Noutati


Conferinta Anului 2012

Exceptionala din perspectiva informatiilor impartasite, impresionanta datorita referintelor, studiilor si cercetarilor prezentate, tulburatoare datorita adevarurilor expuse si esentiala din perspectiva sansei de a putea intampina si preveni toate aceste efecte distructive inimaginabile, odata ce am fost informati despre ele. Fara ezitare putem afirma ca este una dintre cele mai importante conferinte ale ultimilor ani care expune informatii, ocolite, ascunse si chiar cenzurate (unele dintre ele prezentate public in Romania pentru prima oara), care ne privesc in mod direct pe noi toti cei care traim intr-o societate eminamente “mass-media”. Va rugam sa nu faceti greseala de a considera exagerata sau pompoasa aceasta prezentare si mai ales sa nu socotiti ca stiti deja despre ce este vorba. Va rugam cu dragoste frateasca si la modul cel mai sincer si deschis, sa alocati putin din timpul dvs. pentru a asculta cu mare atentie tot ceea ce este prezentat aici. Ne cerem iertare pentru indrazneala acestor randuri si incheiem aceasta scurta recomandare, avand speranta si bucuria, ca veti viziona si asculta integral aceasta conferinta exceptionala.
Titlul de afis al conferintei este, “Dezvoltarea si functionarea creierului copiilor si tinerilor in contextual societatii mediatice si consumatoriste” si a fost sustinuta de Prof. biofizician, Virgiliu Gheorghe in Constanta la sfarsitul lunii Septembrie 2012. A fost inregistrata de Lucian Marin. Link Conferinta,



Ritualuri si Sacrificii Contemporane
-Cronica de Film-

Filmul analizat este o productie Lionsgate 2011 si se numeste, The Cabin in the Woods. Postarea acestui material nu presupune in nici un caz recomandarea implicita de a si viziona acest film.
Filmul este din categoria genului horror si pare sa aiba un subiect si personaje clasice pentru acest gen. La o privire mai atenta, subiectul lui este foarte grav si real, infatisand utilizarea de catre elite a ritualurilor oculte asupra multimilor care nu banuiesc nimic. Este o metafora pentru societatea noastra supra-controlata care se afla in stapanirea unor forte intunecate si ascunse. La prima vedere, personajele principale ale fimului sunt arhetipale, intruchipand diferitele categorii umane: pe prostanac, pe femeia curva, glumetul, fecioara pudica samd. Ne dam seama ca acesti adolescenti ne preprezinta de fapt pe noi, multimile de oameni care populam lumea. Descoperim ca ei au fost alesi si manipulati de o organizatie secreta pentru a intruchipa arhetipurile umane in scopul savarsirii unui ritual.
 Organizatia fara Nume
Filmul incepe cu cinci prieteni care se indreapta spre o cabana din padure unde ii asteapta distractie, alcool si zburdalnicii adolescentine, fara a banui nici o clipa ca vor fi protagonistii unui ritual de sacrificiu savarsit de o organizatie internationala secreta, care dispune de imense resurse tehnice, personal si echipament militar de care dispun doar guvernele.
Singurul scop al acestei organizatii este de a savarsi niste mega-ritualuri care sa implice moartea unor civili de pretutindeni din lume pentru a face pe plac fortelelor intunecate care se afla in cele mai de jos ale pamantului. Aceste ritualuri presupun manipularea unor indivizi care sa faca anumite fapte prin care devin participanti nestiutori ai ritualului ocult. Asemenea ritualuri se petrec si aievea si sunt menite sa potenteze magia folosita in anumite scopuri (cine stie, poate asa sunt ,,chemati’’ si extraterestrii sa ne viziteze). Multi cercetatori ai fenomenelor oculte si-au dat deja seama ca multe dintre evenimentele intens mediatizate nu sunt nimic altceva decat mega ritualuri savarsite pentru a aduce la indeplinire scopuri de natura oculta (vezi revelioanele, jocurile olimpice, manifestarile sportive, ,,culturale’’ etc). Multe sunt menite sa urmeze unor reguli specifice si sa imprime societatii anumite simboluri.
 Citat din Michael A. Hoffman ,,Societatile secrete si razboiul psihologic’’ (vezi cartea aicihttp://www.scribd.com/doc/109677839/Michael-a-Hoffman-II-Secret-Societies-and-Psychological-Warfare-1992-110714145351-Phpapp02 )
,,Sigur ca multe dintre crimele in serie sunt opera unui singur individ care actioneaza potrivit unui film horror pe care l-a vizionat, sau care raspunde unor impulsuri ,,psihotice’’ puternice catre agresiune sau pradare.  Insa numerosi alti criminali in serie implica existenta unui cult protejat de guvernul SUA si media corporatista, cu legaturi puternice in randul politiei. Aceste crime sunt defapt ritualuri reale complex regizate; savarsite la inceput la o scara intima si secreta, printre cei initiai insisi pentru programarea lor (mentala, prin trauma), apoi pe o scara larga care este amplificata la nesfarsit prin media electronica. Ceea ce avem in final este un ritual profund simbolic care lucreaza pe calea undelor media asupra unor milioane de oameni, o inversiune satanica; o liturghie neagra, unde bancile ,,bisericii’’ sunt ocupate de o intreaga natiune si prin care intreaga omenire este paganizata, brutalizata si pervertita in aceasta etapa ,,Nigredo’’ a procesului alchimic.
Francezul Antonin Artaud, arhitectul teoriei ,,Teatrului Cruzimii’’ cu puterea sa de transformare, si de inspiratie pentru media vremurilor noastre impregnata la extrem de sex si moarte, a avut de spus urmatoarele despre pregatirea unei Minti Globale: ,,dincolo de vrajitoria superficiala a vrajitoarelor de la tara, exista scamatorii de voodoo la nivel global la care participa periodic toate constiintele vigilente… Astfel niste forte neobisnuite sunt ridicate si duse  spre acel acoperis intunecat care se formeaza deasupra noastra a tuturor…. agresivitatea otravitoare a mintilor intunecare a multor oameni… si oprimarea cumplita tentaculara a unui anume fel de magie civila isi va arata curand pe fata coltii . ‘’
Problema controlului omenirii prin cuvinte esoterice si simboluri cuprinse intr-o piesa, intr-un spectacol media sau intr-un ritual este una foarte greu de inteles pentru oameni. De aceea majoritatea oamenilor sunt vazuti ca fiind ,, profani’’ sau ,,arieni’’ sau ,,goyimi’’ (vite) de catre initiatii societatii. ,,Cred ca suntem crescuti in turma ca vitele’’ a spus omenirii Charles Fort. Tot Fort a fost cel care a sugerat ca omul a inventat intentionat dogma materialismului pentru a se proteja pe sine de ceea ce i s-a facut prin intermedul metodelor razboiului psiho-spiritual impregnate de ,,coincidente’’, simbolism si ritual’’.
 Citatul de mai sus a fost scris acum mai bine de 20 ani, dar descrie in modul cel mai exact intriga filmului ,,Coliba din padure’’ care, la randul sau, descrie mega-ritualurile ce se savarsesc asupra lumii, dar de o maniera foarte caricaturala. Tehnica este aceea de a da pe fata cele ce se petrec pentru a crea in mintea publicului idea ca ,,totul este doar un film’’, adica o fictiune. Cu toate acestea, este adevarul gol golut, desi nu ne vine sa credem.

Organizatia de care spuneam organizeaza ritualuri pretutindeni in lume, unele reusesc, altele nu. Toate sunt facute sa para ,,accidente’’ iar cele ce reusesc se bucura de o intensa publicitate peste tot in lume (hmm. Oare ce o fi fost 9/11)?_
Organizatia, asa puternica cum e, se inchina in fata unor forte intunecate denumite ,,cei din vechime’’ sau ,,dumnezeii’’. ,,Tehnicienii’’ care supravegheaza ritualuri sun tot membri ai fratiei oculte iar rolul lor este sa se asigure ca ritualul e dus la bun sfarsit.
Dupa moartea primei victime, vedem pe technician spunand o rugaciune intunecata si sarutand un pandativ care are pe el simbolul magic al societatii secrete. Ca si in viata reala, aceste operatiuni ce par a fi stiintifice si pragmatice sunt defapt motivate de ratiuni obscure.
Deci, in spatele distractiei celor 5 tineri sta aceasta organizatie. Coliba este inconjurata de un mare studio de inregistrare TV, incarcat de camere video, droguri care altereaza judecata si echipamente controlate de la distanta.
 Pe masura ce tinerii se apropie de coliba, ne dam seama ca patrund intr-o zona ,,virtuala’’ care este in intregime creata de aceasta organizatie. Inlauntrul ei, tinerii devin niste papusi in mana unor papusari high-tech.
Mieii de Sacrificiu
Odata ajunsi la coliba, ei incep sa intruchipeze cinci arhetipuri umane care vor trebui sa fie sacrificate intr-o maniera total inregistrata si televizata: curva, atletul, prostanacul, carturarul si fecioara.
Curva
In templul fratiei sunt afisate niste pietre pe care sunt reprezentate cele cinci arhetipuri care trebuie sa fie macelarite.
Una dintre personaje este un sex symbol preocupata doar de sex si manifestari similare. Dar ea nu e ea insasi ci a fost drogata si manipulata sa devina o curva. Pentru cei cunoscatori, Jules Louden pare sa aiba trasaturile unei sclave controlate mental din categoria Sex Kitten.
Scena accentueaza faptul ca ea s-a vopsit blonda. Ins imbolismul controlului mintii, parul blond este folosit pentru a identifica Betta Kittens –programarea de tip Marylin Monroe. Aflam ca papusarii i-au impregnat parul cu niste chimicale pentru a limita facultatile cognitive si a-i intensifica libidoul. Oare cate celebritati au fost in trecut oameni normali si au devenit ulterior Beta Kittens?
,,Nivelul BETA se refera la programarea ,,sexuala’’ (a sclavilor). Acest tip de programare inlatura convingerile morale invatate si stimuleaza instinctul primitive, liber de inhibitii. Personalitati alternative de tip ,,Cat’’ pot sa iasa la niveala la acest nivel’’ -  Ron Patton, proiectul Monarch.
Jules is demonstreaza ,,abilitatile’’, mai précis programarea mentala intr-o scena libidinoasa cu un cap de lup.
Bestialitatea este una dintre lucrurile perverse pe care Beta Kittens sunt programate de manipulatorii lor sa le faca.
Papusarii decid ca Jules trebuie sa fie sacrificata mai intai – pentru ca este o curva corupta, lucru care trebuie sa se petreaca de o maniera anume pentru a se conforma principiilor oculte. Tehnicienii o vor sa moara in timpul actului sexual, aproape de atingerea climaxului. Principiile magiei prevad ca indivizii acumuleaza cel mai inalt nivel de ,,forta vitala’’ in tinpul noptii, inainte de climax. Sacrificarea unei persoane in acel moment va oferi titualului cea mai inalta potentialitate magica.
Ritualul de sacrificiu trebuie sa fie foarte grafic si transmis pe scara larga pentru a fi considerat un succes, adica ce vedem si in viata reala, fara ca macar sa ne dam seama (cine stie cate filme contin chiar scene reale de tortura si moarte?) Combinatia sinistra de copulatie si moarte este specifica ritualurilor intunecate si este folosita in filmele snuff care circula in cercurile elitelor.
Prostovanul
Protovanul e si putin comic, dar, in mod ciudat,  si adept al teoriei conspiratiei.
Marty explica cum societatea este monitorizata intens prin camere video si cipuri implantate in capurile copiilor. El explica cum mai sare cate unul gardul ca sa scape de nebunie. Mesajul subliminal transmis de el spectatorilor e ca ,,doar niste paranoici sunt impotriva cipurilor si a monitorizarii exercitate de stat’’ iar ,,starea de constienta e totuna cu cea indusa de droguri’’.
Ca in mai toate filmele de acest gen, adeptii teoriti conspiratiei sunt intotdeauna infatisati publicului ca fiind niste neciopliti fara nici o credibilitate. Acesta e si Marty. Prostovanul se dovedeste a avea totusi dreptate in multe privinte si incearca sa-si convinga prietenii despre conspiratia in care se afla. Bineinteles ca nimeni nu-l crede pana cand e prea tarziu, pentru ca el e prostovanul. Vom vedea mai tarziu cum va deveni un fel de erou (in timp ce distruge lumea).
Fecioara
In multe culturi unde se practica sacrificiile ritualice, fecioarele sunt considerate ,,ofertele’’ cele mai inalte care se pot aduce din cauza ca sunt pure, curate, necorupte si nevinovate, netinse de barbati si de lume si de aceea percepute ca sfinte si de mare putere spirituala. Personajul Dana Polk pare sa intruchipeze acest rol.
Desi pare sa fie slaba si vulnerabila, fecioara devine un fel de erou. Ea trebuie sa supravietuiasca tuturor celorlalti si moartea ei e optionala. Ea sufera pentru ca papusarii au nevoie de durere si pedeapsa suprinse pe camera, un fetis al fortelor intunecate din spatele iluminatilor din viata reala. Filmul urmeaza un protocol anume care este similar ritualurilor savarsite de elita oculta. Iata cateva:
Reguli dupa care se savarseste ritualul (atentie mare, ca se aplica in mod actual noua, maselor de oameni). Sunt menite sa dea mai multa putere ritualului si sa ii fereasca de legea ,,karmei negative’’ pe cei ce le savarsesc:
Prima regula: A prezice ceea ce urmeaza sa se intample
In drum spre coliba, tinerii intalnesc un personaj dubios poreclit ,,Vestitorul’’ care ii avertizeaza de o maniera nu prea subtila ca vor fi omorati. In ciuda avertizarilor, tinerii merg mai departe cu hotarare.
Dupa cum am observant, mega-ritualurile publice sunt precedate de niste ,,indicii’’ strecurate de media ca niste avertizari pentru pregatirea mentala a victimelor (si a lumii) pentru ceea ce va veni. (iata profetii mincinosi ai vremurilor din urma. Crizele si razboaiele ne sunt anuntate de ,,experti’’ si ,,analisti’’, desenele animate si filmele contin scene ce urmeaza a se petrece peste mai multi ani, ca de pilda 9/11. Poate de aia sunt si ingaduite in circulatie aceste teorii ale conspiratiei). In timpul filmului, unul dintre tehnicieni spune:
,,Trebuie sa aleaga in mod liber. Altfel, sistemul nu functioneaza. Este ca Vestitorul, acest nemernic infiorator care parca poarta ceva pe care scrie ,,veti muri’’. De ce-l punem acolo? Pentru ca ei sa aleaga sa nu-i dea ascultare. Trebuie sa aleaga ce se va intampla in cabana. Da, noi masluim sistemul cat de mult putem pentru ca avem nevoie, dar in cele din urma, daca ei nu pacatuiesc, nu pot fi pedepsiti’’. (exact asa il lupta diavolul pe om! Doar atunci capata el putere asupra lui, cand omul calca porunca, cand omul nesocoteste avertizarile)
 Acest concept il vedem aplicat si in viata reala cand victimele sacrificiului ritualic se pun ele insele intr-o anumita situatie, desi au fost puternic manipulate sa faca astfel (sa luam aminte la victimele Mind Control care mor de ,,overdose’’).
Intr-una din camerele cabanei se afla o pictura care infatiseaza un miel taiat in bucati de niste creaturi  rautacioase. Iata un alt mod de a ,,avertiza’’ subtil victimele cu privire la ce urmeaza sa se petreaca (luati aminte la ce a devenit in zilele noastre ,,manifestarea artistica si culturala’’ iata niste mostre de ,,arta’’  http://vigilantcitizen.com/search-results/?cx=partner-pub-1668566888676657%3Arvp5k14tr1l&cof=FORID%3A10&ie=ISO-8859-1&q=Symbolic+Pics+of+the+Month+&sa=Search&siteurl=vigilantcitizen.com%2Fpics-of-the-month%2Fsymbolic-pics-of-the-month-1012%2F&ref=vigilantcitizen.com%2F&ss=16j256j2 ).  Oricum, de vreme ce copiii nu au nici o idee despre ce se petrece, ei ignora faptul acesta. Aceasta stare de fapt poate fi asemuita avertizarilor elitelor ,,ascunse la vedere’’ si profetiile despre Noua Ordine Mondiala plasate in locuri publice (a se vedea picturile murale de la aeroportul international Denver http://ocultro.wordpress.com/2012/03/05/aeroportul-international-denver-o-constructie-bizara/#more-156 ). Pana si la noi pe toti peretii apare scris ca din intamplate NWO, ca sa ne intre bine-n cap! Oare nu ni se intampla si noua sa fim avertizati si sa ignoram cu buna stiinta pentru ca ne convine mai mult minciuna decat adevarul? Oare nu stim ca vine criza, foamete, boli date de otravire si vaccinuri, razboi si prigoana? Si ce facem? Mergem cu curaj inainte pe mana lor! Si ne meritam soarta! Ce ar trebui sa facem? Iata ce:
,, Ieşiţi din ea, poporul meu, ca să nu vă faceţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi de pedepsele sortite ei; Fiindcă păcatele ei au ajuns până la cer şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nedreptăţile ei.’’Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul cap 18.
Adica sa iesim din Babilon, din ,,cetatea cea mare numita Sodoma si Egipt’’. Adica din noua ordine mondiala, din randuiala omeneasca in care colcaie pacatele trupului, faradelegile, inchinarea la idoli si sacrificiile! Adica sa nu ne uitam la TV, sa nu ne ducem la film, la jocuri olimpice, la discoteci, sa nu facem ce face lumea! Sa nu ne manjim cu mizeriile ei. Sa nu fim partasi la faptele ei.
A doua regula: victimele trebuie sa isi pecetluiasca propria soarta
Desi mediul este puternic controlat si manipulat de papusari, victimele trebuie sa-si aleaga liber soarta.
In timp ce citesc intr-o carte, cei cinci prieteni ii cheama ei insisi la viata pe acei zombie care ii vor omori. In acest fel, papusarii sunt eliberati de vina.
Aceste reguli sunt o reflectare a modului de operare a elitei oculte, cand nimic nu e evident, ci totul e manipulat din umbra sa mearga spre un anume rezultat. Sacrifiicile ritualice de sange antice se faceau la vedere iar participantii stiau ce se petrece. Astazi insa, totul e invaluit de manipulare si inselaciune, cu o accentuare anume pusa pe suferinta si angoasa, ceva ce desfateaza anume pe cei implicati in artele intunecate. Descoperind exact ce se intampla, prostovanul Marty spune :,,Sacrificiu ritualic? Minunat! Leaga pe cineva de piatra, ia un pumnal si pe unii imbracati in robe. Nimic complicat’’. La care fecioara raspunde ,,Este simplu. Nu vor doar sa ne ucida, vor sa ne vada pedepsiti’’.
Cine castiga in final?
Sfarsitul filmului este foarte elocvent. Si nelinistitor. Pentru ca ritualul sa fie desavarsit, Marty trebuie sa moara inaintea fecioarei. Daca nu se intampla asa ,,dumnezeii cei rai din vechime;; se vor scula. si vor ucide pe toti pamantenii. Cand I se cere sa se sinucida pentru a sala omenirea, Marty efuza – stiind foarte bine ca va fi oricum omorat de catre zeii cei rai. Dana si Marty se aliaza si-i asteapa pe zei sa se ridice din adanc. Dana zice ,,e vremea sa dam o sansa cuiva.. uriasilor zei rai’’.Apoi un urias ridica o mana de sub pamant, omoara pe toata lumea si se intinde si spre spectatori.
Marele invingator al filmului? Un zeu rau, adica insusi Satana.
Deci in final singurul invigator e Satana care se ridica chiar din adanc. Personajele Dana si Marty i-au ingaduit prin urmare de buna voie acestuia sa ia in stapanire pamantul. ,,Eroii’’ au adus cel mai prost sfarsit cu putinta si este unul de insemnatate simbolica care spune multe despre cei ce sunt in spatele filmului. In retrospectiva, papusarii erau baieti buni sau rai? Erau niste ticalosi sadici care savarseau un ritual ocult dar ei incercau totodata sa salveze lumea de mania zeilor celor rai. Hmmmm…Devine limpede ca se doreste sa ni se bage in cap ca elitele sunt niste baieti buni, desi nu fac fapte bune, iar noi am face bine sa ne lasam sacrificati, ca sa salvam planeta.
In concluzie
Filmul dezvaluie modul de operare al elitei oculte pentru mentinerea puterii si manipularea mentala a oamenilor prin simboluri si ritualuri oculte. Ei sunt un amestec sinistru de cunostine stiintifice si ritualuri oculte stravechi pe care le folosesc sa isi atinga scopurile. Sigur ca am putea echivala pe tinerii nestiutori din film cu masele de oameni ignorante. Cabana din padure poate fi asemuita unei societati atent monitorizate si controlate.Perceptiile noastre despre  sunt intentionat modificate prin control mental, mass media si alte mijloace ca sa picam in capcana. Suntem tampiti si pacaliti cu intentie pentru a ajunge in situatia de a ne preda lor de buna voie. Iar filmul este o avertizare catre noi, cei ce vom alege liber care sa ne fie soarta. Doar ca, dupa cum zice Marty „Nu vezi ceea ce nu vrei sa vezi.”
In completare la acest articol postam un material foarte bun referitor la ultima „facatura” marca Lady Gaga (Caca).

Lady Gaga si ultimul ei „parfum” Fame. Mesaje si intelesuri Oculte
O privire atenta asupra prestatiilor artistice ale Gagai arata folosirea deliberata a unor elemente, teme si simboluri legate de controlul mintii  si de ocult. Este deja evident faptul ca lucrarea Gagai are un fir rosu, are o anumte tema si semnificatie si e facuta cu un scop anume. Ultima ei nascocire, parfumul Fame (Faima) , insosit de o reclama extrem de stilizata, este una dintre lucrarile ei cele mai evidente. Se lauda ca l-ar fi conceput ea insasi, impreuna cu niste acoliti. A insistat ca parfumul sa fie de culoare neagra, pentru a simboliza latura intunecata din spatele faimei (de parca ar mai fi nevoie sa stim ce sta in spatele slavei lumesti, dupa ce am citit in Evanghelie despre ispitele Mantuitorului din pustiul Carantaniei). Ne-am putea pune intrebarea daca acesta e doar un parfum sau nu cumva e vreo potiune magica?
Citim in lista de ingrediente ale parfumului urmatoarele: lacrimi de belladonna, inima zdrobita de orhidee-tigru cu un val negru de tamaie, pulbere de caise, si esente combinate de sofran si picaturi de miere.  Belladonna (tradusa Femeie frumoasa) este cunoscuta ‘sub denumirea oficiala de ,,Atropa Belladona”’ si este o planta extrem de toxica care produce halucinatii, delir si alte efecte psihologice precum disocierea mentala. Folclorul stravechi spune ca Atropa Belladona provine de la diavolul insusi.
Denumirea de Atropa vine de la zeita greaca  Aropos, tripla zeita a destinului care era in mitologie responsabila cu destinul omenirii prin despicarea legaturilor cu care e legata o persoana de trupul propriu, ceea ce cauza moartea. Aceasta planta era un ingredient de baza in magie si era larg folosita de vrajitoare pentru a le ajuta sa zboare in zborul lor denumit calatorie astrala sau proiectie astrala. Se credea ca aceasta iarba are puterea de a produce disocierea mintii de trup, punerea in transa hipnotica, dandu-le vrajitoarelor puterea sa-si paraseasca trupul in timpul ritualurilor. Tot aceasta planta a fost asociata cu sexualitatea feminina agresiva, producand senzatii erotice si halucinatii vrajitoarelor care participau la orgii cu spiritele/demonii cu prilejul sabatului. Chair si in anii ’20 planta a fost folosita de femei pentru infrumusetare, de aici si denumirea de Belladonna. O alegere misterioasa a acestui ingredient, insa recipientul parfumului este si mai intunecat si de rau augur.
Un alt ingredient de baza al parfumului este un feromon sintetic obtinut din structura molecurala a spermei, menit sa creasca dorinta sexuala. Sperma este si ea un ingredient puternic in descantece sau in practicile magice alaturi de sange, care si el e o component a acestui parfum. Amestecul de sperma si sange este o component a ritualurilor de magie neagra, create de  cunoscutul ocultist satanist autonumit ,,Fiara’’, Aleister Crowley.
Combinatia de sange cu sperma pentru scopuri vrajitoresti alcatuieste o componenta a liturghiei gnostice si a sexului ritualic vrajitoresc. Cand este folosit sangele intr-ul ritual, rezulta un contract sau un testament. Se pare ca ingredientul sintetic al acestui parfum care adauga sange a fost creat pornind de la structura moleculara a sangelui Gagai. Adica ea si-a varsat sange pentru ca oamenii sa-l poarte asupra lor. Poate ca ,,mama monstru’’ cum se autodenumeste, ii ,,tarnoseste’’ cumva pe ,,monstruleti’’ adica pe fani prin intermediul parfumului, facandu-I in acest fel ai ei.
Forma sticlei e si ea importanta. Arata ca un ou negru cu un capac auriu din care se intind in jos niste ghiare lungi aurii care infasoara sticla. Oul este si el un puternic simbol cuprinzator cu semnificatie spirituala, psihologica si cosmologica.  Printre altele, simbolizeaza haosul primordial, matricea universului, generatiile, nasterea si renasterea. Cu alta ocazie, Gaga a aparut pe covorul rosu purtata intr-un ou. Ea spune ca vrea sa dea nastere unei noi rase. O rasa inlauntrul altei rase. Ritualul oului provine tot de la Crowley care l-a dezvoltat pentru a invoca un demon care aduce puterea discursului. Adolf Hitler era si el adept al doctrine lui Crowley si s-a folosit de ritualul oului pentru propriul scop de a da nastere unei rase perfecte. Ceea ce ne duce la reclama video facuta pentru lansarea parfumului. Bineinteles ca abunda de simboluri pe fondul unei melodii in care se mormaie ceva ritualic cu numeroase referiri la tehnicile de dezumanizare folosite in controlul mental si la domeniul ocult.  Ochii goi disociati, zambete infioratoare, negru, sange, expresii faciale de tortura, momente sinistre, utilizarea oglinzilor, poarta spre o alta lume care duce cu gandul la conceptul ,,trecerii dincolo de oglinda’’ din Alice in Tara Minunilor care a fost folosit pe scara larga alaturi de Vrajitorul din Oz in tehnicile de MK Ultra folosite de CIA.
Mai este insa si un element incontestabil de simbolism ritualic ocult. Portalul simbolizeaza trecerea intr-o alta diimensiune. Reflectiile triple din oglinda ale Gagai, scenele care infatiseaza un ritual satanic stilizat, o prezinta pe Gaga ca un mediator intre elita si publicul general. Temele satanice si masonice sunt evidente.
A innebunit lady Gada? Ba  bine ca nu, se pare ca stie exact ceea ce face.



Întrevedere cu prea sfinţia sa episcopul Fotie al Maratonului
(Photios of Marathon)
Secretarul Sfântului Sinod al Adevãratei Biserici Ortodoxe de Stil Vechi din Grecia
(GOC-Kallinikos)
Cu privire la dialogul dintre Sinodul in Rezistenta (-SIR- cunoscuti popular drept chiprianiti) si Adevarata Biserica Ortodoxa a Greciei (-GOC- cunoscuti popular drept floriniti sau kiousiti)
.
Interviu acordat in data de 25 Mai /7 Iunie 2010

Mentionam faptul ca am hotarat sa postam abia acum acest interviu (care este disponibil de multa vreme si pe alte site-uri traditionaliste) deoarece informatiile prezentate aici, capata importanta mai ales in lumina contextului actual bisericesc. Chiar daca dialogul dintre cele doua biserici a avut loc in urma cu cativa ani, timp in care s-au facut nuantari iar relatiile au devenit mai apropiate, totusi, informatiile prezentate aici reflecta perfect o anumita „pozitionare ecleziologica” de mare interes pentru contextul actual. Mai trebuie precizat faptul ca cele doua biserici sunt pregatite sa reia in curand dialogul privind o eventuala unire. Aceasta unire dorita de mult de SIR (si care nu ar face decat sa restabileasca unitatea de dinainte de 1984) ar putea fi comparata, in opinia noastra, cu intoarcerea fiului risipitor. Sa ne rugam pentru depasirea acestui stadiu al dezbinarilor si al orgoliilor si mai ales pentru unitate, dar, unitate nu in diversitate ci numai in si prin ADEVAR.

Prea sfinţia voastră, am dori să vă mulţumim pentru ocazia pe care ne-o oferiţi de a convorbi cu sfinţia voastră despre dialogul care a avut loc între comunitatea aflată în rezistenţă şi Biserica adevăraţilor creştini ortodocşi din Grecia + Episcopul Fotie: Aş dori să-mi exprim bucuria datorată faptului că acest dialog cu cei aflaţi în rezistenţă s-a constituit în pricină de trezire duhovnicească pentru tineretul nostru. Sunt de asemenea bucuros să îi văd pe aceşti tineri atât de interesaţi de teologie şi în special de ecleziologie. Aş putea spune că acesta este defapt unul dintre roadele dialogului.
1. Cum s-a petrecut apropierea de Sinodul de Rezistenţă (SiR)?

+ Episcopul Fotie: Apropierea faţă de SiR a început cu boala veteranului lor Ciprian. Aceasta a fost pricina unor vizite particulare din partea episcopilor noştri. L-am vizitat personal în spital, după cum au facut-o şi ceilalţi episcopi. Mai târziu, Prea Fericirea sa l-a vizitat pe Ciprian la Mănăstirea Sfântului Ciprian. Este cu putinţă ca vizita să fi fost neaşteptată. Imediat după aceea, preoţii de la Mănăstirea Sfântului Ciprian ne-au întors vizita. Ei au venit la Mănăstirea Preacuratei Fecioare (Παναχράντου) din Megara pentru a mulţumii prea fericirii sale. În timpul acelei vizite, pentru că nu am fost de faţă, am fost informat că preoţii de la Mănăstirea Sfântul Ciprian au spus că au venit în calitate de slujitori ai reconcilierii şi şi-au exprimat dorinţa de a iniţia un dialog al cărui scop să fie încetarea separaţiei existente între SiR şi Biserica Adevăraţilor Creştini Ortodocşi ai Greciei (GOC).
2. S-au pus câteva întrebări cu privire la felul în care a decurs dialogul (întrevederi, comisii, procese verbale, întocmirea agendei.)
+ Episcopul Fotie: Da, despre procedee. În timpul primei noastre întrevederi din februarie 2008 la Mănăstirea Prea Curatei Fecioare din Megara, a fost stabilită agenda. În primul rând, s-a hotărât că trebuie să dezbatem problema rupturii din 1986 mai întâi din punct de vedere istoric şi abia apoi din punct de vedere teologic, adică ecleziologic. După aceea vom continua cu luarea în discuţie a chestiunilor secundare de ordin practic. Au fost constituite de ambele părţi comisii a câte trei membrii fiecare. De partea noastră l-am avut pe înalt prea sfinţia sa mitropolitul Maxim al Salonicului şi Demetriasului, pe înalt prea sfinţia sa mitropolitul Hrisostom de Atica şi Boiotia şi eu însumi. Înalt prea sfinţia sa mitropolitul Maxim a fost înlocuit la câteva dintre întruniri de către înalt prea sfinţia sa mitropolitul Gherontie al Pireului. Din păcate, nu am căzut de acord asupra chestiunilor de procedură. După a doua noastră întrevedere, am cerut ca acestea să se desfăşoare într-un cadru mai oficial (formalist, protocolar). Am solicitat să se întocmească procese verbale comune sau cel puţin să avem un document conţinând concluziile comune, adică să punem pe hârtie punctele de acord şi cele de dezacord. Cea mai bună soluţie ar fi fost, bineînţeles, să avem procese verbale comune. Dar pentru acea primă etapă, am fi putut avea cel puţin concluzii comune. Din nefericire, nu s-a aprobat acest lucru. Deci nu am avut procese verbale comune. Fiecare parte şi-a întocmit propriile procese verbale. Procesele verbale întocmite de o parte se poate să fie diferite de cele ale celeilalte părţi din cauză că, după întruniri, nu au existat citiri cu voce tare sau verificări ale acestora. De obicei, nu a fost consemnată întreaga informaţie în procesele verbale întocmite la diferitele întruniri, însă cele finale sunt rezultatul a ceea ce a considerat a fi de importanţă cel care a întocmit procesele verbale. Astfel, avem nişte procese verbale subiective. Am procedat mai departe cu agenda noastră, după cum am întocmit-o la prima noastră întâlnire, adică de a lua în discuţie cele petrecute istoriceşte în timpul rupturii din 1985-1986. În general, în abordarea istorică a evenimentelor care s-au petrecut atunci (hirotonirile din 1979, unificările şi separările de până la 1986) nu au existat atât de multe puncte de vedere divergente. Când am ajuns însă la chestiunile de ordin ecleziologic, am constatat că chestiunea în cauză este de proporţii considerabile. Din cauza importanţei acestei chestiuni, am solicitat să o împărţim în probleme mai mici. Am propus să analizăm cea mai importantă problem ecleziologică în diferitele ei aspect, începând cu întrebările despre ce anume este biserica. Cum puteam să abordăm problemele de natură ecleziologică dacă nu ne puneam de acord cu privire la ce este Biserica? Din păcate, cei din partea SiR nu au fost de acord cu aceasta la acea vreme (era iunie 2008) pentru că, după cum au declarat, nu doreau un dialog substanţial, ci doar ,,discuţii frăţeşti întru Hristos’’, astfel ca ei să poată hotărî dacă există condiţiile pentru dezvoltarea unui dialog substanţial sau formal care, după ei, să aibă loc mai târziu.
3. Comisia SiR a procedat la redactarea a 8 rapoarte informaţionale nepublicate, după cum au precizat în declaraţia lor de încetare a dialogului pe care au scris-o pentru informarea proproolor ierarhi. S-a petrecut ceva identic din parte comisiei Bisericii Adevăraţilor Creştini Ortodocşi din Grecia?
+ Episcopul Fotie: Noi nu am întocmit documente scrise pe care să le trimitem episcopilor noştri, pentru că membrii ierarhiei noastre sunt cu toţii greci şi trăiesc (cu excepţia unuia) în Grecia. Nu a fost nevoie să trimitem nici un document scris, tradus în limba lui, către vreun membru străin ai sinodului nostru, care să locuiască în afara ţării. Noi i-am informat verbal pe episcopii Sinodului nostru, de-a lungul întrunirilor Sfântului Sinod- în baza proceselor verbale neoficiale întocmite de partea noastră, şi au fost incluse (?) în procese verbale oficiale ale sinodului nostru.
4. În epistola lor din 4/17 decembrie 2008, cei de la SiR precizează că în cursul celei de-a şaptea întrevederi, au purces la ,,consemnarea în scris a chestiunilor fundamentale şi esenţiale asupra cărora devenise evident că ambele comisii erau de aceeaşi părere’’. Care sunt aceste puncte? Este acel document disponibil?
+ Episcopul Fotie: documentul precizat nu este disponibil. Însă în epistola menţionată, cei din Rezistenţă menţionează şase puncte de acord pe care le şi numerotează. Aceste puncte au fost appreciate de către SiR ca şi puncte de acord şi erau suficiente pentru unificarea noastră. Totuşi nu este corectă afirmaţia conform căreia noi am căzut de acord asupra lor. Imediat ce am auzit despre acele puncte, nu am fost de acord pentru că erau exprimate la modul foarte general. De exemplu, în primul punct pe care l-au menţionat, trebuia să ne limităm la expresia general că suntem cu toţii ,,ortodocşi, aparţinând unei singure familii şi că alcătuim împreună ortodocşii anti-ecumenişti din Grecia’’. În primul rând, înainte de a se fi făcut această afirmaţie, am insistat să cădem de acord asupra chestiunii ecleziologice. Mai mult decât atât, termenul ,,anti-ecumenişti’’ nu ne exprimă ca pe un întreg. Noi ne-am considerat întotdeauna adevăraţii creştini ortodocşi. Anti-ecumeniştii există şi pe tărâmul bisericii oficiale. Cei care aparţineu Bisericii lui Hristos nu se refereau niciodată la ei înşişi la modul negativ, ca fiind împotriva a ceva, ci la modul pozitiv: precum Creştini, nu ca anti-evrei, anti-idolatri; ca Ortodocşi, nu ca anti-arieni, anti-nestorieni sau ca anti-eretici în general. De vreme ce nu am căzut acolo de acord, cum ar fi putut fi acestea puncte de acord? Ei au insinuate că ar fi fost puncte de acord, dar nu au fost. În general, au vrut sa procedăm la unificare în ciuda dezacordurilor constatate între noi, pe care din partea lor le-au caracterizat ca ,,ne-esenţiale’’. Însă, dacă nu erau esenţiale, atunci de ce şi-au menţinut dezacordul faţă de noi în privinţa unor chestiuni pe care le-au considerat ne-esenţiale iar noi le-am considerat esenţiale? Îţi dă de gândit…
5. SiR s-a rupt de comuniunea ecleziastică cu noi pe motive de ,,credinţă şi dreptate’’ caracterizându-i pe episcopii noştri drept ,,lupi în piele de oaie’’ şi ca ,,naufragiaţi în ale credinţei’’. În timpul dialogului ne-au cerut să renunţăm la aşa-zisa şi niciodată dovedita ,,erezie condamnabilă’’. Dacă nu (dat fiind faptul că episcopii noştri nu şi-au schimbat credinţa), de ce au căutat unificarea? Şi-au dorit unificarea cu cacodocşii? (!)
+ Episcopul Fotie: într-adevăr, când s-a petrecut ruperea comuniunii ecleziastice, s-au aruncat cuvinte grele. Poate că trecerea timpului a ajutat ca să aibă loc dezbaterile într-o atmosferă emoţională mai luminoasă. Cu toate acestea, în timpul convorbirilor dintre noi, nici SiR nu şi-a reluat caracterizările, nici noi nu am făcut-o, şi bineînţeles că nici nouă nu ni s-a mai cerut să renunţă la vreo presupusă cacodixie.
6. Cum au ieşit la iveală cele zece puncte nenegociabile?
+ Episcopul Fotie: De partea noastră, noi am considerat necesar să îndepărtăm cel mai mare obstacol care ne-a separat din 1986, adică caterisirea din preoţie care a fost impusă la acea vreme asupra superiorilor SiR-ului, adică asupra mitropolitului Ciprian, a mitropolitului Ioan şi a celor hirotoniţi de către aceştia. În baza caterisirii de la 1986, au fost întocmite şi aceste zece puncte, care ne îngăduiau să revocăm această acţiune şi să înaintăm către o apropiere mai substanţială.
7. De ce a caracterizat Biserica Adevăraţilor Creştini Ortodocşi din Grecia cele zece puncte ca fiind ,,ne-negociabile’’? SiR a cerut ca ,,agenda încărcată să fie înlăturată cu scopul de a se deschide calea către uniunea pe care ne-o dorim’’. Nu cumva această cerere a blocat dialogul?
+ Episcopul Fotie: Le-am caracterizat astfel pentru că, după părerea noastră, trebuia să cădem de acord asupra punctelor pentru a ridica caterisirea, astfel încât să putem trece la pasul următor. Dacă ei le-ar fi acceptat pe toate, chiar dacă cu anumite condiţii sau însoţite de comentarii explicative, atunci am fi continuat convorbirile către un acord deplin. Acceptarea din partea lor era de trebuinţă pentru începerea procedurii şi nu pentru încheiere. Dacă le-am fi discutat amănunţit unul câte unul, ei ne-ar fi putut convinge că noi nu ar fi trebuit să insistăm asupra unora dintre ele. Dar ei nu şi-au dorit să le dezbatem în acest fel, adică unul câte unul. Dar înainte să ajugem la aceasta, ei au refuzat procedura unui dialog formal asupra problemei chestiunii ecleziologive, ceva ce era absolut necesar. Aceasta nu a fost o ,,agendă încărcată’’ după cum a fost caracterizată, ci erau probleme pe care le-am considerat însemnate. Dacă am fi căzut de acord asupra acestui aspect, adică cel ecleziologic, am fi putut merge mai departe. Aş dori de asemenea să precizez că atâta cât a durat dialogul, mai întâi tabăra SiR a publicat pe internet un anunţ care s-a constituit într-un punct de divergenţă. Din cauză că, de vreme ce ei nu fuseseră de acord cu propunerea noastră cu privire la dări de seamă comune făcute ulterior discuţiilor, de ce ar proceda ei la comunicări despre care să fim informaţi de pe internet? În orice caz, în octombrie 2008, când ne aflam încă în discuţii, ei au publicat o declaraţie în care pretindeau că ei ar putea face concesii ,,numai în măsura în care principiile lor ecleziologice de bază rămân intacte’’ şi de la care nu îşi doreau să facă concesii. Astfel, au avut şi ei înşişi puncte nenegociabile.
8. De ce s-a cerut de către Sir, ca punct nenegociabil, ca să se refere la noi ca la Sfântul Sinod al Adevăraţilor Creştini Ortodocşi din Grecia? Nu era evident că aşa este? Era acceptarea unei asemenea cereri caracteristică sau esenţială?
+ Episcopul Fotie: Nu, nu era aşa de evident. SiR a preferat termenul de comunitate ecleziastică, pe care noi nu l-am primit, de vreme ce ne identificăm pe noi înşine cel puţin ca şi continuatori ai Biserici lui Hristos din Grecia. Deci am agreat să avem un dialog între Biserica Adevăraţilor Creştini Ortodocşi din Grecia şi Comunitatea Ortodoxă a celor aflaţi în rezistenţă, un termen cu care SiR preferă să fie denumit. Ce credea în esenţă SiR nu era şi nu este clar pentru noi. Nu s-ar cuveni să încerc să dau un răspuns cu privire la ce cred alţii. Este de preferat ca ei să răspundă pentru ei înşişi.
9. După SiR, a existat un acord asupra a şapte puncte din cele zece nenegociabile formulate de Biserica GOC. Ce părere aveţi despre asta? V-aţi aşteptat să nu fie de acord cu acelea trei*?
+ Episcopul Fotie: Nu, adevărul este că, personal, nu m-am aşteptat ca ei să nu cadă de acord asupra acelor trei puncte. În orice caz, chiar şi cu punctele asupra cărora am căzut de acord, gradul de acord nu este acelaşi; asupra unor puncte am căzut absolut de acord, asupra altora într-o măsură mai mare sau mai mică. De exemplu asupra celui de-al zecelea punct, ei recunosc că adevăraţii succesori ai Apostolilor pot condamna orice erezie care apare. Până la acest punct, sunt de acord. Mai departe, ei precizează că ei nu pot înţelege tendinţa unora de a condamna în grabă ecumenismul şi toate ereziile ,,până la apariţia unor asemenea succesori ai Apostolilor’’. Până atunci orice creştin ortodox condamnă erezia ,,potenţial, dacă nu verbal’’. Din partea noastră, noi considerăm că episcopii GOC sunt adevăraţii succesori ai Apostolilor şi că au acest drept. Astfel, această concepţie a lor anulează acordurile noastre precedente şi în esenţă face din acest punct o zonă de dezacord între noi. Totuşi acordul nostrum, acolo unde există, ne-a adus mai aproape de unde eram la începutul acestui dialog. Acesta este unul dintre rezultatele pozitive ale acestui dialog.
10. Deci ei se îndoiesc de apostolicitatea şi canonicitatea Bisericii noastre?
+ Episcopul Fotie: Aş prefera să cred că este vorba despre o formulare nefericită a ideii pe care au vrut s-o exprime şi aştept răspunsurile lor la întrebările pe care le-aţi adresat lor spre clarificare. Însă, dacă acest lucru rămâne neclar, cred că trebuie să-l interpretăm ca pe o dispută asupra autenticitătii succesiunii apostolice a GOC. Noi am confirmat deja acelaşi lucru despre notele explicative ale răspunsurilor finale ale SiR din numărul din mai-iunie 2009 al publicaţiei,,Vocea Ortodoxiei’’ de la pagina 13. Dacă cineva ar duce aceasta către concluzia sa logică, ar putea ajunge la concluzia că în formularea răspunsului lor de la punctul al zecelea, ei denunţă esenţa succesiunii apostolice înseşi. Pentru că dacă punem în discuţie cândva în viitor posibilitatea condamnării ereticilor, doar atunci când ar exista ,,asemenea succesori ai Sfinţilor Apostoli’’, adică ,,cei care au devenit succesorii lor în mod absolut corect, plini de har şi de putere’’ aceasta înseamnă că acum nu există asemenea succesori ai Sfinţilor Apostoli. Deci, după ei, continuitatea succesiunii apostolice a fost întreruptă iar noi ar trebui să aşteptăm restaurarea ei în viitor într-o manieră necunoscută şi extraordinară. Dar de vreme ce eu consider că acest lucru este cu neputinţă ca ei să gândească un asemenea lucru, cred că au greşit în formularea ideii lor.
11. Îngăduiţi-mi să repet cele trei întrebări pe care le pune SiR în anunţul lor, fără a se adresa cuiva anume:
a) Dacă dialogul nostru neoficial, ca un proces pregătitor, a condus la anumite concluzii de bază, atunci de ce, s-ar putea întreba cineva, nu a avansat spre un dialog oficial, astfel încât să aducă sarcina împăcării la îndeplinire?
b) Dacă a reieşit că ,,coincidenţa mărturisirii de credinţă’’ lipseşte, există probabil un motiv pentru care un dialog oficial nu este inaugurat în scopul îndepărtării diferenţelor şi ajungerii la o asemenea identitate de credinţă?
+ Episcopul Fotie: Aceste întrebări pe care tocmai le-aţi citit incluse într-un anunţ oe care l-au publicat pe site-ul lor după încheierea dialogului şi ulterior anunţului nostru tardiv. După cum spuneţi în mod corect, această întrebare a fost adresată în mod vag şi nu către un anume destinatar. Noi însă ne-am dorit dialogul oficial încă din iunie 2008 iar ei l-au refuzat. Ei au sugerat în final unificarea în ciuda diferenţelor ecleziologice şi a faptului că am putea ajunge în timp util la o rezolvare a diferenţelor. Noi am vrut, înainte de aceasta, să avem o convorbire aprofundată asupra diferenţelor ecleziologice, asupra chestiunii ecleziologice, adică, a cădea de acord asupra acestui aspect, şi apoi să înaintăm spre unificare. Dar chiar şi acum, dacă îşi doresc să o discute, am putea s-o facem bucuroşi. Noi suntem gata pentru un dialog oficial după ce cădem de acord asupra procedurilor unui astfel de dialog. Ei totuşi nu ne-au sugerat niciodată aşa cevam nici în timpul convorbirilor dintre noi, nici în ultimul lor răspuns către Sfântul Sinod, şi iarăşi, nu au făcut nici o aluzie pentru continuarea dialogului.
c) Când a declarat Una Biserică într-adevăr ,,printr-o decizie comună universală’’ că cele trei presupuse ,,puncte’’ ferme de divergenţă dintre noi se constituie în cunoştinţe elementare ale ,,adevăratei credinţe neschimbate a Bisericii’’ fiind în consecinţă presupuneri necesare pentru unitatea euharistică?
+ Episcopul Fotie: Cele trei puncte de dipută refectă diferitele atestări (?) ecleziologice ale fiecărei părţi, iar problemele ecleziologice sunt chestiuni de credinţă. Însă, după dragul nostrum SiR, dacă aceste puncte nu sunt importante, după cum le considerăm noi, de ce nu face concesii în privinţa lor pentru a merge mai departe? Cel puţin, să avem o convorbire asupra lor şi să ne convingă că ele nu sunt într-adevăr aşa de importante, ca să încetăm să le cerem de la ei. Pentru noi însă a ne uni în ciuda dezacordului asupra acestora – de vreme ce le considerăm importante – ar însemna să ne călcăm pe conştiinţă iar uniunea nu ar fi după voia lui Dumnezeu.
12. Ce diferenţă este între dialogul neoficial şi cel oficial?
+ Episcopul Fotie: Există o problemă aici. Există o diferenţă în ce priveşte ce consideră fiecare parte a fi un dialog neoficial. După SiR, dialogul neoficial nu te obligă. După noi, nici un dialog dintre comisii nu te obligă. Rapoartele comisiilor către cei care i-au desemnat iar aceştia nu sunt obligaţi de acordurile comisiilor. Aceştia pot respinge un acord la care au ajuns comisiile. Noi considerăm că dialogul oficial este unui care se petrece în baza unei anumite agende decise şi cu procese verbale comune. Sau cel puţin cu concluzii comune, pe care ambele părţi să le contrasemneze astfel ca să nu sfârşim în a avea fiecare din părţi concluzii subiective trase în urma discuţiilor, nici să se creeze impresii diferite despre roadele dialogului. Acesta este, după noi, un dialog oficial. Ca să ne întoarcem la întrebările pe care ei le adresează în mod vag; de aceea ar trebui noi să procedăm la un dialog oficial şi să desăvârşim diaconatul (?) împăcării, presupun că ei sunt cei care trebuie să răspundă la această întrebare.
13. De ce, după părerea sfinţiei voastre, a deraiat dialogul?
+ Episcopul Fotie: impasul la care s-a ajuns, după mine, se datorează refuzului celor din Rezistenţă de a avea un dialog serios şi substanţial. Noi nu am căzut de acord nici măcar asupra caracteristicilor care alcătuiesc un dialog oficial. De vreme ce nu am convenit asupra procedurii, cum am fi putut conveni asupra esenţei? Prea Sfinţia Voastră, vă mulţumim pentru timpul acordat şi pentru răspunsurile voastre directe şi lucide care cred că ne dau o imagine clară şi completă asupra dialogului care s-a petrecut.
Cele zece puncte menţionate mai sus au fost:
1. Documentul trebuie adresat Sfântului Sinod al Bisericii Adevăraţilor Creştini Ortodocşi ai Greciei şi trebuie să conţină:
2. O constatare asupra faptului că îngrădirea (SiR-ului) din 1984 şi formarea ulterioară, prin hirotoniri a noului Sinod a fost un act pripit;
3. O condamnare fără echivoc a ecumenismului ca erezie;
4. o respingere a concepţiei că Noul Calendarism este ,,Biserica mamă’’;
5. o recunoaştere a faptului că membrii ,,bisericilor’ nou calendariste ecumeniste’’ nu trenuie să se împărtăşeasă cu Prea Curatele Taine înainte de a intra în adevărata Ortodoxie;
6. primirea prin mirungere a celor care vin de la nou calendarism / ecumenism;
7. primirea prin botez a tuturor celor care nu au fost botezati cu rânduiala Botezului Ortodox;
8. o retragere a expresiei ,,mădulare bolnave ale Bisericii’’ în ce îi priveşte pe eretici;
9. o recunoaştere a validităţii condamnării ecumenismului de către Biserica Rusă din Afara Graniţelor şi de către Biserica Adevăraţilor Creştini Ortodocşi ai Greciei, şi
10. o recunoaştere a faptului că cei care au competenţa să condamne ereziile au fost dintotdeauna episcopii care statornicesc în Ortodoxie indiferent de numărul lor ori dacă se află sau nu patriarhi printre ei. Astăzi episcopii Bisericii Adevăraţilor Creştini Ortodocşi ai Greciei sunt cei care au dreptul să condemne ecumenismul şi orice erezie. Răspunsurile la întrebările 6, 7 şi 9 au fost negative. Răspunsul la punctul 10 a fost negativ ,,de facto’’.
http://www.ekklisiastikos.com/2010/09/interview-of-his-grace-bp-photios-of.html


ANUNT IMPORTANT!

Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Mitropolit Vlasie Mogârzan, Joi 16 August 2012 (stil nou) incepand cu ora 14, va avea loc „drumul crucii” (o procesiune a crestinilor pe jos cu icoane in maini, condusa de un sobor de preoti, cu cantari religioase si rugaciuni), cu Icoana Maicii Domnului facatoare de minuni si izvoratoare de mir Umilenie. Crestinii vor porni in acest pelerinaj din fata Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din Comuna Bogdanesti Judetul Suceava si vor parcurge pe jos tot drumul pana la Manastirea Slatioara. Credinciosii care doresc sa participe sunt rugati sa ajunga cel tarziu pana la ora 13 in Bogdanesti si sa aduca cu ei icoane pe care le vor purta in procesiune. Traseul are aproximativ 15 km si strabatut pe jos poate dura in functie de ritmul impus si de eventuale opriri speciale pentru citirea Sfintei Evanghelii, intre 4 si 6 ore.
Icoana Maicii Domnului Umilenia va sosi acum dintr-un pelerinaj din Bulgaria pentru a doua oara in Romania. In perioada 16 August – 2 Septembrie 2012 (stil nou), icoana va ramane in incinta Mitropoliei Slatioara fiind tot timpul accesibila credinciosilor ce vor dori sa se inchine.
Acest drum al crucii este un eveniment inedit si deosebit de a carui „binecuvantare” speram ca se vor invrednici cat mai multi crestini care vor face nevointa in acest sens. Mai ales acum in aceste vremuri de apostazie, cand Dumnezeu pe buna dreptate pedepseste si tara noastra cu seceta si cand se ridica ispite mari chiar si asupra bisericii noastre, trebuie cu totii sa ne mobilizam si sa facem efortul de a participa, cu cereri fierbinti si rugaciune, la aceasta procesiune. Sa facem aceasta nevointa de a veni aici, indiferent de distanta si greutati personale, pentru a ne uni in rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, care prin sosirea minunatei sale  icoane „Umilenia” ne binecuvinteaza pe noi, Biserica Ortodoxa de Stil Vechi din Romania, din nou.
Mai multe informatii despre Icoana Maicii Domnului facatoare de minuni si izvoratoare de mir Umilenie, puteti afla pe internet sau accesand acest link,






video

Părintele Marturisitor Vasile Novikov
Acest film este un fragment din predica ținută dupa un Sfânt Maslu, la sfârșitul anului 2007, de părintele marturisitor Vasile Novikov, din satul Ivanovo, regiunea Tula, care a „murit” de cancer în anul 2010. Judecătoria orașului Novomoskovsk a recunoscut predica părintelui Vasile și șase filme de ale sale ca materiale extremiste. Discurile au fost confiscate: "Ortodoxie sau moarte", "Cipizarea", "Show-ul american","Sicrie pentru americani". Părintele Vasile a fost un mare luptător împotriva globalizării. Ca un păstor adevărat, i-a fost interzis să slujească în biserică, în urma predicilor sale în care demasca marii arhiereii. El direct, cinstit și în auzul tuturor a demascat necinstea patriarhului și a arhiereilor care au căzut în erezia ecumenismului. Părintele Vasile își îndruma turma sa de a ramane statornica in adevăr. Acest parinte prin felul sau de a predica si chiar prin prezenta, statura si miscarea sa, ne aduce aminte, noua celor care l-am cunoscut, de Parintele Protoiereu Vasile Sandu, care prin verticalitatea si cuvantul sau, a marcat si el in mod esential si exemplar, scurta vreme a misiunii sale ca pastor de suflete...

