean l’Evangéliste, qui dit: „Je n’ai pas autre joie de plus que celle de savoir que mes fils aiment la vérité (III Jean 1, 4).

      
Archevêque et Métropolite

Monsegneur Blaise Mogarzan



Hotărârea Sfântului Sinod
al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România
cu privire la introducerea actelor de identitate biometrice
„Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu” (Ps. 18, 2)
Nr. 40/23.02.2009
Luând act cu deosebită îngrijorare de reacţiile publice de protest ale unor medii laice şi monahale, organizate împotriva introducerii sistemului de supraveghere biometrică în România, în cadrul Sinaxei ce a avut loc la sediul Mitropoliei Slătioara, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, întrunit astăzi 10/23 februarie 2009, ia atitudine împotriva introducerii documentelor de identitate biometrice, denunţându-le ca parte componentă a sistemului de supraveghere totalitară a persoanei, iniţiată de cercurile de interese oculte şi extinsă la nivel mondial.
Prin acordul tuturor membrilor Sfântului Sinod, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România dezaprobă şi osândeşte iniţiativa introducerii acestor documente prevăzute cu microcip de stocare, prelucrare şi transmitere de date cu caracter personal (imaginea facială, amprentele digitale, precum şi alte elemente de identificare) – date la care posesorul actului nu are acces.
Pentru argumentarea opoziţiei noastre, invocăm în primul rând motivele religioase, întrucât aceste documente, după cum s-a dovedit tehnologic, conţin în structura lor electronică numărul fiarei – 666: „Aicea este înţelepciunea, cel ce are minte, socotească numărul fiarei; că număr de om este, şi numărul ei, 666” (Apocalipsa 13, 18). În al doilea rând, Sfântul Sinod al Bisericii noastre dezaprobă introducerea documentelor biometrice pe temeiul considerentului că ele reprezintă un act anticonstituţional şi antidemocratic, ce ne privează de libertatea şi intimitatea personală.
Introducerea acestora nu reprezintă rezultatul deciziei unui referendum organizat la scară naţională, demersurile de introducere ale acestor documente presupunând o dezbatere publică, organizată după informarea corectă şi obiectivă a populaţiei, fără a se ajunge la situaţia din prezent, când aceste acte sunt acceptate de către oamenii lipsiţi de o informare reală şi temeinică, şi ţinuţi în mod deliberat în necunoştinţă de cauză.
Evoluţia alarmantă a acestor mijloace de supraveghere, ce atentează la libertatea şi intimitatea persoanei, ca şi reacţiile întârziate (sau chiar lipsa reacţiilor) la nivel oficial, ne fac să credem şi chiar ne întăresc temerile referitoare la acţiunile ce se întrevăd în viitorul apropiat, având drept ţintă finală introducerea microcipului în corpul uman, pe frunte ori pe mâna dreaptă. Tocmai pentru acest motiv, considerăm că acceptarea documentelor biometrice reprezintă un prim pas spre lepădarea peceţii Darului Sfântului Duh, primit la Botezul ortodox, şi înlocuirea lui cu semnul fiarei apocaliptice, pentru care s-a scris: „Şi face pe toţi cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să le dea lor semn (semn scris) peste mâna lor cea dreaptă, sau peste frunţile lor” (Apocalipsa 13, 16).
În numele lui Dumnezeu şi spre mântuirea tuturor celor ce cred într-Însul, chemăm pe toţi credincioşii, cu dragoste şi îngrijorare părintească, sfătuindu-i să nu primească niciun document biometric, invocând în primul rând motive religioase, întrucât scopul introducerii lor este de a înşela „pe cei ce locuiesc pe pământ” (Apocalipsa 13, 14). Fără a le nega totuşi, vom exclude din argumentaţia noastră motivele referitoare la securitatea datelor personale înscrise în structura microcipului, deoarece invocarea acestor lipsuri şi riscuri ale tehnologiei informaţiei ar putea grăbi trecerea de la sistemul documentelor biometrice la introducerea microcipului în organismul uman, care va fi prezentat, în chip înşelător, drept un sistem perfect de securitate a persoanei.
În concluzie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România se declară fără echivoc şi întrutotul împotriva iniţiativei de introducere a documentelor biometrice. În calitate de instituţie divino-umană, ce are datoria de a păstori duhovniceşte pe cei ce ascultă glasul ei, şi nearătându-se nepăsătoare nici faţă de nevoile şi drepturile sociale şi civice ale poporului nostru, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România nu acordă binecuvântare credincioşilor din sânul său în vederea acceptării documentelor biometrice de identitate.
Pe această cale, facem apel către instituţiile şi mediile abilitate să întreprindă toate demersurile ce le stau în putinţă, pentru a asigura poporului român dreptul vieţuirii în deplinătatea frumuseţii chipului dumnezeiesc cu care a fost dăruit la naştere, dar şi a libertăţii şi intimităţii personale, conform normelor convieţuirii sociale. Totodată, însărcinăm pe preacuvioşii stareţi şi egumeni ai mănăstirilor şi schiturilor, precum şi pe preacucernicii protoierei şi preoţi de mir din parohiile noastre, să aducă la cunoştinţa păstoriţilor cele hotărâte de Sfântul Sinod.
„Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră” (II Petru 3, 17).