Caderea BOR – Scurta Cronologie

Am vrea să abordăm o temă des întâlnită printre cei mai ”ortodocşi” şi ”anti-ecumenişti” credincioşi ai Patriarhiei Române care nu sunt de acord cu rugăciunile în comun dintre ortodocşi şi eretici, nici cu recunoaşterea ”tainelor” lor, nici cu multe alte demersuri ecumeniste, dar care se amăgesc spunând că nu este momentul ruperii comuniunii. Pe ce îşi întemeiază ei această atitudine?
Ei spun:
”Considerăm toate aceste întruniri inter-religioase şi apropieri liturgice ca o mergere pe marginea unei prăpăstii. Căderea în apostazie va veni atunci când sinodul Patriarhiei va recunoaşte papismul drept Biserică, egală în drepturi şi împărtăşind aceleaşi taine şi dogme şi când va semna Tratatul de Unire cu Apusul. Atunci adevărata Biserică va trebui să facă ce a făcut şi în timpul Sfântului Maxim Mărturisitorul, Sfântului Fotie al Constantinopolului, Sfântului Marcu Eugenicul, Sfinţilor Visarion şi Sofronie: să liturghisească tainic în catacombe şi să propovăduiască deschis neamului adevărata credinţă.”
Toate acestea nu sunt decât nişte amăgiri şi ”praf aruncat în ochii celor creduli”, pentru că deja Sinodul Patriarhiei Române şi celelalte Patriahii oficiale au recunoscut catolicismul (papismul) drept Biserică, egală în drepturi şi împărtăşind aceleaşi taine şi dogme.
Pentru a demonstra aceasta, vom aduce numai câteva argumente, în ordine cronologică.
Cei care sunt interesaţi în mod deosebit de situatia bisericii oficiale din Romania, ar trebuii sa stie, după cum învaţă toţi Sfinţii Părinţi, ca membrii Patriarhiei Române se fac părtaşi prin comuniune tuturor ereziilor oficialilor lor, dar şi ale acelora cu care Patriarhia Română se află în comuniune.
Iată ce spunea despre aceasta părintele Maxim Maretta la Conferinţa Interortodoxă ”Ortodoxia şi Ecumenismul Modern”:
”Erezia ecumenismului a infectat nu doar o biserică ortodoxă locală, ci pe toate. Fiecare Patriarhie a contribuit în felul său la pervertirea credinţei Ortodoxe: Constantinopolul prin ridicarea anatemelor date de Sfinţii Părinţi împotriva bisericii papiste, Alexandria prin recunoaşterea monofiziţilor drept ortodocşi ["Patriarhia Moscovei" la fel; "Patriarhia Română" la fel], Antiohia prin împărtăşirea din acelaşi potir cu monofiziţii, şi toate bisericile ecumeniste luate împreună – prin participarea la Consiliul Mondial al Bisericilor şi renunţarea la învăţătura patristică a Bisericii. Toate bisericile ecumeniste sunt în deplină comuniune şi împărtăşesc aceeaşi convingere ecumenică: convingerile uneia sunt convingerile celorlalte, fiecare Patriarh susţinând şi încurajând acţiunile ecumeniste ale celorlalţi.”
Dar să alcătuim o scurtă cronologie a evenimentelor ce demonstrează aceasta, făcând, totodată, o comparaţie cu cele ce învaţă Sfinţii Părinţi. Am ales ca exemplu, de data acesta, mai ales pe Sfântul Marcu al Efesului. (Fragmentele din viaţa sau din scrierile Sfântului Marcu şi ale altor Sfinţi le vom scrie în acest document cu verde).
În anul 1964, în ziua de Rusalii, papa Ioan Paul al II-lea a înfiinţat Oficiul Sfântului Scaun pentru necreştini. Romano-catolicismul a admis posibilitatea ”îmbogăţirii cultului” cu elemente păgâne, iar ”ortodocşii” au contribuit din plin la aceasta.
În 1965, “Patriarhul” Ecumenic Atenagoras şi papa Paul al VI-lea, în mod simultan, „au ridicat Anatema de la 1054″. Anatema fusese dată asupra ereziilor papale pentru a-i ocroti pe ortodocşi de învăţăturile ce nu duc la mântuire, ci la pieire. Prin „ridicarea” anatemei, Atenagoras proclamă că Papa şi cei ce îl urmează au fost afurisiţi (excomunicaţi) pe nedrept, că Biserica a greşit atunci când a susţinut că învăţăturile papale sunt mincinoase şi că, cu adevărat, ”Papalitatea Latină este parte a Ortodoxiei.”
Sfântul Paisie Velicikovski spunea cu două sute de ani în urmă: ”Nici episcopii, nici patriarhii nu pot ridica vreo anatemă dată asupra vrăjmaşilor Bisericii, potrivit Sfintelor Sinoade. Oricine s-ar folosi de această putere se face pe sine vrăjmaş al lui Dumnezeu şi al Sfintei Biserici.”
De asemenea, Sfântul Marcu al Efesului spunea: ”sfintele canoane zic că cel ce se abate şi cu puţin de la Ortodoxie este eretic şi supus canonisirii.” Apoi zice: ”Dacă latinii (papistaşii) nu s-au abătut de la dreapta Credinţă, atunci i-am tăiat de la noi în chip nedrept. Însă dacă s-au abătut de la Credinţa în ce priveşte teologia Duhului Sfânt, a căruia hulire este cea mai mare dintre primejdii, atunci sunt în chip limpede eretici, şi ca eretici i-am tăiat de la noi.” (p.246-247)
Pe 26 octombrie 1967, „Patriarhul” Ecumenic Atenagoras a mers la Roma şi s-a aşezat pe un scaun arhieresc la aceeaşi înălţime cu papa, ca semn de recunoaştere a egalităţii, şi s-au rugat împreună.
Iată însă ce spun Sfinţii Părinţi în canoanele Sfintelor Sinoade ale Bisericii în legătură cu rugăciunile în comun dintre ortodocşi şi eretici:
”Dacă cineva cu cel excomunicat chiar în casă de s-ar ruga împreună, acesta să se afurisească.”
(Canonul 10 Apostolic)
„Episcopul sau preotul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreuna cu ereticii, să se afurisească. Iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva ca clerici, să se caterisească.” (canonul 45 apostolic)
”Nu se cuvine cu ereticii sau cu schismaticii a se ruga împreună.”(Canonul 33 al Sinodului din Laodiceea)
Am amintit aici numai de aceste trei canoane, dar ele sunt mult mai multe.
În Pastorala de Crăciun din 1968, „Patriarhul” Ecumenic Atenagoras a afirmat că „poporul lui Hristos” – romano-catolicii şi ortodocşii – se vor uni fără ajutorul ierarhilor sau teologilor. Mai declara că a introdus numele Papei Paul al VI-lea în dipticele Patriarhiei Ecumenice. (Dipticele sunt lista de episcopi ortodocşi pomeniţi în timpul Dumnezeieştii Liturghii).
Pe 16 decembrie 1969, aşa-zisa Patriarhie de la Moscova a decis că, ”în cazurile în care catolicii cer Bisericii Ortodoxe să fie împărtăşiţi cu Sfintele Taine, acest lucru nu le va fi interzis.”
Iată ce avertiza Sfântul Marcu al Efesului şi cu privire la aceasta: ”Nu trebuie să sfinţim pe cineva din neamul latinilor (papistaşilor) cu dumnezeieştile şi preacuratele daruri date de mâini preoţeşti, până ce nu se va hotărî să se depărteze de dogmele şi obiceiurile latine şi va fi catehizat şi alăturat ortodocşilor.”
În anul 1971, a avut loc o schimbare de direcţie a Consiliului Mondial al “Bisericilor” către sincretismul interreligios, la sugestia pseudo-ortodocşilor.
Papa şi „Patriarhul” Ecumenic Atenagoras au întocmit scrisori de recunoaştere reciprocă a Bisericilor lor.
„Patriarhul” Atenagoras a anunţat public că dă Sfânta Împărtăşanie romano-catolicilor şi protestanţilor.
În anul 1975 , în Mărturisirea de la Tiatheira, Mitropolitul grec Atenagora (Kokkinakis) al Tiatheirei şi al Marii Britanii, a declarat că episcopatul şi preoţia anglicanilor, copţilor, armenilor, romano-catolicilor şi ortodocşilor sunt toate valide; prin urmare, tainele anglicanilor şi romano-catolicilor sunt considerate ca fiind cele ale uneia, sfinte, soborniceşti şi apostoleşti Biserici.
În 1983, Consiliul Mondial al Bisericilor (din care face parte şi Patriarhia Română) a ţinut o adunare în Vancouver, Canada, în cursul căreia au avut loc diverse ritualuri şamanice şi alte ritualuri păgâne.
Într-un interviu acordat televiziunii de către patr. Teoctist, acesta numea Biserica Ortodoxă şi cea romano-catolică (papistă) „Biserici-surori”.
Mai spunea:
În 1984, am participat în cadrul Conferinţei Europene la Riva del Garda, în nordul Italiei, la o şedinţă foarte importantă a conferinţei Bisericilor Europene împreună cu conferinţele Romano-catolice europene. Deci autoritatea creştină întreagă. Şi s-a discutat acolo şi s-a definitivat o dorinţă şi o discuţie care este de mult timp: problema lui FILIOQUE - a unui cuvânt care era atât de controversat şi chiar piedică la rugăciune şi la întâlnire. Ei, acolo, ca prin minune, toţi am fost de acord, în urma unor comisii de teologi care au aprofundat, că acest cuvânt şi aşa şi aşa conţine acelaşi adevăr. Şi am căzut de acord că atunci când suntem la noi, în teritoriul oriental-ortodox zicem Credeul fără adaosul filioque şi atunci când suntem în teritoriul unei Biserici romano-catolice zicem Credeul cu adaosul filioque.”
Oare nu se vede clar că acesta nu este decât ”praf aruncat în ochii celor care ignoră adevărul cu bunăştiinţă”?
Oare atâţia sfinţi care au considerat adosul filioque o erezie au fost rătăciţi şi ne găsim noi acum să-i corectăm?
După cum vedem, istoria se repetă şi aceste lucruri se făceau şi pe vremea Sfântului Marcu al Efesului. Iată, însă, ce învaţă acest Sfânt: ”În epistolele sale către toţi creştinii, el îi îmbărbăta să se depărteze de unirea florentină ca de una ce era urâtă lui Dumnezeu. ‹‹Aceşti oameni››, scria el, ‹‹recunosc împreună cu latinii că Duhul Sfânt purcede de la Fiul şi Îşi trage existenţa de la El, căci aşa spune definiţia lor, şi în acelaşi timp spun împreună cu noi că Duhul purcede de la Tatăl. ›› … Căci rostesc două Crezuri, aşa cum au şi făcut (…)” (p. 243)
Anul 1984 este şi anul în care papa i-a făcut o vizită lui Dalai Lama, aşa-zisul ”patriarh budist suprem”, iar în 1985, la Casablanca, în Maroc, înaintea a 8000 de tineri musulmani, papa a consfinţit dialogul cu islamul, asigurându-i pe musulmani, în chip hulitor, că ”avem acelaşi Dumnezeu”. Peste numai un an, în India, papa a făcut o vizită la mormântul hindusului Mahatma Gandi şi a spus, ca şi alte dăţi, că urmăreşte a se ajunge la nouă ordine mondială… încheind cu cuvintele basfemiatoare: „Fie ca Mahatma Gandi să trăiască pururea!”
La iniţiativa papei Ioan Paul al II-lea, pe 27 octombrie 1986, la Assisi, în Italia, a avut loc o ”Întâlnire a religiilor pentru pacea lumii.” Au luat parte 150 de reprezentanţi a 12 religii.
Au fost prezenţi budişti, musulmani, băştinaşi din Africa şi din America, zoroastrieni, sikh-iţi, evrei, alături de nestorieni,necalcedonieni, copţi, armeni, malabiţi, romano-catolici, anglicani, luterani etc. Din nefericire, la această întrunire inter-religioasă şi-au găsit loc şi ”ORTODOCŞII”, care au avut un rol hotărâtor în înfăptuirea acesteia.
Au participat delegaţi din partea ”Bisericilor ortodoxe” ale Finlandei, Cehoslovaciei, Patriarhiei Bulgare, PATRIARHIEI ROMÂNE, Patriarhiei Georgiei, Patriarhiei Moscovei şi Patriarhiei Antiohiei. ”Bisericile” Alexandriei şi Ierusalimului au trimis mesaje prin care şi-au declarat consimţământul spiritual.
S-AU FĂCUT RUGĂCIUNI ÎN COMUN CU TOȚI ACEŞTI ERETICI ŞI PĂGÂNI.
Păgânii au fost repartizaţi în biserici ”creştine”, ca să-şi săvârşească ritualurile. De exemplu, budiştii sau rugat în catedrala Sfântului Petru, punând pe ”altarul” papist o mică statuie a lui Buddha; hinduşii, în jurul „altarului” papist, şi-au chemat pe rând toţi zeii etc.
La Assisi s-a propus înfiinţarea unui Consiliu Mondial al Religiilor. În timpul rugăciunilor comune, americanii nativi (amerindienii) au fumat pipa păcii, iar papa şi-a subliniat rolul de conducător al mişcării sincretiste mondiale înspre pan-religia noii-ere. ”ORTODOCŞII” AU FOST PUŞI PE ACEEAŞI TREAPTĂ CU ÎNTREGUL SPECTRU DE EREZII AŞA-ZIS ”CREŞTINE” ŞI CU RELIGIILE PĂGÂNE.
În noiembrie 1987, “Patriarhul” Ecumenic Dimitrie şi clerul său au concelebrat la o misă romanocatolică împreună cu Papa Ioan Paul al II-lea, în Roma. În decembrie 1987, patr. Dimitrie s-a rugat din nou oficial împreună cu papa, la Vatican.
Din păcate, aceasta nu a fost ultima cădere a ”ortodocşilor” care s-au rugat cu ereticii. În fiecare an, romano-catolicii au organizat întâlniri inter-religioase (chiar şi cu păgânii) în diferite oraşe europene, ÎNTÂLNIRI LA CARE AU PARTICIPAT ŞI ”ORTODOCŞII” (inclusiv reprezentanţi ai Patriarhiei Române):
la Roma, în 1987 şi 1988, la Varşovia, în 1989, la Bari în 1990, la Malta în 1991, la Bruxelles în 1992, la Milano în 1993, la Assisi în 1994 etc.
În septembrie 1990, s-a semnat Acordul de la Chambessy, Elveţia: O comisie ortodoxă având în alcătuire un singur episcop, “Mitropolitul” Damaschin al Patriarhiei Ecumenice, a iscălit împreună cu monofiziţii un acord, în care amândouă părţile au căzut de acord, în esenţă, să ignore patru sinoade ecumenice (IV-VII) şi să se unească. Partea ortodoxă a fost de acord să ”ridice anatema” împotriva ereziei şi a ereticilor monofiziţi.
Aceştia se despărţiseră de Ortodoxie în secolul al V-lea, neprimind cel de-al patrulea şi următoarele Sinoade Ecumenice ale Bisericii Ortodoxe.
În iulie 1991, Sinodul Patriarhiei Antiohiei a implementat o serie de măsuri ce ţintesc la dobândirea unirii depline cu bisericile siriene monofizite. În ”Declaraţia comună”, se îngăduie rugăciunea împreună şi intercomuniunea cu iacobiţii (monofiziţi).
Tot în anul 1991, la Canberra, în Australia, a avut loc a 7-a adunare generală a Consiliului Mondial al Bisericilor.
La această adunare Organizaţia Internaţională a Homosexualilor şi Lesbienelor a devenit membră a Consiliului Mondial al “Bisericilor”, alături de Patriarhia Română şi celelalte reprezentante ale “Ortodoxiei” Oficiale, exact atunci când tema Adunării, blasfemiator a fost denumită “Vino, Duhul Sfinte – reînnoieşte întreaga creaţie!” Prin prisma acestei frăţii cu sodomiţii, decât să condamne paradele homosexualilor şi lesbienelor, Sinodul ”BOR”, probabil nu peste mult timp le va aduce elogii şi îi va promova pe aceşti păcătoşi autodeclaraţi.
În cortul de slujbe al adunării, băştinaşii au susţinut un concert de muzică rock. În acelaşi cort, ”ortodocşii” au slujit Sfânta Liturghie. Ritualurile băştinaşilor ţinute în cort includeau elemente păgâne, panteiste, animiste, fiind chemate spiritele pădurii aborigene. A fost hulit Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi Duhul Sfânt. Prezenţa ereticilor şi a celor de alte religii a fost din nou mai mult decât evidentă: hinduşi, budişti, iudei, musulmani şi alţii.
În anul 1993 la Chicago a avut loc un ”Festival al diversităţii religioase”. Pe afişele mahomedanilor era scris: ”Nu este alt dumnezeu decât Allah. Mohamed este mesagerul lui.” Au fost prezenţi 600.000 de reprezentanţi a 250 de religii şi grupări religioase. Nu a fost doar un loc pentru discursuri, ci şi pentru ritualuri făcute de cele mai diferite grupuri şi religii. Au fost prezenţi: romano-catolici, unitarieni, budişti, sikh-iţi, musulmani, evrei, bahai, zoroastrieni, hinduşi, băştinaşi americani celebrând ritualuri păgâne şi făcând invocaţii ale spiritelor (diavolilor). Chiar şi vechii păgâni au participat cum ar fi preoteasa zeiţei Isis. Vaticanul a făcutprezentă concepţia unei noi civilizaţii (new-age).
Aşa zisul ”patriarh” al budiştilor, Dalai Lama, a vorbit despre unirea tuturor religiilor ca fiind spre ”binele umanităţii” şi despre schimburile dintre ”călugării din Tibet” şi ”călugării creştini”. Aztecii au adus ”focul sacru” şi au dansat în faţa lui.
Vedem astfel cum religii şi culturi indiferente faţă de adevăr se unesc din ce în ce mai mult într-un mozaic sincretist şi toate împreună, într-o îmbrăţişare mortală, sunt înecate într-o pan-religie a lui Antihrist.
În 1993, s-a semnat Acordul de la Balamand, Liban. Reprezentanţi ai mai multor Biserici “Ortodoxe” Oficiale au căzut de acord cu romano-catolicii (papistaşii) şi au spus că toţi împărtăşesc „…o singură credinţă, o singură preoţie, un singur botez” şi că „sunt Biserici surori (doi plămâni ai aceluiaşi trup) şi ar trebui să caute comuniunea desăvârşită şi deplină”. Patriarhia Română s-a găsit în prima linie a apostaziei. Ea a ratificat şi a recunoscut fără rezerve acest Acord.
Iată ce spunea despre aceasta un ierarh al Patriarhiei Române, mitrop.Teofan:
Cele două Biserici [ortodoxă şi papistă] cred că pe Sfânta Masă în Sfântul Altar este prezent în mod real Acelaşi Hristos Care S-a născut în Betleem, Care S-a jerfit pe Golgota, Care S-a înălţat la cer, şade de-a dreapta Tatălui şi Care va veni să mă judece pe mine, pe noi şi pe toată lumea.”
Tot în anul 1993, la Chambesy, a avut loc o nouă întrunire între ortodocşi şi monofiziţi.
Iată ce spune pr. Nicolae Necula, decanul Facultăţii de Teologie din Bucureşti:
Cu această ocazie s-a hotărât ridicarea anatemelor şi restabilirea unităţii ecleziale. În 1993, noi am semnat actul de unire definitivă cu aceste biserici şi urma ca să definitivăm modalităţile de conslujire, chiar de împărtăşire şi împreună slujire a Sfintei Liturghii. Dar au intervenit unele semne negative din partea Bisericilor Ortodoxe Greceşti şi Ruseşti şi s-a amânat. Dar documentul există, fiindcă el a fost semnat de toţi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe şi vechi orientale.” (monofizite)
Hotărârea aceasta a revenit în special “Patriarhului” Teoctist şi “episcopilor” Nestor Vornicescu, Teofan Savu şi Irineu Popa, fapt pentru care toţi “ierarhii” Bisericii Române au ratificat acordul.
Semnarea acestor documente s-a făcut în secret, deci nu trebuie să ştie poporul deocamdată.
În aceste documente oficiale ale Bisericii Române, ca şi în cele semnate în anii următori, se spune printre altele că s-ar fi făcut o greşeală când monofiziţii au fost anatemizaţi, că acel context era unul al „dezbinării şi al lipsei de iubire frăţească. Deci, după părerea lor, Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Maxim Mărturisitorul, chiar şi Sfânta Eufimia, care au considerat că monofizismul este erezie ar fi fost în înşelare, ar fi fost lipsiţi de iubire.
S-a mai hotărât:
- ca fiecare să folosească Liturghia sa, care să fie îmbunătăţită din Liturghia celeilalte Biserici, pentru ca până la urmă să se ajungă la coliturghisire;
- toate anatemele şi pasajele incriminatoare să fie scoase din cărţile de cult (de exemplu numele ereticilor Sever, Dioscor şi ceilalţi);
- modificarea (de fapt falsificarea) manualelor de teologie;
- absenţa unei ierarhii paralele în acelaşi district etc.
„Referitor la problema anatemelor întâlnite în cărţile de cult la slujba hirotonirii arhiereului, s-a sugerat ca acele anateme care privesc pe ‹‹Părinţii Bisericii Orientale›› (adică pe ereticii monofiziţi), să fie trecute sub tăcere la slujbele respective şi înlăturate în timp din ediţiile următoare. Deci, în timpul hirotonirii episcopilor ce vor urma după 1993, să se sară peste pasajele care cuprind anateme împotriva ereticilor monofiziţi, apoi să fie scoase de tot din cărţile de cult.
De asemenea, din Molitfelnic s-au scos absolut toate rânduielile de trecere a tuturor celor de alte credinţe la Ortodoxie.
Patriarhia Română le-a permis monofiziţilor să slujească în biserica Facultăţii de Teologie din Bucureşti cu hramul Sfânta Ecaterina. Potrivit rânduielilor ortodoxe, o biserică în care au slujit ereticii ar trebui resfinţită.
Sinodul Patriarhiei Române a aprobat, la iniţiativa Consiliului Mondial al “Bisericilor”, călcând în picioare învăţătura Sfinţilor Părinţi, participarea în formă organizată la ”tradiţionala” Săptămână de Rugaciune cu ereticii din luna ianuarie a fiecărui an, a sinodalilor şi a preoţilor în bisericile lor şi în cele ale ereticilor. Aceasta dovedeşte improprierea cu totul a ereziei la nivel sinodal şi nu faptul că avem de-a face doar cu simple accidente sau scăpări, care s-au mai întâmplat şi în trecut, dar izolat.
Pe 3 iulie 1994, în catedrala romano-catolică (capiştea papistaşă) Sfântul Hristofor din Canberra, Australia, s-a ţinut o „slujbă specială”, la care au participat şi trei Patriarhii ”Ortodoxe”: a Greciei, A ROMÂNIEI şi a Antiohiei. ”Slujba” a început cu băştinaşii aborigeni, printr-un ” ritual al purificării” care a fost făcut în ”altarul” catedralei papiste. Băştinaşii păgâni şi-au făcut ritualurile în faţa ”altarului” , pregătindu-se pentru a le vorbi spiritele (diavolii). După aceea au adus ”fumul purificator”, prin faţa căruia au trecut reprezentanţii tuturor confesiunilor prezente: ”ortodocşi” – şi reprezentanţii BOR, anglicani, nestorieni, monofiziţi, romano-catolici, protestanţi etc. Apoi s-au ”unit” cu toţii în rugăciune. Evanghelia a fost adusă tot de femeile păgâne, în costumele lor populare şi citită de o femeie eretică…
Pe 30 noiembrie 1994, de ziua hramului patriarhiei ecumenice, patr. ec. Bartolomeu s-a rugat împreună cu un ”cleric” papist şi au binecuvântat împreună.
Pe 29 iunie 1995, “Patriarhul” Ecumenic Bartolomeu l-a vizitat pe papă în Roma, şi „au concelebrat o liturghie istorică în Basilica Sfântului Petru”. Un fulger a lovit domul în timpul slujbei.
Între 30 august şi 1 septembrie 1998, Patriarhia Română şi Preşedinţia au organizat la Bucureşti sub patronajul comunităţii papiste “San Egidio”, o întrunire inter-religioasă mondială cu titulatura ”Oameni şi Religii”, având subtitlul hulitor ”Pacea este numele lui Dumnezeu. Dumnezeu, Omul,Popoarele”. Cu această ocazie s-au practicat în centrul Bucureştiului ritualuri păgâne, s-au aprins lumânări în menora de către toţi reprezentanţii religiilor, inclusiv patriarhul BOR Teoctist, iar în aula patriarhiei s-au ţinut conferinţe ecumeniste.
Între 7 şi 9 mai 1999, papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România, aceasta fiind prima vizită a unui papă într-o ţară majoritar ortodoxă. Aici a participat la liturghia ortodoxă, rostind: ”Pace tuturor!” şi ”binecuvântând” poporul. În discursurile rostite atunci de oficialii Patriarhiei Române, se spunea clar că se doreşte ajungerea la ”un singur potir”. Atunci de ce se mai amăgesc unii, spunând că lucrurile nu sunt chiar atât de grave?
În anul 2002, în luna ianuarie, Papa a chemat toate religiile la Asissi spre a se ruga pentru pacea lumii şi unire. Au participat reprezentanţi ai tuturor jurisdicţiilor oficiale “ortodoxe”, împreună cu protestanţi, evrei, hinduşi, budişti, musulmani, taoişti, şintoişti şi şamani africani. În timpul întrunirii, au avut loc două ”liturghii” ecumeniste: una pentru toate religiile şi una pentru toate denominaţiile creştine.
Cea dintâi includea rugăciuni în comun, invocarea tuturor zeităţilor şi forţelor, şi diferite ritualuri menite să arate unitatea, în vreme ce cea din urmă a înfăţişat unitatea creştină prin ÎMPĂRTĂŞIREA DINTR-UN POTIR COMUN.
În anul 2004, ultraecumenista şi inovatoarea Patriarhie de Constantinopol, prin reprezentantul său, mitrop. Augustin al Germaniei, a recunoscut ”botezul” luteran, prin semnarea unui acord. Mai pe înţelesul tuturor, aceasta înseamnă că, la venirea la ortodoxie, un luteran nu mai trebuie botezat.
În anul 2005, la Vatican, a avut loc înmormântarea papei Ioan Paul al II-lea, cu participare pan- “ortodoxă” oficială, îndeosebi a Patriarhiei Române cu parastase oficiate de ierarhi şi preoţi.
Un oficial al Patriarhiei Române, mitr.Bartolomeu Anania, a doua zi după moartea ereticului papă, spunea, în cadrul predicii din catedrală:
„L-am pomenit astăzi în rugăciunile noastre, aşa cum aţi ascultat, iubiţii mei, şi am spus ‹‹Arhiereul Ioan Paul al II-lea››.
Catolicii se roagă pentru sufletul papei Ioan Paul al II-lea pe bună dreptate, pentru că este şeful Bisericii lor. Noi ne-am rugat şi ne rugăm pentru arhiereul Ioan Paul al II-lea, pentru că este fratele nostru întru Hristos, având succesiune apostolică întocmai ca orice arhiereu din Biserica Română. Administrativ, distanţele dintre noi sunt sau pot părea foarte mari, dar ca arhierei ai lui Hristos suntem egali în aceeaşi slujire (…)
Cel care vă vorbeşte s-a îmbrăţişat frăţeşte cu cel care ne-a părăsit (papa Ioan Paul al II-lea). Şi neam îmbrăţişat nu ca mai mari sau mai mici, ci ca egali întru aceeaşi slujire întru Iisus Hristos.
De aceea, am hotărât ca la Liturghia de astăzi să facem ectenie pentru pomenirea lui şi l-am pomenit şi la ieşirea cu Sfintele Daruri (…)Dacă n-am ajuns încă cele două Biserici (Catolică şi Ortodoxă) să atingem comuniunea euharistică, către care tindem şi care va fi când va vrea Dumnezeu, am rămas şi suntem în comuniune de rugăciune (…)
Dumnezeu să-l aşeze în loc luminat, acolo unde toţi sfinţii Lui se odihnesc.”
Iată aşadar acelaşi ”praf aruncat în ochii credulilor”… Am arătat că s-a ajuns deja la comuniunea euharistică, dar nu se recunoaşte aceasta, tocmai ca să nu se sperie lumea şi să nu întrerupă comuniunea cu Patriarhiile oficiale, aşa cum învaţă Sfinţii Părinţi că trebuie procedat în asemenea situaţii. Dar însăşi această intenţie declarată a ierarhilor de a ajunge la ”potirul comun” ce este? În ce priveşte recunoaşterea ”tainelor” şi a ereziilor ereticilor, ce să mai vorbim, pentru că, după cum am văzut, acestea au fost recunoscute de mult.
La vremea sa, Sfântul Marcu al Efesului îi îndemna pe clerici şi pe credincioşi să fugă de episcopii şi de preoţii, care îl pomeneau pe papa şi de cei cu un gând cu aceia. Într-o scrisoare către Ieromonahul Teofan din Evia, Sfântul Marcu scria: ”Fugiţi, fraţilor! Fugiţi de părtăşia cu cele de neîmpărtăşit, şi de pomenirea celor de nepomenit! Iată eu, Marcu păcătosul, vă spun că oricine pomeneşte pe papa ca pe un ierarh ortodox este vinovat. Iar cel ce cugetă dogmele latinilor (papistaşilor), cu latinii se va judeca şi se va socoti vânzător al Credinţei.” (p. 244)
De asemenea, pe vremea Sfântului Marcu, ”Mitropolitul Mitrofan al Kizicului a săvârşit Sfânta Liturghie la una din mănăstirile papistaşe din cetate şi a pomenit la slujbă pe Papa. Purtarea sa a fost privită cu indignare şi neplăcere de ceilalţi episcopi greci şi de Despotul Dimitrie, care a rămas uluit de acest fapt.”
Care ierarh mai priveşte astăzi cu indignare astfel de gesturi ?
La unele slujbe, săvârşite atât în Constantinopol cât şi în alte părţi, numele papei a fost pomenit înainte de al episcopilor ortodocşi sau în rând cu aceştia. Nu au urmat reacţii oficiale împotriva acestor gesturi.
Cei ce au săvârşit şi săvârşesc aceste pomeniri şi cei aflaţi în comuniune cu aceştia ar trebui consideraţi acum a fi uniaţi şi cad sub anatemele secolelor al XI-lea – al XIV-lea împotriva papismului.
Pe 30 noiembrie 2006, papa Ratzinger (zis Benedict al XVI-lea) a vizitat Constantinopolul, şi a participat la Liturghia slujită de “Patriarhul” Bartolomeu, stând pe un scaun arhieresc, rostind rugăciunea „Tatăl nostru” în timpul Sfintei Liturghii şi cântându-i-se „Întru mulţi ani”, ca unui episcop ortodox.
De asemenea, la Tedeumul de mulţumire săvârşit la Constantinopol cu ocazia sosirii papei, numele acestuia a fost pomenit înainte de cel al patr. ec. Bartolomeu.
Pe 1 decembrie 2006, patr. ec. Bartolomeu a participat la messa (”liturghia” papistaşă) într-o catedrală romano-catolică, împreună cu papa Benedict al XVI-lea. La sfârşitul slujbei, poporul papistaş şi ortodox a fost binecuvântat de patr. Bartolomeu.
În luna octombrie a anului 2007, episcopii ”ortodocşi” au săvârşit liturghia într-o catedrală din Ravena, Italia. La slujbă au participat şi papistaşi.Cine spune că ”ortodocşii” nu se împărtăşesc împreună cu ereticii? Deja au facut-o, două exemple cunoscute ale acestei împărtăşiri comune, dateaza din anii 2007 şi 2009 in Patmos:
Dogma supremaţiei papale şi dogma infailibilităţii papale, exprimate la Conciliul Vatican din 1970, cuprind cele mai mari blasfemii… Iată câteva fragmente formulate la acel conciliu:
”Papa Romei este om dumnezeiesc şi dumnezeu omenesc. De aceea nimeni nu-l poate judeca sau condamna. Papa a dobândit dumnezeiasca stăpânire, care este nelimitată.
Pentru papa sunt posibile pe pământ exact cele care sunt posibile în cer pentru Dumnezeu […]
Toate au fost supuse stăpânirii şi voinţei papei şi nimeni şi nimic nu i se poate împotrivi. Dacă papa a atras cu sine în iad milioane de oameni, nimeni dintre ei nu va avea dreptul să-l întrebe: ‹‹sfinte părinte, de ce faci aceasta ?››
Papa este infailibil, precum este şi Dumnezeu, şi are puterea să facă orice face Dumnezeu.
Papa poate schimba firea lucrurilor. Poate face orice din nimic. El are puterea de a face din minciună adevăr, are puterea să facă orice este plăcut, chiar împotriva adevărului în afara adevărului şi în ciuda adevărului. Poate formula obiecţii împotriva apostolilor şi a poruncilor pe care le-au dat ei.
El are dreptul şi puterea să îndrepte Noul Testament orice consideră necesar.
Poate schimba chiar şi Tainele care au fost rânduite şi instituite de Iisus Hristos.
El are o astfel de putere în cer încât poate proclama sfinţi pe oricine vrea dintre cei morţi chiar şi împotriva tuturor convingerilor din exterior şi în ciuda părerilor cardinalilor şi episcopilor care ar cugeta să se împotrivească la aceasta. Papa are stăpânire asupra purgatoriului şi a iadului. El este stăpânul lumii. Cu nelimitata sa putere el le săvârşeşte pe toate potrivit voinţei sale şi are puterea să săvârşească mai mult decât cunoaştem noi.
Stăpânirea papei nu are măsură, nici limite, Papa este vicarul lui Dumnezeu şi cel care neagă acest lucru este un amăgitor.
Papa este locţiitorul lui Dumnezeu şi stăpâneşte asupra îngerilor buni şi răi. Orice lucru care se săvârşeşte cu puterea papei este săvârşit de Dumnezeu.
Pe papa nu-l poate judeca nimeni. … Puterea şi stăpânirea sa se prelungesc asupra celor duhovniceşti, celor pământeşti şi celor dedesubt.
Papa este asemenea lui Hristos căci în trupul său trăieşte Duhul Sfânt.
Papa este domnul tuturor şi cauza oricărei cauze. Papa este mirele şi capul Bisericii Universale. Papa nu se poate înşela şi nu poate face vreo greşeală .
El este atotputernic, căci înlăuntrul său există toată plinătatea puterii şi stăpânirii.
Papa este mai presus decât Apostolul Pavel pentru că potrivit cu chemarea sa stă la acelaşi nivel cu Apostolul Petru. Din această pricină poate să nu fie de acord cu Epistolele Sfântului Apostol Pavel şi să dea porunci potrivnice acestora.
Dacă papa pronunţă o hotărâre împotriva judecăţii lui Dumnezeu atunci judecata lui Dumnezeu va trebui îndreptată şi schimbată. Papa este lumina adevărului şi reflexia lui. Papa este totul peste toate şi pe toate le poate.”
MARI BLASFEMII !!!
Să enumerăm doar câteva dintre simbolurile sataniste ala papistaşilor: crucifixul strâmbat al papei pentru a caricaturiza crucea tradiţională; mitra papală cu forma capului zeului peşte Dagon; crucea răsturnată de pe tronul papal; ochiul masonic; capiştile catolico-masonice sub formă de piramidă etc.
Pe 6 ianuarie 2008, “Episcopul” Sofronie al Oradiei a concelebrat slujba Aghiasmei Mari împreună cu episcopul uniat (greco-catolic) al oraşului. Sinodul Patriarhiei Române nu a luat nici o măsură, ci chiar i s-a luat apărarea la radio Trinitas.
Pe 25 mai 2008, într-un gest fără precedent, care a şocat întreaga lume, “mitropolitul” Nicolae (Corneanu) al Banatului s-a împărtăşit într-o biserică uniată din Timişoara, împreună cu un episcop uniat, unul romano-catolic şi Nunţiul Papal. În urma reacţiilor, după o lună şi jumătate, sinodul Patriarhiei Române a emis o hotărâre prin care se interzice oricărui membru al Bisericii “Ortodoxe” Române, cleric sau mirean, să se împărtăşească sau să concelebreze taine sau ierurgii cu clerici eterodocşi, cu ameninţarea caterisirii sau afurisirii în cazul neascultării; însă, în acelaşi timp, l-a iertat pe mitrop. Nicolae pentru gestul său, „luând act de regretul şi pocăinţa sa” inexistentă (ulterior a declarat că ”nu regretă gestul şi nu se pocăieşte”).
Pentru Patriarhia Română şi celelalte patriarhii oficiale, biserica papistă este considerată doar despărţită administrativ de ele, nicidecum eretică, fără taine (a se vedea de ex. predica mitrop. Bartolomeu Anania la moartea papei). La Constantinopol, ca urmare a ”ridicării” anatemelor din 1965 ereticul papa este primit în aceiaşi cinste de arhiereu de către ”patriarh” şi se fac conslujiri; ”patriarhul” BOR Teoctist a mărturisit public erezia filioque; acordul de la Balamand cu ale lui ”Bisericilor-surori” a avut Patriarhia Română în prima linie; iar Carta Oecumenica a devenit noul ”Credeu” al BOR (după cum se poate citi pe site-ul oficial
Sfântul Theodor Studitul şi toţi sfinţii arată că împreuna împărtăşire cu ereticii sau simpla lor pomenire la liturghie înseamnă unul şi acelaşi lucru.
Dat fiind faptul că Patriarhia Română şi celelalte patriarhii oficiale recunosc tainele ereticilor papistaşi (şi ale celorlalţi eretici: monofiziţi, anglicani, etc.), semnând acorduri şi documente oficiale în aceste sens, se află cel puţin în comuniune de rugăciune cu aceştia; astfel, slujbele de pomenire făcute la moartea ereticului papă sunt pentru BOR ceva firesc. Ştim însă că la Sinodiconul Ortodoxiei ereticilor li se zice Anatema, iar numai celor drept credincioşi li se zice Veşnica Pomenire. Iată deci care este “ortodoxia” Patriarhie Române.
Aşadar această interzicere a rugăciunii cu ereticii nu a fost decât ”praf aruncat în ochii credincioşilor”, fiindcă în realitate Patriarhia Română continuă să săvârşească slujbe împreună cu ereticii.
Mai mult decât atât, patr. Daniel a dăruit papistaşilor adunaţi în catedrala patriarhală Sfintele Moaşte ale Sfinţilor Epictet şi Astion.
Prezentăm în continuare un mic fragment din Mesajul patr.Daniel, adresat participanţilor la Conferinţa internaţională „Spre o unitate spirituală a lumii – evrei, creştini, musulmani la începutul mileniului III” (Arad, România, 26-27 mai 2009), fragment, ce exprimă chintesenţa anti-ortodoxiei sale: De aceea, noi, ca păstori ai Bisericii creştine, împreună cu conducătorii celorlalte două mari religii monoteiste, avem datoria să călăuzim popoarele, pe care Dumnezeul Cel Sfânt ni le-a încredinţat să le păstorim (…) ”
Apostazia oficialilor Patriarhiei Române şi a celorlalte Patriarhii Oficiale continuă şi prin alte fapte: De exemplu, preotii ”ortodocşi” sfinţesc ”troiţe masonice” (crucea alături de simbolurile masonice)
În Catedrala Mitropolitană din Timişoara au fost săvârşite ritualuri de investire în ordinul masonic al cavalerilor de Malta. Ordinul cavalerilor de Malta reprezintă penultima treaptă a francmasoneriei în ritul york. Oficial, ordinul aparţine bisericii papiste.
Un alt exemplu este şi Patriarhia bulgară, care recunoaşte nevoia urgentă de a se uni cu papistaşii. Episcopii bulgari spun că nu au de ce să se teamă să găsească o modalitate de a concelebra euharistia cu catolicii.
În Rusia la 6 martie 2010 a avut loc un concert în timpul căruia au cântat şi s-au rugat împreună: ortodocşi, hinduşi, budişti, iudei, musulmani, şamani etc. În spatele scenei, simbolurile religioase ale păgânilor s-au unit cu crucea, simbolizând unirea într-o singură biserică a lui antihrist.
Văzând toate acestea, ne întrebăm: oare ce au făcut adevăraţii creştini în astfel de situaţii? Vom ilustra tot cu un exemplu din viaţa Sfântului Marcu al Efesului, în a cărui perioadă se petreceau evenimente asemănătoare cu cele de astăzi.
Pe vremea Sfântului Marcu ”Există o opinie publică închegată care nu şovăia să-l critice nici pe Împărat, nici pe ierarhi.” (p. 239)
De aceea, ”Bizantinii nu au primit unirea (cu papistaşii) şi au nesocotit toate îndemnurile partizanilor ei. O tăcere aproape dureroasă învăluia Biserica atunci când, în vremea Postului Mare din 1440, bisericile au fost goale şi nu s-au ţinut slujbe. Nimeni nu voia să slujească cu episcopii care semnaseră. Cu toate acestea, aproape întreaga curte şi întregul episcopat era în mâinile unioniştilor” (p. 239)
Unii “antiecumenişti” vor continua să spună că, totuşi, clericii şi mirenii din acele timpuri erau îndreptăţiţi să aibă o astfel de atitudine, pe când astăzi lucrurile nu au ajuns chiar atât de departe sau că erezia nu este încă vădită în Patriarhia Română.
Vom demonstra însă, în continuare, că nu este aşa.
Legat de aceasta, încă de acum 50 de ani, Părintele Serafim Rose spunea:
„Vremurile noastre se aseamănă mult celor ale Sfântului Ierarh Marcu al Efesului, din secolul al XVlea, când părut era că Biserica este aproape gata de a fi dizolvată în nelegiuita unire cu papistaşii. Cu mult mai rele şi primejdioase sunt vremurile noastre, decât acelea. Atunci, unirea a fost un act impus cu forţa, din exterior; pe când acum, ortodocşii au fost pregătiţi o vreme îndelungată pentru apropiata contopire ecumenistă a tuturor bisericilor şi religiilor, după decenii de relaxare, indiferenţă, duh lumesc şi îngăduinţă pierzătoare
cum că ‹‹nimic nu ne desparte cu adevărat›› de toţi ceilalţi care îşi spun creştini. Biserica Ortodoxă a supravieţuit falsei uniri de la Florenţa, şi chiar a cunoscut, după aceasta, o perioadă de înflorire în exterior şi de sporire duhovnicească înăuntru ei. Dar oare, după noua falsă unire – ce se urmăreşte acum, cu un elan sporit – va mai dăinui Ortodoxia în afara catacombelor şi a pustiei?
Pe vremea Sfântului Marcu al Efesului, episcopii care semnaseră unirea cu papistaşii nu ajunseseră să facă toate cele ce se fac astăzi de către episcopii BOR:
”Luni, 6 Iulie, 1439, la Biserica Santa Maria del Fiore din Florenţa, sărbătorirea unirii s-a încheiat cu slujirea unei Messe după rânduiala latină (papistaşă), însă nici unul dintre episcopii greci nu a luat parte şi nici nu s-au împărtăşit cu ostie. Grecii doar au schimbat între ei sărutul păcii. Crezul s-a citit în latineşte şi în greceşte, fireşte, cu adăugirea lui Filioque.” (p. 232)
De asemenea, ”Pe data de 17 Septembrie grecii au slujit Sfânta Liturghie în Biserica Sfântul Marcu din Veneţia [...] Clerul latin nu a luat parte şi numele Papei nu a fost pomenit. Siropulos comentează: ‹‹Unii ne-au defăimat că am slujit Liturghia într-o biserică latină; dar pe nedrept ne judecă. Noi am slujit pe antimisul nostru şi am folosit vasele noastre sfinte. Totul s-a săvârşit după rânduiala noastră bisericească.
Mai mult, citeţul nostru a rostit cu glas mare sfântul Simvol… fără adăugirea (lui Filioque); şi nici numele Papei nu s-a pomenit››. Această întâmplare nu face decât să arate că o adevărată unire nu a avut niciodată loc, ci doar o parodie de unire.” (p. 235)
O altă comparaţie cu vremurile noastre: pe vremea Sfântului Marcu, episcopii care semnaseră erau chinuiţi de remuşcări. Iată ce spuneau ei: ”Ne-am vândut credinţa, am schimbat buna cinstire cu necinstirea, am trădat credinţa cea curată; am schimbat Ortodoxia cu heterodoxia, şi trădând jertfa cea curată de mai ’nainte, ne-am făcut azimiţi.” (p. 238) ”…tăia-ni-s-ar mâinile ce au iscălit nelegiuita hotărâre! Smulge-ni-s-ar limbile ce au rostit învoirea cu latinii!” (p. 238)
Pe când astăzi episcopii chiar se laudă cu ecumenismele lor. Care episcop mai face pocăinţă publică pentru aceasta? Dimpotrivă, pe cei ce nu sunt de acord cu ei şi ţin învăţătura Sfinţilor Părinţi îi numesc ”retrograzi”, ”înapoiaţi”,” stilişti”, ”sectanţi” etc.
Arhiepiscopul Averchie al Jordanville-ului a dat următorul răspuns deciziei apostate a Moscovei privind împărtăşirea papistaşilor:
„Acum, chiar dacă unii distraţi se îndoiesc cu privire la felul în care ar trebui să privim Patriarhia Moscovei şi dacă o putem considera Ortodoxă, după unirea intimă cu vrăjmaşii lui Dumnezeu, prigonitorii credinţei şi ai Bisericii lui Hristos, aceste îndoieli trebuie acum să fie complet respinse: prin însuşi faptul că a intrat în comuniune liturgică cu papistaşii, aceasta s-a îndepărtat la mare distanţă de Ortodoxie, deci nu mai poate fi considerată Ortodoxă … “.
Acelaşi lucru se poate spune şi despre Patriarhia Română.
Iar în ceea ce priveşte comuniunea cu ecumeniştii, prezentăm doar câteva din îndemnurile Sfinţilor Părinţi:
Biserica Sobornicească şi Sfinţii săi, mai ales Sfântul Theodor Studitul învaţă că cel ce se împărtăşeşte din “euharistia” ereticilor se împărtăşeşte cu însuşi duhul satanei; iar dacă cei ce se împărtăşesc din Sfânta şi dumnezeiasca Euharistie, care este adevăratul Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, prezent numai în Una Biserica Ortodoxă, devin una întru Hristos, cei ce se vor împărtăşi la eretici (ca de exemplu la grecocatolici sau la romano-catolici, adică papistaşi) sau vor avea părtăşie cu cei ce s-au împărtăşit din euharistia ereticească devin un trup comun satanicesc, potrivnic lui Hristos.
Sfântul Theodor Studitul şi toţi sfinţii arată că împreuna împărtăşire cu ereticii sau simpla lor pomenire la Liturghie înseamnă unul şi acelaşi lucru.
Iată ce spune în câteva din scrierile sale:
“Păziţi-vă pe voi înşivă de erezia stricătoare de suflet şi de comuniunea cu aceasta, care este înstrăinare de Hristos.” (Sf. Theodor Studitul, P.G. 99, 1216).
Iar în scrisoarea sa către Patriarhul Ierusalimului, care se temea să-i spună preotului său slujitor să nu-l mai pomenească pe ereziarh, Sfântul Theodor îi aminteşte Patriarhului: „comuniunea este pângărită prin simplul fapt că-l pomeneşte, chiar dacă cel ce pomeneşte este ortodox”. (P.G. 99, 1164).
La fel, Sfântul Ioan Gură de Aur mărturiseşte „că nu doar cei aflaţi în erezie, ci şi cei ce ţin comuniunea cu aceştia sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu.
Întocmai şi Dumnezeieştile Scripturi ne poruncesc: „nu vă amestecaţi cu faptele cele fără de roadă ale întunericului, ci mai vârtos să le mustraţi.” (Efeseni 5,11) şi: „Pentru aceea ieşiţi din mijlocul lor, şi vă osebiţi, zice Domnul; şi de necurăţie să nu vă atingeţi, şi eu vă voi primi pre voi. Şi voi fi vouă Tată, şi voi veţi fi mie fii, şi fete, zice Domnul Atotţiitorul.”
(2 Corinteni 6:17-18)
Mărturiile Sfintelor Soboare şi ale Sfinţilor Părinţi cu privire la problema comuniunii euharistice şi de rugăciune, precum şi a pomenirii liturgice, sunt nenumărate. Ne oprim însă aici, încheind cu un cuvânt al Sfântului Marcu al Efesului referitor la acest subiect:
„Toţi Părinţii şi Învăţătorii Bisericii, toate Soboarele şi dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce ţin alte învăţături şi să ne separăm de comuniunea cu ei.(Sfântul Marcu al Efesului – Mărturisirea de credinţă, XII, 304).
Ca o concluzie, încheiem cu îndemnurile unor părinţi contemporani:
Astfel, cuvintele Părintelui Patric Ranson, sunt la fel de actuale după 20 de ani de la adormirea sa în Domnul (în anul 1992, în urma unui accident mortal în Grecia, ale cărui împrejurări rămân învăluite în mister):
„Grăbind prea mult lucrurile, episcopii din Constantinopol şi din Roma ar risca să bruscheze mentalităţile anumitor popoare. Ortodocşii, mai ales în Grecia, în Rusia, în Serbia, în România (n.n.) care au naivitatea să mai creadă în ceea ce episcopii lor de altădată, Părinţii bătrâni, le ziceau despre importanţa diferenţelor dogmatice.
Şi apoi mai sunt aceşti ziloţi, pe care trebuie să-i facă să treacă drept sectă, adică ,,nerecunoscuţi”, de frică să nu sfârşească prin a crea o prea mare dezordine.” (de frica ”neliniştii celei bune”).
Iar Părintele bulgar Ioan Vasilevski spunea:
„Cineva dintre nou-calendarişti – greci sau bulgari, nu neamul este important, ci mărturisirea de credinţă (cui aparţii) – îmi va spune: ‹‹Ierarhii s-au rugat acolo cu papa, cu budiştii, cu mahomedanii, nu eu. Eu sunt ortodox.›› Tu zici asta, dar de cine ţii? – te întreb. Preotul la care te duci pentru slujbă pe cine pomeneşte? Grecii (oficiali -n.n.) îmi vor răspunde: ‹‹Eu ţin de Christodulos›› (ierarhul nou-calendarist). (Iar românii vor răspunde: ‹‹Eu ţin de Patriarhul Daniel sau de cutare episcop din România›› -n.n.) Atâta vreme cât ţii de Christodulos (sau de episcopii BOR -n.n.) tu ţii de religia mondială unică, religia globală, al cărui cap nu este Domnul Iisus Hristos, aşa cum crezi tu, ci antihristul. N-are importanţă că n-a apărut încă pe pământ, el este adevăratul cap al acestei religii mondiale.”
Încheiem cu cuvintele părintelui Maxim Maretta, întemeiate pe învăţătura Sfinţilor Părinţi:
Cum trebuie să procedeze credincioşii atunci când episcopii lor cad în erezie? Răspunsul Sfinţilor Părinţi este clar: rupeţi comuniunea imediat, fiindcă acei episcopi nu mai reprezintă Biserica, ci un mădular străin. Creştinii Ortodocşi nu pot fi în comuniune cu episcopii eretici, deoarece împărtăşania din acelaşi potir presupune mărturisirea aceleiaşi credinţe.”
Cu toate că, după cum se poate vedea clar, pe vremea Sfântului Marcu lucrurile înaintaseră cu mult mai puţin decât acum, iată care era pe vremea aceea atitudinea credincioşilor:
”Bizantinii nu au primit unirea (cu papistaşii) şi au nesocotit toate îndemnurile partizanilor ei. O tăcere aproape dureroasă învăluia Biserica atunci când, în vremea Postului Mare din 1440, bisericile au fost goale şi nu s-au ţinut slujbe. Nimeni nu voia să slujească cu episcopii care semnaseră. Cu toate acestea, aproape întreaga curte şi întregul episcopat era în mâinile unioniştilor”.


 
-Sacrificiul unei Mame-
 
Nu destui ani în urmă am parcurs cartea lui Hans Killian "In spatele nostru stă Dumnezeu" (Editura "Kadmos", Atena, 1960). Ultimul capitol, intitulat "Mostenire", m-a cutremurat. Acum câteva zile am relatat întâmplarea descrisă în carte într-o nouă discutie despre avorturi (spun nouă discutie, deoarece a existat o continuare a ei prezentată de "Presa ortodoxă"; vezi nr. 692/4.4.1986). Nu gasesc cuvinte să descriu impresiile ce le-a pricinuit. Deoarece o mare parte a cititorilor "Presei ortodoxe" n-au băgat-o în seamă, consider oportun să o repet:
Pe scriitorul cărtii, renumitul medic chirurg, l-a vizitat o tânără doamnă ca să-i solicite ajutorul medical. Era sotie de medic, avea doi copii, de cinci si trei ani, si era însărcinată în luna a patra. Sotul ei fusese mobilizat si se afla pe Frontul de Răsărit. Doamna avea dureri la sânul stâng si sub bratul stâng depistase o mică umflătură tare. Medicul, după ce a ascultat-o, a început s-o examineze. Dar este mai bine să lăsăm cartea să continue:
"...Am palpat si am simtit un ganglion foarte tare, dar degenerat; de altfel putea simti oricine un întreg lant de astfel de ganglioni. Fără să arăt nici o expresie de surpriză, am palpat întreg sânul stâng, ce era înconjurat de o retea venoasă subtire de culoare neagră... M-a cuprins teama. După ce am examinat, ca să compar si să controlez, precum fac totdeauna - si sânul ei cel drept, am depistat îngrozit că si la acesta se puteau simti umflături tari. La un anume loc pielea se vedea primejdios de trasă. Si sub bratul drept se puteau simti, sub piele/ ganglioni mici si tari, si două umflături mai mari lângă vasele de sânge ce duc la mână. Era îngrozitor! Un cancer în crestere rapidă la amândoi sânii...
In timp ce bolnava se îmbrăca, cugetam în sinea mea, cum oare as putea să-i spun crudul adevăr în modul cel mai potrivit...
După ce bolnava s-a îmbrăcat si s-a asezat pe scaun, i-am spus imediat:
-Doamnă, faptul că lucrurile sunt foarte serioase îl cunoasteti si dumneavoastră. Că ne aflăm în fata unor hotărâri dificile, nu pot si nici nu trebuie să vă ascund.
Nu s-a pierdut, nici n-a început să plângă:
-Trebuie să vorbesc imediat cu sotul dumneavoastră. Trebuie să-l chemăm imediat de pe front. De această dată însă ochii ei au lăcrimat.
- Nu stiu unde este bărbatul meu. De câteva luni nu avem nici o veste de la el.
Faptul acesta a îngreunat si mai mult situatia, pentru că acum săraca femeie trebuia să ia singură hotărârea, o hotărâre ce va însemna moartea sau viata copilului ce-l purta sub inima sa. Trebuia să-i explic că este nevoie să ia o hotărâre si de aceea am continuat pe un ton aspru:
-Sunteti grav bolnavă, doamnă, si vă aflati fără îndo ială în mare pericol. Schimbările apărute la pieptul dum neavoastră depind în mod sigur de sarcină. Ganglionii dumneavoastră se află în neregularitate si au degenerat prin influenta unor hormoni produsi din cauza sarcinii. Trebuie să întelegeti vă rog, că din pricina aceasta tre buie să vă propun întreruperea sarcinii. Asa cum se prezintă situatia dumneavoastră, nu vă pot lăsa copilul. Tre buie să încercăm să depistăm cauzele acestor umflături de la sâni si, pe cât ne stă în putintă, să oprim cresterea lor. Dar asta nu se poate face atunci când în corpul dumneavoastră circulă cantităti mari de hormoni datorită stării de graviditate, care, desigur, sunt folositori pentru copil, însă pentru dumneavoastră constituie un pericol aproape mortal. De aceea trebuie să se întrerupă sarcina. După părerea mea, nu avem altă alternativă?
M-a privit înspăimântată si, după ce si-a miscat capul în semn de dezaprobare, mi-a explicat cu o voce calmă:
-Nu! niciodată! Copilul nu-mi apaitine numai mie, ci si bărbatului meu niciodată nu-mi voi da consintământul ca să-mi fie luat. Imi este cu desăvârsire indiferent ceea ce s-ar putea întâmpla cu mine. Este o mostenire pentru bărbatul meu; de la lucrul acesta nu pot da înapoi. Stiu că viata mea se primejduieste. Si, ca s-o spunem deschis: Stiu că sunt pierdută. Asta o simt si numai pentru asta vă rog: tineti-mă în viată până ce va veni copilul. Vă implor pentru asta.
Am tăcut mult timp, biruit de cuvintele ei.
După aceea am mai încercat o dată s-o fac să-si schimbe părerea. Accentuându-mi cuvintele, i-am spus:
-Nu trebuie să vorbiti asa. Vă aflati în mare pericol asta este sigur, dar încă nu sunteti pierdută. Nimeni nu ar putea argumenta un astfel de lucru. Avem chiar o posibilitate. Poate as putea s-o formulez astfel: Ar fi cu putintă să vă salvăm, dacă am micsora lucrarea hormonilor sarcinii printr-o întrerupere urgentă a ei, sau prin oprirea lor, după care să operăm. Insă este sigur că mergeti spre catastrofă dacă nu se face lucrul acesta, chiar dacă v-as scoate din rădăcină amândoi sânii...
Când am terminat m-a privit direct în fată si mi-a răspuns aproape cu dusmănie:
-Lucrul acesta nu-l vreau. Nu-mi puteti lua copilul. NU MI-L PUTETI OMORÎ!
Niciodată, în numerosii mei ani de chirurgie, n-am întâlnit ceva asemănător. Miscat, am luat-o de mână.
-Bine, ati biruit! Se va împlini dorinta dvs. Vă rog să vă aranjati toate acasă, pe cât de repede puteti, si imediat după aceea veniti la clinică. Nu putem pierde timp.
Două zile mai târziu se afla în clinica noastră într-un salon linistit. La prima mea vizită am aflat-o linistită, manifestând o pasivitate aproape veselă. Din păcate era de datoria mea să-i fac noi comunicări triste. I-am spus că nu îmi puteam asuma riscul să îi scot amândoi sânii deodată. A doua zi, la ora 7, trebuia să operăm o parte si dacă mergea bine, după 2-5 săptămâni trebuia să operăm, cât se poate de adânc, si cealaltă parte...
Organismul tinerei femei era, pentru moment, încă în stare bună. Umflăturile, ce se măreau asa de repede, cu toate că pricinuiseră o vlăguire, nu influentaseră încă în mod dramatic starea ei generală.
Am discutat amănuntit despre operatie cu seful meu si mi-am ales ajutorii cei mai buni... Toate aceste măsuri, spre a ajuta cât mai mult la protejarea mamei si a embrionului... Când am intrat sterilizat în sala de operatie, toate erau gata. Locul care trebuia operat era descoperit. L-am examinat încă o dată, mi-am luat mănusile de cauciuc, le-am tras pe mâini si am început. Am tăiat direct, cu atentie, dejurîmprejur întreg sânul stâng, împreună cu pielea ce ne trebuia mai târziu. Am prins imediat cu pensete ve nele, din care curgea sânge. Am mers mai adânc, am lă sat neatinsă întreaga glandă a sânului lipită de muschii cei mari ai pieptului si le-am desprins pe toate împreună de pe peretele toracic...
După aceea a început partea a doua: Curătirea totală a ganglionilor de la subsuori si încheieturi. A fost o mun că obositoare, deoarece întreaga zonă se umpluse cu mici umflături canceroase. Toate tesuturile atacate s-au separat si mi-am întregit treaba mea ajungând până la buzele muschilor ce închid înspre înapoi adâncitura subsuorii. Aici există totdeauna ganglioni periculosi si acestia trebuiau negresit indepărtati...
Toată ziua dintâi am tinut-o sub observatie continuă pe tânăra femeie. Eu însumi mergeam foarte des la patul ei ca să mă conving că nu i s-a întâmplat nimic copilului. Din fericire, primele patru zile au trecut si copilul era în stare bună. Astfel, pentru moment, acest pericol fusese limitat...
In salon simteam că plutea o întrebare nepusă. Si într-adevăr, într-o zi, zâmbind nevinovat femeia mi-a pus următoarea întrebare:
-Domnule profesor, cam cât voi mai trăi oare?
Am înteles imediat. Voia să afle dacă i-a rămas încă destulă vreme să aducă copilul pe lume. N-am putut si n-am vrut s-o mângâi într-un mod ieftin. De aceea i-am spus numai atât:
-Nu mă mai întrebati despre asta, iubită doamnă.
O dată cu trecerea timpului am observat cu teamă că slăbea continuu...
Subiectul discutiei noastre era aproape întotdeauna în jurul copilului ce îl astepta si, când încercam să schimb vorba spre altele, ea îl readucea din nou cu insistentă la acelasi punct, în jurul căruia, precum se vede, se învârteau mereu toate gândurile ei. Cu o vie emotie, observam continuu că era atasată de ideea ca, pe acest copil ca mărturie a dragostei ei, să-l lase bărbatului ei spre a-l afla atunci când acela se va întoarce de pe front.
Nu puteam s-o las să îsi dea seama că nu eram în stare să iau parte la nădejdea ei. In taină, căutasem să aflu unde se afla bărbatul ei si, de la Cartierul General, am aflat confidential că întreaga grupare în care se afla si el se pierduse pe Frontul din Răsărit.
Intr-o zi i-am spus că în ziua următoare voiam să-i fac a doua operatie. A dat numai din cap.
Această a doua operatie a fost mult mai pretentioasă si mai periculoasă decât prima, deoarece starea generală i se inrăutătise...
Am lucrat repede si cu atentie, pe cât am putut mai bine. Cu cea mai mare grijă am oprit hemoragiile, ca să protejez circulatia sângelui. Ne aflam în luna a sasea si, prin urmare, copilul n-ar fi putut trăi dacă s-ar fi pricinuit o nastere prematură. Dar, în ciuda marii noastre concentrări, de data aceasta a trebuit mult mai mult timp ca să elimin sânul si să curăt subsuoara si ganglionii de la încheietură. Tesuturile deveniseră un cocolos si mereu atingeam în adânc noi mase canceroase.
Am terminat, am cusut rana mare si am aranjat instalatia de drenare. Am terminat fără a se ivi complicatii, dar mă îndoiam că vom avea o vindecare completă, deoarece numărul de globule albe din sânge era scăzut, în pofida tuturor efortunlor noastre. Am ramas asadar cu prins de o mâhnire profundă atunci când au scos-o pe bolnavă din sala de operatie. Faptul era înfricosător si simtământul că, în cele din urmă, toate vor fi zadarnice, ne îngreuia pe toti.
Pe mine mă chinuia încă o grijă cu desăvârsire dife rită, pe care o ascundeam cu precautie de femeie: că făptura aceea mică ar putea muri în ea. De aceea, ime diat după operatie, am mers sus, în camera ei, si am ascultat inima copilului. Bătăile erau slabe, dar totusi se simteau. Si au rămas asa si în următoarele zile. Intr-o dimineată m-a înstiintat, radiind de bucurie: copilul se miscase în pântecele ei. Simtise clar loviturile pricinuite de micile lui picioruse...
Ne apropiam de luna a saptea. Incepuse ultima luptă cu timpul. I-am propus să facă niste iradieri, ca să neu tralizăm niste celule maligne ce rămăseseră. Deoarece am prevăzut că s-ar putea teme să nu vatăme copilul am încredintat-o, fără ca ea să mă întrebe, că am putea izola copilul de influenta razelor. Dar nu a fost de acord si mi-a spus:
-Pentru care motiv să le facem? Stiu unde mă aflu.
Din zi în zi se vedea mai obosită... Rana nu se închidea. Locul care rămăsese deschis nu se vindeca. Puterile renăscute ale organismului ei ajunseseră la sfârsit...
A trecut si luna a saptea. Astfel că într-o zi am mers la ea si i-am spus:
-Dacă copilul vine acum, va putea rămâne în viată!
Niciodată nu voi uita manifestările care au urmat acestei vesti. Lacrimi de bucurie au strălucit în ochii ei si fata-i palidă si slăbită se vedea a se lumina dinlăuntru cu o strălucire de fericire. Pentru putine zile s-a îmbunătătit si starea ei. A prins putină culoare, dar după aceea, extenuarea trupească a progresat în mod nemilos.
In luna a opta i-am propus să i se provoace o nastere prematură. Ar fi mers la clinica ginecologică si ar fi adus copilul pe lume. Insă a refuzat. Voia să meargă acasă. Astfel a venit ziua când a părăsit clinica noastră. Sora ei s-a prezentat ca să o ia...
Le-am însotit pe amândouă până la masină. Pentru o clipă am mai rămas singur cu bolnava mea si am simtit că se lupta cu ea însăsi dar la sfârsit i-a scăpat de pe buze întrebarea de care mă temeam:
-Cât mai am încă de trăit?
Am evitat să răspund, miscând tăcut din cap. Nu voiam ca în ultima clipă să-i spun minciuni.
-Instiintează-mă când se va naste copilul, am rugat-o.
Iar ea mi-a făgăduit.
Am asteptat să-mi trimită vre-o carte postală, dar am rămas uimit când, într-o zi, am primit o scrisoare scrisă de ea însăsi:
"Iubite domnule profesor, - îmi scria - deoarece ati luat parte cu atâta căldură la lupta mea, veti fi si singurul care veti afla de la mine însumi vestea cea mare. Sunt foarte slăbită si trebuie să-mi economisesc puterile ce mi-au rămas. Deci: Acum zece zile a venit copilul pe lume. Un băietel. Un copilas mititel...
Inima îmi este atât de plină de recunostintă, încât îmi este cu neputintă să exprim prin cuvinte simtămintele mele. Recunostintă fată de Dumnezeu si recunostintă fată de dvs., iubite domnule profesor.
Ultimele săptămâni au fost destul de grele si uneori mă gândeam că nu voi putea rezista până în sfârsit. Mă rugam într-un mod cu desăvârsire copilăresc care, poate, pe un teolog l-ar fi putut face să râdă dispretuitor: "Dacă Tu esti acolo sus, si dacă Tu esti Dragoste, atunci dăru ieste-mi acest copil! Asa îi spuneam si El, în nemărginita Sa milostivire, a auzit rugăciunea mea, care era ca o silire.
Faptul acesta pentru mine înseamnă nespus de mult. Este cea mai mare mângâiere a mea pe ultima parte a drumului care se mai află înaintea mea. Moartea vine... Sfârsitul se apropie... Nu vreau să par mai bună decât sunt: si eu simt adeseori frică de moarte. Acea frică adân că pe care făptura o simte înainte de a pleca din această viată, si aceasta o pătimesc mai ales în timpul noptilor, când stau singură cu ochii deschisi în întuneric. Dar atunci mă mângâi cu gândul la copil care pentru mine consti tuie dovada vie a dragostei lui Dumnezeu...
Ieri am fost nevoită să-mi întrerup aici scrisoarea mea. A venit sora mea si m-a certat de-a binelea. Voia să mă facă să înteleg că de dragul copilului am datoria să rămân în viată. Acum, afară de faptul că nu stă deloc în propriile mele puteri să-mi prelungesc viata, consider ca o usurare acest punct de vedere: că la urma urmelor, chiar si cei mai iubitori dintre părinti nu pot face decât putine lucruri pentru copiii lor. Soarta lor, precum si a noastră, se află în mâinile lui Dumnezeu. In aceste puternice mâini părintesti încredintez acum cu desăvârsire pe toti cei pe care îi las în urma mea...
M-am trudit să fiu o mamă bună pentru copiii mei, care au fost pentru mine darul cel mai de pret. Vreme de zece ani întregi am fost legată de bărbatul meu cu o dragoste care n-a cunoscut niciodată nici cea mai mică umbră. Ca să le lasi pe toate acestea nu este usor. As vrea însă, ca si altă dată, să vă asigur -deoarece m-ati sprijinit în cele mai grele ceasuri ale mele - că merg înainte cu siguranta că le voi regăsi acolo pe toate învăluite în strălucire si eliberate de nimicnicia pământească. Adio pentru totdeauna!
P.S. Când vreodată se va întoarce bărbatul meu, dati-i vă rog, scrisoarea aceasta".
După 14 zile am primit o hârtie care îmi vestea moartea ei. Scrisoarea n-am putut-o da, deoarece bărbatul ei nu s-a mai întors niciodată de pe Frontul de Răsărit".
PRESA ORTODOXĂ, 18.04.1986 (GRECIA).


Cum promoveaza marile organisme internationale avortul in lume, dupa programul Ocultei.

Inainte de a posta materialul despre care se face referire in titlu, ii rugam pe cititorii nostrii, care doresc sa afle mai multe si sa asculte in format audio, „dezvaluiri SOCANTE despre ce se ascunde in spatele usilor spitalelor, clinicilor de planificare familiala (family planning, planning familial, cabinete de planning) din Romania (dar si din strainatate).
Ce NU spun majoritatea doctorilor ginecologi, obstreticieni, medicii de planning familial, endocrinologii, dermatologii, medicii de familie despre despre avort, contraceptie, sterilet etc., bolile cu transmitere sexuala(BTS), bolile venerice, prezervativ, Sindromul Post-Avort. Dar si unde se poate gasi ajutor, consiliere pentru femeile care sunt insarcinate si nu stiu ce sa faca in aceasta situatie dar si consiliere pre si post avort
”, sa acceseza urmatorul link (de unde pot si descarce in format audio, o conferinta exceptionala in care se vorbeste, pe fata, crestineste si adevarat, despre toate aceste aspecte cenzurate sau distorsionate informational de catre mass-media). Adresa link,
http://www.adevaruldespreavort.ro/ce-spune-stiinta-medicina/239-dezvaluiri-socante-despre-doctorii-ginecologi-endocrinologi-avort-metode-anticonceptionale-contraceptive-sterilet-prezervativ-hpv-sindromul-post-avort-consiliere-pre-si-post-avort-dr-christa-
ONU, organizatia cu doua fete
Fragment din volumul „A Way of Life”, publicat de Societatea pentru Protectia Copiilor Nenascuti, Londra, 2002. Traducere si adaptare: Asociatia Provita Media, www.provita.ro
[Nota red. CV: Analiza, scrisa acum aproape un deceniu, este pe alocuri depasita de evenimente (spre ex. politica Mexico City a fost abrogata de presedintele Obama, cunoscut ca devotat lobby-ului avortist, in a treia zi a mandatului sau) insa realitatea nu s-a schimbat, iar gravitatea problemei s-a accentuat.]
Natiunile Unite
Organizatia Natiunilor Unite a fost infiintata la 24 octombrie 1945, de catre 51 de tari, inclusiv Regatul Unit al Marii Britanii. In prezent exista 189 de tari membre, adica aproape toate tarile din lume.
In preambulul la Carta Natiunilor Unite, documentul care sta la baza acestei organizatii, care a fost semnat la 26 iunie 1945, statele membre s-au angajat sa urmareasca patru scopuri principale. Acestea erau: „salvarea generatiilor succesoare de flagelul razboiului; reafirmarea credintei in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si valoarea persoanei umane; stabilirea conditiilor in care justitia si respectul fata de obligatiile ce decurg din tratate si alte surse de drept international pot fi pastrate si promovarea progresului social si a standardelor mai bune de viata in cadrul unor libertati mai mari.” [1]
Totusi, este clar ca angajamentele pentru respectarea unor asemenea idei ca „drepturile fundamentale ale omului”, „progresul social” si „o libertate mai mare”, sunt deschise interpretarii conform anumitor agende. Tarile care stabilesc agenda la Natiunile Unite sunt cele care contribuie cu cei mai multi bani, cum ar fi Statele Unite si tarile Uniunii Europene [2]. Si aceste tari s-au folosit de Natiunile Unite pentru a promova un acces mai larg la avort in toata lumea.
Politica de avort a fost descrisa ca fiind un imperialism cultural sau al avortului. De exemplu, la inchiderea Conferintei Natiunilor Unite din 1994, PREP COM3, de la Cairo, un grup de 12 lideri religiosi din Statele Unite au trimis scrisori deschise presedintelui Clinton, cerandu-i sa anuleze o telegrama a Departamentului de Stat american prin care toate misiunile consulare si diplomatice americane erau sfatuite sa exercite presiuni asupra guvernelor straine pentru a sustine angajamentul disponibilitatii mai mari la avort in planul de actiune al Conferintei. Liderii religiosi au numit aceasta telegrama „un abuz fara precedent asupra corpurilor diplomatice in scopuri politice” [3]. Ei au declarat ca tarile asupra carora Departamentul de Stat american a exercitat „presiune in vederea imbratisarii de catre acestea a politicii de liberalizare a avortului, adesea cu incalcarea legilor lor proprii, sunt foarte indignate si o considera un imperialism cultural.” [4]
Faptul ca Statele Unite au vazut in Natiunile Unite un mijloc de a promova avortul si controlul populatiei in toata lumea a fost ilustrat de asa-numitul Memorandum Kissinger asupra populatiei din 1974. Memorandumul 200 de Studii de Securitate Nationala, scris de catre Henry Kissinger, sugera ca e necesar, in interes strategic, economic si militar al Statelor Unite sa se limiteze cresterea populatiei din tarile din lumea a treia. In acest scop, raportul propunea un plan de a reduce media familiei in toata lumea la doi copii, pana in anul 2000. Totusi, Statele Unite evita direct responsabilitatea unui asemenea proiect, dand asigurari ca Natiunile Unite si institutiile financiare internationale au adoptat politici de control al populatiei ca o conditie a ajutoarelor americane. Raportul chiar sugera ca ar putea fi necesare „programe obligatorii”. Acest raport a devenit un regulament oficial al politicii externe a Statelor Unite la 26 noiembrie 1975 si de atunci nu a mai fost inlocuit. [5]
Conferintele Natiunilor Unite
Agendele pro-avort ale multor tari occidentale pot fi vazute cel mai clar la conferintele la scara larga ale Natiunilor Unite, cum ar fi Conferinta pe populatie de la Cairo, din 1994, Conferinta de la Beijing privind femeia din 1995, Conferinta Cairo+5 din 1999 si Conferinta Beijing +5, din 2000. La asemenea conferinte, se aduna diverse organizatii neguvernamentale acreditate, care fac lobby la delegati ca acestia sa sustina o anumita linie. Problema avortului este pusa invariabil, intr-un fel sau altul, indiferent de problemele principale care se discuta.
Delegatii pro-vita si cei care fac lobby la conferintele ONU, adesea duc lupte grele, deoarece multe din tarile mai bogate impun o agenda pro-avort tarilor mai sarace, iar acestea din urma se tem sa nu piarda pachetele de ajutoare. Vaticanul, Sfantul Scaun, care are statut de observator permanent la ONU, joaca un rol important in negocieri. Voturile sunt date dupa sesiuni epuizante ce dureaza cate o noapte intreaga.
Inainte de 1994, negocierile la conferintele internationale ale ONU erau conduse printr-un consens. Aceasta insemna ca daca mai mult de 2 sau 3 tari se opuneau vreunei clauze, aceasta nu era inclusa in documentul final. Regula a fost schimbata la Conferinta pe populatie de la Cairo din 1994, cand, in documentul final, a fost inclus limbajul pro-avort, in ciuda obiectiilor a 30-40 de tari. Aceasta s-a intamplat in mare parte datorita influentei puternice a delegatiei SUA, condusa de presedintele Bill Clinton si deoarece conferinta a fost prezidata de seful celei mai mari organizatii de planificare din lume International Planned Parenthood Federation (IPPF). Noile reguli au fost mentinute, un an mai tarziu, la Conferinta de la Beijing privind femeia, insa, la intalnirea de revizuire a Conferintei de la Beijing (Beijing+5) din 2000, s-a produs o reintoarcere la vechile reguli.
Efectul acestor schimbari a permis agendei pro-avort sa faca pasi importanti deoarece textul documentelor conferintelor anterioare ale ONU stabilea baza consensului pentru conferintele ulterioare. Exista deci manevre pro-avort care se impun treptat si-i pot lua, uneori, pe delegatii pro-vita pe nepregatite.
Una din problemele cu care se confrunta participantii pro-vita la ONU care fac lobby este slabiciunea tarilor cu traditie pro-vita. De exemplu, in ciuda faptului ca toate tarile Americii de Sud au constitutii pro-vita, multi dintre delegatii din America de Sud au adoptat o pozitie pro-avort, in ultimii ani, la negocieri. [6]
Mai mult decat atat, tari din cadrul Uniunii Europene, cum ar fi Irlanda, nu au o voce independenta deoarece tarile UE negociaza in bloc. La conferinta ONU pe problemele HIV/SIDA, tinuta la New York, in iunie 2001, UE, inclusiv Irlanda, a recomandat legalizarea avorturilor „sigure si legale”. Recunoscand ca acest lucru era impotriva constitutiei pro-vita irlandeze, dl Tom Hanny, purtator de cuvant al Departamentului de Afaceri Externe al Irlandei, a explicat: „Noi nu am aprobat directivele. Au existat elemente in cadrul acestor directive cu care Irlanda ar fi avut probleme. Totusi, totul a fost à la carte, te uiti prin ele si-ti alegi ce vrei…” Dl David Quinn, editorul ziarului Irish Catholic a subliniat ca Irlanda nu si-a exprimat nici o obiectie la recomandarile Uniunii Europene, si ca Irlanda greseste, crezand ca acestea nu vor avea nici un impact asupra situatiei ei interne. El sustine ca daca UE va reusi sa introduca limbajul pro-avort in dreptul international, tribunalele Uniunii Europene vor putea sa citeze acest limbaj ca o norma internationala si sa-l faca obligatoriu in toate statele membre ale Uniunii Europene. [7]
Exista multe semne de incurajare ca fortele pro-vita sunt in prezent in ascendenta la ONU. Conferinta Beijing+5 din 2000 a constituit o victorie majora, in masura in care Sanctitatea Sa si aliatii Vaticanului au reusit sa blocheze limbajul sus-amintit, care ar fi impus dreptul de acces la avort. In prezent, exista o mai mare vigilenta din partea mai multor tari in ceea ce priveste agenda pro-avort, care se promoveaza. Cu toate acestea, nu exista loc pentru mari satisfactii. Modul in care sunt negociate documentele conferintelor internationale ale ONU este incorect in sine. Nu exista o evidenta oficiala a procedurilor, iar delegatii in mod individual pot merge – si adesea o si fac – impotriva politicilor guvernului pe care-l reprezinta. Sustinatorii pro-vita care fac lobby la ONU trebuie sa fie vigilenti constant, ziua si noaptea, in cadrul negocierilor.
Utilizarea manipulatorie a limbajului
Exprimarea folosita in documentele si rezolutiilor finale ale conferintelor internationale ONU este foarte importanta. Conferinte recente au reprezentat adevarate campuri de bataie intre gruparile pro-vita si pro-avort. Peter Smith, seful lobby-ului la ONU pentru Societatea pentru Protectia Copiilor Nenascuti, Londra, sustine: „Este un joc de cuvinte mortal, mai mortal decat gloantele si rachetele, deoarece in joc se afla viata a sute de milioane de nou-nascuti.”
Chiar daca documentele ce rezulta din conferintele internationale ale ONU constituie ceea ce s-ar putea numi „programe pentru dreptul international” si sunt, cel putin in teorie, neaplicabile, ele sunt, totusi, foarte importante. Ele stabilesc ceea ce s-ar numi „corectitudinea politica” (political correctness), pe care tarile mai sarace trebuie sa o implementeze, daca vor sa primeasca fonduri de la organismele ONU si de la marile puteri ale lumii.
Pe langa aceasta, Richard Wilkins, profesor de drept la Universitatea Brigham Young, participant frecvent la conferintele ONU, a demonstrat ca aceste programe de legi internationale ar putea deveni cu adevarat legi internationale, daca sunt repetate de nenumarate ori. El comenteaza: „Asemenea documente de la conferintele (internationale) pot fi luate ca reiterari obligatorii de drept international comun. Documentele conferintelor pot, de asemenea, modifica semnificativ legile interne, atat printr-o incuviintare voluntara, cat si prin directionarea legilor interne nou create.” [8]
Nici un alt termen nu demonstreaza mai bine importanta limbajului in documentele conferintelor ONU decat expresia aparent inofensiva „sanatatea reproducerii”. In ciuda faptului ca documentul final al Conferintei ONU privind populatia din Mexic a stabilit ca „in nici un caz, avortul nu va fi promovat ca metoda de planificare familiala”, definitia „serviciilor de sanatate a reproducerii”, adoptata de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) include „accesul la avort” [9], existand incercari concertate a delegatilor si sustinatorilor avortului la conferintele ONU, de a defini ingrijirea sanatatii reproducerii, si, deci, accesul la avort, ca un drept fundamental al omului.
Acest fapt a fost demonstrat foarte clar la 12 iunie 2001, cand un delegat pro-avort din partea Canadei a recunoscut ca termenul „serviciile de sanatate reproductiva si sexuala” continut in proiectul textului Conventiei Drepturilor Copilului includea accesul la avort. Ca raspuns la o intrebare pusa de un delegat american la ONU, canadianul a raspuns: „… desigur – si nu-mi place sa folosesc acest cuvant – dar in „servicii” este inclus avortul.” Delegatul SUA a insistat ca expresia sa fie luata intre paranteze pentru a fi evidentiata la o negociere ulterioara; si alti delegati si-au exprimat opozitia fata de acest limbaj. Delegatul Sanctitatii Sale a declarat ca a ramas „socat” de acest lucru si a insistat ca intregul document sa fie reexaminat. [10]
Recunoasterea de catre delegatul Canadei a fost in special surprinzatoare deoarece sustinatorii avortului la ONU au incercat permanent sa mentina ambiguitatea termenilor cum ar fi „sanatatea reproducerii”. Daca un asemenea termen ar fi fost definit explicit, la conferinta, ca implica accesul la avort, multe tari africane si musulmane l-ar fi respins imediat.
Un proces, care se judeca in prezent in tribunalele americane demonstreaza foarte bine pericolul manipularii cu ajutorul limbajului. Centrul pro-avort pentru Politici si Dreptul la Reproducere (Center for Reproductive Law and Policy (CRLP)) pretinde ca documentele conferintei ONU au introdus dreptul la avort in dreptul comun international.
CRLP pretinde ca asa-numita Mexico City Policy, reinstituita de catre presedintele George W.Bush – ce blocheaza ajutorul financiar catre orice organizatie care fie promoveaza, fie ofera servicii de avort in strainatate – este contrara documentelor ONU. In apelul sau, CRLP sustine: „… normele de drept international general recunoscute ar putea, daca sunt adoptate si acceptate de o mare majoritate de tari, sa devina parte a dreptului comun international si astfel, sa oblige SUA, chiar daca nu ratifica sau adopta acele norme.” Astfel, CRLP se pregateste pentru momentul cand procesul Roe vs. Wade (Decizia Curtii Supreme americane din 1973 care a declarat dreptul constitutional la avort), poate, va fi intr-o zi, anulat. [11]
In iulie 2001, un judecator de district din statul New York a respins cazul CRLP vs Bush, insa CRLP a facut apel la Curtea de Apel a SUA, a II-a Circumscriptie judiciara. [12]
Organismele Natiunilor Unite
ONU inseamna mai mult decat o grupare de 189 de tari. Aceasta conduce un numar de agentii specializate, programe si fonduri, fiecare cu mandate speciale, coordonate prin unul din principalele organisme ale sale. Multe dintre aceste organisme au o agenda deschisa pro-avort, inclusiv Fondul pentru Populatie al ONU (UNFPA), Fondul pentru copii al ONU (UNICEF), Oficiul inaltului comisariat pentru refugiati (UNHCR), Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) si Banca Mondiala. [13]
UNFPA, UNICEF, OMS si Banca Mondiala, precum si Programul pentru Dezvoltare al Natiunile Unite au fost printre organizatiile care, impreuna cu IPPF (cel mai mare prestator de servicii de avort din lume) s-au angajat sa promoveze accesul la avort, in timpul Conferintei internationale [14] din Kenya, din 1987. Participantii au convenit ca „serviciile de avort legale de buna calitate ar trebui sa fie accesibile tuturor femeilor.”
In 1992, „parteneriatul intre agentiile” UNICEF, Banca Mondiala, Programul de Dezvoltare al ONU, OMS, UNFPA si IPPF, precum si Consiliul pentru Populatie au propus o „initiativa pentru maternitate sigura”, centrata pe legalizarea avortului in cadrul tuturor programelor de sanatate si maternale, private si publice in tarile in curs de dezvoltare.” In cadrul parteneriatului, Banca Mondiala trebuia sa exercite presiune economica si sa ofere fonduri garantate. [15]
UNICEF, in ciuda preocuparii sale presupuse pentru drepturile copiilor, este in favoarea programului controlului populatiei. Richard Jolly, director executiv adjunct la UNICEF la New York, a declarat: „UNICEF a discutat mult despre faptul ca actiunile de a reduce mortalitatea copilului ajuta direct la scaderea fertilitatii, dar niciodata n-a spus ca ar fi o conditie suficienta. Mai degraba o necesitate specifica de spatiere a nasterilor si planificare familiala a fost remarcata de la inceputul anilor ’80… credem ca este vulgar din punct de vedere etic pentru unele tari sa nu urmareasca atat supravietuirea copilului, cat si planificarea familiala, in acelasi timp, cand este disponibila si metoda de lucru”. [16]
UNICEF permite retelelor sale sa actioneze ca vehicule majore pentru oferirea medicamentelor abortive, a serviciilor de avort si sterilizare, promovate de UNFPA, OMS, Banca Mondiala si IPPF. [17] Chiar UNICEF a distribuit milioane de dispozitive intrauterine (DIU) sau sterilete, iar in 1996 si-a anuntat intentia de a distribui „contraceptive si medicamente pentru intreruperea sarcinilor” „unui milion de refugiati infometati” la granita dintre Ruanda si Zair. [18]
Fondul Natiunilor Unite pentru Populatie (cunoscut dupa acronimul englezesc UNFPA – nota trad.) promoveaza programe de control al populatiei in tarile in curs de dezvoltare. In ciuda asigurarilor date de acest organism ca nu ar promova avortul [19], el distribuie pilule abortive „de-a doua zi” si dispozitive intrauterine. In timpul conflictelor din Bosnia, UNFPA a distribuit refugiatilor set-uri ce contineau aparatura pentru avort si medicamente abortive.[20] Reactia UNFPA la cutremurul care a devastat El Salvador, la inceputul anului 2001, a fost sa parasuteze sinistratilor asa-numitele „kit-uri pentru sanatatea reproducerii”, ce contineau pilule de-a doua zi si dispozitive intrauterine, incalcand Constitutia pro-vita a acestei tari. [21]
UNHCR promoveaza o agenda radicala a avortului si a controlului populatiei in taberele de refugiati. Intr-un manual de utilizare in taberele de refugiati, elaborat de UNHCR impreuna cu UNFPA, si revizuit in 1999, se sublinia ca „daca o tabara de refugiati are o populatie de peste 10.000 de oameni, aceasta trebuie sa aiba in interiorul sau o unitate pentru evacuare uterina pentru a solutiona complicatiile avorturilor nesigure.” [22]
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) de asemenea incurajeaza disponibilitatea unitatilor de avort in taberele de refugiati. Intr-un document realizat de statele OMS se arata ca taberele de refugiati „trebuie sa ofere servicii de avort prin aspirare la alegere” si sa „infiinteze servicii de specialitate pentru stadii mai avansate ale sarcinii”, acolo unde avortul este legal. [23] OMS a realizat testarea atat a pilulelor abortive „de-a doua zi”, [24] cat si a medicamentului de avort RU-486. [25]
Presiunea exercitata de grupurile de lobby pro-avort pentru a defini accesul la avort (sau „avortul sigur”, cum prefera sa-l prezinte) ca drept al omului, a dus la o presiune suplimentara exercitata de catre tarile ONU asupra tarilor cu legi restrictive ale avortului. In iulie 2001, de exemplu, Comisia pentru Drepturile Omului a Natiunilor Unite, la incheierea Sesiunii a 72-a, a dat indicatii Guatemalei sa garanteze femeilor accesul legal la avort si sa ofere femeilor insarcinate „informatiile si mijloacele necesare pentru a li se garanta aceste drepturi”. Aceasta s-a intamplat in ciuda faptului ca Articolul 3 din Constitutia Guatemalei „garanteaza si protejeaza viata umana din momentul conceptiei”. [26]
Alte presiuni internationale
Cea mai mare organizatie internationala neguvernamentala care promoveaza si ofera servicii de avort este International Planned Parenthood Federation (IPPF) [27] (Federatia Internationala pentru Planificare Familiala, care este reprezentata in Romania de catre Societatea pentru Educatie Contraceptiva si Sexuala (SECS) – n0ta trad.). IPPF este o federatie internationala de asociatii autonome de planificare familiala, care functioneaza in peste 180 de tari, inclusiv Asociatia de Planificare Familiala din Marea Britanie si Asociatia de Planificare Familiala din Irlanda de Nord. Aceasta a fost infiintata la Bombay, in 1952, si are sediul, in prezent, la Londra. Este inregistrata in Marea Britanie ca organizatie de caritate.
Printre scopurile precizate ale IPPF [28], se afla promovarea „sanatatii reproducerii si sexuale pentru toti”. Carta IPPF privind drepturile sexuale si reproductive arata foarte clar ca acesta implica acces facil la avort. IPPF a declarat ca „acolo unde sunt legale, serviciile de buna calitate a avortului trebuie facute usor disponibile tuturor femeilor.” [30] Totusi, IPPF nu inceteaza sa promoveze legalizarea avortului. Intr-un pliant de-al lor din 1984 se sublinia: „Asociatiile de planificare familiala … nu trebuie sa se foloseasca de absenta legii sau de existenta unei legi nefavorabile (adica pro-vita) ca sa-si justifice pasivitatea. Actiunile in afara legii si chiar incalcarea ei fac parte din procesul de stimulare a schimbarii.” [31]
IPPF a devenit un finantator major al politicii de control al populatiei de un copil pe familie, promovate de guvernul Chinei. Fondurile IPPF catre Asociatia de Planificare Familiala din China au crescut in decursul anilor, timp in care informatiile despre incalcarea drepturilor omului inerente acestei politici (de exemplu, avorturile impuse, uciderea deliberata a copiilor nou-nascuti, sterilizarile fortate etc.) au devenit cunoscute pe larg.
IPPF lucreaza impreuna cu agentiile pro-avort ale Natiunilor Unite. In martie 2001, Thoraya Obaid, director adjunct al UNFPA si Ingar Brueggemann, director general al IPPF, s-au intalnit la Londra, publicand, dupa aceasta o declaratie comuna in care au mentionat „munca complementara” a celor doua organizatii. [32]
Guvernul britanic a fost unul dintre finantatorii si sustinatorii cei mai importanti ai IPPF. In 1993, acesta a acordat organizatiei 7,5 milioane de lire sterline, iar in 1997, Regatul Unit al Marii Britanii a fost cel de-al treilea mare finantator al IPPF. [33]
Un alt mare prestator de servicii de avort si promotor al avorturilor, care are sediul in Marea Britanie este Marie Stopes International (MSI). Aceasta organizatie duce campanii active pentru accesul mai facil la avort si la scara larga si este membra a Coalitiei Voice for Choice, care militeaza pentru o liberalizare in continuare a legilor avortului in Marea Britanie si extinderea acestora catre Irlanda de Nord.
Dr Marie Stopes a deschis prima clinica de planificare familiala din lume ln Londra, la 17 martie 1921. Iar astazi MSI UK este cel mai mare prestator privat ale asa-numitor servicii de planificare familiala din Marea Britanie. Aceste servicii includ avortul si oferirea de metode abortive de control al nasterilor. MSI recunoaste ca ofera servicii de avort in Albania, India, Romania, Africa de Sud si Vietnam. [34] MSI ofera servicii de control al nasterilor, care includ sterilete, precum si pilule abortive, cum este contraceptia de urgenta.
La fel de mult, alte organizatii multi-nationale, personalitati marcante contribuie la exercitarea presiunilor internationale pro-avort. In Statele Unite, de exemplu, Hillary Clinton, fosta prima doamna a SUA, acum senator american, s-a oferit sa se foloseasca de pozitia sa pentru a sustine campaniile de liberalizare a legii avorturilor in Brazilia. [35] In mai 2000, ea sublinia: „Intentionez sa reprezint opinia si votul sistinatorilor mei si sa fiu de partea dreptului femeii de a alege [un avort].” [36]
Geri Halliwell, fosta membra a grupului Spice Girls, acum cunoscuta cantareata solo, este un alt exemplu. Ea a fost numita drept ambasador de buna-credinta al UNFPA, in 1998, pentru a promova necesitatea asa-numitei „sanatati a reproducerii” in toata lumea. Pe langa multe proiecte la care a participat, ea a fost desemnata de MSI sa mearga in turnee cu programe MSI, in Filipine. Unul dintre cele mai recente proiecte ale sale a fost lansarea unui site pe reteaua de Internet, destinat tinerilor sub 16 ani, care ofera informatii de avort. [37]
Controlul populatiei la nivel international
Intr-o mare masura, filozofia controlului populatiei isi are radacinile intr-un text scris acum 200 de ani de catre economistul T.R. Malthus (1766-1834), intitulat Eseu despre populatie (1798). In lucrarea sa, Malthus sustinea ca rasa umana tinde sa se reproduca in progresie geometrica (2, 4, 8 …), in timp ce resursele alimentare cresc in ordine aritmetica (1, 2, 3 …). Astfel, pe masura ce populatia creste, se va produce o scadere al produsului mediu pe cap de locuitor, ceea ce va face sa creasca mizeria, care, eventual, ar putea genera foamete si razboaie.
In ciuda faptului ca modelele matematice ale lui Malthus, pe care le folosea pentru a reprezenta cresterea populatiei si a productiei alimentare, s-au dovedit a fi false, si desi, in reeditarea de mai tarziu a acestui eseu, Malthus a repudiat teoria sa initiala simplista, sustinatorii controlului populatiei au continuat sa promoveze punctele de vedere de inceput ale lui Malthus si alte preziceri la fel de nefondate. [38]
Malthusianistii moderni promoveaza o serie de pretentii fara nici un temei despre consecintele cresterii populatiei, care ar duce, daca nu este tinuta sub control, la foamete, catastrofe naturale si epuizarea resurselor naturale.
Cu toate acestea, in toata lumea, productia de hrana depaseste cresterea populatiei [39] si specialisti de frunte au subliniat ca sporirea productiei alimentare din ultimele decenii a depasit resursele disponibile de cultivare a produselor agroalimentare. Colin Clark, fost director al Institutului Economie Agricola de la Universitatea Oxford, a ajuns la concluzia ca daca fermierii ar folosi cele mai bune metode disponibile lor, ar produce suficienta hrana pentru stilul american de alimentatie, necesara pentru o populatie de 35,1 miliarde de oameni [40], ceea ce inseamna o populatie de 6 ori mai mare decat populatia din prezent a lumii. Roger Revelle, fost director al Centrului Harvard pentru Studiul Populatiei, a estimat ca rezervele agricole ale lumii au capacitatea sa ofere o dieta adecvata (2500 kilocalorii pe zi), precum si fibre, cauciuc, tutun si bauturi pentru 40 miliarde de oameni. [41] Chiar si Organizatia Natiunilor Unite a fost nevoita sa recunoasca imprecizia prezicerilor infricosatoare cu privire la rezervele mondiale de hrana. In anul 2000, Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura a Natiunilor Unite a publicat un raport in care concluziona ca productia de hrana a lumii va continua sa depaseasca cresterea populatiei si ca populatia de 8 miliarde care se estimeaza ca va fi in anul 2030 va fi alimentata mai bine ca niciodata. [42]
In ceea ce priveste prezicerea unei catastrofe ecologice, anume tarile care sunt aproape sau sub nivelele de inlocuire a generatiilor sunt cele mai mari consumatoare de resurse nerecuperabile. [43] Argumentul ca o crestere a populatiei globului va duce la nivele mai mari ale emanatiilor cu efect de sera si la o incalzire globala nu a fost dovedit, si exista multi alti factori care trebuie luati in calcul.
Unii sustinatori ai controlului populatiei afirma ca sporirea populatiei va duce la epuizarea resurselor naturale deficitare. Totusi, ei sustin acest lucru in baza unei teorii economice conventionale si a unei experiente comune, care adopta o pozitie contrara. Oamenii sunt foarte ingeniosi in gasirea inlocuitorilor materiei de care duc lipsa (deci mai scumpe) pentru a face bunurile mai usor disponibile. Pe langa aceasta, tot mai multe resurse naturale valoroase sunt descoperite mereu.
Motivul real al celor care sustin controlul populatiei este sa mentina acelasi echilibru de putere. Aceasta a fost demonstrat clar de catre Henry Kissinger in National Security Study Memorandum 200, in 1974, [44] si apoi, subliniat de catre Dr. Charles Ravenholt, director al oficiului pentru populatie al USAID, in 1979: „Controlul populatiei este necesar pentru a mentine o functionare normala a intereselor comerciale ale Statelor Unite in toata lumea. Fara a incerca sa ajutam acele tari in dezvoltarea lor economica si sociala, lumea s-ar revolta impotriva prezentei comerciale a SUA. Elementul obligatoriu este interesul propriu. Daca explozia populatiei continua fara nici un control, aceasta poate duce la asemenea conditii economice dezastruoase care vor genera revolutii. Iar revolutiile reprezinta ultimul lucru benefic pentru interesele Statelor Unite.” [45]
Avortul este principalul instrument al sustinatorilor controlului populatiei. Dupa deciziile Curtii Supreme de Justitie a SUA din 1973, care au declarat dreptul constitutional la avort, unul din judecatorii care au fost de acord cu aceasta a descris avortul ca fiind „o solutie rezonabila de control al populatiei.” [46] UNFPA este unul dintre cei mai importanti promotori ai avortului chimic si chirurgical din tarile in curs de dezvoltare. [47]
Un alt instrument vital al programelor de control al populatiei este elementul de impunere. Multi dintre parintii fondatori ai controlului modern al populatiei si-au exprimat foarte clar sustinerea fata de controlul guvernului al procesului de reproducere. Paul Ehrlich, [48] de exemplu, sustinea metode obligatorii de control al populatiei, daca esuau metodele voluntare, iar Garret Hardin [49] sustinea ca „ libertatea de a reproduce este intolerabila”. Kingsley Davis [50] scria: „Se pot aduce argumente ca supra-reproducerea – cresterea a peste 4 copii – este o crima grava si trebuie scoasa in afara legii.” Politica de control al populatiei privind un singur copil pe familie din China implica avortul impus, folosirea pe larg si obligatorie a dispozitivelor intrauterine si a diverse mecanisme abortive, precum si un sistem de penalizari financiare grave pentru cei care incalca legea.
Julia Alvarez, ambasadorul Republicii Dominicane la Natiunile Unite a expus natura adevarata a controlului populatiei, atunci cand si-a prezentat raportul la Conferinta ONU despre populatie, in 1998, Comisia organizatiilor neguvernamentale pe populatie si dezvoltare. Descrisa fiind ca o eroina feminista, veterana ONU a socat reprezentantii a peste 30 ONG-uri de elita, [51] implicate in promovarea controlului populatiei, atunci cand a criticat dur activitatea acestora, avertizand ca proiectele lor erau motivate din punct de vedere rasial si constituiau un pericol pentru femeile in varsta. Explicand cum a inceput implicarea Natiunilor Unite in controlul populatiei, in 1974, la prima conferinta mondiala pe populatie, si cum a fost indreptata chiar de la bun inceput deliberat asupra tarilor sarace si de culoare, cum ar fi chiar tara sa de bastina, ambasadoarea Alvarez a declarat ca politica a impovarat extrem de mult femeile in varsta din tarile din lumea a treia , care nu mai pot sa se bazeze pe sprijinul copiilor lor, asa cum se obisnuia inainte. [52]
Note:
[1]. Preambul la Conventia Natiunilor Unite; vezi www.un.org/aboutun/charter/index.html
[2]. Nivelul contributiei financiare a fiecarei tari la bugetul ONU se determina in functie de produsul national brut, cu anumite ajustari. Astfel, in 1999, Statelor Unite li s-a solicitat 25% ( 304.4 milioane $) din bugetul ONU. Primii 10 contributori, in 1999 ( inclusiv Marea Britanie, alte 5 tari din Uniunea Europeana, Japonia, Canada si Rusia), au platit 79.56% din bugetul ONU. (site-ul ONU)
[3]. Federatia Internationala pentru Dreptul de Viata descria politica Administratiilor ONU si SUA la Conferinta ONU din 1994 de la Cairo pe populatie ca „imperialism pro-avort”.
[4]. The New American, vol. 10, nr. 13, 27 iunie 1994
[5]. The Interim, Canada, ianuarie 1999
[6]. La Conferinta Beijing +5 din 2000, singura tara din America Latina care a sprijinit pozitia pro-vita a Vaticanului a fost Nicaragua.
[7]. Institutul Catolic pentru Familie si Drepturile Omului, Friday Fax, vol. 4, nr. 30, 13 iulie 2001
[8]. Prof. Richard Wilkins, adresare la Conferinta ONU despre asezaminte umane, Istanbul, 1996
[9]. Progress in Human Reproduction Research, nr. 45, 1998
[10]. WorldNetDaily, Focus on Family and Pro-Life Infonet, 12 iunie 2001
[11]. Institutul Catolic pentru Familie si Drepturile Omului, Friday Fax, vol. 4, nr. 27, 22 iunie 2001
[12]. Comunicat de presa al Centrului pentru Politici si Dreptul la Reproducere, 31 iulie 2001
[13]. UNFPA, UNHCR, UNICEF sunt fonduri care exista si functioneaza sub controlul simultan al Adunarii Generale a ONU si Consiliului Social si Economic al ONU. OMS si Banca Mondiala sunt agentii autonome specializate coordonate prin mecanismele Consiliului Economic si Social.
[14]. Conferinta Internationala pentru imbunatatirea sanatatii femeilor si copiilor prin planificare familiala.
[15]. Population Research Insitute Review, mai/iunie 1992
[16]. The Lancet, 13 decembrie 1990

[17] N Sadik (ed), Population and the UNFPA experience, NY University Press, NY si Londra, 1984
[18] Agentia de stiri Zenit, 22 octombrie 2000
[19] Pe site-ul retelei de Internet, UNFPA insista: „Programul de Actiune al Conferintei internationale despre Populatie si Dezvoltare de la Cairo, Egipt, din 1994, declara ca avortul nu trebuie promovat ca metoda de planificare familiala. UNFPA sustine in totalitate aceasta pozitie si nu ofera sprijin pentru servicii de avort. Noi lucram pentru prevenirea avorturilor prin planificarea familiala, si pentru a ajuta tarile sa ofere servicii femeilor care sufera din cauza avorturilor nesigure”.
[20] LifeSite, Canada, 25 iulie 2000
[21] Population Research Institute, 16 martie 2001
[22] WHO, UNHCR si UNFPA, An Inter-Agency Field Manual: Reproductive Health in Refugee Situations, pag. 55
[23] WHO, Reproductive Health Services in Conflict and Displacement, tabel 5.1, pag. 60
[24] Studiul experimental condus de OMS privind siguranta pilulelor „de-a doua zi” este adesea citat, in ciuda faptului ca acesta s-a realizat pe un esantion de doar 100 de femei fiecare din care a luat medicamentul o singura data. Sursa: The Lancet, vol. 357, nr 9263, 14 aprilie 2001
[25] National Right to Life News (4 februarie 1992): „Cu ajutorul grant-urilor din partea OMS, Guvernul Chinei… intentioneaza sa testeze medicamentul abortiv (RU-486) in 4 mari orase”.
[26] Relatat de Agentia de stiri Zenit, 2 august 2001 cu informatii de la LifeSite, Canada
[27] Mai multe surse, inclusive Agentia de stiri Zenit, 2 august 2001
[28] Site-ul in reteaua Internet al IPPF, „What is IPPF?”
[29] Site-ul in reteaua Internet al IPPF; primul drept din Carta este dreptul la viata care se aplica mamelor “ale caror viata este pusa in pericol de sarcina”.
[30] Declaratia despre avort a Comisiei Internationale de Consiliere Medicala a IPPF, octombrie 1983. Cu acordul Consiliului Central al IPPF, noiembrie 1983
[31] IPPF, The Human Right to Family Planning, 1984
[32] Relatat de LifeSite, Canada, 13 martie 2001
[33] Populaion Action International, 1999
[34] Site-ul in reteaua Internet al MSI, www.mariestopes.org.uk/abortion.html
[35] EWTN News, 30 august 2000
[36] CNN, 25 mai 2000
[37] Comunicat de presa al MSI, 22 octombrie 2001
[38] In 1970, Paul Ehrlich, unul dintre parintii-fondatori ai miscarii moderne de control al populatiei scria: „Daca eram un jucator de pariuri, as fi putut paria cu sanse de 50% ca Anglia nu va mai exista in anul 2000” Citat de catre B. Dixon, What is science for?, Harper, New York, 1973.
[39] T Hewitt si I Smyth, “Is the world overpopulated?”, in Allen si Thomas(ed.), Poverty and Development in the 1990s, Oxford University Press, 1992
[40] C Clark, Population Growth: The Advantages, Santa Ana: R L Sassone, 1972, pag. 44
[41] R Revelle, “The resources available for agriculture”, Scietific American, vol. 235, nr. 3, septembrie 1976, pag.168
[42] Relatat de LifeSite Daily News, 25 iulie 2000, preluare a unui comunicat de presa al ONU.
[43] T. Hewitt si I. Smyth
[44] Vezi sectiunea 4.1.1 – Natiunile Unite
[45] Dr Charles Ravenholt, citat in “Population control of third world planned”, Dublin Evening Press, 12 mai 1979
[46] Judecator Potter Stewart in The Washington Times
[47] Vezi sectiunea 4.1.4 – Organismele Natiunilor Unite
[48] Paul R Ehrlich, The Population Bomb, New York: Ballantine, prolog, 1968
[49] S.T. Reid si D.L.Lyon (ed.), Population crisis – an interdisciplinary perspective, 1972
[50] Kingsley Davis, in R. Eliot et al., “US population growth and family planning: a review of literature”, in The American population debated, Daniel Callahan, New York: Anchor Books, 1968
[51] Aceste organizatii includ: Zero Population Growth, The International Planned Parenthood Population, Population Communication International, Population Resource Center, Fondul Natiunilor Unite pentru Populatie (UNFPA), Fundatia Rockefeller.
[52] Austin Ruse, PRI Review, mai/iunie 1998



Recomandare Carte
-MARKETING PENTRU GENOCID-
Editura Nepsis 2009
Romania este tara cu cea mai mare rata a avorturilor din UE cu o medie de aproximativ 400 de avorturi pe zi, Romania tara in care ortodocsii sunt absolut majoritari... no comment!
Aceasta carte trebuie citita de toata lumea, ea prezinta niste adevaruri tulburatoare dovedite cu fapte si marturii concrete. Ea îşi propune să contribuie la prezentarea cât mai clară a originilor, mijloacelor şi scopurilor urmărite de “industria avorturilor”. Într-adevăr, când vorbim despre avort vorbim şi despre o industrie – despre o imensă afacere, cu implicaţii şi susţineri puternice în guverne şi în instituţiile supra-naţionale, globaliste – care are ca “obiect de activitate” şi mijloc de obţinere a profitului uciderea copiilor nenăscuţi.
Cum a fost posibil ca o crimă abominabilă, condamnată si de societăţile păgâne si de cele crestine, de morala comună a omenirii dar şi de lege să devină o virtute, un drept juridic şi o expresie a “libertăţii de alegere” se arată în articolul “Avortul sau cum au vândut mincinoşii Roe vs. Wade Americii”. Pornind de la un celebru caz juridic ce a făcut multă vâlvă în SUA anilor ‘70, s-a pus la cale o adevărată campanie de marketing în care s-au folosit inclusiv sondaje false pentru a schimba opinia publică americană în ce priveşte legalizarea avortului. Două direcţii pot fi identificate în strategia prin care avortul a fost “vândut” în SUA: 1. prezentarea avortului ca o chestiune ce ţine de dreptul la libertate al femeii; 2. prezentarea pruncului din pântecele femeii însărcinate ca un proces impersonal, lipsit de viaţă proprie, altfel spus, ca o entitate lipsită de umanitate, o non-persoană.
În al doilea material, “Mărturii ale unor foşti doctori care au lucrat în industria avorturilor”, sunt adunate confesiunile unor doctori şi activişti ai clinicilor de avorturi. Aceşti oameni arată cum a lucrat, în cazul lor, manipularea, sau pur şi simplu cum au lucrat dorinţa de bani, de o situaţie socială mai bună, conformismul ca motivaţii pentru angajarea în astfel de clinici, dar şi cum a lucrat trezirea, conştientizarea, lepădarea de astfel de practici şi, mai apoi, angajarea alături de activiştii pro-viaţă. Spre ex. marturia Dr Lawrence Nathanson este tulburatoare (el este si autorul celor 2 filme socante despre avort- Strigatul Mut si Eclipsa Ratiunii-mai multe despre el pot fi citite aici, http://www.culturavietii.ro/2011/03/31/in-memoriam-dr-bernard-nathanson-1926-2011/#.T6UG1Nnwqt8). Fost director al unei clinici de avorturi el marturiseste; „in 2 ani in aceasta clinica s-au facut 60.000 de avorturi, cu mainile mele am executat 5000 de avorturi si am supervizat direct alte 10.000, deci am in cont 75.000 de avorturi, fapt ce ma autorizeaza acum sa vorbesc despre avort”.
Acesti oameni cu maiinile patate de sange nevinovat s-au schimbat. Si noi ne putem schimba, citind aceasta carte vom intelege poate, ceea ce ne-a fost ascuns, atat de catre societatea contemporana cat si in mod voit de propria noastra judecata rationala. Constiinta noastra este si ramane vie in fiecare dintre noi, sa ascultam strigatul ei mut si sa punem inceput bun.
Cei care au puterea sa vizioneze cele 2 filme tulburatoare despre avort, o pot face accesand urmatoarele doua adrese de internet, http://www.strigatulmut.ro/   si,
http://www.youtube.com/watch?v=_nff8I2FVnI

Cheia de Taina a Portitei spre Rai
Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau, Străin am fost şi nu M-aţi primit, gol, şi nu M-aţi îmbrăcat, bolnav şi în temniţă  şi nu M-aţi cercetat... infricosat glasul Dreptului Judecator a tunat iar sentinta eterna a inghetat si distrus definitiv orice speranta. In glasul Domnului mi-am auzit constiinta, in cuvintele sale am inteles Adevarul, in verdictul dat mi-am cunoscut moartea oricarei nadejdi... totul s-a naruit, timpul a murit facand loc eternitatii si chinului vesnic. Intr-o clipita mi-am retrait toata viata ca un film al carui erou principal am fost chiar eu. Am fost credincios, m-am straduit sa traiesc crestineste, am cautat mereu sa raman in credinta ortodoxa dreptslavitoare a mosilor si stramosilor nostrii, am mers la Biserica, am tinut posturile, mi-am implinit dupa putere canonul si am incercat si eu sa ii ajut si luminez pe altii. Iata acum insa ma regasesc in ceata blestematilor celor de-a stanga si vad cu groaza genunea infricosata si fara fund care isi casca infiorator falcile ca un balaur flamand asteptand sa ne inghita pe veci. Intunericul cel puturos si mai negru decat orice noapte inchipuita va fi vesmantul nostru mereu, flacara focului celui nestins si mistuitor ne va arde intr-una, viermele cel neadormit ne va roade mereu si mereu, cuvantul nostru va fi plansul neancetat si scrasnirea dintilor si mai rau decat toate, mustrarea constiintei, lipsa Lui Dumnezeu si deznadejdea totala in fata acestui ocean al suferintei, vor fi iadul nostru cel fara sfarsit. Vad acum si pacatele mele, pacate ”firesti” pentru tot omul, pacate ale multor crestini, pacate marturisite dintre care multe iertate si totusi in final, pacate nemarturisite sau nepocaite, mult mai multe decat faptele bune. Ele sunt cele care au hotarat, ele au inclinat balanta dreptatii cu mult inspre stanga, ele sunt bagajul care ma va insoti in maruntaiele ingrozitoare ale gheenei nestinse. Daca faptele milei trupesti si sufletesti nu au covarsit, degeaba m-am ostenit, de pacate n-am putut sa ma las.... macar daca ar fi fost mai putine si nu ar fi tras atat de mult balanta in jos, atunci Mila Domnului celui Indelung Rabdator si Mult Milostiv ar fi intors rezultatul... dar acum stau tremurand in fata celui care este Drept Judecator si stiu, inca mai am puterea deplina sa stiu, prin glasul constiintei, ca drept este verdictul final. Vai Doamne groaza ma stapaneste, sufletul meu intunecat se chirceste in sine sfasiat de durere, intunericul ma cuprinde si incep sa traiesc deznadejdea cea mai amara decat orice pelin, deznadejdea infioratoare si mistuitoare... amar mie suflete intunecat, cum au trecut toate ca o clipeala de ochi, acum esti singur si nu este vorba despre altii, chiar tu esti cel osandit aici si acum. Nu mai exista maine si nici o alta sansa, toate sperantele au murit aici si acum exact pentru tine, iar tu ai stiut, tu ai crezut, da mereu ai stiut ca intr-o zi vei ajunge la judecata si iata ai fost judecat. Gandul meu cauta infrigurat macar un crampei de nadejde, faramitura unei minime alinari, o geana de consolare... ceva de care sa ma pot agata acolo in muncile ingrozitoare, care peste foarte putin, ma vor tortura fara ragaz. Disperat si in graba m-am agatat de singurul gand ce-mi va fi oarecum consolare, poate in chinuri voi fi putin mai sus decat altii care au pacatuit mai mult, da asa este drept, macar aceasta dreptate va fi pentru mine. Iata suflete, care va fi singura ta  mangaiere, aceasta este mostenirea ta. Vai mie, acum este ultima oara cand am fost langa Tine Dumnezeul meu, ultima data... incep sa cad sa ma pravalesc in genune, vaietul nesfarsit ma surzeste si totul arde napraznic si dogoreste, dar fara lumina, intr-o bezna intunecata ca o smoala lichida, lumina, lumina strig dupa lumina si singurul lucru pe care-l aud dinauntru din mine este cuvantul Domnului, ”inca putina vreme Lumina este cu voi, umblati cat aveti Lumina ca sa nu va prinda intunericul”. Vartejul caderii mele parca nu mai are sfarsit in acest hau si gatlej puturos care fierbe si de-acum nu mai este in departare in sus nici macar un fir de lumina, vai mie intunericul este aici, intunericul cel din afara este acum si aici pentru vecie.
Iubite frate crestin, iti doresc si tie si mie, sa nu traim vreodata o asa experienta. Sa nu ne trezim blestemati si judecati pentru pacatele cele mai multe decat faptele bune. Aceste randuri nu sunt pentru cei drepti ci doar pentru aceia care  in lipsa faptelor celor bune indeajuns, pot astfel sa ajunga in iad. Judecata Domnului se face cu dreptate iar mila si milostivirea Domnului fata de sufletele pacatoase la Judecata, poate lucra conform invataturii Sfintilor Parinti doar cand cele rele covarsesc, nu cu prea mult, cele bune. Oare cine mai poate scapa un suflet intr-o asa situatie (in afara rugaciunilor Bisericii si a Pomenilor pentru cel raposat, care nici ele nu sunt neaparat o garantie sau o certitudine, pentru ca nimeni nu poate avea certitudinea ca va fi pomenit indeajuns, pentru a putea fi salvat si scos din munci). Ce anume, sau mai bine zis, cine,  poate fi o salvare pentru noi cei credinciosi dar si mult pacatosi, care mergem in paralel, atat cu faptele cele bune, dar chiar si mai mult cu cele rele? Oare exista pentru noi pacatosii o portita spre Rai, o „scurtatura” ca sa-i spunem asa, de la drumul cel drept?
Da, majoritatea stim ca exista, iar dintre acestia, doar unii intelegem deplin aceasta Taina si chiar mai putini o punem si in lucrare. Noi toti cei credinciosi si mult pacatosi, am avea nevoie, daca s-ar putea, sa fim judecati doar cu mila si milostivire, iar nu dupa dreptate si adevar, caz in care am fi pierduti. Dar cum poate cineva dobandi o asemenea sansa exceptionala... cu siguranta intr-un mod, nu mai putin exceptional. Dar cine poate mijloci pentru noi avand doar nemasurata mila si indurare (fara a fi tinut si de natura unei judecati dupa dreptate) si cine are atata cadere si asa o putere incat si judecata Domnului sa o plece numai spre mila? Stiti aproape cu totii si bine ca stim, dar eu totusi am sa repet si o spun mai ales pentru mine si apoi pentru toti cei pacatosi care inca nu stiu.
La inceput m-am intrebat, cine a fost si este cel mai sfant om dintre toti cei nascuti pe pamant? Instinctiv am cautat un barbat. Oare nu femeia, este cea prin care a fost ispitit si barbatul si asa a intrat pacatul in lume, femeia este supusa barbatului sau, femeia este cea slaba care mai poarta si neputintele firii si este astfel supusa unor limitari, ea nu poate intra oricand in biserica, ea nu poate intra nicicand in randul slujitorilor bisericii, nici macar vreodata in Athos, in fine ea este in general perceputa ca fiind oarecum inferioara, comparativ cu barbatul, in cele ce tin de cult si credinta. Dar haideti sa nu ne lasam ispititi  si sa intelegem, ca o femeie (1) este cea care a urcat toate treptele desavarsirii si ale sfinteniei covarsindu-le intr-un final, da o femeie, este cea care a fost si este, cel mai sfant dintre oameni, cea pentru care cuvantul, „sfant” este unul modest si palid pentru a o numi cum se cuvine. Ea este Preasfanta Fecioara Maria Nascatoarea de Dumnezeu, nadejdea celor deznadajduiti si mantuirea celor pacatosi. Atunci am inteles de unde poate sa vina salvarea si in rugaciune, am rugat-o sa ma faca sa inteleg mai mult, sa imi daruiasca in dar sa o „cunosc” pentru a putea astfel sa o iubesc cu adevarat si in final sa ma rog ei cum se cuvine, ca celeia care este si poate fi cu adevarat numita, singura dupa Dumnezeu, cea care ne ”mantuieste”.
Timpul a trecut si am inceput sa visez la Athos, gradina si ‚,casa lumeasca” a Preasfintei Fecioare Maria, rugandu-o sa ma invredniceasca si pe mine sa ajung acolo in acel rai pamantesc. Visul a devenit in curand realitate. Cand am intrat pentru prima oara in Athos la cateva minute am gasit un loc ferit (o minunata gradina careia acum indraznesc sa ii spun paradisiaca), unde am ingenuncheat si am sarutat pamantul acela sfant care poarta urmele pasilor ei si i-am multumit. Atunci am trait cele mai intense si coplesitoare momente din viata mea. Am simtit ca si cum s-ar fi deschis cerul si a inceput sa ploua literalmente cu mila, am simtit ca mi se desface sufletul, ca si cum s-ar topi intr-un suvoi de lacrimi de nespusa pocainta, amestecata totusi, cu o foarte blanda si diafana stare de bucurie, durere si mangaiere impreuna deodata. Nu a durat foarte mult dar a fost parca o vesnicie. As fi vrut atunci sa intepenesc asa in timp, nu mai vroiam nimic, absolut nimic decat sa nu pierd starea aceea, de fapt nici la asta nu ma puteam gandi atunci, cred ca nu mai aveam ganduri si nici dorinte, totul era atunci deplin. Aceea a fost binecuvantarea Stapanei ”casei aceleia” (si nu am simtit-o doar eu atunci atat de intens, ci intocmai si asemenea mie si cel care ma insotea). Si acum cand imi aduc aminte ma simt nevrednic, nu va imaginati ca a fost trairea unui om credincios, ci mangaierea unui suflet pacatos. Atunci am inteles cu adevarat mai mult decat stiam in teorie, acesta a fost inceputul care m-a facut sa caut mai departe intelesul lucrarii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu in viata celor care se incredinteaza ei.
Cata dragoste si purtare de grija ne-a aratat mai apoi Stapana si Doamna Muntelui Athos, ca o mama grijulie si gazda ospitaliera, ne-a bucurat inimile pe tot parcursul acestui pelerinaj. Imaginati-va ca va intra in casa, un talhar si nevrednic, rau si murdar, care dupa ce v-a ignorat ani de-a randul, acum cu indrazneala, bate la usa cerand daruri si gazduire, oare cum l-ati primi? S-a uitat oare Stapana la mizeria sufleteasca a acelui talhar (talhar de cele duhovnicesti, care vrea sa castige fara osteneala darul ce-l cauta), nu fratilor nicidecum, ea a vazut doar sinceritatea unei inimi ranite, peste care a varsat din belsug, daruri duhovnicesti.
O alta traire deosebita am avut atunci cand am aflat istoria icoanei Maicii Domnului ”Paramythia” din Manastirea Vatoped.
Foarte pe scurt, aceasta este legata de amintirea minunii prin care a fost salvata manastirea, iar Maica Domnului  si Pruncul si-au schimbat fetele si pozitia corpurilor, ramanand asa pana astazi drept marturie. In momentul in care piratii au coborat pe tarmul marii si s-au ascuns acolo (spre a astepta deschiderea portilor manastirii, care avea loc in fiecare dimineata, pentru a talhari, profana si ucide), staretul a primit cuvant de la Preasfanta Fecioara, din icoana sa. Mai exact, terminandu-se slujba si iesind toti calugarii, staretul a mai ramas in biserica, in spate, spre a-si continua rugaciunea. La un moment dat, el aude dinspre icoana Maicii Domnului urmatoarele cuvine: "Nu deschideti portile manastirii astazi, ci urcati-va pe zidurile manastirii si alungati mai intai pe piratii cei ascunsi pe tarm.". In timp ce parintele isi indrepta ochii spre icoana Maicii Domnului, el L-a vazut pe Prunc intinzandu-si mana si acoperind gura Maicii Sale, spunandu-i: "Nu, Mama, lasa-i sa fie pedepsiti, precum si merita." Insa Maica Domnului, luandu-I mana de o parte, si departandu-si putin capul, a repetat aceleasi cuvinte. Aceasta pozitie a corpurilor celor Sfinte a ramas pana astazi, spre amintirea ajutorului primit prin Maica Domnului. Calugarii, feriti astfel de viclenia piratilor, au dat slava Maicii Domnului si au numit aceasta icoana "Paramythia", care inseamna "mijlocitoarea" sau "ocrotitoarea". Aceasta icoana este o pictura de perete, in fresca , aflata in strana dreapta a capelei manastirii.
Aceasta icoana, prin minunea aceea, dar chiar si numai prin expresia si imaginea ei, ne arata, cea mai de taina invatatura. Maica Domnului vrand sa-i salveze pe acei monahi pacatosi, este oprita de Pruncul Iisus, ca un Drept Judecator, prin punerea mainii Sale la gura ei, pentru a o face sa taca si a-i arata ca nu trebuie sa mijloceasaca pentru cei care nu merita acea mijlocire. Mai mult intareste gestul Sau numindu-i pacatosi care isi merita pedeapsa. Dar ce face Preasfanta Fecioara, cu buna cuviinta, dar mai ales cu indrazneala de Maica, inlatura mana Domnului si repeta in contradictoriu aceleasi cuvinte. Cu dragoste si indrazneala acopera sentinta Dreptului Judecator, isi intoarce capul dinspre Acesta intarindu-si cuvantul si ramane drept marturie asa. Cred ca este printre foarte putinele, sau chiar singura icoana, in care atunci cand apar impreuna, Maica Domnului si Pruncul Iisus, acestia nu au capetele plecate unul spre altul, in acea minunata si tainica comuniune si impreuna simtire. Maica Domnului isi intoarce fata spre noi, nespusa ei mila si dragoste ii da acea putere de a se intoarce, de la Sfanta Fata a Domnului Sau, spre chipul si obrazul nostru cel pacatos. A nu se intelege sau interpreta gresit aceasta minune. Domnul chiar daca este „indelung rabdator si mult milostiv” (si multi la judecata particulara au fost mantuiti in dar, prin aceasta milostivire), este si va fi mereu si Drept Judecator. Apoi si mila si milostivirea cea fara de margini a Maicii Domnului nu lucreaza asa de la sine, in orice situatie si pentru oricine. Ea trebuie cautata si ceruta cu osteneala inca din viata aceasta aici pe pamant. Nimeni nu trebuie si nu poate sa se bazeze exclusiv pe sansa unei asemenea mijlociri, crestinul trebuie sa faca tot ceea ce poate incercand sa respecte regula generala, nimeni nu trebuie sa se bazeze doar pe exceptii, chiar daca ele exista. Sa invatam inca de pe acum, sa cautam cu multa ardoare, mijlocirea Preasfintei Fecioare.
Apoi, daca vor fi unii tentati sa deduca in mod eronat de aici, ca mila Maicii Domnului este mai mare decat aceea a Domnului Iisus Hristos, atunci acestia ar trebui sa inteleaga corect realitatea. Mai exact, insusi Domnul este acela care a ales sa vina la noi prin intrupare si astfel sa se supuna de buna voie, ascultarii pe care o datoreaza „fiul fata de maica sa”. Stapanul si Domnul alege sa se supuna, poruncii din Legea Sfanta, data tocmai de El. Oare nu este aceasta, negraita si nemasurata milostivire? Stapanul Hristos, Domn si Dumnezeu iubitor de oameni, stiind ca la Judecata este tinut de natura fireasca, a „dreptei judecati”, lasa celor care vor sa inteleaga, o Portita de Taina. Oare cine ne-a daruit-o pe Maica Domnului si oare de ce? Intelegeti fratilor, odata cu mine, ca Dumnezeu in marea si nespusa Lui iubire de oameni, a randuit toate in asa fel, incat sa daruiasca tuturor, mai mult decat toate, sanse de mantuire.
Mila Maicii Domnului, care nu este tinuta de dreapta judecata, este cheia de taina, a portitei spre Rai, lasata ca semn al iubirii de oameni, de Insusi Dumnezeu.

Sa ne rugam cu durere, sa ne invrednicim,
mila Preasfintei Fecioare, sa o primim,
atunci cand vom avea,
mai multa nevoie de ea.
La judecata,
portita spre Rai,
sa o gasim descuiata.
Treptat dupa aceea am inceput sa inteleg si sa vad cu alti ochi, minunile si lucrarea de taina a Maicii Domnului. Realizez insa ca n-am priceput, poate mai mult decat un cuvant, dintr-o carte stufoasa. Asta este masura celor pacatosi, inteleg un cuvant dintr-o carte intreaga, apoi cred si pretind ca au citit toata cartea si mai mult inca, incep sa-i invete si pe altii din ea. Trebuie sa ma opresc aici, cu rugamintea de a posta pe blogul dvs. aceasta marturie, daca credeti ca va fi de folos, spre a spori nadejdea si dragostea noastra, fata de Dumnezeu si Maica Domnului.
(1)   Femeia nu este mai prejos, in plan duhovnicesc, decat barbatul. Caderea cea de la inceput a Evei a fost restaurata prin intruparea si jertfa Domnului Iisus Hristos. Apoi prin Maica Domnului, ca model desavarsit, femeia a fost ridicata la un rang si statut nou si maret. Slabiciunile ei pot deveni acum, cununi de virtuti. Smerenia si maternitatea sunt doar doua dintre aripile cu care, o femeie poate zbura, spre culmile duhovnicesti. Femeia prin, ascultare, blandete, smerenie si jertfire de sine poate fi mai mare decat orice barbat.
Postam acest material, care la rugamintea autorului, a fost rescris, corectat si modificat unde era necesar. Mentionam faptul ca Athosul contemporan este mult afectat de modernism si ecumenism, un pelerin naiv s-ar putea sminti usor vazand luxul, comfortul, laxismul si business-ul marca inregistrata. Dar totusi cel care nu se va lasa furat de mirajul acestui turism religios, cel care va merge pe jos si in tihna, cautand sincer, Athos-ul mistic si tainic, acela va ramane uimit. Aceasta „gradina pamanteasca” a Raiului, „casa lumeasca” a Maicii Domnului, ramane cu siguranta cel mai frumos si tainic loc din lume.
Binecuvantarea si mila Maicii Domnului sa fie cu noi. HRISTOS A INVIAT!

O Infricosata Minune a Maicii Domnului din anul 2004
Această minune preaslăvită a Maicii Domnului s-a întâmplat în luna Decembrie 2004. Pentru prima dată am auzit-o de la un călugăr grec, pe care l-am luat cu maşina, iar după câteva zile mi-a dat-o cineva scrisă, după cum o primise de la Ierusalim, de la Mănăstirea Păstorilor „Slavă întru cei de sus” din Bethleem.
Un tânăr din Arabia Saudită era căsătorit cu o tânără de origine musulmană, bogată, dar care nu putea avea copii. Cu toate că aveau foarte mulţi bani şi au fost pe la diferiţi medici, nu au reuşit nimic. Părinţii lui îl sfătuiau să-şi ia a doua soţie şi să o păstreze şi pe prima, căci legea lor le permite să aibă până la patru femei. El, însă, obosit şi mâhnit, şi-a luat soţia şi a plecat să facă o călătorie în Siria.
Acolo a închiriat o limuzină cu tot cu şofer, să-i ducă pe la toate locurile frumoase din Siria. Şoferul o observat o întristare şi o durere pe chipurile lor. După ce s-au cunoscut mai bine, a intrat în vorbă cu ei, a prins curaj şi i-a întrebat de ce nu sunt mulţumiţi. Avea impresia că este vinovat cu ceva sau nu le place maşina. Atunci soţii i-au explicat pricina întristării lor: că nu pot să aibă copii.

Auzind acestea, şoferul le-a zis că aici, în Siria, creştinii ortodocşi au o mănăstire a Maicii Domnului numită „Panaghia Saidnaya” care în arabă înseamnă „Stăpână, Doamnă” unde multe familii fără copii şi-au aflat mângâierea la icoana ei făcătoare de minuni.
Entuziasmaţi, i-au cerut şoferului să-i ducă şi pe ei la Sidonoghia, la Stăpâna creştinilor, şi s-au înţeles că, dacă vor dobândi un copil, vor reveni şi vor plăti şoferului 20.000 de dolari, iar mănăstirii 80.000. Şoferul le-a mai spus că acolo la mănăstire le vor da să mănânce o bucăţică de fitil de la candela icoanei şi atunci Maria creştinilor le va împlini cererea lor.
S-au dus la mănăstire, au făcut ce trebuia şi s-au întors în ţara lor. Femeia a rămas însărcina-tă, iar la timpul cuvenit a născut un băiat sănătos şi frumos.
Văzând această minune a Maicii Domnului, musulmanul s-a hotărât imediat să-şi împlinească făgăduinţa pe care o făcuse. A dat telefon şoferu-lui care-i plimbase să vină să-l ia de la aeroportul din Damasc. Însă şoferul, fiind îndemnat de cel viclean, a mai luat cu el alte două persoane cu scopul de a-l ucide ca să-i ia toţi banii. Luându-l de la aeroport, musulmanul, de bucurie, a dat câte 10.000 de dolari şi la prietenii şoferului.
Plecând înspre mănăstire şi ajungând într-o zonă mai pustie, au oprit maşina şi l-au omorât pe tânăr, tăindu-i capul, mâinile şi picioarele. După ce l-au prădat de bani, l-au pus în portbagaj cu scopul de a-l arunca într-un loc prăpăstios.
Ajungând într-o zonă centrală, li s-a oprit maşina, nemaiputând să o pornească. În momen-tul acela, cineva a trecut cu maşina pe acolo şi, oprind, s-a oferit să-i ajute. Ei au spus că nu au nevoie, dar cel care trecea a văzut că picura sânge din portbagajul maşinii. Acesta plecând a anunţat poliţia, care, ajungând la faţa locului, le-a poruncit să deschidă portbagajul, şi, mare minune: musulmanul s-a ridicat viu, fiind plin de sânge şi a zis că tocmai atunci Maica Domnului i-a terminat de cusut gâtul la loc, fiind chiar la ultima împunsătură. Cei trei, când l-au văzut viu, au înlemnit pe loc şi au început să strige: „Noi, noi te-am tăiat bucăţi, tu cum eşti viu? Nu se poate, nu putem să credem că eşti întreg!”.
Poliţia, luându-i pe cei trei, care au si innebunit indata i-a arestat, iar musulmanul a fost dus la cei mai buni medici pentru încredinţare şi confirmare. Medicii au constatat că într-adevăr este proaspăt cusut, iar poliţiştii depunând mărturie, au recunoscut cu toţii că este o mare minune a Maicii Domnului.
Musulmanul şi-a sunat soţia să vină împreu-nă cu copilul în Siria, apoi au mers cu toţii la Mănăstirea Maicii Domnului Sidonoghia şi în loc de 80.000 de dolari promişi, a dăruit 800.000 de dolari şi s-a botezat împreună cu toată familia sa.
Această minune i-a pus mult pe gânduri pe musulmani, deoarece a fost difuzată în presă, la radio, la televiziune şi pe internet. Aceasta minune a uimit intreaga natiune Araba / Musulmana si intreg Orientul Mijlociu. (Fratia Sfantului Mormant, Patriarhia Ierusalimului).
Trimisa de Pr. lgnatios, Staret, Sfanta Manastire a Pastorilor, Bt Ahur-Betleem, Postul Pastelui, Martie 2005,
Redactata de Arhimandritul Nektarios Serfes, Boise, Idaho, USA
Ajunul Inaltarii Domnului, 8 Iunie 2005.
Aceasta Minune a fost redactata si de Monahul Pimen Vlad in „Povestiri Duhovnicesti” Editura Bunavestire, Bacău, 2006, p. 20. Cei sceptici pot cauta in presa vremii din Siria si se vor incredinta asa.
Documentul original in greaca plus versiunea in engleza precum si imagini cu si din aceasta Manastire pot fi vizionate accesand aceasta adresa pe internet,
http://zona4.arhiva-ortodoxa.info/0.upload/Minunea%20din%20Siria%20-%20Man.Panaghia%20Saidnaya.pdf
Slava lui Dumnezeu pentru toate!
 