Preşedinte al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România
Î.P.S. Arhiepiscop şi Mitropolit
VLASIE MOGÂRZAN


Sunt sau nu valabile cele Şapte Sfinte Taine sãvârşite în BOR?


Sã ne aducem aminte cã,
Încă de la prima ei formă de organizare, din anul 1924, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România a fost ţinta multor atacuri. Ea a fost transformată într-un bastion în care s-a tras cu arma - la propriu vorbind (a se vedea mărturia părintelui Ioanichie Pârâială, ucenicul Sfântului Ioan Iacob Românul, martor al evenimentului, publicată sub numele de Măcelul de la Cucova; s-a lovit cu patul puştii, ori s-a împroşcat cu jeturi retorice - jigniri sau minciuni -, ce denotă, de multe ori, lipsa oricărei conştiinţe ortodoxe ori a vreunei temelii duhovniceşti. Dar, dată fiind situaţia istorică şi actuală, singura concluzie este că tocmai de la păstorii Bisericii de stil nou, s-a întreţinut, în timp, această stare bolnăvicioasă de confuzie, minciună şi agresivitate la adresa ortodocşilor tradiţionalişti (de stil vechi) din România. Şi nu ţinerea calendarului iulian în sine i-a tulburat pe aprigii noştri contestatari, ci faptul că Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România nu se află în comuniune cu B.O.R. Deseori, ei îşi încep atacul verbal prin invocarea unor fraze-şablon, de genul: „Şi Patriarhiile Moscovei, Serbiei, Ierusalimului ţin stilul vechi, dar ele, de dragul unităţii, trec peste acest impediment, şi slujesc împreună cu patriarhiile de stil nou, printre care şi B.O.R." Deci, tot războiul lor contra noastră se reduce la o chestiune unică, şi anume la comuniunea euharistică. Mai mult, clericii şi credincioşii Bisericii oficiale (B.O.R.), vin cu încă un argument: „BOSV nu este recunoscută canonic de Patriarhia de Constantinopol". Dar chiar prin însăşi etimologia sa, cuvântul canonic vine de la substantivul canon. Ori, e de la sine înţeles ca nu poate fi canonic decât ceva (sau cineva) care respectă canoanele. Fac Bisericile de stil nou acest lucru? Vom vedea imediat...