O minune a Maicii Domnului din anul 2003
Era vineri dimineaţa, 29 august 2003. Am plecat cu o greutate în inimă din Ierusalim spre Tel Aviv, ca să ne îmbarcăm spre Atena.
Am petrecut extraordinar. În ziua precedentă am sărbătorit Adormirea Maicii Domnului la Mormântul ei, de vreme ce la Ierusalim Adormirea se prăznuieşte după calendarul vechi, mai târziu cu 13 zile, adică la 28 august.
Am trăit o experienţă unicaă, nemaiîntâlnită. Prăznuirea a fost măreaţă, bogată, tuturor împărţitoare de daruri. După-amiază târziu ne-am pregătit valizele, seara am participat la privegherea de la Sfântul Mormânt şi, îndată după aceasta, ne-am îndreptat spre autobuzul ce ne aştepta în afara Cetăţii Vechi. Vremea era frumoasă. Cerul era înstelat şi, cuprinşi de o dulce linişte, ne desfătam de frumuseţea Oraşului luminat. Ne pironisem ochii la zidurile lui, îmbrăţişând cu mintea toate Locurile Sfinte şi închizându-le ermetic în inimile noastre. Un zâmbet uşor, abia perceput, trăda oboseala zilelor petrecute aici, dar şi adânca noastră recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru cele trăite. Satisfacţia şi bucuria noastră erau atât de mari, încât nu s-au micşorat deloc din pricina aşteptării prelungite, nici din pricina controlului extenuant făcut de evrei la aeroport.
Când, în cele din urmă, m-am îmbarcat în avion – dacă îmi aduc bine aminte, era un Airbus cu două motoare – am observat că luminile lui fluctuau continuu şi nu aveau o intensitate fixă. M-am gândit că vreun cablu nu face bine contact şi m-am afundat în scaun. Când avionul a pornit pe pistă, perturbaţiile electrice au devenit mai intense şi se auzea totodată zgomotul caracteristic micilor şi nenumăratelor scurtcircuite. Nu am dat importanţă. Luminile s-au stins, am decolat şi, când s-au aprins din nou, continuau să fluctueze, dar într-o măsură mai mică. Stăteam împreună cu mama mea în partea stângă a avionului, în faţa aripii, iar prietenii şi cunoscuţii noştri stăteau în scaunele din preajmă.

După vreo 20 de minute, am auzit un zgomot puternic şi avionul a început să tremure şi să se mişte în dreapta şi în stânga, „aşa cum se cerne făina” – precum a spus unul din prietenii noştri. Pilotul ne-a anunţat mai întâi în ebraică, apoi în engleză, să rămânem legaţi cu centurile de siguranţă, lucru ce l-au făcut şi însoţitoarele de bord. La început nu am dat importanţă, până când nu am privit aripa şi am văzut cum turbina (motorul) ardea în flăcări şi se rupea în bucăţi din pricina fierului incandescent. După o introducere calmă, le-am arătat mamei şi prietenilor din jur priveliştea. Cu toţii călătorisem de multe ori cu avionul, dar pentru prima dată vedeam un motor în flăcări! Ne-am neliniştit puţin, dar ne-am ascuns cu grijă neliniştea, tăcând. Unii dintre noi, după cum am aflat mai târziu, rosteau Rugăciunea lui Iisus. După câteva minute, am fost informaţi despre pierderea motorului din stânga şi că vom încerca să ajungem doar cu celălalt motor pe aeroportul Eleftherios Venizelos.
Nu au trecut alte 20 de minute, când s-a auzit un alt zgomot de mai mică intensitate din partea dreaptă şi am simţit cu toţii aceleaşi intense vibraţii ale avionului, amestecate cu mişcări bruşte. Unii, care stăteau în faţa aripii drepte, au strigat: „A luat foc turbina!” Atmosfera calmă şi oarecum plăcută de până atunci din avion a fost înlocuită repede de panică! Avionul pierdea continuu şi brusc din înălţime şi se auzea un zgomot ca o şuierătură, care mi-am amintit că îl auzeam în filme, atunci când cădeau bombe din avioane. Însoţitoarele de bord, care abia începuseră să împartă răcoritoare, au asigurat repede cărucioarele în locurile potrivite, după care s-au aşezat repede şi s-au legat cu centurile, plecându-şi capetele între genunchi. Mulţi bolnavi de inimă şi vârstnici îşi luau medicamentele lor câte două odată! Între soţi se făcea spovedanie publică, spunând unul celuilalt când l-a înşelat şi cu cine, şi cerându-şi iertare. Bătrânii le descopereau copiilor că îi nedreptăţiseră în testament şi le cereau iertare, iar copiii îi iertau. Dar şi aceştia, la rândul lor, îşi cereau iertare pentru vechi comportări necuviincioase. Prietenii mărturiseau că, pretextând cutare împrejurare, au spus minciuni şi s-au clevetit reciproc…
Toate acestea de mai sus, împreună cu continua şi brusca pierdere a înălţimii, cu neobişnuitele mişcări ale avionului şi cu tăcerea pilotului, făceau atmosfera foarte grea. Ca şi cum nu ar fi ajuns aceasta, cineva din grupul nostru a strigat: „A avut dreptate cutare!”, aducându-şi aminte de cuvintele unui monah care îi spusese, în prezenţa unui al treilea, cu câteva zile mai în urmă, că Grecia va jeli un număr mai ridicat de morţi decât cel de la Paşti – referindu-se la accidentul de la Tembi, care avusese loc cu puţin înainte de Săptămâna Mare – numai că de această dată va fi în mare. Începuserăm să ne neliniştim de-a binelea…
Avionul începuse să se aplece într-o parte şi din aceasta ne-am dat seama că încearcă să se întoarcă. M-am gândit că ne vom întoarce la Tel Aviv sau în Cipru. Peste puţină vreme, o însoţitoare de bord s-a ridicat şi a mers în grabă să asigure nişte lucruri care cădeau. Tânăra, mai înainte zâmbitoare şi dulce la vorbă, devenise palidă şi-şi pierduse glasul. Frica pusese stăpânire pe expresia feţei ei, pe dinţii ei strânşi şi ajunsese la apogeu în ochii ei.
Am întrebat-o dacă am pierdut amândouă motoarele şi ea mi-a răspuns dând afirmativ din cap.
- Şi acum ce se va întâmpla? Cum vom înfrunta situaţia?, am întrebat eu din nou.
Ea nu m-a mai privit în ochi, ci privirea ei se pierduse undeva, ca şi cum ar privi în gol. A început să-şi mişte capul în dreapta şi în stânga, a ridicat cu indiferenţă din umeri, ca şi cum toate s-ar fi pierdut, şi a dat să plece. Atunci eu am ţinut-o strâns de mână şi am strigat: „Cădem?”, iar ea mi-a confirmat dând de mai multe ori din cap, fără să poată articula vreun cuvânt, după care a alergat şi s-a legat iarăşi în scaunul ei, ţinându-şi capul apăsat pe genunchi. Am răsuflat adânc cu toţii şi încercam, cât se putea de calm, să conştientizăm ce se întâmplă.
Vălul tulburării a fost rupt de glasul puternic al unui monah:
- Nu vă temeţi, fraţilor, ci să ne rugăm! Nu ne va lăsa Dumnezeu!
Preoţii şi-au pus epitrahilele şi au început să citească, unii mireni au început să rostească Rugăciunea lui Iisus, iar ceilalţi s-au împărţit în două grupuri – aripa dreaptă şi cea stângă a avionului – şi au început încet-încet să cânte unii Paraclisul Maicii Domnului, iar ceilalţi Acatistul ei. De îndată ce ne-am pus nădejdea în Dumnezeu, ne-am simţit foarte bine, ne-am uşurat.
Călătorii de altă credinţă, cumplit de înfricoşaţi în comparaţie cu noi, credeau că fredonăm cântece şi ne priveau de parcă am fi fost nişte nebuni. Această mângâiere şi înălţare sufletească a fost întreruptă puţin mai târziu, când vocea tremurândă a pilotului ne-a înştiinţat: „După cum v-aţi dat seama, puţin înainte am pierdut şi al doilea motor. Am aruncat combustibilul şi vom încerca să ne întoarcem la Ben-Gurion (aeroportul din Tel-Aviv), dar…” – aici i s-a pus un nod în gât şi s-a oprit brusc. Pentru o clipă a îngheţat sângele în noi. Căci una este să presupui că te îndrepţi spre ceva neplăcut şi altceva să ţi se confirme oficial. După câteva clipe de descumpănire, am continuat cu toţii să ne rugăm de acolo de unde rămăsesem, unii cu Rugăciunea lui Iisus, alţii Paraclisul, iar alţii Acatistul. Mi-a făcut o deosebită impresie faptul că se rugau fierbinte şi cei ce în trecut arătaseră că nu cred…
Mă purtam cu atâta stăpânire de sine, încât am fost acuzată de nepăsare. Nădăjduind că voi da curaj unora care plângeau, le spuneam:
- Cândva toţi vom muri. De asta nu vom scăpa. Ce ne mai rămâne? Câţi ani vom trăi şi cum îi vom trăi! Toţi vrem să trăim mulţi ani, dar dacă Dumnezeu a hotărât să murim astăzi, nici de asta nu vom scăpa. De altfel, nu există ceva pe care să-l putem face omeneşte, ca să ne mântuim, şi să nu-l facem. Aşadar, dacă luăm drept adevăr că astăzi vom fi chemaţi să dăm socoteală, ce ar trebui să ne intereseze? În ce stare se află sufletul nostru! Îmi veţi spune: „Acum sunt într-o stare rea, dar, dacă aş mai fi avut un an, m-aş fi pocăit.” Însă această cugetare filosofică nu se potriveşte situaţiei prezente – este mai degrabă o dorinţă evlavioasă –, căci, aşa cum am spus, astăzi trebuie să dăm socoteală. Aşadar, ce ne mai rămâne să facem? Să ne rugăm cu sinceritate şi să cerem cu multă căldură iertarea păcatelor noastre. Dar trebuie să avem nădejdea în mila lui Dumnezeu, pentru că El, din nespusa Sa dragoste faţă de noi, nu va îngădui niciodată să se întâmple ceva spre paguba sufletului nostru. Adică, dacă ne va lua astăzi, asta înseamnă că ne va lua în momentul cel mai bun al nostru. Cei mai mulţi dintre noi ne-am spovedit şi ne-am împărtăşit chiar ieri, la praznicul Maicii Domnului. Dar oare suntem gata? Gândiţi-vă ce s-ar întâmplat dacă am fi plecat cu totul nepregătiţi! Toţi cei ce am venit aici n-am făcut-o pentru turism, ci pentru închinare. Oare Domnul şi Maica Sa ne vor lăsa aşa pe noi, cei ce am venit la praznicul ei?!…
Mişcările neregulate ale avionului deveneau tot mai intense. Ne aflam atât de jos, încât începuseră să se distingă insulele, iar mai departe uscatul. Deodată s-a ridicat în picioare un călugăr care stătea în faţă, în partea dreaptă, acela care ne îndemnase la rugăciune – nu ştiu dacă era simplu monah sau ieromonah, ci îmi aduc aminte numai de statura sa înaltă şi slabă, de chipul său liniştit şi de barba lui lungă – şi a rostit cu un glas puternic şi plin de siguranţă, şi cu ochii plini de lacrimi:
- Fiii mei, vă rog să mă credeţi: o văd înainte pe Maica Domnului foarte mare, ţinând avionul de dedesubt! Ne vom izbăvi! Ne vom izbăvi! Să ne rugăm şi să-i mulţumim!
Am prins toţi curaj şi am început să cântăm Paraclisul, de data aceasta tare şi cu veselie. Până şi însoţitoarele de bord şi-au dat seama că se întâmplă ceva îmbucurător şi au prins viaţă, privind cu nedumerire.
Peste puţin s-au văzut limpede clădirile Tel-Avivului. Ne aflam deja foarte jos. Rămăseseră doar câteva clipe… Αu început să-mi intre în minte gânduri de îndoială: „Oare ne vom izbi de pământ sau vom cădea în mare?”. Dar încercam să le alung cu rugăciunea „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele! Facă-se voia Ta! Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!”
Deodată s-a văzut aeroportul. Pista era acoperită cu spumă şi de-a lungul ei erau dispuse multe puncte de prim-ajutor. Alt avion nu se vedea – se pare că ne dăduseră prioritate. Ni s-a părut că coboram cu o viteză mare în comparaţie cu alte dăţi. Ne mai despărţeau doar câţiva metri de sol. Când a avut loc contactul, avionul s-a oprit într-un chip minunat la 50 de metri, fără ca vreunul din pasageri să fie clintit câtuşi de puţin de la locul său! Avionul nu avea motoare care să fie puse să funcţioneze invers pentru a frâna, iar frânarea roţilor trebuia să fie foarte bruscă – lucru foarte primejdios – pentru ca avionul să se oprească în 50 de metri. Şi, chiar de s-ar fi făcut aceasta, ar fi trebuit să fim aruncaţi cu toţii în faţă, din pricina inerţiei! (Când mergi încet cu maşina şi frânezi puţin, tot ţi se duce corpul în faţă). Nimic din acestea nu s-a întâmplat. Avionul nu s-a oprit potrivit legilor firii, ci ca şi cum l-ar fi pus cineva uşor pe pământ.
Atunci cu toţii, uşuraţi, am început mulţumirile: „Slavă Ţie, Doamne! Îţi mulţumesc, Maica Domnului! Fie numele Tău binecuvântat, Doamne!”
Numai însoţitoarele de bord fuseseră cuprinsese de o criză nervoasă. Timp de cinci minute, una dintre ele deschidea câte un iaurt, lua o linguriţă din el şi apoi îl arunca, alta deschidea şi închidea mereu nişte sertare metalice, iar alta tremura şi clănţănea din dinţi.
După puţin timp, am debarcat şi, împreună cu poliţiştii, medicii şi infirmierii, am intrat într-un salon, unde se încerca ca unii să fie readuşi în simţiri, iar celorlalţi li s-a dat câte o băutură răcoritoare. Din pricina stării tensionate pe care am trăit-o ni se uscaseră gurile, dar cui îi mai păsa de asta? Trăiam, şi aceasta ne era îndeajuns!
În scurt timp a venit un alt avion ca să ne ducă la Atena, unde am ajuns cu bine. Desigur, aici ne aşteptau reporterii şi camerele de luat vederi. Un prieten mi-a telefonat să vadă dacă sunt bine, pentru că văzuse la ştirile dimineţii un scurt reportaj pe un mare canal de televiziune despre zborul nostru, dar care s-a întrerupt brusc şi nu s-a mai spus nimic despre el.
Din acea clipă ne-am pierdut cu toţii orice interes pentru lucrurile mărunte. Nimeni nu striga, nu protesta pentru întârziere, pentru valize, pentru mărturisirile publice ale păcatelor grele, pentru nimic. Păşeam pe pământ, dar minţile şi inimile ne erau pline de recunoştinţă şi alipite de Cel ce ne-a adeverit pentru încă o dată, atât de limpede, dragostea Sa. Am cunoscut că trăiam în purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi am simţit o nespusă bucurie şi o neclintită recunoştinţă pentru aceasta.
Astfel au trecut şi următoarele zile. Vedeam orice lucru ca pe o creaţie a lui Dumnezeu, îl iubeam şi mă minunam de el. Încetasem să mă mânii şi să mă macin pentru lucruri secundare. Încercam să răspund dragostei lui Dumnezeu printr-o purtare îngăduitoare, nejudecând şi, când puteam, ajutându-i pe ceilalţi. Din păcate, după vreo săptămână, am reintrat în rutina vieţii cotidiene. Mi-e ruşine s-o spun, dar nu am reuşit să păstrez înlăuntrul meu acea pace, rugăciune, recunoştinţă, dragoste, pe care nu le mai trăisem vreodată…
Toate cele petrecute în acel eveniment real m-au făcut să văd lucrurile oarecum diferit, să încerc să ies din carapacea egocentrismului meu şi a raţiunii noastre iraţionale, care pe toate le pune în cutiuţe şi vrea să le explice prin legi şi rânduieli. Frica de sfârşit pricinuieşte conştientizarea păcatelor, te îmbrânceşte la simţire…
Recunoştinţa pe care o simte cineva pentru nesfârşita dragoste a lui Dumnezeu, îi înmoaie inima, îl topeşte, îl face să-i iubească pe fraţii lui şi toată creaţia. Dar totodată se teme ca nu cumva vreo faptă de-a sa să-L mâhnească pe Dumnezeu şi să piardă ceea ce a început să guste inima sa, adică ceea ce a fost făcut să fie căutat de sufletul său: darul unirii, prin dragoste, cu Dumnezeu.
(Am hotărât să scriu această experienţă unică pentru mine la rugămintea unui frate drag întru Hristos, spre slava lui Dumnezeu şi întărirea duhovnicească a celorlalţi fraţi. Vă rog să mă iertaţi pentru tonul personal al povestirii, dar am vrut să expun evenimentele  şi simţămintele întocmai cum le-am trăit. Mulţumesc pentru înţelegere.)
 A.P., închinătoare
Traducere din limba greacă după revista Centrului de Unitate şi A Studiului de Promovare a Valorilor noastre,  Nr. l. Material apărut în nr. 19 din “Familia Ortodoxă”


 
Tânguirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu atunci când a îmbrăţişat cinstitul trup al Domnului Nostru Iisus Hristos (Sf. Simeon Metafrastul)
Acesta e motivul, preadulce Iisuse, pentru care magii veniţi în Betleem ţi-au adus Ţie Celui abia născut nu numai aur ca unui împărat şi tămâie ca unui Dumnezeu, ci şi smirnă ca unui mort (Mt. 2, 1-12). Acesta e motivul pentru care sabia va trece prin inima mea, cum a proorocit Simeon (Lc. 2, 35). Acesta e focul pe care ai venit să-l arunci pe pământ, cum ai învăţat Tu Însuţi (Lc. 12, 49). Căci mai arzătoare decât focul este pentru o mamă iubitoare de copii moartea Copilului ei Unul-Născut. Puţin mai lipseşte şi salutul lui Gavriil se ridică împotriva mea, căci acum Domnul nu mai este cu mine, precum mi-a vestit acela (Lc 1, 28), ci Tu acum fără suflare eşti între cei morţi şi cercetezi cele mai dinauntru ale iadului (Rm. 10, 7; 1 Ptr. 4, 6; Ap. 1, 18), iar eu respir aerul şi sunt între cei vii. Şi nu înţeleg pentru care lucru ai fost omorât. Căci virtutea Ta a acoperit cerurile, potrivit lui Avacum (3, 3) şi acum zaci fără chip, Tu Cel frumos între fiii oamenilor (Ps. 84,3) şi eşti îngropat fără slavă în pământ, Tu Cel a Cărui slavă o povestesc cerurile (Ps. 18, 1). Şi un mormânt săpat în piatră Te poartă pe Tine, pe Care Daniel Te-a văzut piatră tăiată din munte fără mână de om (Dn. 2, 34-35). Nepătimitor Te-a arătat naşterea aşa cum în rug (ul nears; Is. 3,2) se arată dumnezeiasca Ta unire cu oamenii, aşa cum în Iosif (Fc. 37,19 sq.) s-a arătat uneltirea iudeilor şi în Isaac (Fc. 22, 1 sq.) asemănarea morţii Tale. Rămâne, aşadar, semnul lui Iona (Mt. 12, 39; 16, 4), Taina Învierii Tale.
Vai mie! Că zaci mort în piatră, Cel ce ridici din pietre pe copiii lui Avraam (Mt. 3, 9). Căci şi atunci când pietrele s-au despicat din pricina patimii Tale mântuitoare (Mt. 27, 51), mulţi n-au crezut în numele Tău. Tu, Care ai spus că n-ai unde să-Ţi pleci capul (Mt. 8, 20) iudeilor pe care i-ai numit vulpi din pricina gândurilor lor viclene, Ţi l-ai plecat murind pe cruce, găsind cu recunoştinţă aşternută ca un pat credinţa tâlharului (Lc. 23, 39-43). „M-a privit soarele”, să-ţi spună cea care cântă (Cânt 1, 6); „Apus-a soarele, încă fiind miezul zilei”, să-mi spună Ieremia (15, 9)! Da, căci mâhnirea a cuprins şi soarele simţit, atunci când a lipsit soarele gândit cu mintea (spiritul). Da, pietrele au suferit despicare (Mt. 27, 51) şi împreună cu ele e în primejdie să se despice şi mintea mea. O, Trup sfânt, care te-ai închegat din sângele meu mai presus de fire; căci vechea mea datorie a fost pe deplin plătită. Pentru aceasta, Stăpâne, ai plecat cerurile şi ca o ploaie ai pogorât pe pământ (Ps. 71, 6) ca să suferi şi moarte. El va scula şi trupurie sfinţilor adormiţi (Mt. 27, 52), dar mă va omorâ pe mine, care Te-am născut. De ce acestea, Copile preadorit? Căci fără vătămare s-au amestecat cele neamestecate şi focul cel nematerial al Dumnezeirii nu a ars măruntaiele mele; dar acum alt foc mistuie înăuntrul meu toate şi vatămă miezul inimii. Peţiri de bucurie am primit odinioară prin înger şi am şters orice lacrimă de pe faţa pământului; dar această durere se îngraşă numai din lacrimile mele. Ştiu că Te-ai pogorât la iad, dezlegând sufletele încuiate acolo, dar smulge împreună cu ele şi sufletul meu de aici, netrecând pe lângă mine pentru că sunt un mort care răsuflă.
O, mortule gol şi Cuvinte al Dumnezeului Celui Viu, de bunăvoie Te-ai lăsat osândit să fii înălţat pe cruce, ca pe toţi să-i atragi la Tine Însuţi (In. 12, 32)! Care oare dintre mădularele trupului Tău a rămas scutit de pătimire?
O, creştet al meu dumnezeiesc, rănit de spini şi pe care i-ai înfipt şi în inima mea!
O, cap sfânt şi împodobit, care odinioară n-aveai unde să te pleci şi să te odihneşti, acuma te-ai plecat numai spre mormânt şi te odihneşti, cum spunea Iacob (Fc. 49, 9), ca un leu!
O, capul meu drag şi iubit, lovit cu trestie (Mt, 27, 30), ca să îndrepţi trestia stricată de cel rău şi ajunsă departe de rai!
O,obraji care aţi primit palme (Mt.26,67)!
O, gură asemenea unui fagure de miere, deşi ai gustat amărăciunea fierii şi ai băut oţetul cel iute.(Mt.27,34-48)!
O, gură, în care nu s-a găsit vicleşug, chiar dacă un sărut viclean te-a prădat morţii (Mt. 26, 49)!
O, mâini, care l-aţi plăsmuit pe om şi acum sunteţi pironite pe cruce şi întinse-n iad, care atingeţi mâna care s-a atins odinioară de pom (Fc. 3, 1-3) şi sculaţi din cădere pe Adam întreg!
O, coastă străpunsă de suliţă (In. 19, 34), din pricina strămoaşei care a fost plăsmuită din coastă.(Fc.2,21-25)!
O, picioare, care aţi umblat pe ape ca pe uscat şi aţi sfinţit curat firea curgătoare!
Vai mie, Fiule mai vechi decat Maica Ta! Ce tânguiri funebre şi ce imne de îngropare îţi voi cânta? Numai sunt vasul cu mană, căci mană hrănitoare de suflet s-a vărsat acum în mormânt. Nu mai sunt rugul nears, căci sunt cu totul mistuită de focul gândit cu mintea al îngropării Tale. Nu mai sunt sfeşnicul de aur, căci lumina a fost pusă sub obroc (Mt. 5, 15)! Ce multe sunt lucrurile mari pe care mi le-ai arătat (Lc. 1, 49)! Din toate generaţiile m-ai ales. Ai limpezit pentru mine glasurile prorocilor. Vrând să cobori din cer precum Însuţi ştii, ai aşteptat venirea mea în lume, neavând vas vrednic să primească Dumnezeirea Ta. Numai Ţie, chiar înainte de zămislirea mea, m-au făgăduit mireasă născătorii mei. Am fost adusă la lumina vieţii şi am rămas doar pentru foarte scurtă vreme cu părinţii mei, căci dupa ce am fost înţărcată de la sâni de lapte, am fost înţărcată şi de părinţi, şi am fost adusă întreagă Ţie întreg, şi am fost închinată la templu ca una care aveam să mă fac templu preacurat Ţie. Tatăl meu şi mama mea m-au părăsit, dar Tu m-ai luat şi m-ai hrănit printr-un înger şi, precum spune David, pâinea îngerilor a mâncat omul (Ps. 77, 25)! Am văzut înger întâi-stătător vorbind cu mine ca şi cu o Doamnă; pe care văzându-l mai înainte Zaharia a surzit şi i s-a împiedicat limba (Lc. 1, 5. 59-63; 3, 2). S-a veselit şi un prunc (Ioan) în pântec şi a răspuns săltând salutării, închinându-se Ţie Celui purtat în pântecul meu (Lc. 1, 41)! Ai dezlegat întru mine legile firii. Te-ai zămislit fără sămânţă, precum ştii, şi după naştere m-ai păzit fecioară. M-ai făcut mamă ce se veseleşte de copilul ei (Ps. 112, 9), potrivit (lui David, a) celui ce este din pricina mea părinte al lui Dumnezeu, şi mai presus decât toate fiicele, cum a proorocit Solomon (Pr. 31, 29). Deşi sunt săracă, împăraţi mi-au dat închinăciune cuvenită din partea unor robi. Mai largă decât cerurile m-ai arătat pe mine, din care a răsărit Soarele slavei. Şi ca sa las de-o parte celelalte lucruri uriaşe din jurul meu, m-ai făcut fericită în toate generaţiile (Lc. 1, 48) şi ai rânduit ca prin mine să se umple lumea de sus. Nu ştiu cum s-au amestecat acestea şi miere mi se face din pelin. Căci acum sunt împinsă să mor şi să mă îngrop împreună cu Tine, şi până la iad să cobor lacrimile. Oare nu pentru mine s-a spus mai dinainte: părăsită va fi fiica Sionului ca un cort în vie (Is. 1, 8). Căci iată zdrobit zace strugurele curat al vieţii, care şi-a golit sângele de-viaţă-purtător ca un vin veselind inimile credincioşilor (Ps. 103, 16). Vai, cum această piatră rece, lovită ca de un fier de braţul Tău tare, trimite scântei gândite cu mintea (spirituale) în inima mea! De ce nu mi se rupe şi pieptul şi să nu-Ţi sap în piatra lui un mormânt mai tainic, ca să te primesc iarăşi în măruntaiele mele şi să Te îngrop în inima mea? Scoică tainică sunt nedesprinsă de stânca care poartă mărgăritarul meu sădit în mine de un fulger luminat de Dumnezeu.
O, ce lucruri văr acum în locul acestora! O stea nouă luminând ca ziua a fost lucrată la naşterea Ta de măreţia Ta, şi cerul Te vestea în ascuns pe Tine Cel Născut, dar azi ai ascuns chiar şi soarele cel simţit, aducând noapte în mijlocul zilei (Mc, 15, 33) şi mustrându-i pe necredincioşi. Steaua a adus acolo nişte perşi care şi-au plecat genunchii înaintea Ta, iar aici frica de ucigaşii de Dumnezeu i-a indepărtat chiar şi pe cunoscuţi şi prieteni. Acolo a fost aducere de daruri şi închinăciune, aici împărţirea hainelor, batjocura şi cununa de ocară. Acum iudeii, care mai înainte ceruseră semn din cer (Lc. 11, 29-32; Mt. 12, 39-41), să vadă un soare întunecat şi lumina ascunsă de cei vrednici de întuneric. Acum şi acel templu neînsufleţit Te plânge după obiceiul iudaicesc; căci aşa cum, atunci când cineva hulea împotriva Lui Dumnezeu, iudeii îşi sfâşiau veşmintele, aşa şi acesta îşi sfâşie ca pe o cămaşă catapeteasma (Mt. 27, 51) văzându-Te maltratat de luptătorii împotriva Lui Dumnezeu. Se zguduie şi pământul cutremurându-se (Mt. 27, 51), pătimind şi el patima Ta. Dar unde e mulţimea de cinci mii de bărbaţi pe care ai hrănit-o în chip minunat (Mc. 6, 44), pentru că singur Iosif a îndrăznit la Pilat şi a cerut trupul Tău ca să nu rămână neîngropat (In. 19, 38). Unde sunt cetele neputincioşilor pe care i-ai vindecat de mulţime de boli sau pe care i-ai sculat chiar din iad, pentru că singur Nicodim (In. 19, 39) a scos piroanele din mâinile şi picioarele Tale şi, coborându-Te întreg de pe lemn, Te-a pus cu durere în braţele mele, care Te-au purtat odinioară cu bucurie, pe când erai Prunc. Căci aceste mâini ale mele, care Ţi-au slujit mai înainte, când erai Prunc, Îţi slujesc şi acum ca unui Îngropat. O, amară îngropare! Pentru ca Tu Cel ce dai morţilor viaţă stai mort înaintea ochilor mei. Şi eu, care odinioară ţi-am slujit cu scutecele prunceşti, acum mă tulbur făcând cele de înmormântare. Te-am spălat cu apă blândă şi acum mă umplu de lacrimi fierbinţi. Te purtam în braţele mele de mamă săltând şi jucându-Te ca pruncii, şi acum Te port pe aceleaşi braţe, dar fără suflare şi zăcând între cei morţi. Odinioară buzele îmi erau rourate de buzele Tale dulci ca mierea şi rourate. Atunci puteam fi numită fericită pentru căm-am arătat născătoarea Făcătorului meu, acum, dimpotrivă, nu pot fi decât nenorocită pentru că mă îngrijesc de îngropăciunea Fiului meu. Acolo am scăpat de dureri la naştere, aici primesc dureri prin îngropare. În chip cuvenit pruncilor, de multe ori Te-am adormit la piept, iar acum dormi tot acolo, în chip cuvenit morţilor. Îl fericesc pe Simeon care din braţele mele Te-a primit în templu; căci dacă prorocii mi-au prorocit cele făcătoare de bucurie şi ale slavei, el singur mi-a prezis cele de mâhnire şi ale întristării (Lc. 2, 25-35)! Cum ai îndurat să fii scuipat, Tu Care ai înnoit ochii prin scuipat (In. 9, 1-41)? Cum ai suportat palme, Tu Care ai biciuit cu funia pe cei ce vindeau cele dumnezeieşti şi ai răsturnat mesele lor (Mt. 21, 12-13)? Cum ai suportat o moarte fără vină, Fiule fără păcat? Ţi-au fost rănite mâinile şi picioarele, dar piroanele Tale le-am cunoscut trimiţând durerile lor în mijlocul sufletului meu. Ţi-a fost împunsă coasta, dar şi inima mea a fost împunsă împreună cu Tine. Am fost împreună răstignită odată cu chinurile Tale, am murit odată cu patima Ta şi mă îngrop odată cu îngroparea Ta. Căci ce mai contează pentru mine viaţa mea dacă nu mai eşti Tu, Făcătorul meu şi Fiul meu dorit?
Dar unde e ceata ucenicilor să plângă împreună cu mine, cea distrusă de suferinţă? Păstorul a fost bătut şi oile s-au risipit (In. 10, 1-30). Dormi, capul meu, şi mâinile şi picioarele Tale rămân nelucrătoare. Şi alţii când mor îşi pleacă capetele lor, dar mai înainte îşi dau duhul. Tu însă, dimpotrivă, Ţi-ai plecat mai întâi capul, apoi, poruncind morţii să vină, Ţi-ai dat duhul (Mt. 27, 50; In 19, 30). De aceea nu Ţi s-au zdrobit fluierele picioarelor (In. 19, 36), pentru că nici odinioară mielului junghiat nu i se zdrobea niciun os (Iş. 12, 46). Închinându-mă patimilor Tale, sărut şi restul trupului Tău. Iau apa care a curs din coasta Ta, prin care mi se întipăreşte baia naşterii din nou. Iau şi sângele care curge împreună, care e icoana botezului prin martiriu (Mc. 10, 38), care l-a sfinţit pe tâlharul cel recunoscător, botezându-l şi pe el prin botezul morţii Tale. O, acea amară gustare a lemnului care a făcut ca din pământ să ne întoarcem iarăşi în pământ. Tu însă deşi n-ai fost plămădit din pământ, n-ai fost creatdin ţărână, nici n-ai făcut vreo neascultare, căci Tu Însuţi eşti Plăsmuitorul, Tu Însuţi eşti Creatorul, Tu Însuţi eşti Cel ce ai dat porunca Ta drept lege făpturii, şi atunci ce este comun între Tine şi moarte? Ce unire este între mormânt şi Viaţa Însăşi? Ce părtăşie este între tronul din cer şi mormântul de pe pământ? Acolo şezi împreună cu Tatăl, aici eşti îngropat împreună cu făptuirea. Generaţia adulteră Ţi-a dat rele în locul celor bune. Acum arunci mărgăritarul înaintea porcilor; acum pui cele sfinte înaintea câinilor (Mt. 7, 6). Acum un lemn este pus în pâinea dumnezeiască (cf. Ir. 11, 19). O, turbarea iubirii de arginţi de care a bolit Iuda, căci n-a câştigat arginţi, ci ură de oameni. Căci dacă era iubitor de arginţi, de ce a mai venit la Cel ce fericeşte pe cei săraci (Mt. 5, 1)? Şi de ce s-a arătat aestecând cele de neamestecat? O, negrăită economia Ta, Stăpâne! Cine Te va lăuda după vrednicie pe Tine? Cine Te va plânge după cuviinţă ca pe un mort? Dar zideşte-Ţi în trei zile, precum ai zis (In. 2, 19), templul (trupul) pe care Tu Însuţi l-ai dărâmat. Acesta e rezumatul cuvintelor, pentru că nu am nici imne vrednice, nici tronuri cuvenite să-Ţi ofer Ţie, măresc faptele Tale, ca Unul care toate întru înţelepciune le-ai făcut (Ps. 103, 25).
Din, Nasterea, Viata si Adormirea Maicii Domnului. Trei Vieti bizantine”, autori: Sf. Maxim Marturisitorul, Sf. Simeon Metafrastul, Monahul Epifanie; Ed. Deisis, Sibiu 2007.


Vedenia lui Cosma Monahul despre Iad si Sanul lui Avraam
În al treisprezecelea an al împaratiei lui Romano, care ocârmuia cu cucernicie împaratia romanilor, se afla un oarecare om la Constantinopol, fiind din cei ce slujeau la camera de culcare a lui Alexandru (ce fusese cu putin mai înainte împarat, care era fiu al lui Vasile Macedon si frate al lui Leon împaratul), si din cele mai de casa slugi. Acesta alergând la viata calugareasca, a ajuns egumen calugarilor, ce se aflau la mânastirea ce este la apa Sangarului.
   Trecând câtiva ani i s-a întâmplat de a cazut într-o boala foarte grea si a zacut multa vreme. Dupa cinci luni, într-o zi la trei ceasuri s-a trezit putintel si venindu-si în fire s-a sculat încetisor din pat, si a sezut sprijinit si de o parte si de alta de catre cei de casa. Si asa sezând îsi iesi din fire si era mintea lui dusa cu ochii atintiti în sus la podul casei de la trei ceasuri pâna la al noualea si soptea cu gura cuvinte neîncheiate si neîntelese, si întru aceste ceasuri, ce s-au zis mai sus, mai venindu-si în fire oarecum, ceru de la cei ce erau cu dânsul doua bucati de pâine uscata, zicând: “Dati-mi cele doua bucati de pâine ce am luat de la batrânul”, si zicând aceasta îsi baga mâinile în sân pipaind si cercând cele ce cauta. Iar un oarecare din cei ce stateau acolo se ruga sa le spuna aceasta mare taina, zicându-i: “Spune-ne, parinte, si nu te îndura a nu ne fi de folos, unde ai fost atâtea ceasuri? Si la ce vedenie îti suise-si gândul? Si cu cine vorbeai miscând din buze?” Iar el vazându-i pe ei foarte întristati si plânsi a zis: “Încetati fiilor, ca de va da Domnul sa îmi viu în fire, voi plini cererea voastra”.
   Deci când fu dimineata, se strânse la dânsul toata obstea frateasca si începu el povestea asa: “De voi vrea sa le spun întocmai toate câte una cu gândul meu, parintilor si fratilor, si sa le povestesc cu amanuntul, trece peste mintea si limba omeneasca, dar câte voi tine minte si voi putea sa povestesc, acestea va voi povesti. Acolo unde sedeam pe patul meu sprijinit de doi frati, mi se paru ca vedeam în partea de-a stânga multime, de niste omuleti neînchipuiti, cu obraji negri si negreata nu era la toti într-un fel, ci la unii mai multa si la altii mai putina, si unii erau cu obrajii schimonositi, altii cu vânatai la ochi, altii cruntati de sânge, având cautatura groaznica si salbateca si unii cu buzele umflate, altii cu buzele vinete, la unii cele de sus, la altii cele de jos, acestia dar veneau de se apropiau de patul meu si se nevoiau sa ma ia de la voi si întâi vazându-va ca stati împrejurul meu, mi se parea ca nu îmi era prea frica, nici nu ma temeam de pornirea lor. Apoi nu stiu cum am ramas singur de voi si am fost cuprins de dânsii, si au cutezat si m-au luat; deci unii ma trageau înainte legat, altii ma împingeau dinapoi, si unul de o parte, altul de alta parte ma strângeau tare si asa m-au dus la o râpa foarte mare; latimea ei nu era mai mult decât o aruncatura de piatra, iar adâncimea pâna la tartar si ma trageau cu sila la acea râpa. Si era dinspre acea râpa o cararuie foarte strâmta, atât cât nici o urma de picior nu încapea, deci pe acea cararuie strâmta ma trageau si eu ma lasam tot spre partea dreapta, de ma cumpaneam, ca nu cumva sa scapat, ca sa cad în acea prapastie adânca peste seama; si întru acea prapastie se vedea un râu unde curgea cu mari siroaie, zgomotoase. Deci trecând cu multa groaza acea cararuie strâmta, se facea ca mergeam spre partea rasaritului si aflaram o poarta mare deschisa la capul acelei prapastii. Acolo sedea un om mare ca un urias, negru si groaznic la chip, ai carui ochi erau strâmbati si foarte mari si sângerati si lasa din ei para de foc multa si fum din nari, iar limba lui spânzura afara din gura de un cot si mâna lui dreapta era de tot seaca, iar cealalta era umflata, ca un stâlp gol si foarte întinsa, care apuca pe cei osânditi de-i arunca în acea prapastie si toti câti se osândeau întru acea prapastie, strigau: “Vai, vai!”.
   Apropiindu-ma eu de acel om înfricosator si groaznic, el striga tare catre cei ce ma duceau, zicând: “Acesta este prietenul meu”, tinzând si mâna cu pofta sa ma apuce. Iar eu spaimântându-ma de frica m-am cutremurat si m-am tras spre sine-mi si îndata se aratara doi barbati ca si cum i-ar fi trimis cineva, oameni batrâni si cuviosi, care socoteam sa fie Andrei si Ioan, Sfintii Apostoli, semuindu-i dupa chipurile din sfintele icoane. Pe acestia vazându-i acel scârnav si groaznic, îndata s-a tras si s-a ascuns. Deci luându-ma acesti doi batrâni si trecând prin portile de care am spus mai înainte, si prin orasul care era între porti, am iesit la un loc ses, unde erau niste sate frumoase si trecând pâna unde se sfârsea acea câmpie, am iesit la o vale ierboasa cu pajiste foarte frumoasa, care frumusete si darul ce-l avea, este peste putinta a o povesti si a o arata cu cuvintele. Iar în mijlocul el sedea un batrân, om foarte vesel si de cinste, având împrejurul lui multime de copii ca nisipul marii. Atunci parasindu-ma frica, am întrebat cu smerenie pe cei ce ma purtau, cine era batrânul acela? Si ce era acea multime nenumarata dimprejurul lui? Si ei zisera: “Acesta este Avraam si sânul lui Avraam, de care ai auzit”, si îndata fiind purtat de ei ma închinai cu plecaciune si sarutai pe acel ce ziceau ei, ca este Avraam si iarasi mergând înainte noi pe cale si sfârsindu-se valea, am aflat un pomet foarte mare de maslini, care precum mi se pare, erau mai multi pomi decât stelele cerului, si la fiecare pom era ca nu cort si cu pat sub cort si pe fiecare pat era un om, între care am cunoscut pe multi din cei ce se aflau la curtea împarateasca si pe multi din oras si pe unii din tarani, înca si pe unii dintre ai mânastirii noastre, si acestia câti am cunoscut sunt toti morti mai demult.
   Cugetând eu sa întreb, ce era pometul acela de maslini asa de mare si minunat, batrânii apucara a vorbi înainte de întrebarea mea, zicând: “Ce cugeti despre acest mare si prea înfrumusetat pomet de maslini? Si care sunt toate câte sunt în el? Acestea sunt acele: “Multe locasuri la Tine, Doamne, sunt, dupa vrednicia tuturor împartite dupa masura virtutii”; si dupa maslinisul acela era o cetate, a carei frumusete si împestritura si încheietura si tocmirea zidurilor cu neputinta este a povesti cineva. Erau douasprezece rânduri împrejurul a tot zidul, ca douasprezece brâie din cele douasprezece pietre scumpe, si fiecare brâu dintre acestea era întreg facut dintr-o piatra si fiecare îsi facea înconjurarea lui, si ce pot sa zic de netezitura zidului si de buna alcatuire si tocmire ce era la toate; si în zidul acela erau porti pestrite, cu aur si cu argint amestecatura, si din porti înauntru era pardoseala de aur, si case de aur cu scaune de aur, si cu mese de aur, si toata cetatea era plina de lumina nepovestita, plina de miros, plina de bucurie, prin care trecând n-am vazut nici om, nici vita, nici pasare zburatoare, nici altceva nimic din câte se misca pe pamânt si în vazduh; iar despre marginea cetatii aceleia erau zidite curti minunate împaratesti, si la intrarea curtilor era o bolta de lunga cât ai azvârli cu o piatra, si din marginea boltei pâna în cea margine era întinsa o masa de marmora ce se numeste Romancon, de înalta cât se rezema omul si era plina de oaspeti, ce sedeau, si toata casa era plina de lumina foarte vie si de un bun miros si de daruri, iar în fundul boltei era o scarisoara învârtita de iesea într-un foisor fermecator care se vedea de la masa, din care plecându-se si ivindu-se din afara doi tineri luminati la fata ca fulgerul si plini de toata stralucirea, zisera batrânilor care ma tineau: “Sa sada si acesta la masa”, si îndata cum zisera au aratat si locul, la care aducându-ma batrânii m-au pus, iar el a sezut de o parte. Iar tinerii, au intrat pâna în casa cea dinauntru de la fereastra soarelui, si zabovindu-se ei, eu ma uitam si foarte luam aminte la masa aceea si cunosteam multi prieteni din cei ce sedeau si din mireni si din monahii cei din mânastirea noastra, iar unii erau si din cei ce se aflau la împaratie.
   Dupa aceea târziu iarasi venind acei tineri strigara pe cei doi batrâni, zicându-le: “Ridicati-l pe acesta, ca mult îl plâng fiii lui cei duhovnicesti si împaratului i s-a facut mila si vrea sa-l lase sa petreaca cu monahii în viata si ducându-l pe alta cale, luati în locul lui pe monahul Atanasie de la Traian”. Si îndata luându-ma batrânii, cu degrab am iesit din bolta si din cetate si am mers pe alta cale, aflând sapte iezere pline de munci si de chinuri, unul era plin de întuneric, altul plin de foc, altul de negura împutita, altul cu viermi, altele cu alte feluri de munci si toate erau pline de nenumarata multime, care plângea si se tânguia cu jale. Deci trecând aceste iezere si putin loc mai înainte, iarasi am aflat pe batrânul acela ce zicea ca este Avraam, si închinându-ma la dânsul iarasi l-am sarutat, iar el mi-a dat un pahar de aur, plin de vin mai dulce decât mierea, si trei bucati de pâine uscata, din care una o am muiat în vin, precum mi se pare ca o am mâncat si am baut si vinul tot, iar celelalte doua ce le ceream ieri, le-am bagat în sân; dupa aceea peste putin iarasi am mers la locul acela unde sedea uriasul acela, ce era peste seama de grozav, si obrazul lui asemenea cu noaptea, care vazându-ma scrâsnea din dinti greu împotriva mea, si-mi zicea cu mânie si cu amar: “De aicea mi-ai scapat, dar de acum înainte nu voi înceta a face tot felul de uneltiri asupra ta si asupra mânastirii tale”.
   Pâna aicea, fratilor au fost câte am cunoscut si am tinut minte de v-am spus, iar cum mi-am venit în fire nimic nu stiu. Deci, trecând vedenia aceasta în acest chip, îndata am trimis la Mânastirea lui Traian si au aflat pe monahul Atanasie mort si-l scoteau din chilie pe patul cel ce poarta mortii. Si întrebând când a murit, au aflat ca a murit ieri pe la al noualea ceas, în ziua în care a vazut parintele acesta vedenia si si-a venit în fire. Si peste scurta vreme s-au facut aceste doua mânastiri tot una, fiind aproape una de alta, si pâna în ziua de astazi se chivernisesc de un egumen. Si cârmuindu-se amândoua mânastirile cu viata placuta lui Dumnezeu, treizeci de ani, de catre acest parinte ce a vazut aceasta vedenie, traind el atâta vreme, mult au sporit aceste mânastiri, atât cu petrecerea cea placuta lui Dumnezeu a monahilor cât si cu veniturile din toate partile spre chivernisirea si hrana lor, întru slava iubitorului de oameni, Dumnezeului nostru. Amin.
Din Sinaxarul Lunii Octombrie.

Puterea vindecatoare a rugaciunii, demonstrata stiintific

Dupa cum am inceput in ultima vreme cu totii sa constatam, din pacate chiar pe pielea noastra, suntem incet si sigur otraviti prin tot ceea ce bem si mancam, prin tot ceea ce inseamna alimentatie publica (nu ne vom opri aici asupra aspectelor care tin de chemtrails, radiatii, poluare electromagnetica, mai nou si in Romania fractionarea hidraulica etc). Solutii omenesti salvatoare pentru a ne feri si a putea manca sau bea doar hrana sau apa curata nu exista. Avem insa la indemana, noi cei care suntem sau macar ne pretindem a fi credinciosi, un ajutor nepretuit de care in mod regretabil nu am invatat cu totii sa ne folosim. Este vorba despre semnul si puterea Sfintei, Cinstitei si de Viata Facatoarei Cruci. Daca vom insemna tot ceea ce mancam sau bem cu semnul Sfintei Cruci avand credinta, atunci cu siguranta toate cele insemnate astfel se vor preface in chip tainic prin binecuvantare Domnului in hrana buna si sanatoasa (eliminandu-se astfel potentialele efecte nocive si daunatoare asupra sanatatii). Sa ne invatam sa introducem aceasta practica in ritualul meselor de zi cu zi mai ales in vremurile noastre cand aflam lucruri halucinante legate de produsele aflate spre vanzare in industria bauturilor si in cea alimentara. Am hotarat sa urcam acest material in urma aflarii unei vesti care sincer ne-a infiorat (chiar daca stiam deja multe lucruri aproape incredibile despre acest gen de bauturi). Este vorba despre Compania detinatoare a Pepsi Cola, care a recunoscut faptul ca foloseste in bauturile sale celule din fetusi avortati pentru a intari savoarea si aroma bauturilor sale!!! Stiam despre prezenta acestora in industria cosmeticelor, despre extravaganta „delicateselor” preparate din fetusi, dar prezenta lor intr-o bautura consumata la scara mondiala este un lucru de-a dreptul infricosator.   Ce sa fie oare altceva in spatele acestor gesturi incalificabile decat dorinta de a spurca aceste produse si implicit pe consumatorii lor ?!
Sa nu uitam de semnul si puterea Sfintei Cruci si sa nu ne indoim...exemple avem destule, sa ne aducem aminte doar de sfintii mucenici carora li se dadea sa bea otravuri si venin, iar prin semnul Sfintei Cruci asupra lor acestea deveneau inofensive. Pentru cei care sunt mai ”rationali” in gandire si mai slabi in credinta preluam si postam mai jos un articol interesant, care incearca (spunem -incearca- pentru ca niciodata nimeni nu va putea dovedi ceva ce tine de credinta in mod deplin prin demonstratii stiintifice, iar oamenii credinciosi chiar nu au nevoie de asa ceva) sa demonstreze in mod stiintific ceea ce noi crestinii cunoastem prin credinta.
Puterea vindecatoare a Rugaciunii si a Sfintei Cruci
'Oamenii de ştiinţă ruşi au măsurat puterea rugăciunii şi au observat că apa sfinţită, Semnul Sfintei Cruci şi bătutul clopotelor au proprietăţi vindecătoare
Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul „material" al acestui fenomen divin (de fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar „mecanismul”, fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti).
O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg. „Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, dar ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei."
Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogram ele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - „stingerea" completă a cortexului cerebral.
Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută „trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.
Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte... În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.
Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.
Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacxitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.
Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos... Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ: omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.
Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.
A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare...
Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.
Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.
Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca. Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.
„Apa «distinge» nivelul de credinţă al oamenilor", spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.



”Vindecatorii Bio-Energo-Terapeuti” – ”Vampiri Energetici”

In ultimul timp mulţi oameni au început să manifeste aptitudini neobişnuite: tratamente cu ajutorul câmpului energetic, telepatie şi telechinezie, clarviziune. Toate acestea fac parte din viaţa contemporană şi de aceea este necesară o interpretare religioasă şi o atitudine clară şi convingătoare asupra acestor fenomene.
Oare acest lucru e bun sau e rău? Cum ar trebui să procedeze un creştin ortodox întâlnind asemenea persoane, şi poate el oare să recurgă la ajutorul lor? Vom încerca să răspundem la aceste întrebări. Dar mai întâi să încercăm să apelăm la tradiţie, la experienţa Sfinţilor Părinţi purtători de duh.
In Faptele Apostolilor, care evocă activitatea de propovăduire a apostolilor după înălţarea lui lisus Hristos, citim despre un anume Simon, vrăjind şi uimind neamul  Samariei, zicând că el este cineva mare, la care luau aminte toţi, de la mic până la mare, zicând: Aceasta este puterea lui Dumnezeu, numită cea mare. Şi luau aminte la el, fiindcă de multă vreme, cu vrăjile lui îi uimise (Fapte 8, 9-11).
Sfântul Iustin Martirul, comentând acest text, scrie că Simon era un vrăjitor care prin vrăjile sale atrăgea poporul neştiutor, „care vedea în el o mare putere de la Dumnezeu“. Cu ce minuni îi cucerea Simon magul pe oameni? Cu aceleaşi pe care le fac şi senzitivii de astăzi -tămăduiri, telepatie, telechinezie, clarviziune, levitaţie. In afară de aceasta, Simon, după cum afirmă Sfântul Teofilact,îi îmblânzea pe cei îndrăciţi”, adică, făcând uz de mijloace magice, îl convingea pe demon să-l lase în pace pentru un timp pe cel posedat, ceea ce crea iluzia vindecării. Mai târziu însă necuratul intra din nou în bolnav. (Martori ai unei asemenea „minuni” au fost nu demult şi numeroşi telespectatori, când în una din emisiunile televizate din 1990 au putut urmări cum un vrăjitor „a izgonit dracul” dintr-o femeie).

Magul Simon credea sincer că şi apostolii, asemenea lui, posedă aceeaşi artă. S-a întâlnit însă cu apostolul Filip. Puterea predicii acestui cuvios şi minunile lui erau atât de extraordinare încât au surprins nu numai norodul adunat, ci şi pe Simon însuşi. Credinţa oamenilor în Simon a cedat locul credinţei în Hristos, se boteza norodul, s-a botezat şi Simon însuşi. Magul a suferit înfrângere în faţa apostolului care lucra cu Duhul Sfânt (aşa cum s-a întâmplat pe timpuri cu magii egipteni, care s-au opus lui Moise prin fermecătoriile lor, însă au fost înfrânţi de puterea lui Dumnezeu (cf. Ieşirea 7-8).
In aceeaşi Carte a Faptelor Apostolilor citim: ...ne-a întâmpinat o slujnică, care  avea duh pitonicesc şi care aducea mult câştig stăpânilor ei, ghicind. Aceasta, ţinându-se după Pavel şi după noi, striga, zicând: Aceşti oameni sunt robi ai Dumnezeului Celui Prea înalt, care vă vestesc vouă calea mântuirii. Şi aceasta o făcea timp de multe zile. Iar Pavel, mâniindu-se şi întorcându-se, a zis duhului: In numele lui lisus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea. Şi în acelaşi ceas a ieşit  (Fapte 16, 16-18).
Iată deci care este poziţia Apostolului Pavel faţă de acest duh: deşi acesta spunea adevărul, Apostolul nu dorea ca adevărul să fie rostit de gura necurată a demonului, dând astfel exemplu de atitudine faţă de duhurile rele, chiar dacă ele vestesc uneori cu dreptate. Căci toate  acestea nu ascund decât o singură dorinţă – de a-l atrage pe om în contact pentru a-i câştiga încrederea şi pentru a-l duce mai târziu la pierzanie.
In Patericul de la Pecerska citim despre un călugăr Nichita, viitor ierarh şi făcător de minuni, care din pricina mândriei şi a îngâmfării sale, fâcându-se de timpuriu sihastru, a fost cucerit de necurat, care l-a înzestrat cu darul clarviziunii şi cunoaşterii pe de rost a întregului Vechi Testament. Aşa încât „…stătea îndelung de vorbă cu cei care veneau la el, citind din Scriptură despre folosul pentru suflet, a început să proorocească, şi o mare slavă a ajuns să se răspândească despre el, … toată lumea se minuna de împlinirea cu adevărat a proorocirilor lui“. Atunci însă, când prin rugăciunile sfinţilor părinţi de la Lavra Kievo-Pecerska demonul a fost izgonit din el, s-a dovedit că nu ţine minte nimic pe de rost, ba s-a dezvăţat şi să citească.
In acelaşi Pateric de la Pecerska aflăm, din Viaţa preacuviosului Lavrentie schimnicul, despre un om îndrăcit, care vorbea – ajutat de necurat – evreieşte, latineşte, greceşte şi în alte limbi ale lumii, despre care posedatul niciodată nu auzise, proorocea şi vorbea despre lucruri şi oameni de care nu avusese ştiinţă mai înainte.
In Viaţa Sfântului Mucenic Ciprian citim cum, pe timpul când era mag, el „îşi însuşise toate şiretlicurile diavoleşti, diferitele metamorfoze proprii necuratului (învăţase să zboare prin văzduh, să meargă pe ape), să schimbe însuşirile văzduhului, să pornească vânturile, să facă cerul să tune şi să plouă, să salte marea în valuri, să pricinuiască pagube livezilor, viilor şi culturilor câmpului,  să trimită boli şi molime asupra oamenilor – cu alte cuvinte, a învăţat înţelepciunea păgubitoare şi meşteşugul aducător de rele al diavolului”.
Am putea invoca o mulţime de exemple de acest fel, credem însă că şi fără ele concluzia este clară: forţele demonice sunt în măsură să doteze şi dotează pe unii oameni cu facultăţi suprasenzoriale neobisnuite.
Acum să cercetăm cum Sfinţii Părinţi tratează concret aceste capacităţi extrasenzoriale. Să apelăm la stareţul Siluan.
In capitolul despre clarviziune citim că se întâlnesc trei feluri ale acesteia: „…unul se datorează intuiţiei fireşti a unor oameni, sporită prin postire, altul este cel dat prin lucrarea demonică; al treilea – cel dat de la Dumnezeu.”
La ce fel de clarviziune am raporta clarviziunea unui senzitiv? Numai la primele două, căci al treilea este un har al Domnului ce se dă doar celor aleşi după mulţi ani de viaţă ascetică întru Hristos, „iar celui trufaş el nu i se dă deloc”.
Să cercetăm mai atent primele două feluri de clarviziune.
„Primul fel, după părerea stareţului Siluan, pentru omul smerit şi cu gânduri curate poate fi folositor şi îndreptat spre bine, deoarece ajută la cinstirea fără ştirbire a poruncilor lui Hristos faţă de aproapele său. Celui trufaş şi plin de patimă el îi va dăuna, căci îi înmulţeşte prilejurile pentru patimi şi îi deschide mai multe posibilităţi pentru satisfacerea lor”.
Al doilea fel este extrem de păgubitor pentru cei care îl acceptă, fiindcă mai devreme sau mai târziu va duce la dezechilibrarea tuturor forţelor sufleteşti şi duhovniceşti ale omului, denaturându-i chiar şi înfăţişarea… In cazul acestui fel de clarviziune, chiar dacă  îţi apare uneori capacitatea de a „citi” gândurile cuiva, totuşi omul adânc dinlăuntru îţi rămâne inaccesibil. Această capacitate se manifestă uneori cu o autenticitate întrucâtva mai mare faţă de nişte evenimente de natură exterioară.  Celor care nu i se opun ea le dă prilejuri de a se complace în îngâmfare… şi datorită naturii îndeobşte destructive, demoralizatoare a acţiunilor demonice, pricinuieşte suferinţe celor care o posedă, lucru care devine evident abia după un timp îndelungat.
La mulţi oameni calităţile de senzitiv apar ca urmare a practicării yoga sau altor religii orientale. Un exemplu elocvent în acest sens este activitatea cunoscutului senzitiv cehoslovac Frantişek Fierd. La una din şedinţele societăţii „Popov” din Moscova, în timpul căreia Frantişek stabilea diagnostice bolnavilor la distanţă, reproducându-le viaţa şi istoricul bolii, la întrebarea academicianului A. J. Spirkin, cum a realizat asemenea performanţe, senzitivul a răspuns: „Este rezultatul unui intens antrenament yoghin, în procesul căruia omul învaţă să se destindă, deconectându-şi raţiunea şi intelectul. Cu alte cuvinte, fluxul de informaţie trece la nivelul subconştientului“.
Aici sursa „talentului” este absolut clară. Subţiind corpul cu ajutorul unei diete speciale, făcând anumite exerciţii din hatha-yoga, pătrunzând doctrina filozofică a acesteia, meditând adesea, repetând mantrele, omul se expune acţiunii directe a unor forţe cosmice, se racordează la „ierarhia” lor, dobândind iniţierea şi „aptitudinile” respective, în yoga este pusă la punct o metodică riguroasă: dacă faci asta şi asta vei dobândi aptitudini paranormale. Şi într-adevăr le dobândeşti. De unde însă şi cu ce preţ? In această privinţă învăţătorii orientali preferă să nu vorbească mult, şi de regulă, invocă o energie cosmică impersonală şi potenţialul lăuntric al omului. (Eu pot face totul de unul singur, cu propriile forţe, altfel spus – eu sunt însuşi Dumnezeu). Este tocmai gândul pentru care Lucifer, cel ce se încrezuse în sine, a căzut din cer şi a devenit satana (cf. Isaia, 14, 12).
Un alt mijloc de a dobândi facultăţi paranormale este iniţierea cu ajutorul direct al unui învăţător, inclus deja în ierarhia demonică. Asemenea unei molime, ce se transmite omului sănătos în urma contactului cu cel bolnav, se produce şi posedarea, dacă omul a crezut şi s-a deschis unui yoghin, vrăjitor sau senzitiv, în funcţie de puterea ultimului şi de împătimirea primului cresc şi se dezvoltă şi aceste „aptitudini”. Mai cu seamă că iniţierea se poate face şi în afara voinţei subiectului, fiind suficiente doar atenţia sporită şi încrederea lui.
Ca exemplu putem da meditaţia transcendentală (M.T.), care căpătase o foarte largă răspândire în SUA pe la mijlocul deceniului opt al secolului nostru. Datorită exerciţiilor de M.T., omul, potrivit reclamei fondatorilor ei, este înzestrat cu uriaşe forţe vitale, cu o veselie permanentă, cu tihnă şi sănătate. Cei ce doresc să se înscrie la acest curs trebuie să îi aducă gurului (învăţătorului), într-o odaie specială pentru iniţiere, un coşuleţ cu fructe şi flori. Acest dar se aşează în faţa portretului altui guru, defunct, de la care primise iniţierea învăţătorul. Tot aici arde o lumânare şi se aprind substanţe aromate. Ceremonia în faţa portretului durează o jumătate de oră, cuprinzând intonarea unei cântări în sanscrită (al cărei sens nu este cunoscut celui care se iniţiază) şi intonarea numelui învăţătorilor de yoga anteriori, în finalul ceremoniei iniţiatului i se transmite mantra (un cuvânt secret în sanscrită), pe care el trebuie să-l repete încontinuu în timpul meditaţiei. Iniţiatului niciodată nu i se dezvăluie interpretarea acestei ceremonii, semnificaţia ei fiind accesibilă numai învăţătorilor.
Intre altele, această ceremonie nu este altceva decât o închinare zeilor „puja”,  incluzând şi divinizarea învăţătorului-guru Maharishi. In aşa fel, omul ateu al zilelor noastre, fără a bănui ceva, se trezeşte iniţiat în practicarea unui ritual religios şi, pe neobservate, el este silit să facă lucruri faţă de care străbunii lor creştini ar fi preferat, probabil, să fie supuşi torturilor sau unei morţi chinuitoare: el aduce jertfe zeilor păgâni. Pe plan spiritual poate că tocmai acest păcat ne dă, mai mult decât metoda psihică, explicaţia succesului nemaipomenit al M.T. Repetarea continuă a mantrei plasează întreaga fiinţă a omului pe o anume undă (vibraţie), legându-l, parcă, de generatorul acestei vibraţii. Foarte curând însă contactul cu forţa demonică se face resimţit. Demonii, în virtutea căderii lor, nu sunt apţi pentru creaţie. Ei acţionează destructiv şi asupra celor care li s-au consacrat, în cartea ascetului american Serafim Rose sunt evocate exemple când şi învăţătorii, şi ucenicii, care se dedau ocultismului, ajung să manifeste tulburări mintale şi emoţionale, să se sinucidă, să ucidă sau să fie posedaţi de demoni.
Mulţi vraci proaspăt apăruţi propun pacienţilor să-i trateze cu ajutorul câmpului bilogic, asigurându-i că le dau propria lor energie. Potrivit datelor reflexoterapiei orientale, fiecare om posedă o anumită rezervă de energie vitală care, aidoma sângelui care pulsează necontenit în vene, circulă pe anumite canale energetice, unite şi ele unul cu altul. Dacă într-un anumit loc se formează un blocaj energetic sau o insuficienţă energetică, atunci un organ aşezat pe canalul respectiv se îmbolnăveşte.
Acupunctura, masajul unor puncte au drept scop restabilirea cursului normal al acestei energii şi redistribuirea ei corectă. Dar, în realitate, potrivit datelor cercetătorului A.I. Spirkin, „senzitivul pare a contribui la pomparea energiei de la organele sănătoase la cel bolnav. Şi, dacă e nevoie, el poate să dea o parte din propria energie bolnavului“. Această energie însă nu e depersonalizată, ea poartă toată informaţia posesorului ei. Cercetările au demonstrat că aceasta se referă şi la apa „descântată” de babe, şi la obiectele „încărcate” cu energie de către senzitiv sau cele manipulate de vrăjitor. Iată concluziile aceluiaşi cercetător: „Un bolnav, de pildă, un schizofrenic, nu are nici un drept să vindece pe cineva, căci informaţia lui bolnavă se poate transmite omului sănătos“, în felul acesta, o părticică din „Eu”-ul senzitivului intră în cel care percepe, cu toate consecinţele inerente. Bunăoară, dacă senzitivul este un om vicios, viciile lui se transmit într-o măsură sau alta bolnavului, aşa cum trece asupra lui şi informaţia despre bolile de care suferă senzitivul. Are loc, de asemenea, şi procesul invers. Toate bolile pe care le tratează senzitivul i se transmit, în stare atenuată, şi lui, şi dacă este receptiv la ele se îmbolnăveşte şi el însuşi, în cele din urmă, oamenii care tratează cu propria energie se îmbolnăvesc, de obicei, foarte grav, şi mulţi cunoscuţi ai autorului articolului, au fost atacaţi chiar din tinereţe de o paralizie incurabilă. Iar omul pe care l-au tratat, dacă nu au fost înlăturate cauzele bolii, se îmbolnăveşte, de regulă, din nou.
Alt canal de recepţionare a energiei este când senzitivul, potrivit afirmaţiilor sale, „o primeşte din cosmos”.
Cosmosul este o noţiune abstractă, aşa încât, dacă doreşti, e foarte uşor să ascunzi în infinitul lui adevăratele surse ale „forţelor făcătoare de minuni”. Să încercăm totuşi să ne dumirim. Din numeroasele discuţii avute cu senzitivi, am înţeles că, atunci când lucrează, asupra lor coboară o coloană de energie dirijată, şi ei o folosesc. De unde vine, ei nu ştiu, sau, posibil, nu vor să spună. Dacă energia este canalizată, înseamnă că există şi cel care o canalizează. Cine este,acela?
(Nota red.: Unii senzitivi, sau bioenergoterapeuţi au, totuşi, curajul şi bunăcuviinţa să dezvăluie sursa din care provine „bioenergia” lor. De exemplu, profesoara Nina G. din Republica Moldova a povestit cum a fost contactată de către „extraterestri” şi dusă într-un laborator, unde mai erau câteva persoane ce stăteau la rând pentru a li se transmite energie, întrebată dacă doreşte să lucreze pentru ei, Nina a răspuns că vrea să lucreze pentru Hristos. (înainte de această întâmplare, Nina era creştină numai cu numele: nu se ducea la biserică, şi nu se împărtăşea cu Sfintele Taine). Fără să i se dea vreo importanţă acestui răspuns, i-au introdus energia prin creştetul capului, interzicându-i a vorbi cuiva despre cele întâmplate. Apoi, Nina s-a trezit la ea acasă, simţind în spate o presiune permanentă care o silea să caute pacienţi pentru a se elibera de energia apăsătoare, între timp, a simţit că este urmărită de un demon („spirit- director”), ce apărea mai ales noaptea, înfricoşată, ea s-a dus la un preot, care a îndrumat-o să meargă la biserică, să se roage şi să nu mai practice astfel de tratamente. Din mila lui Dumnezeu şi ca pildă pentru alţii, Nina a scăpat de „musafirul” nedorit şi de energia malefică)
După cum este scris în Evanghelia de la Matei, după roadă se cunoaşte pomul (Matei 12, 33) şi, aşa cum mărturiseşte Apostolul lacov, izvorul sărat nu poate da apă  dulce… iar dacă aveţi râvnire amară şi zavistie (aş mai adăuga şi trufie – n.a.) în inimile voastre, nu vă lăudaţi, nici nu minţiţi împotriva adevărului, înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică (lac. 3, 11-14-15).
Cu acestea se potrivesc bine cuvintele Sfântului Ignatie Brianceaninov, care scrie că „Sfinţii Părinţi condamnă cu asprime dorinţa de a săvârşi minuni; o asemenea tendinţă dă în vileag că în sufletul omului sălăşluieşte amăgirea de sine, care provine din îngâmfare şi înfumurare… Cei care doresc să săvârşească minuni, închipuite de ei, o doresc din înfierbântarea lor trupească, prin sporirea patimilor neînţelese de ei, deşi poate li se pare că sunt călăuziţi de mare râvnă în lucrarea Domnului, în aceeaşi stare de autoamăgire şi înfierbântare se află şi cei care vor să vadă aceste semne“. Deci, dacă omul care a dobândit capacităţi de senzitiv este îngâmfat, trufaş, plin de iubire de sine, de zavistie, este înclinat spre desfrâu, e lacom după avuţii, cu alte cuvinte este un om pătimaş, e clar: aceste capacităţi poartă un caracter demonic. Puterea cu care acţionează el este de la diavol, având o influenţă distrugătoare atât asupra lui, cât şi asupra primitorului.
De pildă, potrivit datelor cercetătoarei ştiinţifice kievlene T.P. Reşetnikova, care a cercetat rezultatele acţiunii unor senzitivi asupra unor eprubete cu sânge omenesc, conţinutul de magneziu din sânge sub influenţa operatorului, fie că creştea, fie că scădea de aproape două ori. Reşetnikova luase drept reper o lucrare a francezului Louis Kerverand, care a demonstrat existenţa procesului fizic denumit transmutaţie (transformarea elementelor). Sub influenţa senzitivilor, în organismul percipientului se produce, ca urmare a transmutaţiei elementelor, un dezechilibru chimic, în special în sânge, ceea ce, după părerea specialiştilor, poate provoca îmbolnăvirea de cancer şi, posibil, de SIDA.
In afară de aceasta, oamenii, odată trataţi de senzitivi şi uşor refăcuţi pentru o vreme, caută iar şi iar posibilitatea de a se mai „alimenta” puţin, de a căpăta o nouă rezervă similară de energie, devin adesea telepatomani (adică aşteaptă cu nerăbdare apariţia senzitivilor la televiziune şi nu mai pot trăi fără aceasta, îşi pierd cu desăvârşire voinţa), căci este distrusă bariera psihologică lăuntrică care îi apără de influenţa din exterior; ei se lasă uşor pradă oricărei influenţe, şi chiar celei demonice, când aceasta parvine prin oameni cu o puternică rea-voinţă. Sufletul lor se deschide pentru imixtiuni de acest gen, ei încep a căuta alţi senzitivi, informaţia respectivă nu se lasă întârziată, şi omul începe a se dezvolta pe o cale strict determinată. Evident, nu pe calea lui Hristos. In afară de aceasta, senzitivii demonizaţi aplică – pentru a obţine cât mai mulţi bani şi faimă – metode  de-a dreptul barbare de redistribuire a energiei în organism, după care organul bolnav capătă un aflux de energie de la cel sănătos şi se reface, pe când celălalt se îmbolnăveşte. De pildă, omul se tratează de ulcer, iar curând după aceea moare de infarct. In timpul şedinţei, senzitivii practică, de asemenea, stoarcerea energiei din pacient; stabilizând o relaţie energetică de lungă durată, ei continuă să „pompeze”, pe acest canal, energie.
Se vehiculează mult ideea de nobleţe a senzitivilor care, chipurile, ar lua bolile altora asupra lor, dându-şi sănătatea în numele însănătoşirii altora. Departe însă de aşa ceva. O pornire nobilă poţi întâlni la senzitivii începători, neîncercaţi, care curând fie că ei înşişi se îmbolnăvesc şi încetează să mai trateze, fie că apelează la mijlocul verificat de dobândire a energiei (de la forţele demonice), în procesul şedinţelor de tratament, însă, senzitivul îşi îndreaptă cea mai mare parte a eforturilor spre a-şi crea o protecţie împotriva bolii. Şi devreme ce ei nu pot neutraliza cauzele ontologice ale bolii (lucru care este doar în puterea Domnului), senzitivii transferă boala ori asupra altui organ ori chiar asupra altui om. Fireşte că e dificil să zici că e un act nobil.
Aşadar, în unele cazuri senzitivul donează energie, în altele fură. E o contradicţie? Nicidecum. Să admitem că se extrage 70% din energie, dar se întoarce numai 10%. Aşa procedează Djuna, Kaşpirovski, Ruţko şi mulţi alţii.
Iată ce mărturiseşte despre Djuna, A.I.Spirkin, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Rusiei: „Ce mă nedumereşte, din punctul de vedere al unui om de ştiinţă? – Măcar şi faptul că ea primeşte seara, în 3-4 ore, până la 120 de bolnavi. Când locuia la Moscova, la hotel, dacă o vizitam dimineaţa, o surprindeam moleşită (din păcate, mai şi fumează), palidă. Mergem la apartamentul unde ea primeşte pe cei ce aşteaptă cu înfrigurare… După al 10-lea pacient, al 20-lea, după al 70-lea ea devine vioaie, chiar zburdalnică, cochetează, adică se află deja în ascensiune emoţională. Seara, la restaurant, dansează mult, e surescitată, plină de energie şi se întoarce la hotel noaptea târziu“. O completare potrivită a acestei istorisiri este un articol publicat în revista „Ogni Bolgarii” în 1987. Autorul, un ziarist care o cunoscuse pe Djuna, scrie că nu ştie nici un om la care, după tratamentele făcute de ea, boala să nu revină.
Nu este oare un vampirism energetic evident? Beţia, fumatul, petrecerile nocturne istovesc organismul, lucru pe care îl dă în vileag chipul ofilit şi apatia Djunei. Insă, în timp ce îşi primeşte pacienţii, de la care e foarte uşor să stoarcă energie, vigoarea şi prospeţimea îi revin. Mecanismul e clar. Fireşte că şi bolile se reîntorc curând la cei „trataţi”. Şi e bine dacă acest stress nu se termină pentru bolnav cu un final letal, după cum s-a întâmplat, nu o dată, de pildă, în timpul teletratamentelor lui Kaşpirovski.
Ultimul, potrivit afirmaţiilor altor senzitivi, acţionează în felul următor. Dacă omul priveşte sau ascultă cu atenţie o şedinţă televizată a lui Kaşpirovski, între el şi acest spectator se stabileşte momentan un contact energetic invizibil.
Aşa este concepută natura noastră, fixându-şi atenţia asupra unui obiect, omul îşi extinde câmpul său biologic asupra acestuia şi intră în contact cu el. Citind, de exemplu, o carte, noi stabilim o legătură invizibilă cu autorul ei (chiar dacă acesta nu mai este în viaţă) şi cu acea stare a sufletului în care se afla scriitorul în momentul creării operei sale. Cititorul este cuprins de aceleaşi gânduri şi sentimente, iar unul deosebit de sensibil poate chiar retrăi aceleaşi senzaţii.
Tocmai această însuşire a naturii umane este, de asemenea, una din cauzele pentru care Părinţii Bisericii recomandă să citim în permanenţă Evanghelia şi scrierile patristice. Căci în felul acesta cititorul comunică cu Dumnezeu şi sfinţii Săi, şi acesta, înălţându-se până la gândurile şi sentimentele lor, el însuşi se îmbogăţeşte, creşte spiritual. Mai mult decât atât, sfinţii, simţind că cineva le citeşte operele, se roagă pentru el.
Şi iată de ce e atât de dăunător să citeşti literatură scrisă de oameni pătimaşi, vicioşi, de la care omul poate să se molipsească de pasiunile lor, şi cu atât mai mult -literatură demonică (a învăţătorilor de yoga, de pildă). Prin mijlocirea unor texte de acest gen cititorul se deschide influenţei lor şi intră în comunicare cu duhurile necurate.
Iată ce spune în acest sens Sfântul Ignatie Brianceaninov: „Toate fenomenele demonice au însuşirea de a fi periculoase dacă sunt luate în seamă; nedându-le decât o simplă atenţie, fără pic de simpatie, poţi rămâne cu cea mai dăunătoare impresie, expunându-te unei grele ispite“.  Oamenii care au participat la şedinţele lui Kaşpirovski (fie şi numai în calitate de telespectatori), în mod inevitabil se pomeneau în interacţiune cu el.
Senzitivii, de regulă, nu tratează prin energia lor. In al doilea rând, în timpul aşa- zisului tratament, practică vampirism energetic în dauna pacientului. Şi, în cele din urmă, ei fac uz de energie demonică, aceasta, de asemenea, pricinuind bolnavului numai rău.
Am să dau un exemplu caracteristic, istorisirea unui creştin specialist în restaurarea antichităţilor, „într-o zi am intrat la un colecţionar de antichităţi, o bună cunoştinţă a mea, pentru care executasem altădată mai multe comenzi, dar de care mă înstrăinasem mai târziu, căutând să lucrez numai pentru biserică. Mă simţeam rău, aveam slăbiciune, şi i-am spus despre asta gazdei, care s-a dovedit a fi senzitiv. M-a pus să mă întind pe o canapea şi preţ de zece minute a făcut pase magnetice cu mâinile. Durerea de cap mi-a trecut, dar nu mă simţeam, parcă, în apele mele. Luându-mi curând rămas bun de la el, am plecat în grabă. Ajungând acasă, am simţit copleşindu-mă o energie violentă, am restaurat până la orele trei noaptea fel de fel de antichităţi ce nu aveau legătură cu biserica. După aceea, timp de câteva săptămâni, am lucrat încontinuu, nu însă pentru biserică. Obiectele bisericeşti, pur şi simplu, nu le puteam lua în mâini, încetasem să mă duc la biserică şi să mă rog. Mi s-a ivit dorinţa să fac bani, să reiau legăturile abandonate cu anticarii. Nu mă simţeam niciodată în elementul meu. Doar făcând un mare efort de voinţă mi-am impus să merg la mănăstire. Acolo, după o spovedanie sinceră, împărtăşanie şi o săptămână de viaţă printre călugări, în timpul căreia aceştia s-au rugat pentru mine, am putut, în cele din urmă, să-mi reiau munca pentru biserică.”
Iată cum acţionează energia demonică intrată în om prin intervenţia unui senzitiv! Ea l-a îndepărtat de Biserică şi a început a orienta dezvoltarea lui N. după un plan de al său. Şi numai intervenţia puterii dumnezeieşti a salvat acest om. Nenumărate articole şi cărţi s-au scris despre cei mai cunoscuţi senzitivi de la noi, aceşti oameni făcând confidenţe la radio şi televiziune. Reporterii, însă, cuprinşi de admiraţie, nu pătrund, de regulă, natura acestor forţe, mijloacele şi rezultatele tratamentului. O ignoranţă periculoasă!
Să continuăm discuţia despre Djuna. După cum mărturiseşte A. I. Spirkin, „Djuna este de origine asiriană, s-a născut prin părţile Armavirului. Tatăl, mama, bunica ei au practicat vrăciuirea, aşa încât acest dar – forţa diabolică a biocâmpului – este moştenită de ea. Senzitivii noştri, care percep vizual câmpul bioenergetic, spun că frecvenţa  câmpului ei este alta decât a unui om obişnuit“. După cum vedem, Djuna este o vrăjitoare provenită din neam de vrăjitori care şi-a căpătat talentul (altfel zis, demonii „binefăcători” sau demonii-ajutători cu ajutorul cărora vrăjitorul îşi săvârşeşte acţiunile magice) prin moştenire. Nu demult, la congresul vrăjitoarelor care a avut loc în 1990 în S.U.A., ea a stârnit senzaţie prin minunile sale. Acum ea practică pe larg, inoculând bacilul demonismului în sufletele oamenilor creduli.
A. Martînov, care a editat un manual pentru senzitivii începători, susţine că nu crede într-un Dumnezeu Hristos personal, în schimb susţine existenţa unor „anumite forţe cosmice“, dătătoare de energie. Intr-o confesiune publică făcută nu demult la radio, el îşi revendica rolul lui mesia, propunând în locul Evangheliei noua sa carte „Vestea cea bună“. Aici satanismul este exprimat sub o formă evidentă şi nedisimulată: Martînov respinge Dumnezeirea lui Hristos şi vine ca un „pseudo-mesia” cu „noua” sa învăţătură. Se împlinesc cuvintele profetice ale Evangheliei după Matei (Mt. 24, 24): …se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Căci omul se mântuieşte numai prin Hristos, prin suferinţele la  care a fost supus pe cruce şi prin moartea Lui întru ispăşirea şi mântuirea omenirii. Tocmai datorită faptului că lisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu care S-a întrupat pentru mântuirea noastră a şi fost învins satana, luându-i-se puterea asupra acelei părţi a neamului omenesc care a crezut şi s-a botezat. De aceea, când unui om i se răpeşte credinţa în Hristos, el devine din nou o slugă docilă a forţelor demonice. Şi A. Martînov, după cum se vede, râvneşte tocmai acest lucru.
Odată mi s-a adresat un tânăr, B., care a avut de suferit după frecventarea şedinţelor lui Ruţko, şedinţe prin care a dorit să-şi refacă vederea. Ochii însă nu i s-au vindecat, în schimb s-a ales cu următorul „dar”: la anumite ore de zi şi noapte, independent de voinţa sa, începea să facă nişte mişcări involuntare cu braţele, picioarele şi întreg corpul, asemănătoare cu loviturile de kung-fu, pe deasupra mai având şi accese de tip epileptic. A trebuit să-l trimit pe sărmanul creştin să se purifice (adică să i se citească rugăciuni de dezlegare de către un preot având harul să izgonească duhurile necurate).
Dar ce spun „tămăduitorii” înşişi despre propria lor persoană? Să urmărim un interviu dat de Iuri Tarasov – „Sunt vrăjitor în generaţia a patra“. La întrebarea corespondentului: „Mi-am dat seama că făceaţi vrăji asupra unui bolnav de osteohondroză cu ajutorul câmpului dvs. biologic, terapiei manuale şi psihoterapiei. Toate  acestea sunt pe larg cunoscute, îi ştim bine pe unii reprezentanţi ai medicinii netradiţionale – Djuna, Kaşpirovski… Dvs. sunteţi unul în trei ipostaze? în ce constă vrăjitoria?” Tarasov răspunde: „întrebarea dvs. conţine răspunsul. De ce nu-mi zic senzitiv? Doar pentru că senzitivul ştie să facă aproximativ a zecea parte din ceea ce face orice vrăjitor de mâna a doua. Acelaşi lucru se poate spune şi despre hipnotizori, fitoterapeuţi, psihoterapeuţi… Fiecare din aceste domenii nu este decât vârful aisbergului“.
E spus extrem de sincer – „vârful aisbergului” – a cărui bază se află în iad.
La întrebarea privind existenţa magiei negre şi albe Tarasov a răspuns: „...la ultimul congres din Spania la magia neagră şi cea albă s-au mai adăugat două culori -roşu şi verde. Dar de ce oamenii să cunoască aceste lucruri? Sunt, cum s-ar spune, culorile noastre de lucru, de uz pur profesional… «Cunoaşterea» este neutră prin ea însăşi… Problema e cine o posedă“.
Cu alte cuvinte, „cunoaşterea” (adică, după Tarasov, capacitatea de a influenţa magic lumea înconjurătoare), are una şi aceeaşi sursă atât în magia neagră, cât şi în cea albă. Dar în ce sens (în bine sau rău) îşi va aplica vrăjitorul forţa pe care o posedă, nu  depinde decât de dorinţa lui. Or, e lucru ştiut că nu se poate pricinui rău cu Duhul Sfânt. Un om fără prihană, înzestrat cu putere dumnezeiască, pur şi simplu nu poate face nici un rău. Căci el nu împlineşte decât voinţa lui Dumnezeu, care de la origine a fost îndreptată către mântuirea omenirii.
Iată însă că „unele forţe cosmice”, adică demonii, îl ajută cu plăcere pe omul care li s-a vândut. Iată ce citim în Nomocanon (cod de legi şi hotărâri ale Sfinţilor Apostoli şi Sinoadelor Ecumenice): „Magii – acei care îi cheamă şi pe demonii binefăcători, ca să facă şi spre bine unele lucruri, totuna cu toţii sunt nişte ucigaşi spurcaţi şi înşelători după bunul lor plac“.
Tarasov nu este unic în opinia sa. Alt vrăjitor, un oarecare L, într-o discuţie privată cu o cunoştinţă de-a mea, ajungând să facă destăinuiri, a spus: „Aptitudinile senzitive nu sunt decât prima treaptă pe calea ce duce spre magia neagră“.
Bioenergoterapeutul Kaşpirovski, apărând la televiziune în data de 24 noiembrie 1989, după miezul nopţii, a citat propriu-zis extrase din cartea de magie neagră, referindu-se la ea ca la o sursă pe deplin acceptabilă şi pozitivă. Caracterul demonic al acţiunilor lui Kaşpirovski se manifestă chiar în timpul şedinţelor sale, lucru pe care îl demonstrează, de exemplu, datele doctorului în psihologie V. Lebedev. Vom cita doar unele din ele: „Am examinat 2015 elevi de şcoală, 93 % din ei sunt antrenaţi în şedinţele lui Kaşpirovski. In timpul şedinţelor se remarcă ticuri obsedante, reacţii isterice, fenomene de halucinaţie şi alte tulburări psihice” – dovadă evidentă că sunt stăpâniţi de duhul necurat. Mişcări involuntare, ţipete şi emoţii, istericale independente de voinţa omului – toate acestea reprezintă semne vădite de demonizare. 42% cad în somn hipnotic. După şedinţe, la un număr de 7% s-au constatat diferite forme de dezadaptare psihică. S-a conturat clar tendinţa creşterii sugestibilităţii şi reacţiei isterice. La elevii şcolii medii nr. 49 din Taşkent s-a dezvoltat, în timpul şedinţelor, o reacţie isterică în grup, care a durat timp de două săptămâni şi a dezorganizat activitatea şcolii, în urma şedinţelor televizate, unii copii se prăbuşeau în stare de catalepsie doar văzând imaginea lui Kaşpirovski. Ceea ce înseamnă că li s-a distrus mecanismul de protecţie psihologică şi ei au devenit mai sugestibili, uşor influenţabili de  comportamentul criminal al adulţilor şi adolescenţilor. Mai mult decât atât, după şedinţe a fost nevoie ca mulţi copii să fie spitalizaţi cu diferite tulburări neuro-psihice”. V. Lebedev a cercetat 6228 de scrisori ale unor persoane care au vizionat şedinţele unui senzitiv practicant al magiei negre, rezultatele fiind că „63% au sesizat o agravare acută a bolilor. Investigaţiile ulterioare au arătat că la 13-14 din 15 bolnavi, aparent însănătoşiţi după şedinţe, afecţiunile li s-au agravat. In afară de aceasta, la un număr de bolnavi agravările au apărut imediat după şedinţe. Vorbind despre calităţile morale ale acestui senzitiv, e suficient să cităm telegrama Lesei Iurşova trimisă Procurorului general al U.R.S.S.: „Kaşpirovski, în scopuri de reclamă, m-a antrenat într-o operaţie chirurgicală fără anestezie, difuzată la televiziune fără ştirea mea. In timpul operaţiei am suportat o durere atroce, fapt care ulterior mi-a înrăutăţit şi mai mult starea sănătăţii. Kaşpirovski difuzează un film de reclamă, montat în variantă convenabilă lui, prezentându-mă dezgolită; în presă mi-a lezat demnitatea… Pe motivul că acum mă aflu la spital şi de 18 luni nu mai am mijloace de existenţă, rog să mă ajutaţi să fac formele de trimitere în judecată a lui Kaşpirovski“.
Aşadar, unii senzitivi, profitând de dorinţa oamenilor de a se însănătoşi cu orice preţ, adesea îi aduc la o stare şi mai gravă, conducându-i la demonizare şi la pierderea sufletelor.
Dar există, aţi putea reproşa dvs., şi magi-senzitivi albi, care şi la biserică merg, şi pe oameni îi tratează, chipurile, cu puterea lui Dumnezeu. Se vede însă că puterea nu e de la Dumnezeu. Adesea, fără să bănuiască, ei se află în stăpânirea forţelor demonice care, dându-le aparenţa succesului, dezlănţuie în ei o tot mai mare  înfumurare şi orgolii, nimicindu-le sufletele, făcându-i unelte docile în mâinile lor.
Pe unii credincioşi îi interesează: dacă senzitivii sunt în legătură cu forţele demonice, de ce atunci ei înşişi frecventează uneori biserica, îndemnându-i pe oamenii nebotezaţi să se boteze, iar alteori chiar şi să se împărtăşească cu Sfintele Taine în Biserica Ortodoxă?
Da, e adevărat. Senzitivii merg uneori ei înşişi la biserică, şi pe alţii îi îndeamnă s-o facă pentru a se alimenta, cum le place să se exprime, cu „energii luminoase“. Mulţi credincioşi au avut ocazia să observe cum senzitivii stau îndelung în faţa icoanelor, cu mâinile răşchirate şi căscând larg ochii, străduindu-se să se alimenteze cu energia pe care o emană icoana. După expresia lui Pavel Florenski, „icoana reprezintă fereastra către altă lume“. Mi-aş permite să adaug că o icoană înaintea căreia sunt înălţate rugăciuni – este o fereastră larg deschisă către altă lume. Căci apropiindu-se de o asemenea icoană, mai cu seamă făcătoare de minuni, simţim realmente prezenţa celui care este înfăţişat pe ea. Privind chipul, ne înălţăm cu tot sufletul către prototip, şi rugăciunea noastră se înalţă către tronul Celui de Sus pe drumul străbătut de rugăciunile a mii de alţi credincioşi. Noi primim răspuns – rugăciunea noastră este auzită şi se împlineşte.
Ei stau în faţa icoanei străduindu-se să absoarbă energia concentrată în preajmă datorită rugii statornice în faţa ei a mii de creştini. (Nota red.: Numai că harul dumnezeiesc nu se poate fura. Energia de care se umplu senzitivii nu este a icoanelor, ci a diavolului, căruia şi-au deschis sufletele când au primit învăţăturile străine Bisericii.)
Icoana nu va avea de pierdut din această cauză şi nici rugăciunii credincioşilor nu-i va dăuna. Gândiţi-vă, însă, cât de smintit trebuie să fii ca, fiind poftit la „ospăţul nupţial” (simbolul Tainei Sfintei Împărtăşanii, comunicării prin rugăciune cu Dumnezeu), să te târăşti pe sub masă, strângând de pe jos farâmiturile scăpate de oaspeţi şi să nu fii în stare să-ţi ridici capul pentru a te bucura de măreţia sărbătorii. (Nota red.: Şi cu atât mai grav este când, în loc să strângi firimiturile, te duci şi mănânci din gunoaie. Tocmai asta fac, fără să îşi dea seama, senzitivii)
O altă parte, mai puţin numeroasă, de senzitivi merge personal la biserică pentru a se împărtăşi, îndemnând şi pe alţii s-o facă. Aceştia sunt senzitivii începători – cei care nu au ajuns deocamdată să pătrundă în abisurile satanice şi se află în etapa autoamăgirii de a fi aleşii lui Dumnezeu. De astă dată ei se împărtăşesc, ca în primul caz, pentru alimentare suplimentară nemijlocită cu energie pozitivă. Acest act întăreşte convingerea că ei ar avea legătură cu Dumnezeu şi că sunt pe calea cea dreaptă. De obicei, ei niciodată nu se spovedesc; îşi aleg acele biserici în care se fac spovedanii comune (adică în care e suficient, nemărturisind nimic, să-şi plece capul sub patrafir şi, cu sentimentul datoriei împlinite, să se apropie de Sfântul Potir)
(Nota red.: Astfel de spovedanii nu sunt normale. Sfântul loan din Kronstadt făcea spovedanii comune având o binecuvântare specială din partea ierarhiei datorită harismelor pe care le primise de la Dumnezeu. Anumiţi preoţi însă fac spovedanii colective călcând rânduielile bisericeşti, imaginându-şi că sunt harismatici, dar de fapt sunt înşelaţi de diavolul care nu vrea ca oamenii să primească dezlegare de păcate prin spovedanie. Şi vrea să îi ţină departe atât de sfaturile directe ale duhovnicului cât şi de canonul pe care l-ar putea primi de la acesta. Numai că o astfel de împărtăşanie, furată, nu aduce folos duhovnicesc. Este spre osândă. Pentru că pe Dumnezeu nu îl poate înşela nimeni…)
[Sau acesti senzitivi se spovedesc normal dar fara sa mentioneze activitatea lor in domeniul extrasenzorial, pentru ca nu o considera a fi pacat, sau o prezinta trunchiat sub o forma acceptabila - n.a.]
Cât de departe sunt ei de Hristos, de calea Sa, a răstignirii, smereniei, răbdării, blândeţii! In acest sens primirea Sfintelor Taine încă nu înseamnă o garanţie a mântuirii. Totul depinde de profunzimea pocăinţei şi de acel simţământ cu care vă apropiaţi de Sfântul Potir.
Apostolul Pavel spune: De câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar,  moartea Domnului vestiţi până când va veni. Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta şi va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. (…) Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului (I Cor. 11-26, 27, 29). Din practica duhovnicească se cunoaşte că mulţi oameni căzuţi în rătăcire (oameni cuprinşi de înfumurare, orgoliu) se împărtăşesc deseori, aceasta însă nu-i va mântui.
Să subliniem încă o dată că, măsura mântuirii pe care o dă Taina Împărtăşaniei, puterea harului căpătată prin această Taină depind de sinceritatea sufletească, de sentimentul de pocăinţă al conştiinţei propriei nevrednicii, de dorinţa de viaţă veşnică şi de iubirea de Hristos cu care omul se apropie de Sfântul Potir.
Senzitivii nu au astfel de sentimente. Ei nu au nevoie de Hristos Mântuitorul, nu au nevoie ca Viaţa Lui să devină viaţa lor, ei au nevoie de energie.
Din cele spuse mai sus, vedem că, adesea demonul este acela care îi îndeamnă pe senzitivi să vină în sfântul lăcaş pentru a-l pângări, ceea ce îi produce o mare satisfacţie. Nefiind în stare el însuşi să se apropie de Sfintele Taine şi de icoane, îi trimite la biserică pe oamenii care i s-au vândut şi, pentru acţiunile lor profanatoare (săvârşite fie şi în mod inconştient) îi dăruieşte cu o nouă porţie de energie demonică şi le amplifică aptitudinile senzitive.
Uneori ni se pune întrebarea: de ce senzitivii îi trimit pe oameni să se boteze, iar cu cei nebotezaţi refuză, în unele cazuri, să lucreze?
Trebuie remarcat însă faptul că numai senzitivii neavansaţi îşi trimit „pacienţii” să se boteze. Ceilalţi, alde Kaşpirovski, nici ei înşişi nu sunt botezaţi şi nici nu întreabă pe nimeni de botez. Dimpotrivă, în timpul şedinţelor lor, ei cer să se scoată de pe corp, mai ales de pe piept, toate obiectele de metal, adică crucea.
In ţara noastră [Rusia - n.a.] se bucură de o largă popularitate aşa-numitele secţii de autoreglare, unde, după afirmaţiile liderilor lor, omul poate învăţa să se autodirijeze, să-şi pună în ordine psihicul, să-şi întreţină în condiţii superioare sănătatea. Şi mulţi oameni se înscriu în aceste secţii, dorind să realizeze cele promise. Ce se întâmplă însă, de fapt, acolo?
Să examinăm, de exemplu, grupele de autoreglare de la Sankt-Petersburg aflate sub conducerea generală a lui Antonov. Din mărturisirile unor foşti discipoli de-ai săi şi a unor oameni care au condus grupe similare, dar ulterior s-au căit şi au renunţat la aceste cursuri, s-a constatat că metodica respectivă de autoreglare cuprinde o serie de etape.
In prima etapă oamenii învaţă să-şi domine trupul, emoţiile, practicând exerciţii fizice şi psihice speciale bazate pe yoga.
In a doua etapă ei se ocupă de subţierea simţurilor, a emoţiilor, încearcă să-şi adapteze psihicul pentru sfera extra-corporală, invizibilă, potrivit afirmaţiilor lor, aflată în astral.
In cea de-a treia etapă, cu ajutorul învăţătorului intră în contact cu oarecare „forţe cosmice” şi, prin intermediul acestora, primesc acele capacităţi extrasenzoriale despre care am vorbit mai sus. După aceasta, discipolul îşi părăseşte învăţătorul şi organizează o grupă proprie, fiind ajutat şi îndrumat de forţe din cealaltă lume.
Din cele expuse mai sus, se vede că, pregătindu-şi corpul la prima etapă, ucenicii îşi subţiază psihicul şi simţurile şi devin capabili de a contacta demonii în a doua etapă, iar în a treia, cu ajutorul învăţătorului lor, intră în contact direct cu duhurile decăzute,  de unde ulterior capătă forţe şi capacităţi de a face aşa-numitele „minuni”.
In etapele a patra şi a cincea aceşti nefericiţi încearcă să-şi însuşească deprinderi de a trăi în cealaltă lume, de a se contopi cu lumea demonilor, ca după moarte să se simtă bine, ajungând în mediul deja familiar lor. O trudă inutilă. Nimeni nu va putea scăpa de judecata lui Dumnezeu. Căci, după cum se spune în Evanghelie, trimite-va Fiul  Omului pe îngerii Săi, vor culege din împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei ce fac fărădelegea, ş i-i vor arunca pe ei în cuptorul cu foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor (Mt. 13, 41-42). Cât priveşte speranţa că-i va ajuta diavolul, în acest sens avem cuvântul adevărat al Apocalipsei: …şi diavolul, care-i amăgise, a fost aruncat în iezerul de foc şi de pucioasă, unde este şi fiara şi proorocul mincinos, şi vor fi chinuiţi acolo, zi şi noapte, în vecii vecilor (Apoc. 20, 10).
Revenind la discuţia despre secţiile de autoreglare, vedem că aici strălucitoarea momeală de sănătate, de dominare a forţelor propriului organism ascunde în spatele ei un sinistru cârlig – contactul şi comunicarea cu forţele demonice. De remarcat însă că în primele două etape nimeni nu îi spune ucenicului adevăratul scop final al instruirii (pentru a nu-l speria). Abia pe măsura transformării elevului, potrivit cu interesul satanei, i se deschid noi şi noi obiective. Transformarea se realizează însă în modul următor. In procesul instruirii, învăţătorul încearcă să implanteze în sufletul discipolului o parte din propriul „Eu”, să canalizeze dezvoltarea lui potrivit unui plan dinainte întocmit. Omul este modelat pentru o anumită undă, i se organizează un mod special de viaţă, în care predomină exerciţiile, meditaţia; şi dacă cineva ar încerca mai târziu să revină la credinţa creştină şi să frecventeze biserica, i-ar fi foarte greu să-şi organizeze viaţa după învăţătura lui Hristos, căci ar trebui să se lepede de toate, să pună o nouă temelie creştină, deoarece o transformare pozitivă în acest sens este aproape imposibilă: orientarea spirituală a celui convertit de satana este diametral opusă. Oamenii care exersează într-o astfel de secţie pot merge la biserică, însă ei vor căuta acolo energii luminoase, şi nu pe Hristos; privind la icoane, vor vedea în ele o sursă de alimentare energetică, şi nu pe Dumnezeu, în felul acesta se împlinesc, referitor la ei, cuvintele lui Hristos: “Au orbit ochii lor şi a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec” (loan 12, 40).
In Bulgaria, şi departe de hotarele ei, sunt cunoscute capacităţile fenomenale ale bătrânei Vanga – o prezicătoare oarbă în vârstă de peste 80 de ani. Oameni de diferite vârste şi formaţii o vizitează necontenit, pentru a-şi afla viitorul, soarta şi, absolut toţi pleacă de la ea profund impresionaţi de profeţiile vrăjitoarei.
Căror forţe le datorează ea capacitatea de a prezice? Care este sursa clarviziunii ei?
Mai întâi să ascultăm ce spune ea însăşi despre darul ei. La întrebarea nepoatei sale, filologul Krasimira Stoianova: „Ai cumva senzaţia că darul tău este programat de nişte forţe superioare?”
Vanga a răspuns: „Da“. „Cum le percepi?” „De cele mai multe ori aud un glas.” „I-ai văzut?” „Da. Nişte siluete transparente asemănătoare reflectării omului în apă.” „La dorinţa cui, a lor ori a ta, se realizează contactul?” „De obicei, la dorinţa lor, deşi pot să-i chem şi eu.”
Mai jos vom cita mărturisirea interesantă a nepoatei bătrânei Vanga despre sursele inspiraţiei clarvăzătoarei sale mătuşi. „Aveam 16 ani, când odată, în casa noastră din Petrici, Vanga mi-a vorbit… numai că nu era vocea ei. Aveam impresia că altcineva, nu ea, vorbeşte cu gura ei. Cuvintele, pe care le-am auzit nu aveau nimic comun cu ce vorbiserăm până atunci, ca şi cum o persoană necunoscută s-a amestecat în discuţia noastră. Am auzit spunându-mi-se: «Iată, noi te vedem»… apoi a urmat o descriere amănunţită a ceea ce făcusem în ziua aceea până la acest moment, încremenisem pur  şi simplu de groază. Nu eram decât amândouă în casă. După o mică pauză Vanga a răsuflat uşurată şi mi-a spus: «Of, m-au lăsat în pace»… şi imediat a revenit la discuţia noastră anterioară. Am întrebat-o, de ce, dintr-o dată, a început să-mi descrie ziua, dar mi-a răspuns că ea n-a vorbit nimic, ci repeta doar ce auzea. Liniştindu-se puţin, a continuat: «Of, acestea sunt nişte puteri mici, care se găsesc mereu alături, Dar sunt şi altele mai mari, ce le conduc pe acestea. Când se hotărăsc să vorbească cu buzele mele, mi se face rău, şi după asta toată ziua nu-mi pot veni în fire».
Dar iată ce spun rudele bătrânei Vanga despre localitatea în care locuieşte prezicătoarea: „Vanga nu părăsea cu anii acest loc. Nu pot înţelege ce o reţine aici. Dar ea ştie şi iubeşte aceste locuri! în ce mă priveşte, totul mă deprimă aici“. Ceva asemănător vorbesc şi alte persoane. Vanga însă susţine că „numai aici” aude glasurile care au iniţiat-o în multe lucruri. Chipurile, tocmai în locul unde stă casa ei se află centrul care leagă sanctuarele sacre vechi situate în împrejurimi. Dimitri, fiul surorii Vangăi, Liubov, evocă o credinţă veche de prin partea locului. „Oamenii bătrâni povestesc că aici este îngropată statuia unui cavaler de dimensiuni naturale, bănuind că este statuia Sfântului Constantin. Ea ar fi fost îngropată în pământ când au venit turcii. Dar mi se pare că ar fi putut fi statuia zeului tracilor, Hors, deoarece tocmai în această regiune au fost descoperite plăci de marmură cu chipul acestui zeu… Primele revelaţii ale mătuşii mele sunt legate de un călăreţ cu care ea ar fi stat de vorbă la fântână. După aceea, călăreţul şi-a mai făcut o dată apariţia, comunicându-i că începe războiul. I-a mai spus, de asemenea, că va fi profetă şi că va prevesti despre „vii şi morţi”. Profesorul Y. Lozanov, care se ocupă de fenomenul Vangăi, scrie: „Din anul 1964 colectivul aflat sub conducerea mea a chestionat zeci de mii de vizitatori. Ne-am propus să stabilim, cu ajutorul statisticii, în ce măsură se împlinesc previziunile ei peste cinci, zece, cincisprezece ani“. Potrivit datelor lui Lozanov, aproximativ 70% din profeţii se împlinesc.
Aşadar, din cele expuse mai sus rezultă că toate mesajele profetice sunt dictate Vangăi de nişte anumite „forţe” care, fie că ele însele o vizitează, fie că vin la chemarea ei. Din spusele ei reiese că există nişte „puteri mici”, a căror prezenţă o resimte permanent. Periodic profetă este vizitată şi de „puteri mai mari”, după care ea se simte „rău”. Vanga vede aceste „forţe” în chip de stafii, vedenii ceţoase. Cel mai bine aude glasurile în casa sa, în locul în care, după cum susţine, se află „centrul care leagă templele sacre vechi situate în împrejurimi”. După părerea nepotului vrăjitoarei, aici s-a aflat capiştea zeului păgân Hors, a cărui statuie este îngropată în acest loc. Şederea în această regiune asupra tuturor celorlalţi oameni „acţionează deprimant”.
De pe poziţii ortodoxe, fenomenul Vangăi poate fi explicat în felul următor, încă pe când avea vederea bună, de câteva ori i s-a arătat un demon în chip de călăreţ, intrând în contact cu ea. Fata a acceptat cu plăcere această legătură, apropiindu-se curioasă de fenomenul nou, misterios pentru ea. După aceea, fiind smulsă şi rostogolită pe câmp de o furtună enigmatică, a orbit şi i-a apărut capacitatea de a prezice. Vrăjitoarea oarbă este mereu înconjurată de demoni, adunaţi pe locul vechiului templu păgân, unde li se aduceau jertfe. Periodic îşi fac apariţia aici stăpânitorii demonilor, după cum spune prezicătoarea „mai marii peste puterile mici”, intră în ea şi încep a prezice. După aceea, i se face rău. Concentrarea excesivă a forţelor răului în aceste locuri acţionează deprimant asupra celor care vin încoace, lucru pe care îl şi mărturisesc. Aceasta se explică prin înfiorarea firească a sufletului atunci când vine în atingere cu forţele răului.
Faptul că, potrivit cercetătorilor, se împlinesc numai 70% din prezicerile bătrânei  oarbe, confirmă justeţea cu care am apreciat fenomenul Vanga. Este evident caracterul demonic al prevestirilor ei, căci proorocirea dumnezeiască nu poate să nu se împlinească, iar demonii, aşa cum am arătat mai sus, nu pot decât să calculeze şi să încerce să ghicească anumite probabilităţi. Aceasta e cauza erorilor.
Revenind la problema forţelor cu care se fac tămăduirile bolilor, să examinăm încă un gen de tămăduire – prin harul dumnezeiesc, care, ca şi clarviziunea, se dă omului cu inimă neprihănită, devotat până la capăt lui Hristos, de cele mai multe ori ascet sau pustnic, cum sunt Sfântul mare mucenic şi tămăduitor Pantelimon, Sfinţii Cozma şi Damian, Sfântul mucenic Ciprian, Sfântul loan din Kronştadt şi mulţi alţii. Cercetaţi vieţile lor mai întâi. Ei tămăduiau mai întâi sufletul, abia după aceea trupul. Căci sufletul este veşnic, mult mai preţios decât trupul trecător. Oamenilor vindecaţi li se schimba întreaga viaţă, li se întărea credinţa, sufletul li se curăţa de patimi. Dacă vom cerceta tămăduirile săvârşite cu puterea lui Dumnezeu, vom vedea că sfinţii lucrau prin harul Sfântului Duh, şi nu cu câmpul biologic, nu cu donarea propriei energii. Astfel, mai întâi se înlăturau cauzele mortale ale bolii, dacă acestea existau, în Evanghelia după Matei (Mt. 9, 5), în cazul vindecării de către Domnul nostru lisus Hristos a unui slăbănog, vedem că la început El i-a spus: Iertate sunt păcatele tale, şi abia după aceea: Scoală-te şi umblă!
De asemenea, din Evanghelie aflăm cum mulţi oameni se vindecau atingându-se cu credinţă şi cu pocăinţă de veşmintele lui Hristos (cf. Luca 8, 44). In Faptele Apostolilor citim despre ucenicii lui Hristos: Dumnezeu făcea, prin mâinile lui Pavel, minuni nemaiîntâlnite. Astfel peste cei bolnavi se puneau ştergare sau şorţuri purtate de Pavel şi bolile se depărtau de ei, iar duhurile cele rele ieşeau din ei (Fapte 19, 11-  12). Adică Domnul, proslăvindu-i pe cuvioşii Săi, chiar prin veşmintele lor făcea minuni.
In acest sens pot fi evocate o mulţime de cazuri de vindecare ale bolnavilor prin atingerea de moaştele sau chiar odăjdiile sfinţilor. Mă voi referi doar la un singur caz din practica mea. După o slujbă oficiată de mine, am pus pe mâna bolnavei paralizate V. o mănuşă care a aparţinut Sfântului loan din Kronştadt. Imediat după aceea bolnava a început să mişte din degetele mâinii paralizate şi curând a putut să şi meargă. Medicii care o tratau au rămas adânc impresionaţi de o însănătoşire atât de rapidă.
Or, sfinţii îi vindecau pe cei mai mulţi dintre bolnavi nemijlocit prin rugăciune, adică însănătoşirea o săvârşea Domnul prin Duhul Sfânt datorită rugăciunii sfântului. Bunăoară, în Patericul de la Pecerska citim despre preacuviosul Agapit, care tămăduia pe toţi bolnavii prin rugăciunea sa şi niciodată nu lua nimic de la nimeni pentru însănătoşire, căci spunea el, nu tămăduia cu puterea sa, ci cu a lui Hristos. Revenind la timpurile noastre, să evocăm numele Sfântului loan din Kronştadt. Există o mulţime de cărţi în care sunt atestate mii de cazuri de tămăduiri săvârşite, uneori chiar la depărtare considerabilă de bolnavi, prin rugăciunile acestui mare sfânt.
Acum să încercăm să înţelegem de ce oamenilor li se dau boli şi dureri. Şi cum trebuie să-şi trateze bolile un creştin. Mai întâi să dăm cuvântul Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Iată ce spune Sfântul loan Gură de Aur în cuvântul său „Despre cei care tămăduiesc bolile prin vrăji”: „Când vei fi cuprins de o suferinţă cumplită, mulţi vor încerca să te înduplece să te duci la vrăjitori sau magi, tu însă, nădăjduind în Dumnezeu, rabdă, ştiind că aceste chinuri îţi aduc cunună şi te izbăvesc de chinuri viitoare dacă vei răbda boala, mulţumind lui Dumnezeu. Dacă suntem creştini, să ne supunem lui Hristos şi să nu mergem la vrăjmaşii Domnului – magi, vrăjitori (adică senzitivi), căci ei sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu. Mai bine să murim, decât să mergem  la vrăjmaşii lui Dumnezeu. Ce folos ai dacă îţi vindeci trupul, iar sufletul ţi-l pierzi? Ce vei câştiga, dacă aici vei găsi o mică alinare, iar acolo vei fi trimis cu demonii la chin şi în focul veşnic? Iată ce se spune în Biblie (cf. IV Regi l, 1-12): S-a îmbolnăvit regele lohozia şi, necrozând în ajutorul lui Dumnezeu, a trimis soli la magi. Dumnezeu îl pedepsise cu o boală pentru a-şi aduce aminte de păcatele sale. Pe când el, uitând de Dumnezeu, a trimis soli la idolul Baal şi la preoţii lui, ca să afle dacă va trăi. Vai tu, înrăitule, vai minte nesăbuită! Să-L laşi pe Dumnezeu şi să trimiţi după vrăjitori să-i întrebi de viaţă! Proorocul Ilie a întâmpinat slugile lui lohozia şi le-a spus: «Mergeţi şi spuneţi regelui vostru că, de vreme ce L-a părăsit pe Dumnezeu şi legea Lui şi a trimis soli la demoni să-i întrebe dacă va mai trăi, aşa îi răspunde Domnul: va trebui să moară înainte de vreme, pentru că L-a părăsit pe Dumnezeu şi vrea să-şi cunoască viaţa de la slugile diavolului». Astfel, fraţilor, cei care se adresează magilor [senzitivilor - n.a.] mor înainte de vreme”.
Sfinţii Apostoli au blestemat magia, Sfinţii Părinţi, la sinoade, au respins-o şi ei, pentru mulţi ani i-au afurisit pe cei care au umblat la vrăjitori, şi i-au supus la epitimii grele pentru a se curaţi de păcat.
Fugiţi, iubiţii mei fraţi, de vrăjitoria cea blestemată, căci murind la timpul sorocit, veţi fi lăsaţi pradă chinului veşnic.
Tu zici că te chinuie rău boala ta grea. Dar tu încă n-ai suferit dureri ca fericitul Iov; el şi-a pierdut turmele şi boii şi toată averea, şi nici pierzându-şi toţi copiii, nu L-a hulit pe Dumnezeu. Dar a spus mult răbdător: „Domnul a dat, Domnul a luat”. Şi a zăcut în suferinţă cumplită şapte ani, şi n-a încercat să se vindece prin vrăjitorie, ci zicea: „Mai bine mor, decât să îl hulesc pe Dumnezeu”. La fel şi Lazăr, flămând şi bolnav, toţi anii cât a fost bolnav a zăcut  la poarta casei bogatului, uitat şi batjocorit, aşa a murit, dar n-a chemat vracii.
Ei au răbdat suferinţe atât de mari, iar noi, e suficient să ne îmbolnăvim un pic, că de îndată aducem în casa noastră pe vraci şi vrăjitori. O, fraţilor, aşa cum aurul în foc se încearcă, la fel şi omul prin suferinţă se curăţă de păcate. Să ne amintim, fraţilor, de apostoli, de prooroci, de mucenici, care au luat asupra lor chinuri grele. Cei care rabdă nevoi şi suferinţe grele în viaţa aceasta vor fi răsplătiţi cu prisosinţă în împărăţia Cerească. Gândeşte-te, omule, că vrăjitorii nu te vor izbăvi de suferinţe, ci doar vei comite un mare şi greu păcat. Dacă te duci la demoni, părăsindu-L pe Domnul, cum vei primi mila Lui şi cum vei apela la El în rugăciuni? De ce să-ţi prăpădeşti sufletul, şi ce vei răspunde lui Dumnezeu dacă, din pricina unei mici suferinţe, lăsându-L pe Dumnezeu, mergi la vrăjitori? Cum vei sta în biserică, cum vei primi Sfânta Împărtăşanie, cum vei asculta povăţuirile? O, omule, dacă vei răbda cu recunoştinţă suferinţa sau alte nenorociri, vei fi încununat cu mucenicii în ziua cea mare, căci ei au răbdat chinuri, iar tu rabdă cu recunoştinţă suferinţele şi nevoile.
Prin urmare, din toate cele expuse mai sus pot fi trase următoarele concluzii:
 (De ce) Dumnezeu îngăduie ca oamenii să fie supuşi la suferinţe şi dureri:
1) pentru păcate, spre a şi le ispăşi, a-şi schimba modul vicios de viaţă, spre înţelegerea acestei imoralităţi şi a faptului că viaţa pământească nu este decât o scurtă clipă, dincolo de care se află veşnicia, şi cum va fi ea pentru tine, depinde de viaţa ta de aici;
2) deseori pentru păcatele părinţilor suferă copiii (pentru ca durerea să le răstoarne viaţa lor bezmetică, să-i facă să cadă pe gânduri şi să se schimbe), în asemenea cazuri, oricât de crudă ar părea această pedeapsă omului contemporan secularizat (adică indiferent faţă de religie), educat în spiritul  umanismului (spirit care venerează trupul, punând mai presus de toate trebuinţele şi dorinţele sale), totuşi sunt pline de adevăr cuvintele: suferinţa este necesară acestor oameni pentru mântuirea sufletului! Căci Domnul Se îngrijeşte înainte de toate de mântuirea sufletului veşnic al omului, iar pentru aceasta omul trebuie să devină o fiinţă nouă, aşa cum l-a conceput Dumnezeu, şi în acest scop el trebuie să se schimbe, să se cureţe de patimi şi vicii. Dumnezeu şi poruncile lui Hristos trebuie să fie pe primul plan al vieţii, şi nu sănătatea temporară, trecătoare, bunăstarea, abundenţa de hrană şi îmbrăcăminte. Toate acestea reprezintă acel viţel de aur pentru care vechii iudei îl schimbau pe Dumnezeul lor Preaveşnic; iar creştinii zilelor noastre îl vând pentru acelaşi viţel de aur;
3) adesea pentru smerenia noastră şi oprirea de la fapte nevrednice şi păgubitoare.
4) deseori pentru ca datorită unei mici neplăceri să fim feriţi de una mai mare. (Căci, dacă în situaţia respectivă am fi fost sănătoşi şi am fi acţionat ca de obicei, ni s-ar fi întâmplat o mare nenorocire; aşa însă, abătându-ne datorită bolii de la cursul obişnuit al vieţii, Domnul ne fereşte de acea nenorocire).
 Aşadar, atitudinea creştină faţă de boli constă în:
1) în acceptarea cu smerenie a voinţei lui Dumnezeu;
2) în înţelegerea imoralităţii şi a păcatelor pentru care este îngăduită suferinţa;
3) în pocăinţă şi schimbarea modului de viaţă. Rugăciunea, postirea, milostenia şi alte virtuţi îl îmbunează pe Dumnezeu, şi El ne trimite vindecarea de boli. Dacă cerem şi ajutorul doctorilor, cerem  binecuvântarea Domnului pentru vindecare; şi Ie cerem doctorilor să ne tămăduiască doar trupul, şi nu sufletul. Sufletul, în afară de Dumnezeu, nu îl încredinţăm nimănui.
lată cum scrie despre aceleaşi lucruri Sfântul Ignatie Brianceaninov: „Cugetarea lumească consideră suferinţele drept o nenorocire, iar tămăduirea lor, mai cu seamă printr-o minune, drept o mare fericire, îngrijindu-se prea puţin dacă însănătoşirea e îmbinată cu folos pentru suflet sau cu pagubă pentru el… Scăpând ca prin minune de suferinţă, mulţi nu au ţinut seama de binefacerea Domnului şi de datoria lor de a fi recunoscători pentru binefacere, ci şi-au reluat viaţa în păcat, întorcând darul lui Dumnezeu împotriva lor, s-au înstrăinat de Dumnezeu, au pierdut mântuirea. Din această pricină tămăduirile minunate se întâmplă rar, deşi celui care trăieşte cu trupul îi sunt plăcute şi foarte dorite. Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri (Iac. 4, 3). Inţelepciunea duhovnicească ne învaţă că suferinţele şi  alte dureri pe care Dumnezeu le trimite omului, sunt trimise din mila deosebită a Domnului ca leacuri tămăduitoare amare pentru bolnavi. Ele ajută mântuirii noastre, fericirii noastre veşnice, mult mai sigur decât vindecările prin minuni”.
In afară de aceasta, multe boli, după cum am arătat în capitolul întâi, se datorează acţiunii duhurilor necurate. Mai ales că urmările acestor atacuri demonice se întâmplă să fie foarte asemănătoare cu bolile fireşti. Astfel, din istorisirea Evangheliei aflăm că o femeie gârbovă avea duh de neputinţă (cf. Luca 13, 11). Ea nu era îndrăcită, însă boala îi provenea din acţiunea duhului necurat. In asemenea cazuri orice artă medicală este neputincioasă. Tocmai de aceea Sfântul Vasile cel Mare spune: „Aşa cum nu trebuie să ocolim cu totul iscusinţa doctoricească, la fel nu e bine să ne punem toată nădejdea în ea“. Căci astfel de boli se tămăduiesc numai cu puterea lui Dumnezeu, prin izgonirea duhului răutăţii.
Răspuns ia întrebarea dacă un creştin poate să se trateze ia senzitivi, a căror natură am clasificat-o ca fiind demonică, vom evoca un extras din Nomocanon (cod de legi şi hotărâri ale Sfinţilor Apostoli şi Sinoadelor Ecumenice – n.a.): „...dacă cineva umblă ia vrăjitori şi ghiceşte sau se ocupă de astrologie, cei care îşi ghicesc la ţigancă şi care aduc vrăjitori pentru tămăduirea unui bolnav, sau altceva, cinci ani să nu se  împărtăşească potrivit canonului 24 al Sinodului de la Ancira. Iar canonul 61 al Sinodului Trulan pe aceştia îi opreşte pe 6 ani, iar pe preoţi îi cateriseşte”. De asemenea, pe 6 ani sunt opriţi cei care „de duh ispitiţi, cred celor ce, de necuratul învăţaţi, prezic viitorul, care, atunci când au dureri de cap sau alte boli aduc babele, cheamă pe vracii binefăcători în ajutor pentru vindecarea lor“.
E spus destul de clar. Rămâne doar de adăugat că creştinul care se tratează la un senzitiv sau încearcă să afle de la el viitorul, trădează pe Hristos. Căci pentru sănătatea promisă, pentru vindecarea îndoielnică, pentru curiozitatea nesănătoasă de a afla viitorul, el intră în contact cu necuratul diavol.
 Incheiere
Dacă un om plin de patimi, cu puţină credinţă, neexperimentat duhovniceşte sau chiar nebotezat este înzestrat cu un dar supranatural, acesta este primejdios pentru el. Pentru că acest dar îl poate conduce la trufie, îngâmfare, înfumurare, adică la moarte spirituală.
După părerea Sfântului Ignatie Brianceaninov, „adevăraţii cuvioşi nu numai că nu doresc să fie făcători de minuni, ci chiar şi atunci când ii se dă darul de a face minuni îl refuză. Ei nu vor acest lucru nu numai în faţa ochilor lumii, ci nici în propria conştiinţă, în adâncul inimii lor. Unul dintre sfinţii părinţi, datorită neprihănirii lui, a căpătat prin harul dumnezeiesc darul de a prezice celor care veneau la el; el însă ruga pe Dumnezeu, îndemnându-i şi pe prietenii lui să se roage pentru acelaşi lucru, pentru a i se lua acest dar. Dacă unii dintre sfinţi au primit darul, l-au primit pentru că aşa trebuinţa le cerea s-o facă sau datorită simplităţii lor; alţii l-au primit la îndemnul Duhului dumnezeiesc, care lucra în ei, şi deloc întâmplător, fără pricină...”
De aceea nu vă grăbiţi să vă bucuraţi, dacă v-aţi pomenit având o capacitate sau alta paranormală. Nu vă repeziţi mâncând pământul să vindecaţi oameni, să le preziceţi viitorul. Dacă aceste capacităţi au şi apărut la dvs. nu vă pasionaţi de ele, ci fiţi treji, privegheaţi, căci potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8). Orice acţiune energetică supranaturală nu rămâne  neobservată în lumea duhurilor, ci atrage asupra autorului ei atenţia duhurilor necurate, care din acest moment încearcă în fel şi chip să-i supună influenţei lor.
Şi pentru un om care nu are cunoştinţă de lumea duhurilor, plin de patimi şi lipsit de acoperământul credinţei, postirii şi rugăciunii, acest lucru e păgubitor. De aceea e mai bine să mergi pe calea cunoscută a Sfinţilor Părinţi, pe calea smereniei, a răbdării, iubirii, postirii, rugăciunii. Căci numai acela poate căpăta darul capacităţilor pline de duh pentru a le pune în slujba oamenilor, care va renunţa de dragul lui Hristos la sine, la  puterile demonice, şi îl va căuta pe Hristos pe calea bisericească a pocăinţei şi rugăciunii, îmi dau seama că e puţin probabil ca această carte îi va face pe senzitivi să-şi părăsească îndeletnicirea lor şi să înceteze a urma această cale fatală carae duce la pierzanie sigură. E prea mare ispita. „Tu eşti ales, tu nu eşti ca toţi, ţie îţi este încredinţată misiunea de a ajuta şi a salva omenirea suferindă. Mergi, trudeşte, aceasta e datoria ta supremă” -ne şopteşte necuratul, măgulindu-ne orgoliul. Şi uităm că strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă (Mt. 7, 14), că această cale este smerenia şi crucea luptei cu patimile. Calea pe care cei care merg nu aşteaptă talente supranaturale şi nici nu le voiesc, ci nu fac decât să caute pe Dumnezeu şi voia Lui.
Parintele Rodion, ”Oameni si Demoni”


CUM SA VA DISTRUGETI COPILUL – SFATURI PRACTICE
De mic, să nu-i refuzaţi nimic. Daţi-i tot ce doreşte, tot ce cere, mai cu seamă atunci când stăruie cu încăpăţânare şi plânge. Astfel va creşte şi va crede că ceilalţi îi sunt datori mereu şi întru toate, că are doar drepturi.
Când începe să înjure şi să spună nerozii, dumneavoastră să râdeţi. Astfel îi veţi da de înţeles că este foarte deştept.