Mai suntem acuzaţi (printre altele), şi de faptul că am făcut din calendarul patristic un „idol" la care ne închinăm, ori o dogmă. Iată că tocmai faptul că nu ne aflăm în comuniune cu alte Patriarhii ce folosesc calendarul iulian, se face cea mai bună dovadă împotriva acestor cleveteli. Înseamnă, deci, că nu numai calendarul iulian este condiţia unei comuniuni liturgice, ci mai există încă ceva. Acel ceva este tocmai participarea şi părtăşia patriarhiilor mai sus-menţionate, indiferent de calendarul pe care îl folosesc, la înfricoşătoarea panerezie a secolului nostru: mişcarea ecumenică, marea desfrânată a acestui veac apocaliptic. Este impropriu chiar să măsurăm acum gradele ori măsura de implicare a structurilor Bisericilor oficiale in mişcarea ecumenică. Fără să greşim, putem afirma că toate sunt la fel de ecumeniste, moderniste şi inovatoare, indiferent dacă folosesc calendarul iulian sau pe cel gregorian, papistaş.
Să nu se uite că schimbarea calendarului nu a fost decât portiţa (sau, mai bine zis, ruptura în gardul viei pomenite de Proorocul David), care a lăsat drum deschis porcilor sălbatici, care au păscut-o (nimicit-o). Ce anume simbolizează acest gard, dacă nu chiar Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe? Şi cine sunt porcii sălbatici, dacă nu chiar ereticii, prezenţi cu mare pompă şi fast la reuniunile ecumenice, şi autointitulaţi, cu emfază, „biserici"? Iată cine a ajuns să se înfrupte din Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe, batjocorindu-le! În America cea „civilizată", există întregi jurisdicţii ale Bisericii Ortodoxe a Antiohiei (şi nu numai), care dau Tainele (cu ordine exprese, primite de la Patriarhia de Constantinopol), membrilor unor confesiuni eretice, osândite de Sfintele Soboare Ecumenice: monofiziţilor, catolicilor, monoteliţilor sau protestanţilor.
În anul 2004, ultraecumenista şi inovatoarea Patriarhie de Constantinopol (prin reprezentantul său, Mitropolitul Augustin, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Germania), a recunoscut „botezul" luteran, prin semnarea unui acord. Mai pe înţelesul cititorului, asta înseamnă că, la venirea la Ortodoxie, un luteran nu mai trebuie botezat.
Ce să mai ştie însă bietul om? Din o mie de informaţii pe care le primeşte, aproape toate sunt măsluite. Prin informaţiile false, se produce manipularea maselor; adevărul este ţinut în întuneric, iar minciuna este lăudată şi prezentată drept adevăr. Cât despre soarta mincinoşilor cu mitre şi odăjdii strălucitoare, aceasta va fi pe măsura lucrării lor de aici, de pe pământ. În timp ce norodul simplu se va putea apăra prin neştiinţă, cei ce ţin sceptrele puterii nu vor putea spune că nu au ştiut. Pentru mulţi dintre ei, judecata va începe încă din viaţa aceasta, spre a fi pildă de îndreptare celor ce poate ar vrea să le urmeze pe aceeaşi cărare a pierzării. Ei se vor demasca pe ei înşişi, ori vor fi vădiţi de Dumnezeu...