Să nu-i spuneţi niciodată: „Asta-i rău!” Aşa spun doar cei de modă veche, cu mentalităţi depăşite şi înguşti la minte. Când, mai târziu, va întâmpina greutăţi în viaţa sa şi va suferi, atunci va fi convins cu desăvârşire că societatea îl nedreptăţeşte.
Strângeţi dumneavoastră în urma lui tot ce lasă aruncat ici şi colo: cărţi, haine, încălţăminte… Nu care cumva să-i spuneţi vreodată: „Strânge-ţi lucrurile. Pune-le la locul lor”. Astfel va avea certitudinea că mama este sclava lui şi că pentru toate sunt ceilalţi întotdeauna răspunzători.
Lăsaţi-l să vadă orice (mai ales la televizor) şi să citească orice, fără să-l îndrumaţi niciodată. Copilul dumneavoastră este supradotat şi ştie să discearnă! În acest fel, instruirea şi educaţia lui va avea o gamă mai largă şi mai variată.
Nu-i daţi vreo îndrumare duhovnicească. Luaţi în zeflemea şi în batjocură înaintea lui credinţa, Biserica, preoţii şi pe cei ce îi urmează. Când copilul va creşte, „va alege singur”.
Daţi-i bani de buzunar cu nemiluita, ca să nu se simtă inferior celorlalţi şi „să fie în lipsă, aşa cum aţi fost dumneavoastră”. Când va creşte, va fi convins că valoarea omului o dă banul, indiferent de cum a fost obţinut.
Nu-i spuneţi niciodată: „Fă asta!” sau „Nu face asta!”, căci aşa îl constrângeţi, nu-i respectaţi libertatea şi personalitatea. Ba chiar se poate să-i cauzaţi şi traume sufleteşti! Când va creşte, va crede că viaţa înseamnă doar să porunceşti, niciodată să asculţi.
Certaţi-vă, vorbiţi-vă urât unul cu celălalt, în faţa lui, fără pic de ruşine (nu vă neliniştiţi, astfel nu-i veţi provoca… traume sufleteşti!). Mai târziu, când se va căsători, îi va părea firesc să facă la fel.
Când începe să se încurce în mrejele plăcerilor trupeşti, dumneavoastră să închideţi ochii. Nu-i spuneţi nimic. Nu-l povăţuiţi. Nu-l sâcâiţi cu sfaturile dumneavoastră. Lăsaţi-l să se tăvălească în mocirla curviei (malahie, sodomie, sex oral, intreruperea sarcinii), de vreme ce „asta-i ceva normal”.
Să-i ţineţi întotdeauna partea înaintea profesorilor şi vecinilor. Să nu credeţi niciodată că „îngeraşul” dumneavoastră poate să facă lucruri de ruşine şi probleme. Ocărâţi-i pe aceia care, prieteneşte şi bine-intenţionaţi, vă aduc la cunoştinţă ceva în legătură cu asta. Sunt… clevetitori şi invidioşi.

Când veţi merge la secţia de poliţie, unde l-au dus pentru că a furat sau a luat droguri, să strigaţi tare, de faţă cu toţi, că este un nemernic şi o lichea, un golan; că v-aţi jertfit pentru binele lui, dar n-aţi reuşit niciodată să-l cuminţiţi. Astfel veţi ieşi cu obrazul curat.
PREGĂTIŢI-VĂ PENTRU O VIAŢĂ PLINĂ DE SUFERINŢĂ ŞI DE REMUŞCĂRI. O VEŢI AVEA…
Episcopul Irineu al Ekaterinburgului
Mamă, ai grijă! (Editura Sfintei Mănăstiri Paraklitu, 2007)


Efectele Radiatiilor emise de Pilonii si Antenele de Telefonie Mobila
Autor, Lect. Univ. Dr. Andrei Dragulinescu

În cartea sa „Antennes de téléphonie mobile, technologies sans fil et santé”, dr. Jean Pilette oferă numeroase cazuri de pacienţi care se îmbolnăviseră de când fuseseră instalaţi piloni de telefonie mobilă în vecinătatea locuinţelor acestora, sau antene pe blocul în care locuiau. Iată câteva dintre aceste mărturii:
• Dl D…, de când au fost instalate antene de telefonie mobilă în apropierea locuinţei sale, nu mai poate să meargă în grădina casei sale fără să aibă dureri de cap, iar în unele zile chiar greaţă, simptome pe care nu le mai acuzase niciodată până atunci când intra în grădina sa. El a observat faptul că intensitatea acestor simptome variază de‑a lungul unei zile. „La prânz, spune el, şi spre seară e mai bine să rămân în casă. Dacă ies în acele momente, capăt cu siguranţă nişte dureri de cap.”
• Dnei E… a început să i se înrăutăţească sănătatea de când a fost instalat un pilon de telefonie mobilă la o distanţă de 500 de metri de locuinţa sa. Acest pilon este amplasat la marginea unei păduri în care ea avea obiceiul să‑şi facă plimbarea zilnică. Acum ea nu mai poate face acest lucru. Când se apropie de acel pilon, încă de la aprox. 400 m distanţă începe să se simtă rău, are dureri de cap, simte apăsări în tâmple şi nu mai are decât un singur gând: să se întoarcă înapoi!
În mod progresiv se instalează diferite simptome: oboseală, pal­pitaţii, hipertensiune, proastă digestie. Pentru a se putea reface, d‑na E iese adesea din casă şi merge în direcţie opusă celei în care se află pilonul, sau se duce să se odihnească în pivniţă, unde se simte mai bine. Însă de când o a treia companie de telefonie mobilă şi‑a instalat antenele pe pilonul existent, starea sa de sănătate s‑a agravat. Ea nu mai poate să se refacă şi se vede forţată să îşi schimbe domiciliul.
Trebuie subliniat că d‑na E nu se uită decât foarte rar la televizor, că nu utilizează vreun computer şi n‑a avut niciodată telefon mobil sau telefon fix fără fir. Simptomatologia este în mod evident rezultatul ac­ţiunii radiaţiilor de microunde emise de antenele de telefonie mobilă.
• D‑l şi Dna G… locuiesc într‑o casă situată la 20 de metri de un castel de apă. Pe acest castel de apă au fost instalate 3 antene de telefonie mobilă. Una dintre aceste antene este îndreptată chiar înspre casa lor. Distanţa dintre mijlocul acestei antene şi uşa de intrare în casă este de 30 m. La aproximativ 2 ani de la instalarea acestor antene, cuplul a început să fie asaltat de probleme serioase de sănătate. Iată ce declară D‑l G: „În mai multe rânduri am căzut la pământ în casa noastră. Căderi bruşte, inexplicabile, ale amândurora: şi eu, şi soţia mea. Fiind de fiecare dată transportaţi la spital, nu ni s‑a găsit nimic. Medicii ne‑au spus că erau accidente vasculare, „mici tromboze”. Trebuia să luăm nişte medicamente anticoagulante. Nu mai puteam dormi bine în nicio noapte. Ne trezeam tot timpul şi ne simţeam rău. Pentru a ne putea reface puţin, am fost foarte adesea obligaţi să mergem să dormim în altă parte, la cumnata mea sau în incinta unei şcoli neocupate. Însă, o dată ce ne întorceam acasă, problemele re­încep: senzaţii de înţepături la ochi, zgomote în urechi, furnicături ale pielii, nopţi nedormite. Aceste antene ne otrăvesc viaţa. Ne‑am pierdut memoria, însă ceea ce n‑am putut încă uita a fost pierderea câinelui nostru. La câţiva ani după punerea în funcţiune a acelor antene de telefonie mobilă, a trebuit să‑l operăm de o tumoare cancerigenă la testicule. A murit la scurtă vreme după operaţie. Am chemat experţi ca să efectueze măsurători, însă valorile măsurate sunt mult sub cele admise de normele în vigoare în Belgia, după cum ni s‑a spus…””1
Latura întunecată a tehnologiei wireless
Meredith şi soţul ei sunt nişte fermieri americani care deţineau un pământ de 150 de acri ce fusese transmis din generaţie în generaţie. Ei se obişnuiseră să iubească stilul de viaţă simplu, cu munca în aerul curat de la fermă. Împreună cu cei patru copii ai lor, se bucurau de o sănătate bună şi de zile fericite.
Atunci când, cu vreo 15 ani în urmă, s‑a construit pilonul de te­lefonie celulară, ei n‑au fost prea îngrijoraţi, deşi evident nu le plăcea că fusese amplasat chiar lângă marginea proprietăţii lor, şi la o distanţă de doar 250 de metri faţă de casa lor. Nu era o privelişte plăcută ochiului, însă au fost asiguraţi de compania care instalase pilonul că erau în perfectă siguranţă. „E la fel ca un bec obişnuit de 100 de waţi”, le spuneau oamenilor cei de la companie.
„Eram naivi”, recunoaşte Meredith. „În următoarele câteva luni, am văzut cum turma noastră care păştea în apropierea pilonului a devenit agitată şi slăbită – ceea ce era o schimbare faţă de starea lor dinainte, când erau grase şi mulţumite. Medicul veterinar era nedumerit, iar tes­tul sângelui nu a adus nicio lămurire.”
Între timp, la şase luni după ce fusese instalat pilonul de telefonie celulară, părinţii au observat schimbări la copiii lor. Aceştia au început să aibă urticarii – „pete roşii” neobişnuite; de asemenea, începuseră să aibă repetate infecţii la rinichi. Cei doi copii mai mici au devenit îngrijorător de hiperactivi, iar cei doi copii mai mari au început să se plângă de tulburări de memorie şi de concentrare. Apoi au apărut şi tulburări ale somnului. Meredith, care de‑abia împlinise 30 de ani, a început să aibă dureri de articulaţii.
„Simptomele tuturor se înrăutăţeau şi mai mult – explică ea – în zilele ceţoase sau ploioase. De atunci am aflat că explicaţia este aceea că umiditatea duce la creşterea conductivităţii electrice. Câteodată copilul meu preşcolar pur şi simplu simţea nevoia să se învârtească mereu în cerc.” Într‑o zi, ea a aflat că pilonul din vecinătatea lor de­venise staţia de bază pentru întreg statul. „În acea iarnă am în­gro­pat mai multe vaci”, îşi aminteşte ea.
Căutând soluţii şi variante, ei au întâlnit un cercetător ştiinţific de la Agenţia de Protecţie a Mediului Înconjurător, care a fost prima per­soană de la care au primit un sfat util. El le‑a spus că, în calitate de persoană oficială, ca membru în guvern, ar trebui s‑o asigure că sunt în siguranţă. Însă în calitate de cetăţean, îi dădea sfatul că ar trebui să se mute numaidecât.
În speranţa că se vor reîntoarce într‑o bună zi, ei şi‑au vândut turma, mai puţin vacile, pe care le‑au lăsat în grija cuiva. În decursul a 2‑3 luni după mutarea lor în Michigan, într‑o zonă fără poluare e­lectromagnetică, starea sănătăţii lor a început să se îmbunătăţească. După un an, se simţeau iarăşi în putere la fel ca odinioară. Singura problemă era că ferma rămăsese părăsită, iar ei nu mai aveau bani şi de aceea aveau din nou nevoie disperată de veniturile pe care le aducea ferma.
Cam în aceeaşi vreme, ei au vorbit cu noii proprietari ai companiei de telefonie mobilă care amplasase acel pilon în vecinătatea fermei lor. Stafful şi‑a exprimat dezaprobarea pentru flagrantele încălcări ale siguranţei din partea foştilor proprietari ai pilonului de telefonie celulară. Familia a primit asigurarea că, dacă se vor întoarce acum, totul va merge bine. Entuziasmaţi de aceste veşti, s‑au întors cu toţii la fermă.
Însă nu după multă vreme simptomele au reapărut. Copiii au în­ceput să piardă în greutate, iar fetelor a început să le cadă părul. Meredith era însărcinată, dar nu lua deloc în greutate. Din nefericire, acel copil s‑a născut cu malformaţii congenitale ce nu corespundeau niciunui sindrom cunoscut. Vecinii lor se plângeau şi ei; rata si­nu­ci­derilor crescuse în oraş şi fuseseră raportate afecţiuni şi accese ne­obişnuite.
Acum, se născuseră la ferma lor şi viţei care aveau picioarele din faţă mai scurte decât cele din spate şi copite deformate; unii viţei aveau tumori de dimensiuni mari – una dintre tumori avea un diametru de 90 cm (aproape un metru!), iar viţelul nu a mai putut fi salvat. Iar aceste tumori nu erau tipice pentru specie.
Trecuseră trei ani de când se întorseseră la fermă, când un medic pediatru l‑a consultat pe fiul lor cel mai mic, a văzut malformaţiile lui pe care le avea de la naştere, a aflat de la părinţi ce se întâmplase şi le‑a spus să părăsească oraşul. De ce a trebuit să rămână acolo atât de multă vreme? „Trebuia să ne câştigăm existenţa. Şi, într‑un fel, atunci când lucrurile se întâmplă treptat, tinzi să negi evidenţa”, a spus Meredith.
Au reuşit să cumpere o fermă într‑o regiune ce prezenta siguranţă şi au luat‑o de la capăt. „Soţul meu a insistat să luăm vacile cu noi, şi după trei zile au început să se hrănească normal, cum nu se mai în­tâmplase în cei trei ani anteriori.” Totuşi, băieţelul lor a rămas e­lec­trosensibil şi hiperactiv. Meredith spune că, dacă se apropie până la 4 km de vreun pilon de telefonie mobilă, el dezvoltă erupţii cutanate. Terminalele computerelor şi luminile fluorescente din magazine îi în­răutăţesc simptomele. El este sensibil şi la anumite alimente, iar vremea umedă continuă să‑l afecteze.
Şi ce s‑a întâmplat cu fosta proprietate? Meredith oftează. „Se află acolo, părăsită. Nu am luat în discuţie eventualitatea vinderii ei. Cum am putea suporta ca altora să li se întâmple acelaşi lucru ca şi nouă?”
Pilonii de telefonie mobilă: înlesnire wireless? sau pericol pentru mediul înconjurător?
Pilonii de telefonie mobilă se ivesc pretutindeni, precum ciupercile. Îi vedem plasaţi neadecvat în vecinătăţi rezidenţiale, pe terenurile şcolilor, de‑a lungul frumoaselor drumuri de ţară şi al şoselelor pi­toreşti – de obicei în pofida obiecţiilor vehemente ale celor din ve­ci­nătate, ale părinţilor şi ale ecologiştilor. Pilonii sunt adesea plasaţi în acele locuri chiar de acei oameni pe care noi i‑am ales să ne protejeze comunităţile.
Mulţi dintre agenţii americani municipali au fost intimidaţi de o prevedere oneroasă dintr‑o lege federală – numită secţiunea 704 a Actului Telecomunicaţiilor din 1996, precum şi de o agresivă industrie a telecomunicaţiilor care ameninţă cu darea în judecată. Cei din oraş, temându‑se de nişte reclamaţii judecătoreşti, au ajuns să aibă impresia că au mâinile legate şi că siguranţa unei părţi din populaţie, situată în vecinătatea acestor piloni, trebuie sacrificată de dragul comunităţii mai mari. Iar în condiţiile apariţiei atâtor arii de antene necesare pentru a susţine tot mai multe structuri wireless, acum aproape toată lumea trebuie să se supună acestui „sacrificiu”. Nicio regiune, nicio privelişte pitorească sau construcţie istorică nu este exclusă de la amplasarea în vecinătate a acestor piloni.
Agenţii municipali se simt extrem de frustraţi şi neputincioşi în faţa unei industrii de multe miliarde de dolari care se pare că are de partea ei Congresul. E ca şi cum am fi devenit lumânări în furtuna wireless, deşi continuă să existe o serioasă incertitudine ştiinţifică asupra si­gu­ranţei acestei tehnologii.
Nu există nicio comunitate care să nu fie afectată astăzi de pilonii de telefonie mobilă. Amplasarea lor este una dintre cele mai litigioase puncte din legea utilizării terenurilor, atât în America, cât şi în multe ţări europene unde au fost stabilite standarde de expunere mult mai stricte pentru radiaţiile din domeniul radiofrecvenţelor – domeniul din spectrul electromagnetic folosit pentru această tehnologie wireless.
Cu numai câţiva ani în urmă această situaţie nu exista. Într‑adevăr, dezvoltarea rapace a acestei tehnologii a luat complet prin surprindere cele mai multe comunităţi.
Cum s‑a întâmplat să ajungem în acest punct în care simţim că am pierdut controlul fundamental asupra celui mai preţuit drept şi anume acela de a ne proteja sănătatea, siguranţa şi bunăstarea comunităţilor noastre, şi de a ne păstra valorile proprietăţii? Cât de reale sunt în­grijorările pentru sănătate privind această tehnologie? Cum putem să ne recăpătăm drepturile? Ce este rezonabil să cerem, ţinând cont de faptul că mulţi americani doresc să beneficieze de serviciile oferite de telefonia mobilă?
În decembrie 2000 a avut loc o conferinţă în districtul Lichfield, Connecticut, la care au luat cuvântul specialişti foarte buni din do­me­niu, pentru a oferi răspunsuri la astfel de întrebări. Cartea ce conţine lucrările prezentate la conferinţă împărtăşeşte această experienţă unui public mai larg. Niciunei comunităţi nu trebuie să‑i lipsească aceste informaţii, deoarece un lucru e sigur – milioane de oameni îndrăgesc te­lefoanele celulare, dar nimeni nu îndrăgeşte infrastructura necesară pentru a susţine un sistem civil de telefonie wireless. Noile tehnologii wireless – TV wireless, computere wireless, faxuri wireless, modemuri wireless, ca să menţionăm doar câteva – au fost deja lansate. Toate acestea vor necesita spectru şi antene suplimentare, pentru radiaţia corespunzătoare – iar aceasta în condiţiile în care nu există o înţelegere clară a consecinţelor biologice pentru oameni sau pentru alte specii.
Este imperativ să dobândim mult mai multă înţelepciune în a cântări nevoile conflictuale ale celor care doresc să beneficieze de astfel de servicii şi ale acelora care nu vor să trăiască în vecinătatea acestor infrastructuri, şi să căutăm soluţii.
Antenele de telefonie mobilă şi efectele instalării lor
Multe persoane sunt îngrijorate deoarece locuiesc la ultimele etaje ale unor blocuri pe terasa cărora administratorii acestora au permis unor firme de telefonie mobilă amplasarea de antene pentru recepţia semnalului. Legea prevede ca hotărârea de a amplasa o astfel de antenă pe un bloc nu poate fi luată decât prin votul asociaţiei de proprietari a imobilului respectiv, luat cu cvorumul prevăzut în actele constitutive ale asociaţiei (act constitutiv şi statut) şi atunci când şedinţa respectivă a fost convocată legal, prin afişare la avizier, astfel încât toţi locatarii imobilului să fie anunţaţi pentru a participa şi a‑şi exercita dreptul de a decide în această problemă. Adeseori, firmele de telefonie mobilă care instalează antene pe blocuri se obligă prin con­tract cu asociaţia la repararea acoperişului sau la alte cheltuieli legate de repararea unei părţi din spaţiile comune ale blocului, fapt care îi face pe cei mai mulţi locatari, care altfel ar fi fost obligaţi la acele cheltuieli, să accepte contractul cu firma de telefonie mobilă, fără a se mai preocupa prea mult de efectele posibile pe termen lung ale emi­siilor de radiaţii din domeniul microundelor produse de antena de te­lefonie mobilă amplasată pe imobilul lor. Totuşi aceasta este o pro­blemă reală, iar fiecare persoană are dreptul de a se opune unei decizii care ar putea să‑i afecteze sănătatea. În ţările civilizate această pro­blemă este de multă vreme reglementată prin legi specifice şi res­trictive care, dincolo de marile interese financiare ale companiilor de telefonie mobilă, acordă prioritate protecţiei cetăţenilor şi eliminării ori­­căror potenţiale riscuri.4
Consiliul de conducere al liceului West Linn din Wilsonville a cerut demontarea pilonilor de telefonie mobilă
Membrii consiliului de conducere al liceului West Linn din Wilsonville, SUA, sunt îngrijoraţi de efectele asupra sănătăţii pe care aceste emisii electromagnetice le pot avea asupra celor 8 300 de elevi ai liceului. În prezent, liceul West Linn are în vecinătate un pilon de telefonie mobilă, chiar la marginea campusului. Consiliul de con­du­cere al şcolii a decis în septembrie 2008 să interzică siturile comerciale de tehnologie wireless şi a afirmat că se va opune celor propuse pentru a fi instalate în vecinătatea şcolii.
Aceasta nu este o decizie uşor de luat. Chiria plătită de companii pentru amplasarea de piloni sau de echipamente de telefonie mobilă pe o clădire le poate aduce aproximativ 2 000 de $ pe lună, pentru fiecare locaţie. Spre exemplu, cele nouă situri de telefonie celulară / wireless din vecinătatea a două licee şi a două gimnazii din districtul Lake Oswego aduc venituri de 200 000 de $ pe an.
Liceul West Linn are un pilon care se afla acolo în 1998 atunci când a cumpărat terenul, însă plănuieşte să lase contractul să expire. Districtul câştigă 27 000 de $ pe an de la cele trei companii care uti­lizează pilonul de lângă liceul West Linn.
Barry Albertson, membru în consiliul director al şcolii din Tigard‑Tualatin, SUA, deţinător al unui doctorat în biologie, biochimie şi endocrinologie, şi care efectuează cercetare ştiinţifică pentru o clinică medicală, a afirmat că copiii au o sensibilitate mai mare decât adulţii la radiaţiile electromagnetice. „Nu vreau să risc”, a spus el, „copiii sunt mult prea importanţi pentru mine.”
Astfel de reacţii pun companiile de telefonie celulară într‑o poziţie dificilă. „Clienţii noştri ne cer din ce în ce mai multe servicii, însă singura modalitate de a le furniza este cu ajutorul infrastructurii (a pilonilor de telefonie mobilă)”, a afirmat Joe Farren de la CTIA – The Wireless Association. Numărul utilizatorilor de telefonie celulară a crescut de la aproximativ 28 de milioane în 1995 la 262 de milioane în 2008 (numai în SUA). Conform asociaţiilor din industria wireless, în SUA se găsesc aproximativ 120 000 de piloni de telefonie mobilă5.
Reacţii ale populaţiei împotriva pilonilor de telefonie mobilă
În dimineaţa zilei de 14 iulie 2007, un australian în vârstă de 45 de ani, pe nume John Patterson, s‑a urcat într‑un tanc şi l‑a condus pe străzile din Sydney, dărâmând în drumul său şase piloni de telefonie celulară şi o substaţie electrică. Patterson, fost lucrător în tele­co­mu­nicaţii, localizase pe o hartă pilonii care, susţinea el, erau vătămători pentru sănătate.
În ultimii ani, protestatarii din Anglia şi din Irlanda de Nord au doborât mai mulţi piloni de telefonie celulară, tăindu‑i cu ferăstrăul, scoţându‑le şuruburile sau trăgându‑i cu ajutorul unor camioane‑remorcă şi cu funii. Într‑unul dintre aceste cazuri, localnicii au cumpărat struc­tura doborâtă şi au vândut bucăţi din ea ca suveniruri, pentru a strânge fonduri pentru viitoarele proteste.
Au început să se audă din ce în ce mai multe proteste în cadrul întâlnirilor din consiliile orăşeneşti, din comisiile de planificare şi din alte corpuri guvernamentale. De asemenea, în Statele Unite au avut loc eforturi ale cetăţenilor de a bloca instalarea de noi piloni de telefonie celulară în California, New Jersey, Maryland, Illinois, Dakota de Nord, precum şi în regiunile canadiene Ontario şi British Columbia. În nu­me­roase districte este interzisă amplasarea de antene de telefonie mo­bilă pe acoperişul şcolilor.
De asemenea, de multă vreme, în Marea Britanie pilonii de te­le­fonie mobilă sunt încă şi mai puţin bineveniţi şi s‑au înregistrat dispute de‑a lungul întregii ţări.
Majoritatea oponenţilor citează nu doar argumente legate de es­te­tică, ci în special îngrijorările legate de efectele asupra sănătăţii pro­duse de câmpurile electromagnetice generate de aceşti piloni. Odi­ni­oa­ră ridiculizaţi, oponenţii încep acum să fie sprijiniţi de studiile co­mu­ni­tă­ţii ştiinţifice.
Îngrijorările existente nu sunt legate doar de telefoanele celulare. Regiunea Tottenham din Londra a început să ia în considerare su­primarea tuturor tehnologiilor wireless în şcoli. În 2006, Fred Gilbert, un respectat om de ştiinţă şi preşedinte al Universităţii Lakefield din Ontario, a interzis internetul wireless în campusul său.
La întrunirea din anul 2006 a Comisiei Internaţionale pentru Si­guranţă Electromagnetică, ce a avut loc la Benevento, în Italia, 42 de oameni de ştiinţă din 16 ţări au semnat o rezoluţie prin care cereau o reglementare mult mai strictă pentru câmpurile electromagnetice ge­nerate în cadrul comunicaţiilor wireless.
Cu patru ani înainte, un grup de medici întruniţi la Freiburg, în Germania, semnaseră un document prin care cereau standarde mai stric­te pentru comunicaţiile wireless, precum şi interzicerea utilizării dispozitivelor wireless de către copii. În anii următori, mai mult de 3000 de medici au semnat aşa‑numitul „Apel de la Freiburg” şi do­cumentele bazate pe acesta.
Oamenii de ştiinţă şi mai multe grupuri îngrijorate cu privire la standardele stabilite pentru câmpurile electromagnetice au criticat Or­ganizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi alte organizaţii pentru faptul că minimalizează riscurile. Mai multe voci au evidenţiat interesele fi­nanciare imense implicate în legătură cu o industrie de comunicaţii globale despre care se aşteaptă că va vinde până în 2011 telefoane mobile şi alte dispozitive wireless în valoare de aproximativ 250 de miliarde de dolari. Microwave News au citat nişte rapoarte belgiene apărute spre sfârşitul anului 2006 care arătau că două grupuri in­dustriale – Asociaţia GSM şi Forumul Fabricanţilor de Telefoane Mobile – au furnizat mai mult de 40 % din bugetul pentru proiectul de studiu OMS al câmpurilor electromagnetice din anii 2005‑2006.
Autorii unui articol publicat în ianuarie 2007 în revista Environmental Health Perspectives au descoperit că, atunci când studiile erau fi­nan­ţate de cei din industria telefoniei mobile, acestea nu au găsit o relaţie semnificativă între utilizarea telefoanelor celulare şi problemele de sănătate, iar atunci când studiile erau independente, acestea au găsit în marea majoritate o astfel de legătură6.
În Noua Zeelandă, pilonii de telefonie mobilă sunt interzişi pe pro­prietăţile şcolilor din cauza posibilelor efecte dăunătoare sănătăţii. Dar reglementările în vigoare în multe state, ca de exemplu cele ale aso­ci­aţiei Health Canada, ignoră pericolele ascunse ale telefoanelor ce­lu­lare, care emit semnale ce vibrează prin cutia craniană într‑un mod pe care un expert îl aseamănă cu lovituri de ciocan în creier. „Codul de siguranţă 6” ia în considerare doar microundele care ard pielea. „În esenţă, Health Canada pretinde că dacă nu te prăjesc, înseamnă că nu‑ţi fac rău”, spune Walter McGinnis. „Este ca şi cum ai spune că ţi­gările nu sunt periculoase dacă nu te ard.”7
Orange: o staţie de emisie interzisă
Prin decizia din 5 martie 2009, Tribunalul din Angers a dat dreptate locuitorilor din Notre Dame d’Allençon, districtul francez Maine‑et‑Loire, care protestau contra instalării unei antene de telefonie mobilă Orange în clopotniţa bisericii. Magistratul a hotărât să interzică această ins­talare, relatează ziarul francez Le Figaro. Locuitorii au invocat pro­xi­mitatea grădiniţei de copii şi a şcolii primare, situate la mai puţin de 50 de metri.
După cum a spus magistratul, „există un risc sanitar pentru po­pu­laţiile riverane”. Judecătorul s‑a bazat pe un raport al Direcţiei Ge­ne­rale de Sănătate care precizează: „Este preferabil să se reducă la mi­nimum nivelul de expunere a persoanelor potenţial sensibile cum sunt copiii sau anumite persoane bolnave.”8
Staţiile de emisie de telefonie mobilă şi justiţia: niciodată două fără trei
(Comunicat de presă al asociaţiei Robin des Toits, 6 martie 2009)
Prin decizia din 5 martie 2009, Tribunalul din Angers a interzis societăţii Orange France să efectueze instalarea unei staţii de emisie de telefonie mobilă în clopotniţa unei biserici din Notre Dame d’Allençon, districtul francez Maine‑et‑Loire, invocând „riscul sanitar pentru po­pulaţiile riverane”.
După recentele procese prin care firmele de telefonie mobilă Bouygues Telecom şi SFR au fost condamnate să demonteze staţiile de emisie de telefonie mobilă din motive de risc pentru sănătate, această a treia decizie la puţin timp după celelalte două confirmă că Justiţia a început să ia măsuri într‑o problemă sanitară ce poate afecta populaţia în to­talitatea ei.
Aşadar Justiţia a mers mai repede decât Politica, aceasta din urmă continuând să servească interesele Industriei telefoniei mobile în de­trimentul Sănătăţii Publice.
Extras din sentinţa judecătorească:
„În condiţiile incertitudinilor asupra caracteristicilor tehnice ale instalării proiectate privitoare la riscurile dovedite pentru sănătatea publică în cazul depăşirii normelor actualmente în vigoare, norme care au fost dovedite că sunt extrem de puţin restrictive şi de­nunţate ca atare, în condiţiile incertitudinilor asupra garanţiilor aduse pentru protecţia clădirii sensibile pe care o constituie grădiniţa de co­pii, în sfârşit în condiţiile absenţei justificării imposibilităţii amplasării într‑un alt spaţiu, principiul precauţiei ne obligă să ordonăm in­ter­zi­cerea efectuării proiectului de amplasare a staţiei de emisie de te­lefonie mobilă pe clopotniţa bisericii din Notre Dame d’Allençon, in­ter­dicţie ce constituie o măsură potrivită şi eficientă ce urmăreşte să prevină riscul unor daune grave şi ireversibile ale mediului înconjurător, la un cost acceptabil economic.”9
Telefonia mobilă – scrisoare deschisă din partea asociaţiei Robin des Toits adresată politicienilor francezi – februarie 2009
Starea lucrurilor
Curtea de Apel de la Versailles, printr‑o decizie judecătorească din data de 4 februarie 2009, a condamnat compania de telefonie mobilă BOUYGUES TELECOM să‑şi demonteze antenele amplasate în co­muna Tassin La Demi‑Lune ce face parte din Grand Lyon.
Această decizie judecătorească s‑a bazat pe necesitatea de aplicare a Principiului constituţional (în Franţa) al Precauţiei şi a menţionat principalele documente care în stadiul actual al cunoştinţelor de­mon­strează că vătămările grave ale Sănătăţii Publice în urma radiaţiilor emise de telefonia mobilă sunt recunoscute pe plan ştiinţific.
În lista documentelor enumerate la judecată figurează ca document principal „Raportul internaţional BIOINITIATIVE”, publicat în august 2007. Acest raport trece în revistă şi analizează mai mult de 1 500 de articole ştiinţifice publicate şi necontestate. Acestea corespund unei pe­rioade de peste 10 ani de activitate ştiinţifică. Toate capitolele a­ces­tui raport , prezentând diversele forme de patologii constatate, încep cu cuvintele: „S‑a dovedit că”.
Consecinţe politice
Având în vedere stadiul actual al cunoştinţelor şi extinderea pro­blemei, nu mai este posibil nici să ignorăm, nici să negăm vătămările grave ale sănătăţii publice în urma emisiilor de radiaţii generate în cadrul telefoniei mobile (GSM – UMTS sau 3G – WiFi – WiMax – DECT – BLUETOOTH etc.).
De aici – se propune în scrisoarea deschisă a asociaţiei Robin des Toits – trebuie să rezulte o linie clară de acţiune pentru toţi politicienii:
• să se distanţeze de dezinformarea organizată de grupurile din industria telefoniei mobile;
• să aibă acces la studiile ştiinţifice care au demonstrat efectele negative ale acestor radiaţii asupra sănătăţii;
• în consecinţă, să facă distincţie între interesele legate de economia publică şi interesele private şi să acţioneze pentru ca forţele economice să se pună în slujba interesului public10.
Într‑un comunicat intitulat „Pericolul pentru sănătate al antenelor de telefonie mobilă este în fine recunoscut”, semnat de Jean Desessard, grupul senatorilor din Partidul Verde din Franţa le oferă un exemplu11.
„Cât costă viaţa ta?”
Oferim în cele ce urmează un articol realizat în 2005 de Active Information Media, referitor la problemele pe care le pune amplasarea de antene de telefonie mobilă în vecinătatea locuinţelor noastre.
„S‑au extins amplasamentele antenelor de emisie‑recepţie GSM (microunde) pe blocurile de locuinţe şi, mai ales, la nivelul apartamentelor.
Acoperirea cât mai bună cu semnal în zonele locuite este o pro­blemă foarte complicată pentru inginerii care răspund de planificarea reţelei operatorilor mobili: nimic din ceea ce este pe hârtie nu se po­triveşte sută la sută în teren unde apar reflexii, perturbaţii, toata gama de bruiaje posibile. O soluţie la problema lor este coborârea antenelor spre nivelurile 9,8,7 ale blocurilor pentru o mai bună “penetrare” a clădirilor din jur.
Aici încep problemele. Lumea din apartamentele care au pe pereţii exteriori astfel de “monştri” a început să se plângă că nu mai merg bine televizoarele, radiourile, chiar şi telefoanele mobile (zumzăitul acela clasic) şi să acuze şi stări de oboseală continuă, ameţeli etc…
Pentru că în România nu sunt reglementări în privinţa am­pla­sa­men­tului antenelor GSM, ca în ţările civilizate (distanţa minimă de 150 m de şcoli, de spitale şi interzicerea amplasării pe blocuri de locuinţe etc), companiile de telefonie mobilă de pe piaţa românească licitează cu administratorii de bloc şi contra unor chirii grase (şi probabil a unor şpăgi la fel de grase), permit amplasarea unor BS‑uri (unităţi compuse din mai multe antene de recepţie şi emisie a microundelor) în de­tri­men­tul tuturor locatarilor, pentru că efectiv acestea sunt un mic Cer­nobâl pentru fiecare locatar.
Sfaturi:
• Nu cumpăraţi apartamente care au astfel de BS‑uri pe bloc şi nici chiar în blocuri vecine care au antene pe ele.
• Evitaţi să locuiţi în construcţii care sunt vizate direct de la mică distanţă de aceste instalaţii.
• Refuzaţi‑le orice încercare firmelor de telefonie mobilă care do­resc amplasarea instalaţiilor pe locuinţa dumneavoastră sau în apro­pi­ere. E sănătatea dumneavoastră în joc.
Oamenii ăia sunt chiar inconştienţi?
Acum să trecem la cifre.
După frecvenţele planificate, un BS poate să aibă de la un singur transceiver (partea de amplificare pentru o singură frecvenţă) până la 16 astfel de frecvenţe. Un transceiver are ca putere maximă de emisie 40 W pentru reţelele de 1800 MHz şi circa 36 W pentru 900 MHz (frecvenţele generale de operare a reţelelor de telefonie mobilă).
Dacă înmulţim 16 cu 40 avem o putere de emisie ameţitoare de 640 W, pentru un singur BS. Totuşi, în oraşe puterea nu are valori chiar atât de mari, datorită reflexiilor, perturbaţiilor şi a faptului că nu este necesară o propagare pe spaţii mari, deoarece celulele reţelei sunt apropiate una de alta, şi astfel se face un management strict al emisiei din punct de vedere al puterii.
Pe şosele, unde se folosesc de regulă maxim 3 frecvenţe (respectiv 3 transceivere), câte una pe fiecare din cele 3 zone sectoriale (de 120 de grade) în care se împarte câmpul geometric de 360 grade, puterea ajunge până la 500 W pe frecvenţă, pentru că se doreşte o acoperire foarte mare şi de obicei se folosesc şi antene combinate, adică transceiver‑ul se află montat în antenă. Normele de protecţie pentru cei care întreţin sau montează astfel de echipamente specifică clar să nu se intervină la un BS fără a fi total oprit. Când ele sunt în funcţiune nu se stă sub nici o formă în faţa antenelor, iar în spatele lor la minim 1,5 m, dar această distanţă este pur speculativă, fiindcă aria de acoperire reală a câm­purilor periculoase este mult mai întinsă.
Am urcat pe un bloc unde sunt 4 instalaţii sectoriale de la Connex şi o alta ce realizează o legătură dublă de la Cosmorom. Nu am putut sta acolo mai mult de 10 minute. Nu pot să descriu cum mă simţeam. Locatarii de acolo spun că, de când au fost puse antenele, au început să se defecteze frigiderele, televizoarele, şi acuza tot felul de dureri ciudate.
Preţul sănătăţii
Exemplu: 2000 $ pe an (în Bucureşti) pentru o antenă Connex pusă pe un bloc plin cu locatari.
Stăteam la stop la Nerva Traian şi mă uitam la clădirea CONNEX, şi ce văd eu? NICI O ANTENĂ, DE NICIUN FEL pe clădirea lor şi nici în apropiere! Hmmm, am zis, ia să vedem, nu cumva şefii sunt aco­lo şi se protejează de radiaţii? Am verificat, şi, pe lângă Managementul superior Mobifon, tot acolo este şi partea de Vânzari şi Marketing. Concluzia este clară: ei ştiu pericolul la care s‑ar expune dacă ar avea echipamente de transmisiune pe clădire şi ne fentează pe toţi, inclusiv pe propriii lor angajaţi.
Să vedem ce e cu angajaţii. Mobifon are în Bucureşti 3 sedii mari. Unul din ele este cel de care v‑am vorbit mai sus, iar celelalte sunt: Avrig, mai precis lângă Obor, şi Valea Cascadelor pe Bulevardul Pă­cii. Acestea din urmă au turnuri de transmisiuni destul de bine echipate; la prima vedere, cel din Păcii pare mai “ocupat”.
Oricum, ideea e că sunt “tunuri” de microunde de putere foarte mare şi o serie de relee cu puteri relativ asemănătoare, TOATE con­centrate pe un singur stâlp, la o înălţime de cel mult 30 m în zonă locuită, astfel încât bate puţin deasupra blocurilor. La Obor, stâlpul este mai înalt doar pentru că sunt blocuri turn împrejur. Vă daţi seama că cei care stau pe acolo sunt practic nişte mici fiinţe radioactive de la atâta expunere, fie că sunt simpli locatari la bloc sau angajaţi în bi­rourile Connex. Probabil că angajaţii Connex de la tehnic, cei ce se a­flă în sediile acestea şi copiii lor vor fi cei care vor avea cele mai multe probleme cu sănătatea în viitor. Nu este de glumă cu radiaţiile. Tur­nu­rile ce găzduiesc “pădurea” cu antene de microunde (adevăraţi copaci artificiali) SE POT MUTA, dar lipseşte voinţa. Nu le mută nimeni, în­tru­cât aceasta ar însemna bani pentru investiţii, pe care nicio firmă nu este dispusă să îi dea. Patronii se gândesc doar la profit.
Problema este foarte gravă. Şi mai grav, guvernul nu face nimic pentru a reglementa această situaţie. În 1997, când a început am­pla­sa­rea intensivă a acestor antene pe blocuri, oamenii au fost încântaţi că vor avea mai puţin de plată la întreţinere. Ei nu ştiau (şi nu ştiu nici acum) ce cancer o să îi aştepte peste câţiva ani. Asta dovedeşte încă o dată că în România nimeni nu are vreun respect pentru viaţă şi să­nă­tatea oamenilor.”
În altă parte, se poate…
Agenţia France Presse anunţa că „Parisul şi alte oraşe din Franţa urmăresc reducerea numărului de antene ale telefoniei mobile”. An­tenele folosite de companiile de telefonie mobilă, în număr de 30.000 în Franţa, sunt contestate de mai multe asociaţii şi primării, printre care şi cea din Paris, care cer reducerea emisiilor de unde elec­tro­mag­netice, suspectate că ar fi periculoase pentru sănătate.
Atentat la sănătate
Este evident şi de bun‑simţ pentru oricine a făcut puţină fizică în şcoală că orice depăşire a nivelului natural al radiaţiilor îţi va afecta să­nătatea. Toţi angajaţii firmelor de telecomunicaţii care lucrează în me­diu încărcat electromagnetic au, prin contractul colectiv de muncă, alocate sporuri de tot felul – inclusiv cei din vechile centrale e­lec­tro­magnetice, staţii de frecvenţă şi radiorelee.
Cei din Ministerul Apărării care lucrează cu echipamentele de transmisiuni au spor de toxicitate şi concediu suplimentar; cei care întreţin releul de pe Coştila îşi bazează alimentaţia foarte mult pe lapte şi brânzeturi şi nu urcă la antene decât dacă sunt oprite. Am un prieten care a muncit în New York ca alpinist utilitar şi care monta antene pe zgârie‑nori unde existau deja alte echipamente GSM, care nu erau o­prite când el executa lucrări. Un coleg de‑al lui american (care a lucrat o perioadă mai lungă în acel serviciu) a făcut o formă rară de cancer bucal şi la ora asta este mort; un altul are o problemă cu ficatul; chiar şi prietenul de care spuneam se simţea slăbit şi fără vlagă şi s‑a întors în România să facă altceva decât acolo. Dacă l‑aţi vedea cum arată acum, v‑aţi schimba opinia despre ce vă spun eu; este îmbătrânit şi foar­te obosit, arată de 35 ani, când el are în jur de 26.
La Tâncăbeşti se află staţia de emisie a Radiodifuziunii Române, care emite cu 750 KW, putere măsurată la antenă. Locuitorii de acolo nu mai fac copii, mai fac în schimb câte un cancer, iar neoanele la ei în casă nu se pot stinge din cauza radiaţiilor. Dacă aveţi o vilă la ţară, lân­gă care este un stâlp de telecomunicaţii, e timpul să părăsiţi casa sau… să mutaţi stâlpul împreună cu vecinii dumneavoastră.
La Păltiniş în judeţul Sibiu şi la Dumbrăviţa de Codru în judeţul Bihor sunt montate relee ale TVR care emit la peste 700 KW. Telemobil are montate pe aceleaşi relee antenele pentru NMT/Suntel, care emit de asemeni la o putere incredibilă (650 KW) pentru a acoperi cu un singur echipament întreaga zonă a munţilor Retezat, respectiv Apuseni!
Mai nou, pe lângă antenele NMT, Telemobil montează acum şi an­tene CDMA la frecvenţa de 450 MHz pentru Zapp. Închipuiţi‑vă ce se va alege din Păltiniş şi Dumbrăviţa de Codru… Vor deveni, din staţiuni turistice, staţiuni de îmbătrânire rapidă.
Gândiţi‑vă, vreţi 600‑800 $ acum, sau să prindeţi a doua jumătate a vieţii? De fapt, cât costă viaţa noastră? Asta e întrebarea la care trebuie să răspundem atunci când Connex, Orange, Zapp sau Cosmorom vin cu “oferta” lor.”12
Operatorii de telefonie mobilă din România
În prezent, în România există patru operatori publici de telefonie mobilă:
• Vodafone – operator GSM şi 3G‑UMTS în bandă de frecvenţe de 900 MHz şi 2 GHz;
• Orange – operator GSM 900 MHZ şi 3G‑EDGE în bandă de frecvenţe de 900MHz şi 2GHz;
• Telemobil (Zapp) – operator CDMA şi EV‑DO în bandă de frecvenţe de 450MHz;
• Cosmote – operator DCS în bandă de frecvenţe de 1800MHz.
Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România a solicitat în mod oficial celor patru companii de telefonie mobilă informaţii despre puterea de emisie a unui transceiver şi în baza căror re­gle­men­tări sunt instalate astfel de echipamente pe miile de blocuri şi clădiri din România, precum şi dacă s‑au făcut studii privind radiaţia şi dacă locatarii au fost atentionaţi asupra pericolelor la care se expun.
După zece zile de aşteptare, Vodafone nu a vrut să ofere date teh­nice despre echipamentele pe care le montează pe clădiri. La fel a pro­cedat şi firma Cosmote. Singura firmă care a răspuns cât de cât, ofe­rind unele date despre puterea transceiverelor, dar total neconcludente, a fost Orange. De la compania care operează reţeaua ZAPP nu a venit niciun răspuns.
În România instituţiile autorizate de lege să facă măsurători şi să dea explicaţii referitoare la limitele care implică sau nu riscuri asupra sănătăţii sunt Direcţia de Sănătate Publică, Direcţiile Judeţene de Să­nătate şi Direcţia de Sănătate din Ministerul Apărării şi Direcţia de Sănătate din Ministerul Transporturilor.
Chiar dacă oficial nimeni nu recunoaşte că aceste BS‑uri sunt per­iculoase, personalul din unele instituţii publice ale statului a început să primească “spor de antenă”. Angajaţii Direcţiei Generale de E­vi­denţă a Persoanelor (DGEP) din Municipiul Bucureşti vor beneficia de un spor salarial de 10% şi trei zile suplimentare de concediu pentru condiţii vătămătoare de muncă.
Pe clădirea din Bulevardul Dimitrie Cantemir din Bucureşti, unde se află sediul DGEP, se găsesc mai multe antene de tip satelit şi antene aparţinând unei firme de telecomunicaţii. Directorii de la evidenţa persoanelor au făcut o cerere, solicitând măsurători specifice. În urma măsurării câmpurilor electromagnetice s‑a constatat că personalul este radiat. Direcţia de Sănătate Publică din Bucureşti a eliberat un act prin care se arată că sănătatea angajaţilor de la evidenţa persoanelor este pusă în pericol de câmpurile magnetice. De asemenea, mai multe cadre medicale care lucrează în Spitalul Judeţean din Zalău, mai ales cele de la etajele superioare, au sesizat conducerea unităţii în privinţa dis­con­fortului şi chiar a unor stări de rău care ar fi cauzate de radiaţiile antenelor de telefonie mobilă amplasate pe clădire.
O privire de la înălţime arată că Bucureştiul este împânzit de astfel de antene GSM. Însă multe dintre ele au fost instalate fără acordul tuturor proprietarilor, firmele respective profitând de naivitatea şi ne­cunoştinta oamenilor, sau de multe ori fiind mai degrabă nişte afaceri ale administratorilor de bloc. Şi asta deoarece firmele plătesc o chirie lunară asociaţiei.
Legislaţia ce reglementează vânzarea telefoanelor mobile, montarea staţiilor de bază pentru acestea a apărut un pic mai târziu. Mai exact, este vorba de Ordinul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei nr.125, care respectă recomandarea Comunităţii Europene 519/1999 cu privire la anumite măsuri privind comercializarea telefoanelor mobile. Un al doilea Ordin, cu privire la limita de expunere a populaţiei la radiaţiile electromagnetice, a intrat în vigoare în 2003.
Principiul precauţiei, înscris în Tratatul de la Maastricht, semnat de Statele Membre ale Uniunii Europene, este prevăzut şi în Re­co­man­darea Comisiei Europene (CE) 519/1999. Conform principiului, atunci când există elemente ştiinţifice suficiente, chiar în absenţa unor cer­titudini sau probe absolute, dar ţinând cont de cunoştinţele ştiinţifice şi tehnice ale momentului, autorităţile trebuie să protejeze, înainte de toate, cetăţenii, contra riscului şi prejudiciilor cauzate de expunerea la câmpurile electromagnetice. Normele UE prevăd limitarea expunerii publicului la câmpurile electromagnetice şi protejarea de efectele no­cive ale acestora.
Radiaţiile de tip ELF (de la celulare şi emiţătoare ale telefoniei mobile) sunt considerate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ca potenţial periculoase pentru om, respectiv “pot fi cancerigene pen­tru om” (conform unei Circulare a OMS). Nocivitatea potenţială este, aşadar, oficial recunoscută şi, ca urmare, ar trebui aplicat nu principiul precauţiei, ci principiul prevenţiei. Conform tratatului, Statele Membre au posibilitatea de a prevedea un nivel de protecţie superior celui prevăzut prin recomandarea CE. În România, nivelul este mult peste cel admis în state dezvoltate din UE.
Frecvenţele la care operează telefonia mobilă în România sunt 450, 900 şi 1800 MHz.
Se recomandă adoptarea principiului precauţiei (deja adoptat în Italia, Franţa, Belgia), care presupune reconsiderarea limitelor propuse de ICNIRP pentru anumite frecvenţe, precum şi măsuri administrative, de exemplu, amplasarea antenelor de telefonie mobilă la distanţă de zonele în care se desfăşoară activităţi cu copii sau persoane bolnave, interzicerea utilizării telefoanelor mobile de către copii cu vârsta mai mică de 16 ani, informarea şi formarea populaţiei, şi nu în ultimul rând susţinere din partea factorilor de decizie privind dezvoltarea unei lo­gistici adecvate de monitorizare a câmpurilor şi a efectelor, gestionată de Institutul de Sănătate Publică Bucureşti din structura Ministerului de Sănătate13.
Efecte asupra sănătăţii ale radiaţiilor emise de pilonii de telefonie mobilă
Siguranţa prezentată de pilonii de telefonie mobilă este subiectul unor dezbateri ştiinţifice extinse. Există un corp în creştere de dovezi ştiinţifice că radiaţiile electromagnetice pe care acestea le emit, chiar şi la nivele joase, sunt periculoase pentru sănătatea oamenilor.
Industria telefoniei celulare se extinde rapid, cu o rată de creştere a numărului de piloni de telefonie mobilă de zece ori în numai cinci ani. Industria a setat ceea ce ei numesc a fi „nivelele de siguranţă” ale ex­­punerii la radiaţii, însă un număr tot mai mare de doctori, oameni de ştiinţă şi oficiali din domeniul sănătăţii publice le dezaprobă ferm şi prevăd o criză a sănătăţii publice.
Aceşti piloni emit pe o distanţă de până la 4‑5 km. Radiaţiile au în esenţă aceeaşi frecvenţă ca şi microundele dintr‑un cuptor cu mi­crounde.
Studiile au arătat că şi la nivele reduse ale acestei radiaţii există do­vezi de deteriorări ale ţesutului celular şi ADN‑ului, şi aceste radiaţii au fost puse în legătură cu tumorile cerebrale, cancere, suprimarea funcţiilor imunitare, depresii, avorturi spontane, boala lui Alzheimer şi cu numeroase alte afecţiuni grave.
Copiii sunt supuşi unui risc încă şi mai mare, din cauza craniului lor mai subţire şi a ratei rapide de creştere. De asemenea, la un risc spo­rit sunt supuse şi persoanele mai în vârstă, cele cu o constituţie mai fragilă, precum şi femeile însărcinate. Medicii din Marea Britanie au emis avertizări, îndemnându‑i pe copiii sub 16 ani să nu utilizeze te­le­foanele celulare, pentru a reduce expunerea lor la radiaţii.
Peste 100 de medici şi de oameni de ştiinţă de la Şcolile de Sănă­tate Publică din cadrul Universităţilor Harvard şi Boston au numit pi­lonii de telefonie mobilă „un risc pentru sănătate”, iar 33 de medici delegaţi din 7 ţări au declarat că pilonii de telefonie celulară sunt „o urgenţă pentru sănătatea publică”.
Comisia FCC (Federal Communications Commission) a Statelor Unite are sarcina de a seta standardele de expunere a publicului şi pre­tinde că, pe baza studiilor ştiinţifice, nivelele curente prezintă sigu­ranţă. Însă FCC nu este o agenţie de sănătate publică, şi a fost criticată ca fiind „o prelungire a braţului industriei”. Mulţi dintre cei care lu­crează pentru FCC sunt foşti, actuali sau viitori angajaţi chiar ai in­dus­triei de telefonie mobilă a cărei activitate ar trebui să o supună re­glementărilor. Fiind în joc o industrie extrem de bănoasă ce aduce pes­te 40 de miliarde de dolari pe an, criticii au afirmat că „poţi pune pariu că studiile lor vor arăta orice vor ei să arate”.
„Guvernul nostru federal ne‑a spus de asemenea, mai demult, că azbestul, ţigările, talidomida14 şi altele nu ar prezenta vreun pericol, însă mai târziu s‑a dovedit că acestea sunt vătămătoare”, a afirmat Cathy Bergman‑Veniza, în cadrul Conferinţei Centrului de Drept al Mediului Înconjurător ţinute în 1996 la Şcoala de Drept din Vermont.
Standardul american actual pentru expunerea la radiaţiile expuse de pilonii de telefonie mobilă este de 580‑1000 mW/cm2, printre cele mai puţin protectoare din lume pentru sănătatea populaţiei. Multe ţări eu­ropene progresiste au setat standarde de 100 sau chiar de 1000 de ori mai reduse decât cele din Statele Unite. Să comparăm cu Australia, cu 200 mW/cm2, cu Rusia, Italia şi regiunea Toronto din Canada, cu 10 mW/cm2­ , China cu ­6 mW/cm2 şi Elveţia cu 4 mW/cm2. În Salzburg, Austria, nivelul este de 1 mW/cm2­­, de 1000 de ori mai mic decât în SUA. Noua Zeelandă a propus nivele încă şi mai stricte, la 0,02 mW/cm2, de 50 000 de ori mai protectoare pentru sănătatea populaţiei decât standardul american.
Contrar faţă de ce susţin cei din industria telecomunicaţiilor, există numeroase dovezi ştiinţifice, epidemiologice şi medicale care con­fir­mă faptul că expunerea la radiaţii din domeniul RF şi al microun­delor emise de pilonii de telefonie mobilă, chiar şi la nivele reduse, poate avea efecte adverse semnificative asupra sistemelor biologice.
Oamenii de ştiinţă afirmă că standardele actuale de „securitate” ale FCC se bazează pe cercetările de până în anul 1985, şi nu iau în consi­derare studiile ştiinţifice mai recente care au descoperit efecte precum: cancere cerebrale, tulburări de memorie, ruperi ale lanţului ADN şi probleme neurologice în urma expunerii la radiaţii de nivele mult mai joase decât nivelul limită al standardului de siguranţă oficial. Studiile mai vechi luau în considerare doar efectele „termice” sau cele de în­călzire produse de aceste radiaţii – cu alte cuvinte, nivelul la care radi­aţiile vor încălzi ţesuturile sau „vor coace” o persoană, exact în acelaşi mod în care funcţionează un cuptor cu microunde. Nivelele FCC ne pot asigura că ţesuturile noastre „nu ni se coc”, însă ele eşuează în încercarea lor de a evita efectele adverse ale expunerii cronice pe termen lung la nivele reduse ale radiaţiilor, numite de obicei efecte „non‑termice”.
Doctorii spun că radiaţiile RF deteriorează funcţiile biologice nor­male ale celulelor. „RF alterează fiziologia ţesuturilor”, afirmă Dr.George Carlo, care a descoperit deteriorări genetice în cadrul unui program de cercetare de 28 de milioane de dolari, finanţat de industria telefoniei mobile. Acum el luptă pentru coborârea nivelului maxim de iradiere con­­siderat sigur de standarde.
În 1998, Rezoluţia de la Viena, semnată de 16 dintre cei mai pro­eminenţi cercetători din domeniul bioelectromagnetismului, arăta că există un acord ştiinţific asupra faptului că există efecte biologice în urma expunerii la nivele de joasă intensitate ale radiaţiilor RF. Aceeaşi rezoluţie afirma insuficienţa cunoştinţelor ştiinţifice de până atunci (1998) pentru a putea stabili standarde de expunere care să prezinte siguranţă.
Rezoluţia de la Salzburg, adoptată în 2000 la Conferinţa Internaţio­nală despre amplasarea pilonilor de telefonie mobilă, interzicea orică­rui site celular să emită mai mult de 1 mW/cm2 – un standard de 1000 de ori mai strict decât actualul standard american. Această limită ia în considerare dovezile tot mai multe ale bioefectelor radiaţiilor RF non‑termice.
Pilonii de telefonie celulară expun publicul la radiaţii RF involun­tare, cronice şi cumulative. S‑a arătat că inclusiv nivele reduse de radi­aţii au fost asociate unor modificări ale proliferării celulelor şi deterio­rării ADN‑ului. Alte studii ştiinţifice au arătat efecte adverse asupra sănătăţii raportate pentru domeniul situat între 0,01 şi 100 mW/cm2, deci la nivele de sute sau chiar mii de ori sub limita minimă stabilită de standardul american oficial. Aceste radiaţii de nivele joase pot ajunge până la o milă distanţă de pilonul de telefonie mobilă. Proble­mele de sănătate raportate includ dureri de cap, tulburări de somn, de memorie, hemoragii nazale, probleme ale barierei sânge‑creier, viteze crescute ale bătăilor inimii, micşorarea numărului celulelor spermatice şi tulburări ale sistemului nervos. Expunerea cumulată pe termen lung la radiaţiile emise de pilonii de telefonie celulară nu are niciun prece­dent în istorie. Nu există nici un studiu concludent asupra siguranţei unor astfel de expuneri, iar numărul în creştere de studii ştiinţifice ara­tă că astfel de efecte adverse asupra sănătăţii sunt foarte răspândite.
Dr. Neil Cherry, biofizician din Noua Zeelandă, raportează că: „Nu există nici un nivel de siguranţă al expunerii la radiaţiile electro­mag­netice”. El a afirmat că standardele sunt bazate pe efectele termice, însă au loc şi efecte non‑termice importante precum moartea celulelor şi ruperea lanţului ADN. Dr. Cherry a elaborat o trecere în revistă, în 120 de pagini, a 188 de studii ştiinţifice. „Radiaţia elec­tromagnetică produce o modificare a celulelor într‑un mod care le face producătoare de cancer”. De asemenea, a afirmat că riscul de cancer creşte de 2 până la 5 ori. „În faţa unui corp de dovezi atât de mare nu mai poţi pretinde că nu există vreun efect advers al pilonilor de telefo­nie mobilă”, scrie Dr. Cherry. De asemenea, Agenţia de Protecţie a Mediului (EPA – Environmental Protection Agency) nu este de acord cu standardele FCC, iar analiştii au recomandat ca radiaţiile elec­tromagnetice să fie clasificate ca „probabil cancerigene pentru om”.
Directorul Departamentului de Sănătate şi Servicii Umane, Elisabeth Jacobsen, a afirmat că siguranţa radiaţiilor „nu a putut fi sta­bilită, nici cercetările ştiinţifice nu au putut‑o testa”, şi citează riscurile de cancer cerebral, de tumori şi de ruperi ale lanţului ADN. Comisia de Servicii Publice din California i‑a îndemnat pe cei din industria producătoare de telefoane mobile să nu‑şi amplaseze pilonii în apropi­erea şcolilor sau a spitalelor.
„Corpul nostru este extrem de sensibil la undele electromag­netice, şi noi depindem de micile impulsuri electrice care dirijează pro­cesele complexe ale vieţii”, spunea reputatul Dr. Robert Becker, autorul cărţilor The Body Electric şi Cross Currents, The Perils of Electropollution. El afirma că „în prezent, elementul cel mai poluant al mediului înconjurător este constituit de proliferarea acestor câmpuri electro‑magnetice”. Dr. Becker adăuga că radiaţiile despre care odi­ni­oa­ră se credea că prezintă siguranţă sunt astăzi corelate cu creşterea nu­mărului de malformaţii la nou‑născuţi, depresii, boala lui Alzheimer, dizabilităţi de învăţare, sindromul de oboseală cronică şi cancer.
Incidenţa cancerului cerebral a crescut cu 25% din 1973, iar în 2002, 185 000 de persoane fuseseră diagnosticate cu cancer cerebral numai în SUA. Tumorile cerebrale reprezintă cea de‑a doua cauză de deces în urma cancerului la copii şi tineri.
Unele efecte adverse ale radiaţiilor se manifestă imediat, însă altele apar numai după mulţi ani de expunere – spre exemplu, între 3 şi 10 ani în cazul cancerului. Numeroşi cercetători, oficialităţi din domeniul sănătăţii publice şi cetăţeni cred că utilizatorii de telefoane mobile nu ar trebui forţaţi să joace în următorii 20 de ani rolul de cobai într‑un experiment care să demonstreze efectele radiaţiilor asupra sănătăţii.
Dr. Gerard Hyland, fizician, afirmă că liniile directoare de securi­tate pentru pilonii de telefonie celulară sunt complet inadecvate, de­oarece se concentrează doar pe efectele termice ale acestei expuneri. Hyland, care a fost de 2 ori nominalizat la Premiul Nobel pentru Me­dicină, spune că liniile directoare de securitate existente „nu oferă nici o protecţie în faţa influenţelor non‑termice”. „În mod destul de justifi­cat – continuă Hyland – publicul rămâne sceptic la încercările guver­nelor şi ale industriei de telefonie mobilă de a‑i asigura că totul este în regulă, având în vedere în special modul non‑etic în care [guvernul şi industria] colaborează adeseori astfel încât să‑şi poată realiza intere­sele lor ascunse.”
În 1996, industria de telefonie mobilă a făcut lobby cu 39 de mi­lioane de dolari la Congresul American pentru a‑i convinge să voteze o lege care în esenţă urma să le dea dreptul de a‑şi plasa aceşti piloni de telefonie în vecinătatea noastră şi pentru ca mai apoi să fie aproape imposibil să te mai opui lor cu argumente ce vizează efectele adverse ale radiaţiilor asupra sănătăţii. Nu este nici o coincidenţă că, în acelaşi an 1996, organizaţiei EPA (Agenţia de Protecţie a Mediului Înconju­rător) i s‑au tăiat fondurile alocate pentru studiul efectelor radiaţiilor electromagnetice asupra sănătăţii. Numeroase comunităţi au protestat împotriva obligaţiei expunerii involuntare, 24 de ore din 24, la radiaţii din domeniul microundelor, fără nivele de siguranţă dovedite. După cum a afirmat, „nu mai ai nici un loc unde să scapi”.
De asemenea, o dată ce este construit un pilon de telefonie celulară, s‑a dovedit că este foarte dificil să verifici dacă radiaţiile emise se încadrează măcar în limitele legale. Nu s‑au luat nici un fel de măsuri pentru a ne asigura că pilonii nu emit la nivele de radiaţii mai mari decât cele permise de lege. În Statele Unite un cetăţean frustrat a chel­tuit 7000 de dolari ca să‑şi cumpere propriul echipament pentru a testa pilonul de telefonie celulară ce fusese amplasat chiar lângă locu­inţa lui, şi a descoperit că emitea radiaţii la nivele cu 250% mai mari decât limita legală. S‑a observat şi că preţurile proprietăţilor lângă care s‑au construit piloni de telefonie celulară au scăzut brusc din cauza riscului perceput al efectelor negative asupra sănătăţii.
Avocatul Mark Berthiaume din Massachusetts, opunându‑se am­pla­sării pilonilor de telefonie celulară, a spus: „Municipalităţile (…) sunt în fiecare zi terorizate de furnizorii de servicii de telefonie wireless, care folosesc banii şi legea pentru a intimida comunităţile astfel încât să le forţeze să accepte amplasarea de piloni mari de te­lefonie mobilă în locaţii necorespunzătoare”.
Câteva întrebări şi răspunsuri
1. – Dar nu avem nevoie şi nu depindem de telefoanele celulare?
– Desigur. Nimeni nu spune să interzicem telefoanele celulare şi pilonii, ci numai să le facem să prezinte siguranţă. Dacă Austria poate avea nivele de siguranţă de 10 000 de ori mai protectoare (decât SUA de exemplu), la fel putem avea şi noi. Este doar puţin mai costisitor pentru companiile producătoare. De asemenea, nu trebuie să lăsăm in­dustria să amplaseze pilonii oriunde vor ei. Putem să cerem să nu li se permită să amplaseze mai multe decât numărul minim necesar pen­tru a furniza o acoperire adecvată, precum şi să le pună în locurile ce pre­zintă cea mai mare siguranţă.
2. – Oare n‑ar fi mai bine ca pur şi simplu să ne opunem construirii de piloni de telefonie celulară în regiunea noastră?
– Printr‑o mutare strategică, industria telefoanelor celulare a încer­cat să impună guvernului [american] să adopte o lege care să stipuleze că este ilegal ca cetăţenii, invocând îngrijorările legate de efectele asu­pra sănătăţii publice, să se opună amplasării pilonilor. Prin Actul Te­lecomunicaţiilor, adoptat în SUA încă din 1996, drepturile cetăţenilor erau sever limitate în ce priveşte opoziţia pe care aveau voie să o aibă împotriva pilonilor atunci când aduceau ca argument efectele negative ale acestora asupra sănătăţii. Caracterul constituţional al acestui Act a fost contestat la Curtea Supremă. Totuşi, vor trece ani până când se va lua o decizie, în vreme ce publicul continuă să fie expus în mod cronic şi cumulativ la radiaţii cu fiecare nou pilon de telefonie mobilă construit.
3. – Aşadar, ce putem noi să facem?
– Actul Telecomunicaţiilor îi împiedică pe cetăţeni să se opună pilonilor, luând ca argumente îngrijorările legate de emisiile de ra­di­a­ţii, însă aceştia se pot opune invocând şi numeroase alte motive valide. Există încă drepturi ale oamenilor care permit controlul local al numă­rului, dimensiunilor şi locului de amplasare ale pilonilor de telefonie celulară, menţinându‑se în acelaşi timp o acoperire adecvată. Nume­roa­se comunităţi au cerut moratorii asupra construirii pilonilor, astfel încât să se emită ordonanţe stricte, care să ceară industriei să respecte dorinţele comunităţilor, cum ar fi construirea doar a numărului necesar şi suficient de piloni, în locaţiile corespunzătoare. În cadrul acestor moratorii, comunităţile pregătesc studii efectuate de oameni de ştiinţă ce nu lucrează pentru industria telefoniei celulare, şi creează planuri de protecţie a drepturilor şi a sănătăţii cetăţenilor, în limitele legale.
Amplasarea pilonilor de telefonie celulară este una dintre funcţiile importante ale „aleşilor noştri”. Protecţia sănătăţii cetăţeanului şi drep­turile de proprietate ar trebui să se numere printre principalele res­pon­sabilităţi ale autorităţilor locale. „Aleşii noştri” ar trebui să pro­tejeze sănătatea şi bunăstarea oamenilor ce locuiesc acolo, iar nu să‑şi urmă­rească interesele din care să obţină ei profituri cu multe zerouri, fără să le pese deloc de cei pe care îi guvernează15.
Rezultatele celor mai recente studii ştiinţifice din diverse ţări despre efectele radiaţiilor emise de piloni şi antene de telefonie mobilă
Un studiu egiptean a evaluat efectele neurocomportamentale în rândul persoanelor locuind în vecinătatea antenelor de telefonie mo­bilă (Abdel‑Rassoul şi colab., 2007). Studiul a fost efectuat pe 37 de per­soane locuind într‑o clădire pe care fuseseră amplasate antene de telefonie mobilă, pe 48 de persoane locuind vizavi şi pe un grup de con­trol alcătuit din 80 de persoane. În grupurile ce fuseseră expuse radiaţiilor s‑au constatat efecte neuropsihice precum: dureri de cap, tul­burări de memorie, vertije, tremurături, simptome de depresie, tul­burări ale somnului, efectele fiind mai accentuate la cei care locuiau în clădire, sub antene. Câmpul electromagnetic măsurat în interiorul clă­dirii avea o valoare de 0,2 V/m (deci mult inferior nivelelor maxime de expunere acceptate de normele în vigoare).
Şi în Austria au fost studiate efectele neuropsihice asupra persoa­nelor locuind în vecinătatea staţiilor de bază de emisie de telefonie mo­bilă. Un grup de cercetători ştiinţifici de la Universitatea de Medi­cină din Viena a realizat un studiu epidemiologic pe oamenii ce lo­cuiesc în mediul rural la distanţe de 24 – 600 metri faţă de staţia de emisie (o valoare medie a expunerii de 0,05 , sau 0,3 V/m) şi în mediul urban la distanţe de 20 – 250 metri faţă de staţia de emisie (o valoare medie a expunerii de 0,02 , sau 0,12 V/m), cu un maxim al expunerii la 4,1 , sau 25 V/m. Măsurătorile au fost efectuate în camera de dormit în cazul a 365 de persoane, locuind în vecinătatea a 10 staţii de bază de emisie de telefonie mobilă. S‑a găsit o relaţie semnificativă între expunerile la radiaţiile emise de staţiile de bază de telefonie mobilă şi simptome ca dureri de cap (simptomul cel mai semnificativ) şi diminuarea performanţelor cognitive (în funcţie de gradul de expunere), relaţie ce nu poate fi atribuită vreunei temeri a persoanelor faţă de antenele de telefonie mobilă (Hutter şi colab., 2006).
Într‑un alt studiu s‑au cercetat efectele posibile ale câmpurilor electromagnetice emise de staţiile de bază de telefonie mobilă asupra unei populaţii de cocostârci (Ciconia ciconia) ce îşi aveau cuiburile în apropierea acestora. Rezultatele au fost o scădere cu 50% a fertilită­ţii în cazul cuiburilor situate la mai puţin de 200 m faţă de antene în comparaţie cu cele situate la mai mult de 300 m distanţă. 40% dintre cuiburile situate la mai puţin de 200 m erau lipsite de pui, comparativ cu doar 3% dintre cele situate la mai mult de 300 m. Mai multe obser­vaţii comportamentale interesante, compatibile cu rezultatele, au fost revelate în cazul cocostârcilor care îşi făcuseră cuiburile la distanţe mai mici de 100 m faţă de antene: certuri frecvente între mascul şi fe­melă în timpul construirii cuibului, construire mult mai laborioasă a a­ces­tuia, cuiburile cele mai afectate nu sunt terminate niciodată, frec­vent puii mor la o vârstă precoce, cocostârcii rămân în cuib în faţa an­te­ne­lor, pasivi, fără să facă nimic (Balmori şi colab., 2005).
Mai mulţi oameni de ştiinţă din Austria au cercetat legătura dintre staţiile de bază de telefonie mobilă şi modificarea formei electroen­cefalogramei. Ei au descoperit că radiaţiile emise de o staţie de bază de telefonie mobilă la o distanţă de 80 metri (aprox. 0,003 , sau 1 V/m) provoacă modificări semnificative ale curenţilor electrici în creierul persoanelor testate (măsurate prin intermediul electroencefa­lo­gramei EEG). Toate persoanele testate au recunoscut că se simţeau rău în timp ce au fost expuse la radiaţiile emise de staţia de bază, iar o parte dintre ele au avut simptome foarte severe. După autorii studiului, acesta a fost prima dovadă mondială a modificărilor cruciale ale cu­renţilor electrici în creier în urma expunerii la radiaţiile emise de o staţie de bază de telefonie mobilă la o astfel de distanţă (Oberfeld şi colab., 2005).
Simptomele resimţite de persoanele ce locuiesc în apropierea sta­ţiilor de bază de telefonie mobilă au fost evidenţiate şi în studii reali­zate în Polonia. Într‑un astfel de studiu au fost raportate simptome di­verse, în special probleme ale sistemului circulator, dar şi tulburări ale somnului, iritabilitate, depresii, vedere înceţoşată, dificultăţi de con­cen­trare, greaţă, lipsă a poftei de mâncare, dureri de cap şi vertije. Stu­diile efectuate au arătat relaţia dintre incidenţa simptomelor indivi­duale, nivelul de expunere şi distanţa dintre o zonă locuită şi o staţie de emi­sie de telefonie mobilă. Această legătură a fost observată în am­bele gru­puri de persoane supuse studiului, adică atât în cei care cre­deau că problemele lor sunt legate de staţia de bază de telefonie mo­bilă, cât şi de cei care nu cunoşteau că ar fi posibilă o astfel de legă­tură, eli­mi­nând astfel orice posibilitate ca simptomele să fie induse prin auto­su­gestie sau vreun alt tip de subiectivism (Bortkiewicz şi colab., 2004).
Probleme similare au fost evidenţiate şi într‑un studiu realizat în colaborare de către oameni de ştiinţă din Austria şi din Spania. Simp­tomele acuzate de persoanele ce locuiau în apropierea a două sta­ţii de bază de telefonie mobilă au cuprins tendinţe depresive, oboseală, tul­bu­rări ale somnului, dificultăţi de concentrare şi probleme cardio­vas­cu­lare (Oberfeld şi colab., 2004).
Un alt studiu, realizat în Israel în oraşul Netanya, a indicat o creş­tere puternică a cazurilor de cancer în vecinătatea staţiilor de bază de emisie de telefonie mobilă. La acest studiu epidemiologic a partici­pat un grup de 622 de persoane (grupul A) ce au locuit pe o durată în­tre 3 şi 7 ani în apropierea unei staţii de transmisie de telefonie celu­lară, precum şi un grup de 1222 de persoane (grupul B), având caracte­ristici foarte asemănătoare cu celălalt grup (în privinţa mediului în­conjurător, locului de muncă şi caracteristicilor profesionale; singura diferenţă: lipsa vecinătăţii unei staţii de emisie de telefonie mobilă) şi care a fost folosit pentru comparaţie. Scopul studiului a fost de a de­termina dacă există sau nu o creştere a numărului de cazuri de cancer în rândul unei populaţii locuind în cadrul unei suprafeţe de mică întin­dere, expusă la radiaţiile emise de o staţie de bază de telefonie mobilă. În grupul A al celor expuşi la radiaţii s‑au înregistrat, numai într‑un singur an, opt cazuri de diferite tipuri de cancer (din totalul de 622 de persoane supuse studiului), în timp ce în grupul B au fost diagnosticaţi doar 2 persoane din 1222. În timp ce în grupul femeilor, procentul re­lativ al cancerelor a fost de 10,5 pentru grupul A şi de 0,6 pentru gru­pul B. Concluzia studiului a fost o legătură între incidenţa crescută a can­cerelor şi faptul de a locui în vecinătatea unei staţii de transmisie de telefonie mobilă (Wolf şi colab., 2004).
Un alt studiu epidemiologic, studiul NAILA, a fost realizat în Germania şi a cercetat de asemenea influenţa proximităţii faţă de an­tenele de telefonie mobilă asupra incidenţei cancerelor. Studiul a cuprins aproximativ 1000 de pacienţi, care au fost urmăriţi între anii 1994 şi 2004. Rezultatele studiului au arătat că proporţia de noi cazuri de îmbolnăvire de cancer a fost semnificativ crescută în rândul paci­enţilor ce au trăit timp de 10 ani la o distanţă de până la 400 de metri de locul în care erau amplasate staţiile de emisie de telefonie mobilă, care sunt în funcţiune din anul 1993, comparativ cu pacienţii ce locu­iau la distanţe mai mari faţă de acestea şi că acei pacienţi ce locuiau în vecinătatea staţiei de bază se îmbolnăviseră în medie cu 8 ani mai de­vreme decât cei ce locuiau la distanţe mai mari faţă de aceasta. De asemenea, în perioada dintre anii 1999 şi 2004 riscul relativ de a con­tracta un cancer s‑a triplat pentru locuitorii zonei din apropierea staţiei de emisie comparativ cu cei ce locuiau în acelaşi oraş (Naila), dar în afara acestei zone (Eger şi colab., 2004).
Studii şi cercetări realizate pe riveranii antenelor de te­lefonie mobilă
În ceea ce priveşte telefonia mobilă, pericolul provine atât de la te­lefonul mobil, cât şi de la antenele emiţătoare.
Contrar aserţiunilor industriei de telecomunicaţii, care susţine că opo­zanţii antenelor au o teamă exagerată de acestea, un studiu austriac a arătat că, prin comparaţie cu un grup de control, riveranii antenelor nu arătau o teamă neobişnuită faţă de această tehnologie (Hutter şi colab., 2004). Această constatare a fost confirmată şi de un studiu el­veţian (Siegrist şi colab., 2005). Aceste studii arată că simptomele acuzate de riveranii antenelor de telefonie mobilă sunt reale şi nu exagerate.
Un studiu polonez realizat pe riveranii de antene de telefonie mo­bilă arată că simptomele cele mai frecvent induse de staţiile de bază de telefonie mobilă sunt: o proastă funcţionare a sistemului circulator, tul­burări ale somnului, iritabilitate, depresie, dificultăţi de concentrare, tul­burări ale vederii, greţuri, lipsă a poftei de mâncare, dureri de cap şi vertije (Bortkiewicz şi colab., 2004).
Un studiu realizat pe riveranii spanioli de antene emiţând pe 900 MHz, a evidenţiat o corelaţie semnificativă între simptomele prezen­tate de aceste persoane şi densitatea de putere a câmpului electromag­netic de microunde, măsurată în locuinţele lor. Cu cât densitatea era mai ridicată, cu atât simptomele erau mai grave (Navarro şi colab., 2002).
Un alt studiu, realizat tot pe riverani spanioli de antene de telefonie mobilă, dar pe 1800 MHz, a evidenţiat de asemenea o corelaţie semni­ficativă între simptome şi densitatea de putere a câmpului electromag­netic. În cadrul acestui studiu, au fost constituite două grupuri. Persoa­nele din primul grup locuiau la mai puţin de 250 de metri de antene şi erau expuse la densităţi de putere de aprox. 1100 (1,1 ). Persoanele din cel de‑al doilea grup locuiau la mai mult de 250 de metri de antene, fiind expuse la densităţi de putere de aprox. 100 . Primul grup, mai expus, a prezentat o severitate a simp­­tomelor mai mare decât al doilea grup, mai puţin expus. Simpto­mele, a căror corelaţie cu intensitatea câmpului electromagnetic era sem­ni­fica­tivă, au fost următoarele: iritabilitate, dureri de cap, obo­seală, pier­de­rea poftei de mâncare, stare generală proastă, tulburări ale somnului, de­­pre­sie, dificultăţi de concentrare, vertije şi probleme cardio‑vasculare (Navarro şi colab., 2003).
Un studiu epidemiologic realizat în Franţa a revelat la riveranii de antene de telefonie mobilă simptome acuzate în legătură cu expunerea la microunde. În cadrul studiului au fost constituite două grupuri. Pri­mul includea persoane locuind într‑un perimetru de 300 de metri în jurul antenei. Al doilea, grupul de control, cuprindea persoane care lo­cu­iau la distanţe mai mari de 300 de metri de antenă, sau al căror do­miciliu era situat în afara influenţei unei staţii de bază de emisie de telefonie mobilă. Simptomele acuzate în legătură cu expunerea la radi­aţii de microunde au apărut în grupul persoanelor care locuiau într‑un perimetru de 300 de metri în jurul antenei. Unele simptome erau sem­nificativ crescute în anumite intervale de distanţe faţă de antenă:
• de la 0 la 10 m de antenă: greţuri, pierderea poftei de mâncare, tulburări de vedere, dificultăţi de deplasare;
• de la 10 la 100 m de antenă: iritabilitate, tendinţe depresive, difi­cultăţi de concentrare, pierderi de memorie, vertij, scăderea libidoului;
• de la 100 la 200 m de antenă: dureri de cap, tulburări de somn, senzaţie de disconfort, probleme cutanate;
• de la 200 la 300 m de antenă: oboseală cronică (Santini şi colab., 2001).
Anumite simptome erau mai marcate la femei decât la bărbaţi (Santini şi colab., 2002).
Vârsta subiecţilor expuşi a fost de asemenea un factor al sensibili­tăţii la microunde. La subiecţii cu vârste de peste 60 de ani, efectele erau mai intense pentru anumite simptome decât la tineri (Santini şi colab., 2003).
Numeroase simptome aveau intensitatea cea mai mare în cazul în care locuinţa subiecţilor se afla chiar „în faţa” antenelor (Santini şi colab., 2003).
La Naila, în Germania, mai multe antene de telefonie mobilă au fost puse în funcţiune în 1993. Examinarea a circa 1000 de fişe medi­cale ale pacienţilor din Naila pe perioada dintre anii 1994 şi 2004 a arătat că, dintre persoanele care au locuit în aceşti 10 ani într‑un peri­metru de 400 m în jurul antenelor, numărul cazurilor noi de cancer era semnificativ mai mare decât în rândul persoanelor care au locuit în aceeaşi perioadă în afara acestei arii. S‑a remarcat de asemenea că aceste cazuri noi de cancer apăreau la vârste mai tinere la cei care lo­cuiau într‑un perimetru de 400 m în jurul antenelor, decât la cei care locuiau în afara acestui perimetru. (Eger şi colab., 2004)
Un alt studiu, realizat la Netanya, în Israel, pe o populaţie locuind într‑un perimetru de 350 m în jurul unei antene GSM şi expusă unei densităţi de putere de 5300 , a evidenţiat un număr de 4,15 ori mai mare de cazuri de cancer în rândurile acestei populaţii, compa­rativ cu un grup de control locuind în afara acestui perimetru, şi aceas­ta la doar un an de expunere la radiaţiile de microunde emise de aceas­tă antenă. (Wolf şi Wolf, 2004)
Un studiu epidemiologic austriac din mai 2006 a arătat că într‑un mediu rural, până la o distanţă de 600 m de antenele de telefonie mo­bilă şi cu o expunere medie de 50 , adică aprox. 0,135 V/m, exista o relaţie semnificativă între această expunere şi simptome ca dureri de cap, precum şi diminuarea performanţelor cognitive. (Hutter şi colab., 2006)
Această valoare de 50 la care se întâlnesc deja efecte sem­nificative a fost evaluată din măsurătorile efectuate în dormitorul din locuinţele persoanelor expuse. Acest fapt ne conduce la concluzia că trebuie să fie stabilite, ca măsură de precauţie, norme de expunere mai joase de 50ca densitate maximă admisibilă de putere a câmpului electromagnetic al microundelor în interiorul clădirilor. Ast­fel de norme au fost impuse în unele regiuni, cum ar fi de pildă nor­mele propuse în 2002 de ministerul sănătăţii publice din Salzburg, Austria, care sunt de 10 pentru exteriorul clădirilor şi de 1 în interiorul clădirilor, ceea ce corespunde unor valori de 0,06 V/m, respectiv de 0,02 V/m. (Cf. Apelul de la Freiburg, 2002)
Un alt studiu epidemiologic, apărut în august 2006, a fost realizat la Menoufiya în Egipt pe persoanele locuind într‑o clădire pe acoperişul căreia se găseşte o antenă emiţătoare (37 de persoane), precum şi pe cele locuind într‑o clădire situată în faţa acestei antene (48 de persoane). Un alt grup, de 80 de persoane, neexpuse la radiaţiile emise de antenă, a fost ales ca grup de control. Simptomele raportate sunt no­tate, în procente, în tabelul de mai jos.
Valorile câmpului electromagnetic provenind de la antenă erau mai joase decât normele în vigoare în acea regiune.
În cadrul aceluiaşi studiu au fost efectuate şi teste cognitive, care au evidenţiat alterări semnificative ale funcţiilor cognitive la grupul expus în comparaţie cu grupul de control. (Abdel‑Rassoul şi colab., 2007)
Doctorul Neil Cherry din Noua Zeelandă a prezentat în 29 iunie 2000 la colocviul organizat de Partidul Verzilor în Parlamentul Euro­pean un raport privind microundele, raport pe care l‑a adus la zi în 2002. Pentru el, orice substanţă care produce o alterare cromozomială sau a moleculei de ADN, sau care provoacă modificări ale activităţii genetice a celulei este genotoxică, iar o substanţă genotoxică gene­rea­ză mutaţii, malformaţii şi cancere.
„Acţiunea microundelor asupra cromozomilor, asupra moleculei de ADN, asupra ionilor de calciu, asupra substanţelor care pot să se trans­forme în produşi cancerigeni, precum şi asupra producerii de mela­tonină, arată că microundele trebuie să fie considerate genotoxice”, subliniază şi doctorul belgian Jean Pilette, autorul cărţii Antennes de téléphonie mobile, technologies sans fil et santé.
Doctorul Cherry şi‑a încheiat raportul afirmând următoarele: „Ins­ta­larea miilor de piloni şi antene de telefonie mobilă în comu­nităţi înseamnă o creştere semnificativă a expunerii a milioane de oa­meni la nivele ale radiaţiilor de microunde despre care se cunoaşte că provoacă probleme serioase de sănătate. Problemele se vor agrava dacă nu se va acţiona rapid şi eficient şi dacă se vor instala noi piloni şi antene şi în alte locuri în afară de cele în care acestea nu vor produce decât nivele de expunere extrem de joase, ceva în genul unei densităţi de putere sub 10 .” (Cherry, 2002; Pilette, 2008)
Cum ne putem proteja de radiaţiile emise de antenele de telefonie mobilă? – soluţii propuse de medicul belgian Jean Pilette
• Atunci când se deschide o anchetă publică privind instalarea unei antene de telefonie mobilă în vecinătatea locuinţei noastre (lucru vala­bil în ţările occidentale, însă la noi, din păcate, de cele mai multe ori aceste antene sunt instalate fără să ni se ceară în vreun fel acordul) este recomandabil să ne manifestăm, individual sau colectiv, dezacordul. Este mai uşor să împiedicăm instalarea unei antene decât să înlăturăm o antenă deja instalată.
• Trebuie să evităm să ţinem în locuinţa noastră obiecte cu su­pra­feţe metalice mari, oglinzi mari şi structuri metalice prea volumi­noase pe care se reflectă microundele, sporind astfel densitatea câm­pului electromagnetic.
• Orice structură metalică trebuie să aibă legătură la pământ.
• Este preferabil să amplasaţi fotoliul şi patul la distanţă de ferestre. Valorile câmpului datorate microundelor ce vin din exterior se măresc semnificativ atunci când ne apropiem de ferestre, deoarece geamurile, chiar şi cele duble, protejează mai puţin decât pereţii în faţa microun­delor.
• Sunt de preferat paturile cu armătură din lemn în locul celor cu armătură metalică.
• O bună instalaţie electrică, cu cabluri blindate şi cu legătură la pământ poate duce la diminuarea valorii câmpurilor electromagnetice de microunde în interiorul locuinţei. În fapt, microundele sunt trans­por­tate şi prin cablurile electrice care pătrund în casă. O bună îm­pă­mântare a cablurilor permite curenţilor paraziţi să se scurgă în pământ.
• Este recomandabil să purtăm haine confecţionate din fibre natu­rale (lână, bumbac, mătase, in, cânepă etc.), în scopul evitării acumulă­rii de electricitate statică în corp.
• Ferestrele duble oferă o mai bună protecţie decât ferestrele sim­ple. Ferestrele duble cu film metalic, precum şi obloanele şi storurile metalice pot oferi protecţie împotriva unei iradieri din exterior cu mi­crounde, deoarece acestea din urmă se reflectă în mare parte pe aceste suprafeţe. Însă dacă microundele pătrund în locuinţă prin alte locuri decât prin ferestre şi prin uşi, ca de exemplu dacă intră traversând acoperişul sau pereţii subţiri, ele pot ajunge să se reflecte de suprafaţa internă a acestor ferestre sau de acele obloane sau storuri şi astfel pot duce la creşterea intensităţii câmpului electromagnetic în interiorul locuinţei. Aceleaşi efecte pot avea loc şi dacă în casă se găsesc surse de radiaţii de microunde (de exemplu telefoane mobile, telefoane fixe fără fir etc.). Aşadar beneficiul acestor ferestre ce conţin un film me­talic sau al acestor storuri metalice trebuie examinat cu atenţie în fi­ecare caz.
• O alegere foarte bună o constituie interpunerea între antenă şi locuinţa noastră a unor perdele de vegetaţie, arbori sau arbuşti, care ab­sorb parţial microundele.
• O măsură eficientă de protecţie o constituie îmbrăcarea pereţilor interiori ai casei cu unul sau mai multe straturi de argilă. Un strat de argilă chiar şi de numai 3 cm grosime reduce densitatea de putere a unui câmp electromagnetic de microunde.
• Diverse firme specializate în protecţia împotriva microundelor (în ţările occidentale; la noi în ţară, după cunoştinţa noastră, încă nu există) oferă perdele, cuverturi, tapete pentru pereţi sau pentru duşu­mea, care atenuează microundele. Totuşi, eficacitatea acestor sisteme de­­pinde de numeroşi factori.
• De asemenea, se găsesc de vânzare (cu aceeaşi menţiune ca şi la punctul anterior) aparate şi dispozitive care pot fi instalate în casă sau în locul în care se află antenele şi care au proprietatea de a atenua nivelul radiaţiilor. Aceste dispozitive necesită o studiere mai apro­fundată.
Cum fiecare caz are particularităţile proprii, nu există o soluţie standard pentru a ne proteja de radiaţiile emise de antenele de telefonie mobilă.
Atunci când ne alegem o locuinţă nouă, este bine să ţinem cont şi de următoarele puncte:
• Dacă este posibil, să ne alegem locuinţa într‑o zonă situată la distanţă mai mare de locurile în care sunt amplasaţi piloni de telefonie mobilă şi antene.
• Este bine să nu alegeţi un apartament care se găseşte la aceeaşi înălţime cu o antenă de telefonie mobilă şi este preferabil să evitaţi imobilele care au antene de telefonie mobilă pe acoperiş.
• O casă cu ziduri groase şi prevăzută cu pivniţe bune constituie o alegere mai bună decât o casă cu ziduri subţiri şi fără pivniţe. Zidurile sunt un ecran parţial în faţa microundelor care, atunci când le traver­sează, îşi pierd o parte din energia lor. Pământul se comportă de ase­menea ca un ecran în faţa microundelor; în consecinţă, densitatea de putere măsurată într‑o pivniţă este semnificativ mai redusă decât cea măsurată la parterul sau la etajele casei. Astfel, pivniţa poate fi un loc de refugiu.

Radiografia unui recensamant ANULABIL. Orice cetatean poate sesiza Avocatul Poporului!
Controversele din societatea romaneasca cu privire la intrebarile si limitele informatiilor cerute prin recensamantul care se desfasoara in prezent la nivel national reprezinta un subiect de maxim interes. Avocata Cristina Uzuna  ne-a trimis la redactie o analiza juridica pe tema recensamantului pe care o publicam in continuare. Luati aminte! Fata de suprematia legii in contextul afirmatiilor purtatorului de cuvant al Institutului National de Statistica cu privire la optiunea facultativa a declararii codului numeric personal, lucrurile nu stau deloc asa daca ne uitam mai bine atat in legislatia noastra cat si in regulile stabilite la nivel comunitar. Iata si de ce.
La nivel comunitar, Directiva Consiliului 95/46/EC a Parlamentului European si a Consiliului European din 24 octombrie 1995 cu privire la protectia persoanelor referitoare la procesarea datelor personale si la libera circulatie a acestor date este documentul care stabileste principiile si obligatiile ce trebuie respectate de catre institutiile europene atunci cand prelucreaza date cu caracter personal. Activitatea de recenzare la nivel comunitar este reglementata de Regulamentul (CE) nr. 763/2008 coroborat cu Regulamentul (CE) nr. 1201/2009 al Parlamentului European si al Consiliului privind Recensamantul Populatiei si al Locuintelor, publicat in JOL 329 din 15.12.2009, regulament ce stabileste specificatiile tehnice pentru tematicile de recensamant si pentru defalcarea lor.
Astfel, sunt stabilite tematicile obligatorii (pentru recenzarea populatiei) dupa cum urmeaza:
- nederivate: locul domiciliului habitual, sexul, varsta, starea civila legala, tara/locul nasterii, tara cetateniei, locul domiciliului anterior si data sosirii la domiciliul actual sau domiciliul cu un an inainte de recensamant si legaturile de rudenie dintre membrii familiei.
- derivate: populatia totala, localitatea, statutul gospodariei, situatia familiala, tipul nucleului familial, marimea nucleului familial, tipul gospodariei private si marimea gospodariei private.
La nivel national,prelucrarea datelor cu caracter personal este reglementata de dispozitiile imperative ale Legii nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date. Activitatea de recenzare desfasurata in aceasta perioada trebuie realizata cu respectarea obligatiilor ce decurg din lege cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.In acest sens, comisiile judetene de recensamantcolecteaza, centralizeaza si prelucreaza datele din chestionarele de recensamant (inclusiv datele cu caracter personal) la nivelul Directiilor Judetene de Statistica urmand ca - ulterior - acestea sa fie centralizate la nivelul Comisiei centrale de recensamant constituita la nivelul Institutului National de Statistica
Tinand cont ca Institutul National de Statistica are depusa cerere de notificare din 12/01/2007 la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal,si avand in vedere ca Directiile Judetene de Statistica, din organigrama I.N.S., sunt entitati cu personalitate juridica, intrucat recenzorii, mandatati de Directiile Judetene de Statistica, actioneaza in calitate de imputerniciti ai acestor entitati,
Dar si pentru ca informatiile solicitate in chestionarele privind recensamantul populatiei si locuintelor din Romania in anul 2011 exced cel putin limitelor stabilite prin prezumata autorizare a I.N.S. cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, in temeiul dispozitiilor art. 22 din Legea nr. 677/2001, Directiile Judetene de Statistica ar fi trebuit sa solicite in prealabil autorizarea si sa notifice A.N.S.P.D.C.P. anterior inceperii recensamantului. Aceasta notificare si implicit autorizare ca operator date caracter personal este realizata de toate celelalte servicii publice deconcetrate cum sunt directiile judetene de sanatate publica, inspectoratele teritoriale de munca, agentiile judetene de ocupare a fortei de munca, institutiile prefectului etc, date ce pot fi consultate in registrul on-line al A.N.S.P.D.C.P. la adresa http://www.dataprotection.ro/notificare/cautari.do.
Iata ce puteti solicita in sesizarea catre Avocatul Poporului!
Tinand cont de toate aceste aspecte, e cat se poate de clar ca nu se justifica introducerea CNP si a numelui/prenumelui in chestionare, realizandu-se astfel o corelare indubitabila si o identificare nepermisa. In alte state europene, vezi cazul Ungariei si Cehiei (fisiere anexate) nu se solicita CNP complet – in cazul Cehei, iar in cazul Ungariei nu se solicita numele si prenumele,aceasta doar ca exemplificare in a demonstra ca nu se administreaza date care sa coroboreze CNP cu numele si prenumele persoanei recenzate.
De asemenea, nu se justifica si sunt nelegale informatiile solicitate privind: locul de munca, situatia familiala, date privind bunurile detinute, date cu caracter personal care denota convingerile religioase ale persoanelor vizate ori date cu caracter personal care denota apartenenta la o organizatie religioasa.
Drept urmare, Recensamantul poate fi considerat anulabil.
Asa fiind, se poate solicitasesizareaAvocatului Poporului,care sa vizeze urmatoarele fapte:
- lipsa autorizarii ca operator date cu caracter personal de catre Directiile Judetene de Statistica,
- excederea competentelor oferite de prezumata autorizare pentru I.N.S., prin solicitarea de informatii/date ce nu trebuiau incluse in chestionare.
*** in situatia in care se va constatata ca nu exista autorizare pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, declansarea procedurilor legale impotriva recenzorilor si a celor implicati in recenzare
  1. Solicitarea catre I.N.S. si separat Directiile Judetene de Statsitica - in temeiul Legii nr. 544/2004 privind liberul acces la informatii publice - de a prezenta public, cu celeritate, copii dupa autorizarile obtinute de la A.N.S.P.D.C.P. ca operator date cu caracter personal.
  1. Solicitarea adresata Inspectoratelor Teritoriale de Munca a unor situatii ce sa reflecte daca au fost sau nu incheiate angajamente de confidentialitate de catre recenzori, recenzori sefi si alti terti implicati in Recensamantul 2011, potrivit art. 20 lit.d si art. 26 din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, republicata.
  1. Analizarea concordantei datelor solicitate obligatoriu de catre autoritatea nationala in materie statistica I.N.S. si cele din tematicile stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 763/2008, si, in contextul prevalentei dreptului comunitar in fata dreptului national, sesizarea forurilor comunitare pentru declansarea procedurii de infringement.
  1. Constituirea unei comisii de ancheta parlamentare care sa analizeze modalitatea de pregatire a recensamantului prin raportare la recensamantul de proba, coroborat cu cheltuielile efectuate si neclaritatile si balbaielile actorilor din acest proces.

Mediatic, daca I.N.S. a calculat numarul necesar de recenzori cu repartizarea normata a activitatii, prin neinregistrarea CNP la un numar de aproximativ 30% din populatia deja recenzata apar urmatoareleintrebari:
Cum se cuantifica, in timp, resurse umane si financiar, efortul suplimentar pentru revenirea anuntata public pentru completarea cimpului CNP?Juridic, pentru persoanele pentru care recenzarea s-a finalizat fara mentionarea CNP, formularele pot fi considerate incheiate, ele fiind semnate in fapt de recenzor, orice modificare fiind de fapt o noua activitate. Si atunci, care e urmarea?


Din cugetarile marelui filozof crestin (din pacate nu si ortodox in adevaratul sens al cuvantului) Petre Tutea

1. Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.
2. Am avut revelatia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esentă, sediul lui nu e nici în stiintă, nici în filozofie, nici în artă. Si cînd un filozof, un om de stiintă sau un artist sînt religiosi, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului.
3. Acum, mai la bătrînete, pot să spun că fără Dumnezeu si fără nemurire nu există adevăr.
4. O babă murdară pe picioare, care stă în fata icoanei Maicii Domnului în biserică, fată de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare asa, dihor.
5. Eu cînd discut cu un ateu e ca si cum as discuta cu usa. Între un credincios si un necredincios, nu există nici o legătură. ăla e mort, sufleteste mort, iar celălalt e viu si între un viu si un mort nu există nici o legătură. Credinciosul crestin e viu.
6. Ateii si materialistii ne deosebesc de animale prin faptul că nu avem coadă.
7. Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba.
8. Eu nu detest burghezia. Eu m-am lămurit că un om care vrea să fie bogat nu este un păcătos. Spunea odată un preot bătrîn: Circulă o zicală că banul e ochiul dracului. Eu nu-l concep ca ochiul dracului, eu îl concep ca pe o scară dublă. Dacă-l posezi, indiferent în ce cantităti, si te misti în sus binefăcător pe scară, nu mai e ochiul dracului. Iar dacă cobori, atunci te duci cu el în infern, prin vicii, prin lăcomie si prin toate imperfectiile legate de orgoliu si de pofta de stăpîn.
9. Nu pot evita neplăcerile bătrînetii si nu mă pot supăra pe Dumnezeu că m-a tinut pînă aproape la nouăzeci de ani. Însă bătrînii au o supapă foarte înteleaptă: au dreptul la nerusinare. O nerusinare nelimitată. Cînd mă gîndesc la suferintele bătrînetii, îmi dau seama că în natura asta oarbă cel mai mare geniu este geniul mortii. Faptul că murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.
10. Eu sînt iudeocentric în cultura Europei, căci dacă scoti Biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumet tragic. Fără Biblie, europenii, chiar si laureatii premiului Nobel, dormeau în crăci. Stiinta si filozofia greacă sînt foarte folositoare, dar nu sînt mîntuitoare. Prima carte mîntuitoare si consolatoare pe continent - suverană - e Biblia.
11. Există o carte a unui savant american care încearcă să motiveze stiintific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de stiintă cum am eu nevoie de Securitate.
12. Luther, cît e el de eretic si de zevzec, a spus două lucruri extraordinare: că creatia autonomă e o cocotă si că nu există adevăr în afară de Biblie. Mie mi-a trebuit o viată întreagă ca să aflu asta. El nu era asa bătrîn cînd a dibăcit chestia asta, că era călugăr augustin... Mie mi-a trebuit o viată ca să mă conving că în afară de Biblie nu e nici un adevăr.
13. Shakespeare, pe lîngă Biblie, - eu demonstrez asta si la Sorbona - e scriitor din Găesti.
14. În afara slujbelor bisericii, nu există scară către cer. Templul este spatiul sacru, în asa fel încît si vecinătătile devin sacre în prezenta lui.
15. Stii unde poti căpăta definitia omului? - te întreb. În templu. În biserică. Acolo esti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul si asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea si omul.
16. În biserică afli că existi.
17. Ce pustiu ar fi spatiul dacă n-ar fi punctat de biserici!
18. În afară de cărti nu trăiesc decît dobitoacele si sfintii: unele pentru că n-au ratiune, ceilalti pentru că o au într-o prea mare măsură ca să mai aibă nevoie de mijloace auxiliare de constiintă.
19. Platon are un demiurg care nu e creator, ci doar un meserias de geniu, fiindcă materia îi premerge. Prima idee de creatie reală, au adus-o în istorie crestinii.
20. De creat doar zeul crează, iar omul imită. Eu cînd citesc cuvîntul creatie - literară, muzicală, filozofică - lesin de rîs. Omul nu face altceva decît să reflecte în litere, în muzică sau în filozofie petece de transcendentă.
21. Cum să fie creatura creator? ''Hai tată, să-ti arăt mosia pe care ti-am făcut-o cînd nu eram în viată...'' Păi cum să fie creatura creator?
22. Omul e un animal care se roagă la ceva. Caută un model ideal. Si uneori nimereste, alteori, nu. Cei care au descoperit modelul ideal si succesiunea fenomenului din el sînt crestinii. Crestinismul nu poate fi identificat cu nici un sistem filosofic, monist, dualist, sau pluralist.Crestinismul este pur si simplu. Despre crestinism, Bergson spune că noi îl respirăm. Are materialitatea aerului. Seamănă cu aerul. Noi sîntem crestini fără să vrem. Si cînd sîntem atei sîntem crestini: că respirăm crestinismul cum respirăm aerul.
23. Crestinismul nu e ideologie, că atunci se aseamănă cu marxismul. Religia e expresia unui mister trăit, or ideologia e ceva construit.
24. A fi cresti înseamnă a coborî Absolutul la nivel cotidian. Numai sfintii sînt crestini absoluti. Altminteri, crestinismul, gîndit real, e inaplicabil tocmai pentru că e absolut.
25. Suveran fată de natură, supus Divinitătii, nemuritor si liber prin depăsirea extramundană a conditiei sale - acesta este omul crestin.
26. Nimic nu poate inlocui crestinismul; nici toată cultură antică precrestină. Eu sînt de părere că apogeul Europei nu e la Atena, ci în Evul Mediu, cînd Dumnezeu umbla din casă în casă. Eu definesc strălucirea epocilor istorice în functie de geniul religios al epocii, nu în functie de isprăvi politice.
27. Iisus Hristos este eternitatea care punctează istoria.
28. Dacă nu cunosti revelat - prin gratie divină - sau inspirat, nu cunosti nimic. De pildă, povestea cu mărul lui Newton, care a căzut. Nu stiu unde am citit eu stupiditatea asta: ''Il tomba dans une méditation profonde qui l’a conduit jusqu’a la loi de la gravitation universelle''. Si eu spun: dacă Newton gîndea pînă la Judecata de Apoi, nu descoperea nimic! Dar el a fost mult mai întelept. Cînd a fost întrebat cum a descoperit gravitatia, a zis: Am fost inspirat. Păi scrie pe măr, sau scrie undeva în natură '' legea gravitatiei''? Fenomenele lumii interioare si ale lumii exterioare tac. Iar omul autonom si orgolios creds că explorează lumea interioară si exterioară cu jocul lui de ipoteze si că descoperă ceea ce vrea el. El caută; dar eu spun că el caută, nu că află. Sau dacă află, trebuie să fie ca Newton, inspirat.
29. Bergson e mai cuviincios ca Aristotel si zice că democratia e singurul sistem compatibil cu libertatea si demnitatea umană, dar are un viciu incurabil: n-are criterii de selectiune a valorilor. Deci democratia e sistemul social în care face fiecare ce vrea si-n care numărul înlocuieste calitatea... Triumful cantitătii împotriva calitătii. Bergson a fost acuzat în micul dictionar filozofic al lui Stalin că e fascist.
30. Fără să gîndesc în stilul darwinismului social, nu pot să rămîn indiferent la incapacitatea democratiei de a asigura selectiunea naturală a valorilor. Democratii gîndesc corpul social aritmetizat: numără capetele toate si unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e părerea mea despre democratie.
31. Eu cred că omul e făcut de Dumnezeu si cred că Dumnezeu n-a instalat nici un drac în el. Nu pot să spun că Dumnezeu a făcut un om purtător de drac. Dacă omul e făptura lui Dumnezeu, dracul intră ocolit acolo, nu intră cu voia Lui.
32. Un filozof care se zbate fie să găsească argumente pentru existenta lui Dumnezeu, fie să combată argumentele despre inexistenta lui Dumnezeu reprezintă o poartă spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Cînd îl întreabă Moise pe Dumnezeu: Ce să le spun ălora de jos despre Tine? - Dumnezeu îi spune: Eu sînt cel ce sînt.
33. În fata lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul.
34. Binele si răul sînt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu fată de oameni.
35. Cărui bărbat nu-i plac femeile? În primul rînd la iubesti pentru farmecul lor, si în al doilea rînd le iubesti pentru că fac oameni.
36. Eu încerc o experientă: încerc să mă deparazitez de filosofie, de păduchernita metafizicii. Cioran s-a deparazitat mai demult, desi face filozofie. Un prieten de-al meu zice: te deparazitezi, dar folosesti sculele ei. Da, dar dacă mă urc în tren, nu înseamnă că zeul meu e calea ferată.
37. În Evul Mediu s-a formulat de către filozofii sireti teoria adevărului dublu: secundum fidem - adevărul după credintă si secundum rationem - adevărul după ratiune, ca să aibă cale liberă pentru filozofie. Adică să rătăcească pînă îi ia dracul... Că poti, în filozofie, să rătăcesti pînă devii năuc. Ce-au realizat filozofii prin autonomia lor? Nimic! N-au nici un adevăr.
38. Babele evlavioase merg la absolut rugîndu-se, iar filozoful trăncănind silogisme.
39. Francmasoneria doreste puterea cu lozinci democrate. Nu sînt religiosi, au o singură religie: propria lor doctrină. Pe dusmani îi anulează social. Au o structură supranatională, deci sînt antinaturali. Toti cei care aspiră la unitatea speciei om anulează principiul competitiei între popoare; anulează însusi principiul civilizatiei moderne, născută prin luptă.
40. Geniul e relief, noutate, inventie, creare de epocă si stil. Nu e neapărat un întelept, ci un suprainteligent. Geniile sînt originale, în măsura în care originalitatea e posibilă. În fond, maxima mea a fost aceasta: Dumnezeu este creator, iar omul imitator. Prin încercarea de a imita mereu Divinitatea, prin proximitatea fată de divin, geniul e mai apropiat de cer; dar nu sînt în măsura în care e apropiat sfîntul.
41. În fata lui Dumnezeu nu există genii, Dumezeu lucrînd nu cu genii, ci cu oameni.
42. Dumnezeu a făcut lumea si pe om; si cu om a încoronat creatia sa. Si l-a însărcinat să cunoască lucrurile. De-acolo vine denumirea lor. - Originea primordială a capacitătii de a determina numele lucrurilor, care este o operatie logică; originea mistică a gîndirii logice.
43. Aparitia unui mare gînditor e pentru creier ca o baie pentru un om care a muncit, a asudat, s-a murdărit si se spală. Gîndirea este o ''spălare'' a creierului. Asta mă face cîteodată să cred că gîndirea nu e din creier si că acest creier e numai un sediu... De ce gîndirea nu e produsă de creier, care e numai un sediu? Fiindcă n-o produc toate creierele. Dacă inteligenta ar fi produsul creierului, atunci între Goethe si nea Ghită n-ar mai fi nici o diferentă.
44. Am auzit odată un profesor de la Politehnică; am avut impresia că asist la un balet de ursi. Dacă într-un salon, într-un colt, unul fumează si tace, ăla e inginer... Inginerul e practic, savantul nu e practic. Cînd i s-a spus lui Max Planck, creatorul fizicii cuantice, că s-a mai găsit o aplicatie, el a spus: care e, mă? Uite care... - Ca să vezi, nici nu m-am gîndit!
45. Inteligenta, oricît de mare nu e suficientă pentru a te curăta de prejudecăti. Cu cît inteligenta e mai mare, cu atît prejudecata e mai voinică, pentru că ai aparat s-o justifici.
46. Întrebat fiind cum întelege gîndirea, în formă pură sau în exemple, Nae Ionescu a răspuns: exemplele au fost lăsate de Dumnezeu pe pămînt pentru ca ideile să fie sesizate senzorial si de prosti.
47. Nu stiu de ce gluma asta de-a face istorie se practică atît de mult. Dacă ai cultul istoriei, ai cultul aparitiei si disparitiei; e consolator acest joc? Istorismul, adică perspectiva istorică asupra vietii si lumii, a dus în cimitir. Ne înecăm în istorie. Pentru că istoria nu te învată numai să faci ceva, ca popor; cu istoria tot ce însemnezi în interiorul unui popor devine discutabil prin faptul că nu poti, la infinit, să lucrezi la facerea ta, ci dispari si apare altcineva care, chiar dacă nu te înlocuieste, te prelucrează. Si dacă nu poti iesi din devenire, nu poti scăpa de tristete; tristetea metafizică e fructul devenirii. Sînt prosti istoricizanti care se consolează prin devenire. Devenim mai civilizati, nu? Sau mai culti... Adică murim ca si caprele, numai că e mare lucru că există Kant, Descartes, există Newton, mă rog, atîtia mari creatori de cultură, si există si făuritorul de religie, Hristos - dar nu ne interesează!
48. Istoria e întemeiată pe istoria dintre Eva si dracul. Asa începe istoria, această rătăcire a omului, ca o damnatie. ar la aparitia lui Hristos, atunci s-au suprapus teandric omul divinizat si divinitatea om si istoria a fost anulată.Cioran are o afirmatie extraordinară: Istoric este tot ceea ce este supraistoric. Crestinismul a punctat supraistoric, desi a apărut în istorie.
49. Sînt două mari discipline guvernate de principiul ireversibilitătii: termodinamică si istoria.
50. Nu e om, Kant. N-a reusit să fie om cu toată stabilitatea lui. Iar badea Gheorghe, care se sincronizează cu clopotele de la biserică, e laureat al premiului Nobel pe lîngă Kant.
51. Legionarismul era în însesi ideile epocii, dar leginarismul nu putea să iasă cîstigător deoarece avea la bază o eroare - nationalismul absolut, care este impracticabil. De la excesul de nationalism li s-a tras sfîrsitul legionarilor.
52. La comunisti, dacă nu esti cu ei - sau nu mai esti cu ei - înseamnă că esti legionar. De ce acest ''sindrom legionar'' la bolsevici mă întrebati? Fiindcă legionarii sînt singurii români care n-au avut în dictionar la litera G cuvîntul glumă si cînd îi prindea pe comunisti era vai de cozonacul lor.Dar de fapt, nici comunistii nu stiu de glumă; ăsta-i punctul lor comun cu legionarii.
53. Nu se poate spune că miscarea legionară n-a fost puternică! N-a avut rezultate pozitive fiindcă extremismele sînt greu suportabile. Nici fascismul italian n-a durat, nici national-socialismul german n-a durat si erau similare cu miscarea legionară. Deosebirea dintre ele si miscare este aspectul religios al miscării legionare. Nici fascismul si nici national-socialismul n-aveau caracter religios. Hitler era cu mituri germanice, Mussolini era ateu. Într-o întrunire se spune, Mussolini s-a uitat la ceas si a zis: Îi dau ultimatum lui Dumnezeu ca în cîteva minute să mă trăsnească dacă există! Si apoi s-a uitat la ceas. Au trecut minutele si a demonstrat că Dumnezeu nu există.
54. Unde e omul, în imanentă, absolut liber? Într-o bisericută din lemn din Maramures, unde sacerdotul crestin vorbeste de mistere, de taine, si se lasă învăluit de ele ca si credinciosii.
55. Omul e liber si eliberat numai în templul crestin, acolo, în ritual, cînd se comunică tainele care îi învăluiesc deopotrivă si pe sacerdot, si pe credinciosi. Ca să fii cu adevărat liber, trebuie să înlocuiesti infinitul si autonomia gîndirii cu credinta în Dumnezeul crestin: ''Robeste-mă Doamne, ca să fiu liber!'' (Imitatio Christi)
56. Libertatea eu o asemăn cu o frînghie agătată de undeva, de sus. Te poti urca pe ea la cer, participînd la actul mîntuirii tale crestine, sau poti să cobori în întuneric. Bipolaritatea libertătii. După crestini, libertatea este vehicolul cu care poti să cobori în întuneric, dacă esti vicios. Infractorii sînt primitivii actuali, pentru că ei nu sînt adaptabili la morala zilnică si o calcă fiind liberi. Am învătat la închisoare că omul e un animal stupid, deoarece confiscă libertatea semenilor săi. Tiranul e un om absurd si lipsit de rusine. Nu îi e rusine să îsi chinuie semenii. Oricum sîntem captivi în univers. Ne ajunge această grozăvie. Dar să intensifici această captivitate pînă la nivelul puscăriei - numai omul e capabil de asemenea nebunie.
57. Liberatea omului e partea divină din el.
58. Limba română are virtuti complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întîmplă spiritual în om. E foarte greu de mînuit. Prin ea poti deveni vultur sau cîntăret de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu stiu dacă e posibil acest mars istoric. Dacă am fi fost un popor cuceritor... Noi, românii, nu punctăm universalitatea nicăieri. Si asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipseste este îndrăzneala.
59. Luciditatea este o limpezire a spiritului nimicitoare. Cînd esti lucid esti în fata cimitirului. A fi lucid înseamnă a-ti da seama perfect de limitele si neputintele tale. Luciditatea este o categorie dizolvantă. În măsura în care Dumnezeu trebuie primit, si nu înteles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate.
60. Mă întreba Marin Preda cum era cu macedoromânii si i-am zis: domnule Preda, macedoromânii nu sînt români, sînt super-români, români absoluti. Atît de năpăstuti si goniti, au instinct national de fiară bătută. Iar eu si dumneata pe lîngă ei, avem fortă domestică de rate. Măcăim. Am stat cu macedoromâni în temnită. Îi băteau pînă îi omorau, dar nu declarau nimic. Au o bărbătie perfectă.
61. A sti la scară umană, poate fi folositor - dar în nici un caz mîntuitor.
62. E mai mîntuitoare o rugăciune într-o biserică din Găiesti decît Platon.
63. Ideea mortii absolute stă la baza smintelii moderne.
64. Heidegger spune asa: ca să iesi din anonimat, trebuie să trăiesti nelinistea perspectivei neantului zilnic. El te îndeamnă, Heidegger, să trăiesti murind absolut în fiecare zi!
65. Moartea mă determină să fiu esential. M-a impresionat foarte mult sunetul pămîntului căzînd pe cosciugul lui Nae Ionescu.
66. Mortii antici nu sînt deloc frumosi. Numai mortii crestini sînt. Am găsit totusi la Homer un mort de toată frumusetea: Pentensileea, regina amazoanelor, omorîtă de Ahile. Si plînge Ahile că a omorît frumusetea asta de femeie... Si-atunci Tersit - vocea poporului muncitor - se apucă să insulte cadavrul Pentensileei. Ahile îi dă un pumn si-l omoară - pe poporul muncitor - că-i obraznic si că insultă cadavrul ăleia. Aici am văzut asadar o frumusete, desi în principiu, mortii antici nu sînt frumosi. Crestinii sînt cei care au introdus masca frumoasă a mortului.
67. Cine slujeste lui Cronos este obsedat de imaginea cimitirului.
68. Omul e guvernat pe pămînt de două morale: de morala dogmelor, care e crestină si eternă, adică absolută, si de morala normelor, care, ca morală laică, e construită pe putinătatea si imperfectiunea omului. Morala laică nu poate fi desprinsă de morala absolută si ea arată că omul se miscă asimptotic la perfectiune, pe care n-o poate atinge niciodată.
69. Morala în sine, autonomă, e mai primejdioasă pentru religie decît ateismul. Stiinta moravurilor, ca teoretizare a moralei laice, este din punctul de vedere al Absolutului religios egală cu zero. Seamănă cu Mersul trenurilor, după părerea mea. Poti s-o schimbi, ca pe tren, la care statie vrei. Omul autonom nu e capabil să creeze o ordine morală. O primeste de sus, sau nu o primeste deloc. Cum e posibilă morala publică? Prin înstăpînirea absolută a moralei religioase crestine. Dogmele crestine trebuie să poruncească normele morale, care, fără ele, nu se deosebesc de Mersul trenurilor decît prin obiect. Morala publică într-un stat crestin trebuie să stea sub imperiul certitudinii dogmelor crestine reflectate imperfect de omul mărginit. Dacă nu situăm Biserica deasupra statului, ne aflăm în trebă si face fiecare ce vrea.
70. Elitele morale sînt mai presus decît cele intelectuale. Mie îmi plac oamenii care fac judecăti. Cei care fac silogisme sînt fată de adevăr, cum sînt curcile alea care se încurcă printre popice.
71. Napoleon face adevărata istorie a Revolutiei franceze. Un om care a refăcut ordinea naturală, punînd parul pe haimanalele de pe ulită. Cînd a fost întrebat cum îsi explică intrarea armatelor sale în Tările de Jos ca pe bulevard, în timp ce regii Frantei se pinteau la ele zadarnic, Napoleon a răspuns: N-au intrat armatele Frantei, ci ideile revolutionare de pe drapel! Începuse o nouă filozofie a istoriei, cu Napoleon.
72. Fără nemurire si mîntuire, libertatea e de neconceput. Omul, dacă nu are în substanta lui ideea nemuririi si mîntuirii, nu e liber. Seamănă cu berbecul, cu capra, cu oaia...
73. Omul a depasit conditia de animal abia atunci cînd în el a apărut ideea nemuririi, care nu trebuie confundată nici cu pemanenta speciei, nici cu conceptia estetică a gloriei.
74. Fără Dumnezeu omul rămîne un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicăieri si merge spre nicăieri. Si el rămîne asa chiar dacă este laureat al premiului Nobel sau măturător. Cînd, unde si în ce scop a apărut el în calitatea asta de om? Dacă se întreabă singur si nu e un zeu în dreptul casei care să-i reveleze data începutului, înseamnă că omul rămîne un biet animal rational care vine de nicăieri si merge spre nicăieri.
75. Renasterea italiană, unde omul este situat în centrul universului, este eretică din punct de vedere crestin. Autonomizarea puterii omului este în sine demonică. Părerea mea este că omul este cel mai semnificativ, de fapt, singurul care este om, este homo religiosus.
76. Aotonomia spirituală a omului este iluzorie si ea se miscă perpetuu între Dumnezeu si dracul. Fără credintă si Biserică, omul rămîne un simplu animal rational si muritor, rationalitatea avînd doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la conditiile cosmice decît restul dobitoacelor. Cînd zici că omul e un animal rational, si muritor, rationalitatea avînd doar caracterul unei mai mari puteri de adptare la conditiile cosmice decît restul dobitoacelor. Cînd zici că omul e un animal rational, atributul rationalitătilor îl distinge de restul vietătilor, nescotîndu-l din perspectiva mortii absolute.Moartea devine relativă, ca o trecere numai prin religie - stiinta, oricît de savantă, nescotînd omul decît aparent din regnul animal. Nici o consolare că eu mă deosebesc de elefant sau de capră pentru că fac silogisme, dacă apar si dispar în mod absurd din natură.
77. Scara valorilor umane contine: sfîntul, eroul, geniul si omul obisnuit - dincolo de acestia situîndu-se infractorul. Sfîntul, eroul si geniul sînt fără voia societătii, care e obligată să-i recunoască. Nimeni nu-ti contestă dreptul la existentă dacă esti om obisnuit, dar nimeni nu trebuie să facă confuzie între tine, sfînt, erou si geniu. Oamenii sînt egali în fata legii, adică trebuie respectati ca atare, dar nu confundati, nu făcuti identici, că e o gogoasă... Nimeni nu-ti contestă dreptul la o viată normală dacă porti masca de om. Numai că dacă esti mediocru, nu trebuie să te instalezî în vîrf, pentru că nu e nici în interesul tău. Acolo trebuie să stea cei dotati. Sfîntul stă în fruntea tablei valorilor pentru că el face posibilă trăirea absolutului la scară umană. Eroul se consumă făcînd istorie si nedepăsind sfera laicului. Eroul este admirat - asa cum este si geniul - dar nimeni nu i se închină, chiar dacă fapta lui aduce foloase reale omului. În vreme ce sfîntul se situează dintru început în eternitate, eroul moare în istorie, pentru că urma pe care o lasă el, ca om împlinit, este fixată doar în timp si în spatiu.
78. Omul nu e o sumă de miliarde de celule sau de organe. Că nu sînt independente nici ficatul, nici rinichii, nici stomacul, nici creierul, nici sistemul osos. Omul, ca întreg nu poate fi gîndit decît biblic; stiintific, nu. Moise e mai valabil decît ultima noutate evolutionistă a stiintei.
79. Umanitatea o iubesti lesne. Pe om mai greu.
80. Personalitatea e acel individ înzestrat cu capacitatea de a se dărui. Eroul este o personalitate, deoarece nu-si mai apartine.
81. Eu am afirmat odată într-un salon, că Platon este miscarea spiritului înlăuntru eternitătii. Cînd gîndim, toti sîntem platonicieni. Dacă eu încerc să gîndesc universul, trebuie să mut Biblia în universul înghetat al ideilor platonice. Asta înseamnă meditatia. Platon a intuit cel mai bine jalea omului neputincios în fata esentelor.
82. Fată de măretia lui Hristos, Platon e un personaj măruntel si cuviincios. Pe Platon poti să-l scuturi si constati că arhetipurile lui sînt filozofice, dar dacă muti arhetipurile acstea în în religia lui Hristos, devin modurile în care el vede divinitatea. Platon n-are divinitate, pentru că la el divinitatea e un simplu ''demiurg'', ceea ce în greceste înseamnă ''meserias''.
83. Am dorit dintotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români.
84. La întrebările fundamentale ''de ce?'' si ''în ce scop?'' aporetica rurală românească răspunde: ''d-aia''.
A venit odată un frantuz la noi, cu niste masini, iar una nu functiona tocmai cum trebuie. Dar românul zice: merge si asa! Trebuie să scăpăm de acest ''mege si asa''; că ''merge si asa'' înseamnă că merge oricum. Nu oricum, nu oriunde, nu oricînd si nu orice.
85. La puscărie am demonstrat vreme de două ore că istoria românilor dezgolită de crucile de pe scuturile voievozilor e egală cu zero. Că doar voievozii nu s-au bătut pentru ridicarea nivelului de trai! Istoria se face cu Biserica.
86. Cum văd participarea românilor de acum la mîntuirea lor? - Simplu. Ducîndu-se la biserică. Si folosind stiinta ca peria de dinti. Tot ce spune stiinta să nu-i lase cu gura căscată si tot ce spune un popă de la Cucuietii din Deal să considere adevăr ritualic.
87. Am făcut o mărturisire într-o curte cu sase sute de insi, în închisoarea de la Aiud. Fratilor, am zis, dacă murim toti aici, în haine vărgate si în lanturi, nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el!
88. Protestantismul est o religie coborîtă la rangul de morală pentru grădinita de copii.
89. Pudoarea crestină e atît de pură, încît carnea eroticului crestin, capătă pecetea spiritului, ceea ce pînă la crestini n-a realizat nimeni.
90. Eu cred că războiul nu e făcut de oameni; e mult prea serios. Îl face Dumezeu. Cum ne dă si cutremure, ne dă si război.
91. Cei mai crînceni si mai străluciti soldati sînt cei ai popoarelor religioase. Cînd mori sub drapel, te gîndesti că te duci la strămosi. Dar o armată care face asta e ca aceea a lui Wilhelm al II-lea, în care fiecare soldat avea o cruce la gît pe care scria Gott mit uns.
92. Prima functie a unei religii reale este consolatoare, fiidcă religie am lătra precum cîinii. Ne nastem, trăim, ne îmbolnăvim, îmbătrînim si murim. Si întreg peisajul speciei om culminează în cimitir. Destinul uman nu e o invitatie la fericirea de-a trăi. Singurul mod de-a evita nelinistea metafizică a cimitirelor este religia. Cu religia intri în cimitir în plimbare. Cu filozofia intri în cimitir - cum a intrat prietenul meu Cioran - prin disperare.
93. Cine n-a putut fi înlocuită? Religia! Iar filozofia care speculează autonom, face onanie mintală. Si dacă vrea să scoată, să extragă esente din stiintele naturii, e parazit. Atît! Nu îndrăznesti să spui despre religie, teologal vorbind, - dacă esti cinstit - că a fost înlocuită de filozofie sau de stiintă. Un crestin îti spune că advărul se defineste prin jocul celor două lumi: cea de aici o oglindeste imperfect pe cea de dincolo. Spune contra dacă poti!
94. Religia este principiul uniformizator al speciei umane si este singura salvare în care se poate vorbi despre egalitate.
95. Religia transformă poporul într-o masă de oameni culti.
96. Între un laureat al premiului Nobel care nu s-a idiotizat complet si a rămas religios si un tăran analfabet nu există nici o diferentă.
97. Nivelul meu intelectual, chiar dacă sînt savant, nu depăseste nivelul unui popă obscur din Bărăgan. Pentru că preotul ăla, în ritualul lui din biserica aia din lemn sau piatră, stă de vorbă cu absolutul.
98. Stiinta se miscă asimptotic la absolut. Arta se miscă asimptotic la absolut. Stiinta este sediul folosului si arta este sediul plăcerii.
99. Religia este sediul adevărului transcendent în esentă si unic ca principiu unic al tuturor lucrurilor. Religia se situează peste ultimele speculatii teoretice ale stiintei, prin adevărul absolut unic, care e Dumnezeu. Să vină un laureat al premiului Nobel ateu. Ce-o să-mi spună el? O babă care cade în fata icoanei Domnului străbătută de absolut e om, si ăla e dihor laureat.
100. În Ispita de pe munte - retro satana - Iisus spune: ''Împărătia mea nu e din lumea aceasta'' Asta-i nemaiauzit! Du-te în împărătia Lui cu trenul sau cu racheta dacă poti. Nu poti! Înotăm în Univers ca mormolocii, si lumea lui Hristos se situează transcendent ca-n Ispita de pe munte, în mod etern.
101. Revolutia este o înaintare pe loc. Nimic nu mai poate fi inventat după facerea lumii; doar dacă te situezi în afara ei si creezi o lume nouă. Revolutia nu adaugă nimic Ideilor lui Platon.
102. Revolutia franceză n-a fost o revolutie, nici revolutia rusă n-a fost o revolutie. Nu există revolutii, ci doar tehnici insurectionale în bătălia pentru putere (Curzio Malaparte). Dacă e o ''restructurare'' a omului, aceasta s-a întîmplat o singură dată în timp, la aparitia lui Hristos.
103. Asa am spus eu în temnită: Domnule colonel - eram sase sute de insi într-o curte închisă - nu ve-ti fi voi, comunistii, niciodată revolutionari pînă nu veti imita pe cel mai generos zeu pe care l-a dat istoria lumii, pe Hristos. În parabola cu oaia rătăcită, un păstor părăseste o turmă întreagă în căutarea unei oi. Să stiti, asta se cheamă ''unanimism moral crestin''. Fiindcă în universul lui Hristos o celulă care mai palpită într-un muribund e mai valoroasă decît toate galaxiile posibile.
104. Poarta spre Dumnezeu este credinta, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gîndită crestin, rugăciunea ne arată că umilinta înaltă, iar nu coboară pe om.
105. Am spus eu odată că dacă un preot din Bărăgan, cînd se roagă, este Dumnezeu cu el, atunci preotul ăla înlocuieste toată Academia Română....
106. Sfîntul are forta de coeziune a pietrei.
107. Un sfînt poate fi si analfabet, dar e superior unui geniu, fiindcă ideea de sfintenie e legată de ideea de minune. Un sfînt poate face o minune. Geniul face isprăvi, nu minuni. Lumea, acum e ancorată în cultul genialitătii ca slăvire a progresului în afară. Atît. Or, cu cît sîntem mai avansati, mecanic si material, cu atît sîntem mai departe de esenta reală a lumii, de sfintenie.
108. Singurii oameni care nu pot fi suspectati că se înfioară în fata mortii sînt sfintii.
109. A fi sfînt înseamnă a fi suveranul tău perfect.
110. M-a întrebat odată Nae Ionescu ce cred despre evreul acesta, despre Pavel. Stii ce i-am spus? - ăsta nu-i om, domnule, este toată Mediterana.
111. Trei ore am vorbit atunci în curtea închisorii, de Platon si despre Hristos. Zice colonelul: Vă rog să scrieti ce-ati vorbit, ca nu cumva ministrul de interne Drăghici să spună că sînt solidar cu dumneavoastră. - Domnule colonel, cum să fim noi solidari? Eu tocmai d-aia am venit aici, că nu sîntem solidari unii cu altii...
112. Este incorect să ai dispret fată de tehnică. Eu nu sînt tehnocrat, însă recunosc că în bătălia pentru adaptare, tehnica este universal utilă. Dar asta nu înseamnă că tehnica poartă în ea dimensiunea infinitului.
113. Cînd va dispărea ultimul tăran din lume - la toate popoarele, vreau să spun - va dispărea si ultimul om din specia om. Si atunci or să apară maimute cu haine.
114. Tăranul este omul absolut.
115. I-am spus eu părintelui Stăniloaie că nu mă consider un Socrate. Dar cum vă socotiti? Popă, zic. Si unde aveti parohia? - N-am parohie, dar spovedesc pe unde pot.
116. Desi sînt bolnav si neajutorat, nu îmi pare rău că exist. Încerc eu să-mi pară rău, dar n-are sens. Stiti de ce? Pentru că eu constat, în mod evident, că exist. Ceea ce mă confiscă pesimismului de a mă autonega este evidenta existentei mele. Omul care se sinucide n-a constatat că e om. N-a reusit să intuiască existenta sa. Să se trăiască pe sine. Eu nu mă pot sinucide - indiferent de starea mea, sănătate sau boală - fiindcă nu m-am făcut eu. N-am venit cu voia mea pe lumea asta. Si nici n-am să plec de voie din ea. ăsta este jocul fundamental al existentei mele.
117. Am avut si discipoli... Nu se putea să nu am discipoli, fiindcă sînt un om vorbăret. Toată suferinta mea se datoreste poftei mele de a vorbi fără restrictii...
118. A fost întrebat un tăran, în închisoare: ce întelegi din tot ce spune Petre Tutea! Zice: nu înteleg nimic, dar e o grozăvie!
119. Cînd am văzut, în închisoare, că tot regimul care mi se aplică e inoperant - puteam eu, ca om, să-mi explic asta? Si atunci m-am gîndit că există o fortă supracosmică, transcendentă, numită Dumnezeu. Numai El putea face isprava asta, ca eu să scap de înlăntuire. Pentru că, personal, nu mă pot dez-lăntui si elibera. Iar a vietui acolo, la închisoare, fără asistenta Lui nu se poate; au fost oameni care au murit... Atunci s-a născut în mine credinta nelimitată în atotputernicia si atotbunătatea divină.
120. Am devenit un gînditor crestin cînd mi-am dat seama că fără revelatie, fără asistentă divină, nu pot sti nici cine sînt, nici ce este lumea, nici dacă are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu. Nu pot sti de unul singur. Cînd mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poti cunoaste sensul existentei umane si universale.
121. M-a întrebat cineva odată: Mă Petrică, tu cînd te asezi la masa de scris cum scrii? - Sînt emotionat de fila goală. Prima mea grijă e să nu fiu pîndit de demonul originalitătii. Urmăresc să nu fiu original si să fiu cuviincios. - Esti inspirat? - Nu, nu stă niciodată un zeu în coltul camerei mele cînd scriu eu. Sînt foarte nelinistit. Eu, care sînt crestin... Am două nelinisti; să nu se afle în expunerea mea nici o inadvertentă terminologică si nici o impietate.
122. Nu mă interesează trecutul. De cîte ori mă întreabă cineva cînd m-am născut, spun că într-unul din anii trecuti.
123. Treisprezece ani de închisoare... Aveam doar o hăinută de puscărias. Ne dădeau o zeamă chioară si mămăligă friptă. M-au bătut... M-au arestat acasă. Nici nu tin minte anul... Cînd m-au anchetat am lesinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari si pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sînt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu lasitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase... Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunîndu-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităti.
124. M-a întrebat un anchetator: De ce ai vorbit împotriva noastră, domnule? - N-am vorbit, domnule. - Cum n-ai vorbit? - Păi împotriva voastră vorbeste tot poporul român. Ce să mai adaug eu? Si mi-au dat 20 de ani muncă silnică făra motive. Mi s-a prezentat sentinta de condamnare ca să fac recurs. La cine să fac recurs, la Dumnezeu?
125. Am fost solicitat, în închisoare, să scriu pentru revista Glasul patriei, ca si Nichifor Crainic. Mi s-a părut ciudat să fii arestat si să scrii, să meditezi. Adică să spui: vă multumesc că m-ati arestat! Asta era o porcărie nemaipomenită, să obligi un detinut să scrie. El poate să-si scrie memoriile, dar nu pentru tine, ăla care-l persecuti...
126. Eu, cultural, sînt un european, dar fundamentul spiritual e de tăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de rîs. Si toti din generatia mea au simtit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sînt tîmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit pînă la moarte. Eu nu stiu dacă vom fi apreciati pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.
127. Definitia mea este: Petre Tutea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire si suferintă. Si convingerea mea este că suferinta rămîne totusi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.
128. Eu n-adun nimic. Îmi spunea un popă, zice, păi dumneavoastră vă risipiti asa, vă poate fura oricine... Zic: uite, părinte, eu, zic, am adoptat conceptia regelui Frantei în materie de risipire a ideilor mele. Conceptia lui despre cartof. Cînd au venit cartofii din America, tăranii nu-i cultivau. ''Să mîncăm noi buruiana asta din pămînt...'' Ce a zis regele Frantei? ''Mă, seamănă, mă, cartofi pe mosia mea si, cînd or vedea tăranii că îi păzesc, or să-si dea seama că-s lucru bun. Lăsati-i să fure, că asa se răspîndesc cartofii în tară.''
129. Odată, în hol la Athénée Palace, m-a arestat Securitatea pe motiv că fac speculă. Cu ce? i-am întrebat. Nu mi-au răspuns. Si atunci mi-am adus aminte de vorba unui prieten de la Cluj: ''Cu idei, frate, cu idei!''
130. Un umanist pur, adică indiferent religios, practică formele vietii de junglă, împingînd cruzimea pînă la forma gratuită a bestialitătii tigrului. Vremea noastră este plină de astfel de exemplare.
131. Umanismul este una din formele grave ale rătăcirii omului modern, care pleacă din antropocentrismul Renasterii. În Renastere, ''titanii'' s-au umflat prin autocunoasterea necunoasterii. Ei nu se cunosteau pe ei însisi si au crezut că s-au descoperit ca oameni.
132. Omul - javra asta bipedă, pe care eu îl consider ''animal prost'', homo stultus - atunci cînd se screme să facă singur ordine, adică cînd practică umanismul, îl înlocuieste pe Dumnezeu cu el. Nicăieri Dumnezeu n-a avut de furcă cu dracul mai mult decît în sacrul spatiu al Italiei. Acolo, adică, unde s-a născut umanismul în Renastere.
133. (Vlad Tepes) are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Stefan cel Mare. Cu armele! Are meritul că l-a si bătut. Si are mai ales meritul că a coborît morala absolută prin tepele puse în cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap si ti-era frică să n-o furi tu de la tine. ăsta-i voivod absolut, Vlad Tepes. Păi fără ăsta istoria românilor e o pajiste cu miei!