Ajungem acum la esenţa problemei: existenţa sau inexistenţa Harului în BisericaOficială
Cu părere de rău pentru cei iscoditori, trebuie să spunem că nu această chestiune în sine ne preocupă pe noi, ortodocşii de stil vechi. Existenţa sau inexistenţa Harului este o chestiune care ţine numai de iconomia lui Dumnezeu, dar asta nu îndreptăţeşte nici atitudinea ierarhilor Biseiricilor de stil nou, începând cu anul 1924 şi până astăzi, şi nici rămânerea în comuniune cu ierarhii inovatori (nou-calendarişti) şi/sau eretici (ecumenişti). Iar cât despre această iconomie, noi, ca simpli muritori, nu ştim nici în ce măsură harică mai lucrează încă în B.O.R., iar, în cazul în care există, nu ştim când anume va înceta. Canonic vorbind, noul calendarism se află sub anatema Sfinţilor Părinţi (a se vedea Anatemele marilor Patriarhi ai lumii din anii 1583, 1756, 1848 asupra inovatorilor calendarişti sau Canoanele Sfinţilor Părinţi împotriva ereziei). Cât priveşte erezia ecleziologică a ecumenismului, Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor a predat-o anatemei. Aşadar, dacă e să gândim situaţia stricto-senso, adică în duhul legii (al Sfintelor Canoane), opinia unora că B.O.R. este lipsită de har, nu ar fi chiar o opinie lipsită de temei.
Totuşi, nu afirmăm cu certitudine inexistenţa harului în B.O.R. Dumnezeu este îndelung răbdător şi mult milostiv, dar dreapta Sa mânie este groaznică, atunci când vine asupra călcătorilor de lege. Cele expuse mai sus sunt un motiv perfect întemeiat pentru îngrădirea şi ruperea comuniunii cu Biserica oficială, din pricina inovaţiei calendaristice, făcută de aceasta din urmă cu scopul declarat de a se apropia de catolicism. Dacă raportăm ideea de faţă la situaţia actuală din BOR, care peste noapte a devenit „biserică-soră” cu biserica catolică, se poate spune că s-a ajuns la fundul sacului, plin odinioară cu pogorăminte şi indulgenţe, şi se poate ajunge în situaţia în care, în curând, vom spune în mod lipsit de orice umbră de îndoială, că, de vreme ce însăşi Biserica de stil nou a întors spatele Ortodoxiei, punând metanie Papei, înseamnă că de bunăvoie renunţă şi alungă Harul Duhului Sfânt.
Aproape toate confesiunile eretice ale Apusului îşi au originea în catolicism. Ele sunt mlădiţe otrăvitoare: buruieni, neghine şi aguride, răsărite din biserica catolică - acest trunchi putred şi ros de ambiţiile deşartelor măriri lumeşti, stropit din belşug cu sângele din vremea Inchiziţiei sau a cruciadelor. Cum să te numeşti „soră” cu o desfrânată? Ce părtăşie are întunericul cu lumina? Şi, dacă Biserica de stil nou se numeşte soră a bisericii catolice, aşa cum a susţinut-o şi fostul Patriarh (mort în condiţii cel puţin suspecte, pe masa de operaţie); aşa cum declară şi actualul Partiarh, aprig ecumenist şi „propovăduitor al promovării religioase prin dialogul interetnic sau prin schimburile de experienţă liturgică”... cu heterodocşii, cum să ne numim noi oare „soră” cu ea? Oare săvârşind slujbe liturgice împreună cu ereticii, nu se împărtăşeşte şi ea de erezie? Graiurile patristice spun răspicat: cine slujeşte cu ereticul, se face părtaş ereziei lui, devenind la rândul lui eretic. Câte slujbe nu au slujit cei din BOR cu ereticii catolici? În concluzie: nu cumva s-au făcut părtaşi ereziei lor?

Mai este ceva de facut? Conştiinţa ortodoxã ne îndeamnã sã ne îngrãdim de ierarhia inovatoare, autodeclaratã sorã a ereticilor, şi sã luptãm, pe cât e cu putinţã şi ne va întãri Dumnezeu, pentru pãstrarea Ortodoxiei neîntinate. Vina pentru anumite sminteli aparţine, în mare parte, ierarhilor inovatori, dintre care mulţi au aparţinut sau aparţin organizaţiilor oculte (luam în considerare aici numai dezvãluirile publice din mass-media...). Este ştiut cã în lojile masonice, se spurcã ritualic icoana Maicii Domnului, prin lucruri pe care nici hârtia nu le poate suporta, spre a fi descrise. Ce fel de preoţi ies din punerea mâinilor acestor minciuno-ierarhi, cum, pe drept cuvânt, sunt numiţi, potrivit Canonului 15 de la Sinodul I-II? Ori, cât de ortodocşi mai sunt unii ierarhi, care apostaziazã la vedere, afişându-se în ipostaze ecumeniste (şi mã rezum doar la sãptamâna asa-zis de rugaciune ecumenicã, intratã deja în tradiţia tristã a dialogului interconfesional)? Acestea sunt problemele serioase, pe care ar trebui sã şi le punã credincioşii simpli din B.O.R., dar şi din celelalte biserici ortodoxe oficiale, angrenate în ecumenism. Nu sunt oare îndreptaţiţi cei ce se îndoiesc de existenţa harului sfinţitor la asemenea persoane? Dupã cum decurg relaţiile de colaborare interconfesionalã, e vãdit faptul cã, în scurt timp, B.O.R. va fi catolicizatã. Şi, atunci, oare, Dumnezeu nu îşi va ridica Harul Sãu din ea?