Povestire dureroasa despre toata multa multimea patimilor Domnului Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos

Patimile sunt, prin Ingerul lui Dumnezeu, aratate celui dintru sfinti, Parintelui nostru Dimitrie Mitropolitul Rostovului, in care arata si plangerea Nascatoarei de Dumnezeu. Pentru ca sa inteleaga tot crestinul cat a suferit Mantuitorul pentru noi si cum ca noi Il rastignim iarasi si pe Maica Domnului o intristam pana la plangere cu fiecare pacat pe care il facem.
Sfantul Prooroc Ieremia, mai inainte de nasterea Domnului nostru Iisus Hristos, cu 620 de ani inainte, a spus despre vanzarea Mantuitorului, zicand: "Şi au luat treizeci de arginti, pretul Celui Nepretuit, care s-au pretuit de Fiul lui Israil, si i-au dat pe ei pe Tarina Olarului, precum mi-a spus mie Domnul", si nu numai pentru vinderea, ci si pentru toata petrecerea Mantuitorului pe Pamant, si pentru toate minunile ce a facut, si patimile ce a rabdat, pe toate cu amanuntul le-au spus mai inainte, insuflati de Dumnezeu, Proorocii.
Ati auzit drept slavitorilor crestini, in Sambata trecuta, despre Lazar cel mort de patru zile si inviat prin singura strigare a Mantuitorului: "Lazare, vino afara!". Pentru care, preaslavita minune, multime de noroade jidovesti au crezut in Dansul. Ati auzit si despre intrarea cea minunata in Ierusalim, ce cinste si cantare I-au dat noroadele si mai vartos pruncii jidovesti, indemnati flind de Duhul cel Sfant, din care pricina s-a cutremurat toata cetatea, zicand: "Cine este acesta?"
Unele ca acestea vazand (zice Dumnezeiescul Matei), arhiereii si carturarii s-au maniat, cu toate ca ei si mai inainte erau maniosi si crapau de zavistie, de cand i-a izgonit cu biciul, de streang, din Biserica, si mesele le-a rastumat si le-a imprastiat banii lor, zicand: "Casa Mea, casa de rugaciune este, iar voi ati facut-o Pestera Talharilor".
Asemenea si de minunile cele multe si peste fire ce s-au facut de Domnul nostru Iisus Hristos, pe care ei singuri le auzisera si le vazusera; Nedumerindu-se ziceau: "Vedeti ca nimic nu folositi, iata, lumea toata merge dupa Dansul, si vor veni alte neamuri si vor strica Biserica si Cetatea noastra si locul acesta sfant ni-l vor lua, si noi vom ramane robi si de batjocura tuturor".
Unele ca acestea cugetand ei si zicand, si mai vartos vazand ca nici intr-un chip nu pot ei a-si implini voile lor, fiindca Mantuitorul inaintea tuturor ii infrunta si ii certa foarte pe arhierei si pe carturari, ca pe cei ce se abatusera de la Legea Moiseasca.
Deci din unele ca acestea si din cele mai sus zise minuni, umplandu-se de rautate inveninata si nevindecata intru inimile lor, si mai vartos, ca chiar acum venise vremea ca Rascumparatorul nostru Domnul, sa se dea in mainile oamenilor pacatosi sa-L rastigneasca, au inceput a se sfatui si a cauta vreme cu prilej ca numaidecat sa-L omoare pe El, pentru ca sa nu traga la Dansul toate noroadele, si pentru ca sa nu-i mai certe pe ei pentru faptele lor cele rele.
"O, neam jidovesc, blestemat si indaratnic, cum va sfatuiti cele desarte! Unde trebuia ca voi sa va veseliti si sa va bucurati ca s-a nascut din neamul vostru un facator de bine si doctor ca acesta, facator de minuni, care in neamul omenesc nu s-a mai dat niciodata ca sa faca cineva asa preaslavite minuni, minuni ca acestea, adica: surzii sa auda, mutii sa graiasca, leprosii sa se curateasca, bolile cele nevindecate si de multi ani sa se vindece, dracii din oameni sa se izgoneasca si mortii de pe paturi si chiar din mormant, ba inca de patru zile morti si imputiti, ca din somn sa se scoale numai prin singur glasul Lui, cu adevarat neam neintelegator si fiii uraciunii sunteti voi jidovilor".
Ati auzit, iubitilor frati, pentru ce s-au intaratat neamurile, si noroadele Evreiesti au cugetat cele desarte, si pentru ce au stat de fata imparati, arhierei, carturari si boieri? Ati auzit pentru ce s-au sculat asupra Domnului si asupra Unsului Lui?
Sa rupem dar, iubitilor frati, legaturile lor, si sa lepadam de la noi jugul lor, pentru ca Cel ce locuieste in Ceruri va rade de dansii, si intru mania Sa ii va tulbura pe ei.
Asadar, ticalosii jidovi adunandu-se de multe ori la sfatui lor, ziceau: "De nu Il vom ucide noi pe acest Iisus, fiul Mariei, sa stiti cu buna seama ca va pieri legea noastra si acest loc sfant, si vom ramane sa fim defaimati de toate neamurile".
Deci s-au unit cu batranii si cu carturarii, si cu arhiereii cei mai mari, care erau indreptatori ai anului aceluia, si au zis: "Mai bine este sa moara Unul, decat sa piara tot norodul". Iata, aceasta nu de la sine au zis-o, ci Arhiereu fiind al anului, a proorocit ca Hristos avea sa moara pentru norod, si a zis: "Sa-L ucidem, dar nu in Biserica, nici intre norod, caci vedem ca sunt multi din cei ce cred intr-Insul".
Deci s-au invoit intre ei ca sa dea arginti multi ca sa insele pe vreunul din prieteni sau ucenic al Lui, ca sa le arate unde s-ar afla El noaptea, intr-un loc deosebit, si prinzandu-L sa-L dea lui Pilat, prin marturie mincinoasa, ca sa-L rastigneasca pe Cruce, ca vazand noroadele, cele ce crezusera intr-Insul, ca a murit cu o moarte de ocara ca aceea, se vor lepada de Dansul si de invatatura Lui, si cu acest ticalos scop, gandeau ei, c-or sa stinga cu totul pomenirea Mantuitorului si a invataturii Lui, si a preaslavitelor minuni pe care porunceau norodului ca sa nu le spuna (minunile cele mari) nimanui, nevoind ei in tot chipul ca noroadele sa creada cum ca El este inselator, si nu pazeste Sambata, si ca voieste sa strice Biserica lui Solomon ce au zidit-o in patruzeci si sapte de ani, si cum ca numai cu Bcelzebul scoate dracii, si alte multe minciuni de acest fel ziceau cei mai mart din carturari, catre norodul cel prostit.
Acestea vazand si preaticalosul diavol Satana, si socotind ca este doar omul gol si nu Dumnezeu si Om, s-a bucurat foarte cu toate slugile lui si a zis: "Acum este vremea ca sa izbandesc asupra Nazarineanului pentru toate nedreptatile ce mi-a facut mie, deci ma voi duce degraba pe la prietenii si apostolii Lui, ca sa gasesc pe vreunul care sa ma asculte, si sa fie robit cu iubirea banilor, si asa prin vreunul din apostolii Lui lesne l-as da pe El in mainile jidovilor".
Si venind Satana in ceata apostolilor si vazandu-i pe dansii cu postul si cu rugaciunea intramati si de lumea aceasta cu torul neglijandu-se, ci numai stapanului Iisus Hristos slujindu-I, nu s-a putut atinge de unuii ca aceia, dar mai pe urma vazandu-l pe Iuda Iscarioteanul, nu multa osteneala a pus, si indata l-a aflat pe el gata la toate, fiindu-i inima ranita dupa averi.
Deci, Iuda miercuri de dimineata, fara sa stie cineva din apostoli, s-a dus in Ierusalim, pentru ca Mantuitorul se afla in Betania, dupa cum spune Evanghelistul Matei: "Ca dupa ce L-au intampinat noroadele cu stalpari, si dupa lauda cea din gura pruncilor, lasand pe ei au iesit afara din cetate la Betania si s-au salasluit acolo".
Asadar, precum s-a zis, mergand Iuda in Ierusalim, a inteles el ca batranii si arhiereii atunci erau adunati iar la sfat asupra Invatatorului lor, si luand Iuda intru sine obraznicie, a inceput asa a se invata pe sine: "Sa-L dau pe Acesta, si voi castiga bani".
Si a mers degraba unde era adunat sfatul jidovilor, si batu in usa, iar ei au poruncit sa-i deschida, ca-l vazusera pe fereastra venind si l-au cunoscut ca este Iuda, ucenicul lui Hristos. Si intrand el la dansii, i-au zis unii din cei mari: "Ce trebuinta ai la noi, prietene?" Iar el le-a raspuns fara nici o sfiala: "Eu am auzit ca va sfatuiti pentru Nazarineanul, ca sa-L prindeti in mainile voastre, si nu puteti din pricina ca El umbia pe furis din loc in loc. De este asa precum eu am auzit si am inteles, apoi de-mi veti da mie, si eu Il voi da pe El voua, pentru ca El la nici un om nu S-a incredintat fara numai noua, ucenicilor Lui, ba inca pe mine ma are cel mai aproape, ca si punga Sa mi-a incredintat-o mie si oriunde merge si unde doarme, numai noi stim, si de veti voi sa facem tocmeala, ca eu iscodind pe Dansul cu amanuntul negresit Il voi da pe El in mainile voastre".
Unele ca acestea auzind jidovii din ticaloasa gura a ucenicului, foarte s-au bucurat, si indata i-au dat lui loc ca sa stea intre dansii, si el putin sezand au inceput a-i da pricina sa se savarseasca tocmeala mai in graba, grabindu-se ca sa se intoarca mai in graba, sa nu fie intrebat de ceilaiti apostoli unde a fost, si se grabea caci acum Satana prinsese inima lui.
Jidovii vazand si cunoscand ca cu osardia ce arata nu se va scumpi la pret, au zis unii cam in saga: "Iti vom da treizeci de arginti daca Il vei da pe El in mainile noastre", macar ca el cugeta ca si pana la o tocitoare (un fel de masura) de bani sa-I dea, numai sa-L vada cum voiau ei, caci pentru multimea norodului nu cugetau doar sa-L prinda.
Si noaptea nu stiau unde petrece, si se hotarasera ca sa nu scape neomorat de Pastile acelea, in orice chip ar fi.
Iuda socotindu-se putin intru sine si temandu-se ca nu cumva socotindu-se ei sa mai scada din pretul cel hotarat intai, a zis lor: "Eu de la voi nu poftesc mai mult, dati-mi treizeci de arginti numai, si sa nu cumva sa ma amagiti, si eu la aceasta foarte ma voi sili". Atunci ei au inceput toti a-l incredinta si a-I zice: "Fa tu dupa cum ai fagaduit noua, si noi iti vom da inca mai mult si totdeauna iti vom fi cu dragoste si prieteni, si la ori ce nevoie a ta sa vii la noi, si te vom ajuta".
Intru acest chip savarsind ei tocmeala, le-a spus Iuda pentru toate degraba, cum ca are a face Pastile in casa lui Zevedeu, iar ei incepura a-l ruga cu dinadinsul pentru ca mai inainte de Pasti sa Il dea lor.
El indata s-a fagaduit ca va face dupa cererea lor si le-a zis: "Voi sa fiti pregatiti, sa alegeti ostasi viteji, care noaptea cu indrazneala, si fara nici o temere sa-L prinda. Iar eu cand voi socoti vreme cu prilej bun, degraba voi alerga la voi si va voi da stire, si banii atuncea imi veti da, cand voi vesti voua, si cand ostasii venind Il voi da in mainile lor". Si asa au savarsit tocmeala si mainile si-au dat intre dansii pe pretui hotarat, treizeci de arginti, si alte fagaduinte ce-i mai dadusera lui.
Inchizand casa unde s-a facut sfatul, s-au imprastiat toti jidovii la casele lor, iar Iuda grabnic s-a intors la Invatatorul sau, socotind ca Domnul nu stie nimic de cele ce s-au savarsit de Dansul.
Insa Domnul le si stia toate, insa nu i-a zis nimic, nici nu l-a aratat catre ceilaiti apostoli, vrand sa fie pace intre dansii pana ce se va savarsi Cina cea de Taina.
Deci Domnul aflandu-se cu totii in casa lui Simon, tatal lui Lazar, si al surorilor lui, Marta si Maria, si sosind vremea ca sa faca cei mai de pe urma pasi spre Sfintele si Mantuitoarele Patimi pentru noi, nu voia a se departa de la Preacurata si Iubita Sa Maica, ci pe cat putea o mangaia, si spunea acoperit pentru Sfintele Sale Patimi, cu cuvinte ca acestea: "Acum zice, Fiul Omului va fi vandut in mainile oamenilor pacatosi si-L vor batjocori, si-L vor bate, si-L vor scuipa, si-L vor omori, dar a treia zi va invia".
Atunci Preacurata Fecioara, din cuvintele Preadulcelui sau Fiu a cunoscut ca a venit vremea Sfintelor Lui Patimi, stiind acestea mai dinainte din scripturile Sfintilor Prooroci, care adesea le citea, ca se cade lui Hristos a patimi si a se da pe Sine pentru mantuirea multora, si a veni la Slava Sa.
Deci Preacurata, precum s-a zis, cunoscand, si mai vartos vazand pe Fiul sau foarte mahnit, L-a intrebat zicand: "Fiul men Preadulce si Dumnezeul meu, spune-mi ma rog, pentru ce Te vad eu asa de mahnit, ca niciodata nu Te-am vazut asa de intristat? Am auzit ca vrei sa te duci de la mine in Ierusalim, la jidovi, dar nu stii, Fiul meu, de cate ori s-au adunat ei sa Te omoare? Si Tu iarasi Te duci la dansii si vrei sa faci Pastile acolo? Ca eu am auzit ca ai trimis doi apostoli ai Tai sa-Ti gateasca Pastile".
Acestea zicand Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, si apropiindu-se de Fiul ei, i-a zis in taina: "Fiul meu, am ceva sa-ti spun, insa nu aici intre norod".
Atunci Domnul S-a tras la un loc deosebit si a zis: "Ce ai sa-mi spui, iubita Maica a Mea?"
Iar ea cazu la pamant plina de plangere si de amare lacrimi, si Domnul degraba o sprijini si o ridica, si a zis catre Dansa: "Ah! Maica Mca, pentru ce ai facut aceasta? Spune-mi, Maica Mea, ce ai, si pentru ce atata intristare te-a cuprins?"
Atunci a raspuns Nascatoarea de Dumnezeu si a zis: "Ah, Fiul meu! nu ai poruncit Tu in lege a cinsti pe tatal, si pe maica ta si intru toate a fi ascultatori fii catre parinti?"
Si acestea zicand, iarasi a cazut la Preacuratele Picioare ale Fiului sau, cu lacrimi udandu-le, si Domnul ridicand-o, a zis: "Ce este, Maica Mea, atata tanguire? Ce faci si Mie nu voiesti sa-mi spui? Spune cu indrazneala Fiului tau orice cerere ai".
Atunci Preacurata a zis: "Eu, Fiul meu Preaduice, Iti voi spune numai ca o plecata roaba a Ta si Maica, cu lacrimi Te rog sa nu fiu neascultata de Tine, Fiul meu. Eu, Fiule, Iti zic si Te rog ca sa nu mergi in Ierusalim, ci aici eu noi in Betania, impreuna, sa faci Pastile".
Iar Domnul a zis catre Dansa: "Dar pentru ce, Maica Mea, sa nu merg in Ierusalim"?
Iar ea a zis: "Preadulcele meu Fiu, mie acum mi-a spus Maria, sora lui Lazar, cum ca au venit niste prieteni ai sai din Ierusalim si i-au spus cum ca cu buna seama s-au sfatuit jidovii ca la aceasta zi mare numaidecat sa Te omoare pe Tine, ca si iscoade au trimis aici la Tine si acolo ostasi inarmati au gatit ca sa Te prinda si eu n-as crede, dar vad ca sufletul meu s-a mahnit foarte intru mine, si inima mea se taie, si lacrimile, precum singur vezi, se varsa din ochii met ca dintr-un izvor. Acestea, Fiul meu, socotesc, nu in zadar m-au impresurat; Pentru aceea Fiule Preadulce, renunta mai bine de aceasta cale si nu mai merge la Ierusalim, ca si Tu singur ne inveti ca sa ne dam in laturi de oamenii cei rai dand locul maniei".
Aceste cuvinte auzindu-le Mantuitorul nostru a slobozit lacrimi si a grait catre Preacurata Sa Maica: "Fiindca pana acum nu venise vremea randuita pentru patima Mea, pentru aceea de multe ori am scapat din mainile celor ce voiau sa Ma prinda acoperindu-Ma cu Dumnezeirea Mea, precum cand M-au suit in munte vrand sa Ma arunce jos de acolo, ca sa Ma piarda, Eu prin mijlocul lor am trecut, si ei toti au stat amortiti neputand a se apropia de Mine (a se atinge de Mine). Si in alte randuri sfatuindu-se ei sa Ma omoare, nimic nu au putut sa-Mi faca pana acum, cand a sosit ceasul cel mai inainte randuit ca sa-Mi dau sufletul Meu rascumparare pentru tot neamul omenesc, si sa-l scot din tirania diavolului, ca pentru aceasta M-a trimis Tatal in lume izbavire".
Aceste cuvinte auzind Preanevinovata Fecioara, si luand adevarata incredintare acum, ca avea sa se instraineze de Preaiubitul sau Fiu, multa si mare intristare si plangere avea, a cazut la Pamant ca o moarta, foarte lovindu-se, plangand si zicand: "O, despartire amara! O, lumina ochilor mei! Ce vrei sa ma fac? Vai mie, cea straina si sarmana, cum Fiul meu uitand milostivirea cea de Maica, singura acum ma lasa in lume!"
Iara Domnul sprijimnd-o cu mainile Sale, foarte o mangaia cu cuvinte dulci, si zicea catre Dansa: "Pentru ce, Maica Mea cea iubita, atat te sfarami cu intristare? Si pe Mine Ma intristezi, si zici ca te las singura? Eu niciodata nu te voi lasa singura, macar de si voi patimi, insa toate de buna voie am a le rabda ca sa fac ascultare Dumnezeului si Parintelui Meu".
Acestea facandu-se, degrab au prins de veste sfintele femei, care totdeauna erau pe langa Nascatoarea de Dumnezeu, si alergand au apucat-o in mainile lor din mainile Domnului, si au zis catre Dansa: "Vai noua, Doamna noastra! ce ti s-a intamplat de atat ai plans si te vedem cu totul slabita?" Iar Preacurata abia putand a grai, a inceput a le spune, zicand: "Ah! iubitele mele, de ati sti voi pentru ce plang eu, ati plange si voi ca mine, ca iata, Fiul meu si Dumnezeul meu se desparte de noi astazi, si merge la Ierusalim sa se dea in mainile jidovilor ca sa-L omoare".
Atunci au zis Marta si Maria: "Doamna noastra, Stapana, nu te intrista asa de mult, ca aceasta tulburare a jidovilor nu s-a intamplat numai o data, ci de multe ori si nu au putut sa faca nimic, si acum noi suntem incredintate ca precum pe fratele nostru L-a sculat din morti cu puterea Dumnezeirii Lui, au doar nu va putea si acum sa se apere pe Sine de tulburatorii jidovi?"
Atunci raspunzand Nascatoarea de Dumnezeu a zis: "Drept graiesc, o, Marto! Puternic este ca niciodata sa poata pune mainile pe El jidovii, dar iata ca acum, dupa cum Insusi Fiul meu mi-a zis, ca a sosit ceasul ca sa se dea pe Sine la patimi si la moarte, ca sa slobozeasca neamul omenesc de tirania diavolului!"
Aceste cuvinte cu incredintare auzindu-le sfintele femei de la Nascatoarea de Dumnezeu, au inceput si ele a boci cu mare plangere si strigare, impreuna cu Preacurata Fecioara tanguindu-se pentru despar- tirea cea cu durere de Domnul nostru.
Deci Domnul nostru vazand si auzind plangerea cea mare si tanguirea lor, s-a intristat foarte, si a inceput a se pregati de cale, fiindca acum trecuse de amiaza zilei de joi, si cale era a merge ca trei mile de loc de la Betania pana la Ierusalim. Si poruncind apostolilor sa se gateasca de cale, au chemat indeosebi pe Marta si pe Maria, surorile lui Lazar, si pe Maria Magdalena, si a inceput a le invata ca sa aiba mare purtare de grija pentru Preacurata Sa Maica si sa nu se departeze de la Dansa nicidecum, "ci sa o mangaiati pe cat veti putea, si daca va trece vinerea, sa veniti impreuna la Ierusalim toate, ca trebuie sa fiti si voi acolo".
Si intelegand de la oarecine, cum ca Iuda Iscarioteanul in ziua trecuta a fost la Ierusalim, dar nu stia ca a fost pentru vanzarea Fiului sau, si chemandu-l i-a zis lui: "Prietene Iudo, tu ieri ai fost la Ierusalim, oare asa este cu buna seama cum am auzit prin altii, ca jidovii sunt pregatiti ca sa-L ucida pe Fiul meu? Trebuie sa fi auzit tu una ca aceasta".
Iar ticalosul Iuda a raspuns: "Nu Doamna, nimic rau nu am auzit de Dansul, eu am si prieteni din jidovi, chiar din cei din sfatul lor, si aceia negresit mi-ar fi spus mie si cum nu ti-as fi spus eu tie, Doamna noastra?"
Atunci a zis Nascatoarea de Dumnezeu catre Iuda: "O! prietene Iudo, de ai prieteni la sfatul jidovilor, foarte te rog sa ai purtare de grija pentru Fiul meu, si de cumva vei simti vreo tulburare, tu ca unul ce ai prieteni dintre dansii, sileste si o potoleste, sau macar sa vii degraba si sa-mi dai de stire, ca mergand, sa mor si eu langa Fiul meu, asa te rog prietene Iudo, sa fii panditor sanatatii Lui, ca unul ce esti mai de aproape precum singur cunosti, ca si punga nu a incredintat-o la nimeni altul in afara de tine, deci tie ti-L incredintez".
Iar Iuda a zis: "Nu Doamna, nicidecum nu te mahni, ca foarte mare purtare de grija si silinta voi avea eu pentru invatatorul nostru".
O! Preasfintita Maica Mielului celui fara de rautate, cum ai incredintat unui talhar comoara nepretuita? Lupului pe Mielusel, si celui rau pe Cel bun si iubitor de oameni.
O! ticaloase Iudo: nu-ti ajunge ca pe Fiul Maicii L-ai vandut la moarte, ci inca si pe Maica o inseli cu minciunile tale! Cu adevarat, cuvintele tale Iudo, s-au muiat mai mult decat untdelemnul, si acelea din urma s-au aflat sageti.
Asadar voind Domnul sa nu lase pe Preaiubita Sa Maica nemangaiata, a chemat-o la un loc deosebit unde se aflau si celelalte sfinte femei, si cuprinzand-o cu mainile, cu ochii plini de lacrimi a sarutat-o si a zis catre Dansa: "O, Preacurata si Preaiubita Mea Maica! Iti multumesc foarte pentru dragostea ta cea mare si pentru osteneala ce ai aratat-o intru anii Mei cei putini; Multumesc tie, Maica Mea cea iubita pentru ascultarea ta cea cinstita si cu durere spre Mine, Fiul tau, ca M-ai hranit cu tatele tale cele sfinte, si M-ai imbracat, si M-ai incalzit, si intru toate ai avut mare purtare de grija cat am fost cu tine pe pamant, ca o adevarata Maica a Mea, ca pentru trupul si pentru silinta ta, si ascultarea cea cu osardie acum nu-ti pot rasplati, iar cu Dumnezeirea Mea cu adevarat iti voi rasplati; si mai mult decat pe toate maicile te voi proslavi. Deci acum Preaiubita Maica Mea, te dau pe tine in mainile lui Dumnezeu si Tatal Meu, iar Eu merg de voie sa patimesc si pe Cruce rastignindu-Ma sa-Mi dau sufletul pentru mantuirea lumii, insa nu te intrista prea peste masura, ca a treia zi Ma voi scula, si Ma vei vedea, si mult te vei bucura".
Aceste cuvinte auzindu-le Preanevinovata Fecioara, a pomit spre tanguire si amara plangere, smulgandu-si parul cel fmmos, si cazand la pamant zacea ca o moarta.
Degraba sfintele femei au inceput a o spala cu apa rece, pana si-a mai venit in fire, si se nevoiau ele cat puteau a o mangaia, de-a pururea petrecand langa Dansa, dupa porunca ce o aveau de la Fiul ei.
Deci chemand Domnul pe Sfintii Apostoli intru acel ceas, au si pomit la Ierusalim, si venind au intrat in casa lui Zevedeu inaintea cetatii, unde era gatita pentru Sfintia Sa foisorul mai dinainte astemut, si toate gatite fripte si pe masa puse, dupa obiceiul jidovilor, iar Iuda mai inainte de a ajunge Domnul la casa lui Zevedeu, s-a despartit de apostoli, si alergand in cetate unde erau jidovii adunati, le-a spus in scuer zicand: "Iata, Nazarineanul a sosit acum in casa lui Zevedeu, precum v-am spus voua de ieri", iar ei auzind foarte s-au bucurat, si au voit ca sa-l opreasca pe Iuda ca dupa ce va insera bine, sa-i dea ostasi care erau pregatiti sa mearga sa-L prinda.
Dar Iuda a zis lor: "Nu stiti voi nimic, nu stiti ca El este Omul cu multe mestesuguri, si sezand eu aici pana va insera, de unde stim noi ce face El, si in care loc se duce, dar voi fiti gata si stati aici cu ostasii, si eu ma duc iarasi la dansii, si daca se va aseza la masa cu ucenicii mai tarziu, cand voi socoti eu, indata voi alerga la voi, si luand ostasi lesne Il voi prinde".
Asa, jidovii foarte impacandu-se cu sfatul lui Iuda, l-au si indemnat ca degraba sa mearga la Iisus, si grabindu-se s-a dus si l-au intrebat pe el unii din apostoli unde a fost?
Iar el a zis ca a incercat sa cumpere oarece, ce stia el ca se potriveste, ca sa nu-l invinuiasca. Si sezand Domnul au facut Pastile dupa lege, precum zice Dumnezeiescul Gura de Aur, intai in picioare stand si incinsi si incaltati, ce incaltaminte rezemandu-se in toiege, si altele cate pomnceste legea facand.
Dupa aceea cele mai desavarsite aratand ucenicilor, au asezat si Taina Pastilor noastre in foisor, noapte fiind, ca zice: "Seara facandu-se, a sezut cu cei doisprezece apostoli", si vezi ca n-a fost acea pasca a legii, pentru ca cina si sedere si paine a fost, iar acolo toate fripte pe foc si nedospite.
Si mai inainte de a incepe cina s-a sculat de la cina si si-a pus hainele Sale jos, si a tumat apa in spalatoare, El Insusi facandu-le toate, inca impreuna si pe Iuda infruntandu-l, iar pe ceilaiti ucenici invatandu-i sa nu caute sa fie mai intai.
Dupa spalare i-a invatat zicand: "Cel ce vrea sa fie mai mare, sa fie mai mic decat toti", Insusi pe Sine punandu-Se pilda. Si mai intai decat pe toti pe Iuda a spalat Hristos, care statuse intai mai curand si mai fara de rusine; iar cel mai de pe urma venind Petru. Iar acesta mai fierbinte fiind decat ceilaiti, nu lasa, pe Domnul zicand: "Doamne, Tu vrei sa-mi speli picioarele? Nu vei spala picioarele mele in veac". Si indata a auzit de la Invatator: "De nu te voi spala pe tine, Petru, nu vei avea parte de Mine". Atunci Petru a raspuns zicand: "Doamne, nu numai picioarele, ci si mainile si capul, numai sa fiu partas cu Tine". Deci a zis Domnul: "Nu trebuie sa te spal, ca sunteti curati, dar nu toti".
Si aratandu-le Inaltare Preaslavita, prin smerenie si-a luat iarasi hainele Sale si a sezut si a zis: "Voi pe Mine Ma numiti Domn si Invatatorul vostru, si Eu v-am spalat picioarele voastre. Si voi datori sunteti a avea dragoste si a spala picioarele unul altuia. Ca pilda am dat voua, ca precum Eu am facut voua, si voi sa faceti, ca sa cunoasca toti ca ucenicii Mei sunteti. Amin, amin zic voua, nu este sluga mai mare decat stapanul, nici solul decat cel care l-a trimis pe el. De stiti acestea, fericiti veti fi de le veti face".
Si alte multe invataturi tainice i-a invatat si le-a dat lor in acel ceas. Si mancand ei a spus de vinderea Sa care urma sa se savarseasca de Iuda: "Aratat va spun voua ca Fiul Omului in aceasta noapte va fi dat la moarte de unul dintre voi, si Fiul Omului va merge precum este scris pentru Dansul, dar vai omului prin care Fiul Omului se da, mai bine ar fi fost pentru el sa nu se fi nascut omul acela".
Tulburandu-se ucenicii pentru cuvantul acela, au inceput a zice fiecare unul cate unul: "Au doara eu sunt Doamne?" Atunci a zis Iisus numai lui Ioan in taina: "Caruia Eu intinzand paine ii voi da, acela este cel ce M-a vandut" (ca de ar fi stiut Petru cuvantul acesta, ca cel care era mai fierbinte si mai ravnitor decat ceilalti, ar fi ucis pe Iuda).
Si luand Iisus paine si blagoslovind a frant si a dat ucenicilor zicand: "Luati, mancati, acesta este Trupul Meu", asemenea si paharul zicand: "Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu al Legii celei noi. Acestea sa faceti intru pomenirea Mea". Si vezi ca "paine" zice cand o numeste Trupul Sau, iar nu azima. Sa se rusineze deci cei care aduc azima drept jertfa.
Iar dupa savarsirea Dumnezeiestilor taine, indata a intrat Satana in Iuda, ca ispitindu-l pe el mai inainte, atunci s-a salasluit intru el cu totul, si se scarbea foarte vazand ca se face dovada la masa.
Deci sculandu-se cu ucenicii Sai de la masa, s-a pornit a se pogori in Getsimani si pe cale venind a zis lor: "Voi toti aveti sa va smintiti pentru Mine in noaptea aceasta, ca scris este: "Bate-voi pastorul si se vor risipi oile turmei". Iar Petru a zis: "Macar si toti, dar eu nu ma voi lepada de Tine". Si era tarziu, adica noapte adanca, si El a zis lui Petru: "Mai inainte pana ce va canta cocosul de doua ori te vei lepada de Mine de trei ori", care a si fost: "Ca fiind Petru cuprins de mare frica, aratand Dumnezeu neputinta firii omenesti, si pentru ca incredintase Lui lumea ca sa cunoasca Petru de la sine slabiciunea firii, si sa fie milostiv spre cei pacatosi".
Si ajungand la Getsimani nu a intrat in sat, ci s-a salasluit in oarecare gradina, stiind ca de acolo au sa-L prinda. Atunci Iuda cunoscand bine cum ca acolo are sa ramana Domnul, a alergat indarat cat putea la adunarea jidovilor, dand de veste unde se afla. Deci luand de la dansii cei treizeci de arginti si ostasii care erau pregatiti cu felinare si cu lumini, s-a pornit cu mare grabire spre gradina de la Getsimani, dar Iuda inca pe cale fiind, le-a dat un semn zicand: -"Sa luati seama foarte bine, nu cumva gresind sa prindeti pe vreunul din apostoli in loc de Hristos, ci sa cautati la mine, pe care Il voi cuprinde si-L voi saruta, pe acela deodata sa navaliti si sa-L prindeti si sa-L loviti bine cu cateva baltage, ca sa-I mai lipseasca puterea, si sa nu cumva sa-L scapati".
Asa Iuda invatand pe ostasi se apropia, iar Domnul se afla in gradina de acea parte de paraul Cedrilor, atata nevoindu-se intru rugaciune, ca se facuse sudoarea Lui ca picaturile de sange ce pica pe pamant, si zicea: "Intristat este sufletul Meu pana la moarte"; si ingerul din cer I s-a aratat intarindu-L pe El, cand si apostolilor Le-a zis, gasindu-i a treia oara dormind: "Dormiti de acum si va odihniti, iata s-a apropiat ceasul, si Fiul Omului se da in mainile pacatosilor, sculati-va sa mergem, iata s-a apropiat cel ce M-a vandut!"
Si inca graind El, iata Iuda, unul din cei doisprezece, a venit, si impreuna cu el norod mult si ostasi cu sabiile goale, iar Domnul vazandu-l de departe a iesit afara din gradina intru intampinarea lor, si le-a zis: "Pe cine cautati?" Iar ei au raspuns: "Pe Iisus Nazarineanu". Si El a zis: "Eu sunt!"; si indata auzind ei acest cuvant, au cazut toti pe spate ametiti, si felinarele li s-au stins.
Dupa aceasta venindu-si in fire, iar au aprins felinarele si au intrat in gradina. Iar Domnul si-n al doilea rand le-a zis: "Pe cine cautati?" Ca si intaia data iarasi au cazut la pamant (cu fetele in sus). Dupa aceea iarasi indreptandu-se, s-au sculat si a zis Iuda catre ostasi: "Eu ma mir de voi ca sunteti asa de fricosi si becisnici, atata de multi fiind, voi nu puteti sa prindeti un om". Atunci au zis ostasii catre dansul: "Dar tu pentru ce cazi pe spate ca si noi? Noi stim ca tu ne esti povatuitor si ne-ai zis ca tu intai Il vei cuprinde si-L vei saruta, si acum vedem ca nici tu nu te poti apropia". Si iarasi a zis Iuda: "Ce trebuie sarutare, nu vedeti ca El singur aici inaintea voastra este, dar voi sunteti cu totul neputinciosi".
Si aceasta a facut Domnul, ca sa arate sa cunoastem noi, ca nu cand au vrut ei, ci cand a voit El s-a dat a se prinde.
Deci vrand sa se dea in mainile lor, iar s-a infatisat inaintea lor a treia oara si a zis: "Bine Iuda, prietene, pentru ce ai venit? Iata vremea este buna, fa ce voiesti". Atunci Iuda apropiindu-se indata L-a cuprins si L-a sarutat, iar ostasii vazand ca S-a lasat de L-a cuprins Iuda, indata sarind cu totii L-au prins pe El, iar Petru scotand sabia a lovit pe sluga Arhiereului si i-a taiat urechea dreapta. Atunci a zis Iisus lui: Intoarce sabia ta in locul ei, ca toti cei ce scot sabia, de sabie vor muri, sau ti se pare ca nu as putea Eu singur sa Ma apar". Si a zis lui Malhus sa puna urechea sa la loc si indata s-a vindecat.
Atunci apucandu-L ostasii, cu nemilostivire au inceput a-L bate cu sabiile si cu ciomegile si fiecare cu ce avea in maini, si legandu-I mainile la spate, I-au pus la grumaz un streang si-L trageau la deal cu grabire, cu mare batjocura si cu strigari mari si fara de oranduiala, cat sa suie la vazduh glasurile lor, incat toata cetatea s-a speriat si toti s-au desteptat din somn, si tragandu-L asa cu mare batjocura, au ajuns la curtea lui Anna Arhiereul, care era indreptator jidovilor, unde era adunata toata multimea asteptand cu mare bucurie aducerea Domnului nostru Iisus Hristos, cea cu necinste.
Atunci Sfintii Apostoli, de frica, toti s-au ascuns pe unde puteau, numai Sfantii Ioan si Petru mergeau dupa Iisus, si fiind Ioan cunoscut Arhiereului, a intrat impreuna cu Iisus in casa adunarii, iar Petru sedea afara cu slugile, ca sa vada sfarsitul, unde si lepadarile de Hristos a facut.
Dupa aceea mai apropiindu-se Petru de usa casei unde era Domnul cu mainile legate, a cautat Domnul spre Petru, si cu acea cautatura a Domnului indata si-a cunoscut Petru greseala, atunci si cocosul a doua oara a cantat; si iesind el din curte s-a ascuns intr-o pestera plangand cu amar, si nu a iesit din acea pestera pana in ceasul acela cand a inviat Hristos din morti.
Iar Domnul a stat legat in curtea lui Anna si multimea ostasilor celor peste o mie nu inceta batandu-L cumplit si inoindu-I feluri de dureri, pana ce jidovii incepura a trimite cu batjocura cu mainile legate si cu batai de la unul la altul, adica: Anna L-a trimis la Caiafa, apoi Caiafa iarasi L-a trimis la Anna, dupa aceea L-a trimis la Pilat; apoi Pilat la intaia cercetare ce a facut a cunoscut ca nici o vina nu are si L-a trimis la Irod, fiindca se intamplase sa fie si Irod in Ierusalim in acele zile. Si Irod la intrebarile ce i-a pus, negasind nici un raspuns pe care el il astepta ca si vreo minune sa vada de la Domnul, desi batjocorindu-L si el de ajuns, L-a trimis iarasi la Anna.
In aceeasi umblare de la unii la altii, a suferit Domnul foarte grele munci: lovituri, scuipari, palme, pumni, bice si tot felul de rani care de oameni nu s-ar fi putut sti, nicidecum multimii muncilor, daca nu prin ingeri nu s-ar fi aratat celui dintre sfmti, Parintelui nostru Dimitrie, Mitropolitul Rostovului. Deci Anna Arhiereul iarasi L-a intrebat cu tot dinadinsul de ucenicii si de invatatura Lui, atunci Domnul i-a raspuns: "Eu totdeauna am invatat in Sinagoga si in Biserica unde toti iudeii se aduna si intru ascuns nu am grait nimic ce Ma intrebi. Intreaba pe cei ce au auzit ce am grait lor".
Aceasta zicand Iisus, una din slugile ce sta inainte, anume Malhus cel vindecat la ureche de Domnul, asa de tare L-a lovit peste gura cu inarmata mana de fier, incat s-a auzit in toata curtea, si dintii din gura I se stramutara, si indata Domnul a cazut la pamant si s-au inchipuit toate degetele acelei inveninate maini pe fata Domnului, si mult sange din gura si din nas I-a curs. Atunci a zis Domnul: "De am grait rau, marturisesc de rau, iar de am grait bine, de ce ma bati?" Iar el indata a raspuns zicand: "Dar pentru ce asa raspunzi Arhiereului?" In afara de acea palma de fier a mai primit inca o suta doua lovituri cu palmele peste Sfantul Lui obraz.
Deci cand era Vineri in faptul zilei L-a trimis Anna legat iarasi la Pilat, dregator roman, unde s-a adunat toata multimea jidovilor, si toti cei mai mari, cu feluri de marturii mincinoase, silindu-se mai degraba sa-L dea mortii, fiindca trecuse vremea sa manance ei Pastile, ca in noaptea aceea li se cadea lor sa manance Pastile. Dar pentru uciderea lui Hristos le-a mutat, precum spune si Sfantul Ioan Gura de Aur.
Acolo insa, la Pilat aflandu-se Domnul, multe intrebari I s-au facut, si intr-o temnita la putin ceas L-a varat in butuci de piatra, pana s-au adunat marturiile cele mincinoase. Tot acolo a fost legat asa tare la stalpul de piatra cu spatele, incat a despicat Dumnezeiescul Lui piept.
Tot la acel stalp atata a fost strujit cu maracini clenciurosi si inghimposi, incat cand L-a dezlegat de la stalp a cazut pe pamant, neputand sa stea pe picioare nicidecum, ci se tavalea in sange sub stalpi, si chiar in ceasul acela ar fi urmat nevoie sa moara, daca nu Dumnezeirea ar fi sprijinit pe omenire, ca dupa toate infricosatele munci, pe Cruce sa-Si dea Preasfantul Sau suflet.
Deci Pilat dupa toate cruntele batai ce I-au randuit (nu numai doar ca ar potoli mania cea salbatica a jidovilor), voia sa-L sloboada, vazand ca nu are intr-Insul vina, aducandu-Si inca aminte si de obiceiul pe care il au ca sa sloboade la tot praznicul cate un vinovat, socotind ca-L vor ierta pe El, macar pentru hatarul si cinstea praznicului.
Si ei mai cumplit intaratandu-se strigau: "Nu pe acesta, nu, ci pe Baraba! De vei slobozi tu pe acesta nu esti prieten Cezarului. Noi asupra ta vom da para la imparatul, ca noi L-am adus la tine, ca pe cel vrednic de moarte, si tu voiesti a-L slobozi? Noi de acum cu tine ne vom judeca la imparatul Cezarul, ca pe El, impotrivnic, tu voiesti a-L acoperi, de nu ar fi fost Acesta tulburator sfatului nostru Si arhiereii nu L-ar fi dat tie prin marturii dovedite ca este dator sa moara".
De aceste atitudini Pilat se temu foarte, si macar ca-L stia pe Dansul cu totul nevinovat, insa spalandu-Si mainile si impreuna cu spalarea mainilor, spalandu-si si inima de toata milostivirea a zis: "Nevinovat sunt de sangele Dreptului Acestuia, voi veti vedea". Atuncea au zis toti strigand: "Sangele Lui asupra noastra, si asupra feciorilor nostri"; si indata Pilat facand pe voia lor, a slobozit pe Baraba talharul, iar asupra lui Iisus a slobozit hotararea mortii Lui intru acest chip: "Eu, Pilat din Pont, stapanitor pe imparatia romanilor in divanul cel mare al domniei mele, judec si hotarasc si osandesc pe Cruce pe Iisus ce se cheama de norod Hristos Nazarineanul, Om razvratitor impotriva legii lui Moise, si a mare incuviintat imparat al romanilor, Tiberiu Cezarul, numindu-se pe Sine Fiul lui Dumnezeu si Imparat al lui Israel, amenintand cu stricarea Ierusalimului si Sfintei Biserici, nevrand sa stie de frica Cezarului, avand inca indrazneala a intra cu multime de norod in orasul Ierusalimului si in Sfanta Biserica, ca un Imparat biruitor, cu ramuri de finic".
"De aceea oranduim pe intaiul sutasul nostru Corneliu sa-L treca pe El in public prin orasul Ierusalim, legat, biciuit si imbracat in Porfira, incununat cu o cununa de spini, ducandu-Si Insusi Crucea Sa pe umeri, ca sa fie pilda tuturor facatorilor de rele".
"Catre acestea poruncim sa-L treaca dimpreuna cu doi talhari ucigasi, si sa-L scoata prin poarta ce se zice Antonina, si sa-L duca tot prin public la Muntele facatorilor de rele, numit Golgota, si acolo sa-L rastigneasca pe Cruce, pironit cu piroane de fier, dupa obiceiul osanditilor, in obsteasca privire a tuturor, si poruncim: ca nimeni, de orice treapta sau numire va fi, sa nu indrazncasca a opri aceasta hotarare de mine data, povatuita si savarsita cu toata buna cuviinta spre osanda abaterii Acestui Evreu, fiind pe temeiul legiuirilor si a pravilelor imparatiei Romanilor. Catre acestea va pune deasupra Crucii si scrisoarea aceasta a vinovatiei Lui in trei limbi: elineste, romaneste si evreieste, adica: "Iisus Nazarineanul Imparatul Iudeilor..."
In anul de la zidirea lumii 5504, Martie in 23, deci dupa ce a savarsit Pilat hotararea mortii lui Iisus si L-a dat ostasjlor ca sa-L rastigneasca, le-a zis si aceasta: "Iata, vi-L dau ca sa-L munciti cum stiti, numai aceasta sa stiti, ca El este dator ca pe Cruce sa moara, iar nu in alt loc, caci apoi veti fi foarte rau pedepsiti".
Cu aceasta a mai imblanzit cruzimea ostasilor; ca de nu le-ar fi zis aceasta, nici nu ar fi mai prins ei pe Simon Chirineul ca sa duca Crucea cea foarte grea; ci ar fi batut pe Domnul pana la moarte, cand nu mai putea sa-Si duca Crucea, slabit fiind cu totul si insangerat de multele si cumplitele batai.
Iar pentru toata multimea Sfintelor Lui Patimi sa se scrie, ca numai suspinuri umilite din inima, mai inainte de moarte pe Cruce, a slobozit de 109 ori; asemenea picaturi de lacrimi in toata vremea patimirii Sale a varsat din ochi 67200, iar picaturi sangerate din ochi si din tot trupul au fost de 11 ori cate 108 mii si 225, care fac 1188225, adica un milion una suta optzeci si opt de mii doua sute douazeci si cinci.
De parul capului si de barba, tras si tarat a fost de 78 de ori, poticnindu-se si cazand la pamant, incepand de la gradina unde L-au prins, pana la Anna Arhicreul, de 7 ori.
Cand Il impingeau pana la poticnire, I s-au dat lovituri la picioare si la fluiere 173; ridicat fiind de la pamant de par si de funia ce I-a fost in grumazii Lui, de 23 ori.
Tifle peste obraz si peste gura, si intre ochi, a primit 28.
Peste grumazi s-a lovit de 25 ori.
Peste cap si peste piept a primit lovituri 28.
De stalpi a fost izbit o data de moarte.
De pamant iarasi, a fost trantit de 3 ori.
La stalp a fost batut cu toiege de spini clenciurosi, cu biciuri noduroase rau inceninate si cu lanturi de fier, in muchii.
A primit lovituri 6666; iar deosebite rani au fost 5000, si inca peste acelea I s-au mai adaugat altele mai cumplite, incat de multe ori dupa fire ar fi urmat sa moara precum s-a mai zis, dar cu Dumnezeirea sa intareasca omenirea, ca dupa aceea prea multe si grele patimiri pe Cruce sa aiba.
Deosebite rani si vanatai au fost pe Trupul Domnului 1199, pe cap au fost impunsaturi de cumplita cununa de spini 1000, fiindca cununa s-a pus si s-a luat de pe cap de peste 50 de ori.
Lovit a fost peste cap si peste cununa de spini, cu trestia si cu toiegile din toata puterea, de 40 de ori, dintru care lovituri au trecut ghimpii unii mai adanc decat altii in capul Domnului, 5 pana la creieri.
Si dupa invierea Domnului au ramas in cap trei ghimpi.
Scuipari in Sfanta fata a primit 100, tras fiind incoace si incolo cu batjocura de nas de 20 ori, de urechi asisderea a fost scuturat de 30 de ori. A mai cazut foarte rau cand isi ducea Crucea la deal la Golgota, de 5 ori, si a primit lovituri de moarte de 19 ori, cand si luandu-I Crucea de deasupra Lui, a silit pe Simon Chirineanul sa o duca.
Acestea asa savarsindu-se, Preacurata Fecioara Nascatoare de Dumnezeu Maria nimic nu stia de infricosatele munci ale Fiului sau, fiindca ea se afla in Betania in casa lui Lazar impreuna cu surorile lui si cu alte femei care neincetat o mangaiau, si o pazeau de aproape cum le poruncise Domnul, si macar ca nu stia nimic de Fiul ei Cel iubit, insa de plangere nu inceta nicidecum, cunoscand cu duhul ca Fiul ei patimeste.
Iar vineri de dimineata au venit oarecare prieteni ai Martei si ai Mariei din Ierusalim la Betania, si le-au spus in taina toate cu mare jale, pentru cumplitele patimi ale Mantuitorului si cum ca L-au osandit ostasii ca sa-L rastigneasca pe Cruce; iar Preacurata Fecioara intelegand din casa de unde se afla singura intru mahnire, pentru venirea lor de la Ierusalim, incepu a-i intreba cu tot dinadinsul cu mare durere zicand: "O! prieteni iubiti, spuneti-mi adevarul, va rog, ce s-a intamplat cu Fiul meu, si cum se afla?"
Iar ei dupa cum erau invatati de Marta, vrand sa tainuiasca, au zis: "Nimic, Doamna, rau nu am auzit de Dansul". Acestea ei zicand si stiind ce s-a facut Lui, indata au inceput a plange mai intai, si asa nevoindu-se ei au aratat adevarul.
Atunci Preacurata cunoscand adevarul, indata cunoscand ca Fiul ei patimeste cumplit, si cu mare plangere sarind, a inceput a alerga pe drumul Ierusalimului, si degraba si celelalte sfinte femei au inceput a alerga in urma ei temandu-se sa nu ucida de intristarea cea multa, si ajungand ele cu grabire la Ierusalim, au mers drept la curtea lui Pilat, si n-au apucat pe Domnul aici, caci Il pornise la deal pe ulita, la Golgota.
Iar ele mai cu grabire mergeau ca sa-L afle, si apucand pe alt drum au ajuns intai ele la Golgota si neaflandu-L acolo, s-au intors degraba la vale pe alt drum; si iata ca L-au intampinat, tocmai cand cazuse sub Cruce, si ostasii Il bateau cumplit si Il trageau cu funia ce o avea de grumaz; si nu se putea scula de greutatea Crucii, fiindca slabise acum foarte, si era aproape de moarte, tavalindu-Se in sange, si nemaiputand din acel loc sa duca Crucea, au dat-o lui Simon Chirineanul.
In aceasta jalnica stare afland Preanevinovata Maica pe Fiul ei Cel iubit, sub Cruce cu totul istovit de batai, incruntat peste tot in sange in cat urmele pe care venise, si locurile pe care cazuse cu Crucea, erau toate inrosite cu Scumpul Sange.
Cine poate sa spuna cu amanuntul lovirile in piept ale Nascatoarei de Dumnezeu? Lacrimile cele amare, smulgerea nevinovatului si frumosului par din cap, ruperea obrazului cu unghiile, incat de n-ar fi fost celelalte sfinte femei, cu totul s-ar fi ucis.
Si ce era mai rau, ca nici nu o lasau ticalosii ostasi ca sa se apropie la Fiul sau, ci numai in urma mergand si tanguindu-se, unele ca acestea zicea: "Ah! Preaiubite Fiul meu! nu ai voit sa ma asculti pe mine, Maica Ta, ca sa ramai in Betania, ci ai venit la Ierusalim ca sa faci Pastile; iata ce-Ti rasplatesc cei care s-au indestulat la facerile Tale de bine! Vai mie, Fiul meu! Vai mie, Fiul meu! caci ai facut aceasta! Ah! ce rau ai facut jidovilor pentru care acestea Ti-au rasplatit? Vai mie, Fiul meu! Mangaierea mea si Inima mea cea Preadulce! Ah! Fiul meu Preaiubit, cum vad urmele Tale pline de sange, si nu ma pot apropia ca sa Te sterg pe fata! Vai mie, Fiul meu si Dumnezeul meu! Trimite mai intai la mine moartea, caci nu pot suferi sa vad acestea care nu nadajduiam".
Cu aceste cuvinte si cu alte asemenea petrecea Preacurata Fecioara pe Fiul sau impreuna cu celelalte femei, pana ce au ajuns in deal la Golgota, si ajungand la locul cel de osanda indata ostasii L-au dezbracat de haine, si L-au lasat cu tot Sfantul Trup gol spre mai multa batjocura, dupa aceea L-au intins jos pe Cruce si L-au tintuit, intai la amandoua mainile, apoi picioarele unul langa altul.
Si atata L-au intins pe uscatul lemn al Crucii, incat dupa Proorocie, puteai numara oasele Lui, si indata dupa ce L-au pironit au legat Crucea cu funii, apoi cu multe strigari si ocari ridicandu-o au infipt-o in piatra, in gaura cea facuta inadins pentru aceasta.
Acestea privindu-le Nascatoarea de Dumnezeu s-a patruns la cele din launtru si zacand la pamant a lesinat, si a stat mult asa nemiscata in mainile sfintelor femei care nici ele nu se pricepeau la cine vor cauta mai intai, pe Domnul pe care L-au vazut rastignit, si tot Trupul Lui scaldat in Sangele care curgea din ranile mainilor si picioarelor, sau pe Maica Lui ce acum lesinase. Si mai vartos femeile fiind si ele slabe de fire, intru acel ceas Sfantul Ioan a fost de mare trebuinta, ca unul ce la toate a fost de fata.
Dupa ce au rastignit pe Domnul, au rastignit impreuna si pe acei doi talhari, insa nu cu piroane, ci cu funii au legat mainile si picioarele lor, dupa cum erau invatati de cei fara de lege, ca numai pe Hristos sa-L rastigneasca cu piroane, pentru zavistia si uraciunea cea mare ce aveau asupra Lui; apoi dupa ce au rastignit si pe talhari au aruncat sorti pentru camasa Domnului si hainele le-au impartit lor. Si s-au intors ostasii la ale lor, ramanand numai unul pentru paza.
Dupa plecarea ostasilor, Preacurata Fecioara a putut sa se apropie de Dulcele sau Fiu, si a acoperit Preacinstitele Sale coapse cu marama capului sau, socotind de mare mangaiere ca este sloboda a-si plange pe Fiul ei cum voieste totdeauna, cu celelalte femei si cu Sfantul Ioan.
Deci asa aflandu-se Domnul spanzurat pe Cruce, adunarea cea ticaloasa ce era acolo, L-a mai scuipat peste tot trupul gol de 73 de ori, cand a primit feluri de ocari si luari in ras, si adapare cu otet si cu fiere, si hule de la talharul cel necredincios, precum ne arata si Sfintii Evanghelisti despre acestea mai cu de-amanuntul.
Stand Nascatoarea de Dumnezeu langa Crucea Fiului sau si stergandu-L de sange, Ii spala picioarele Lui cu lacrimi si le saruta si mult Il ruga ca sa-i zica ei cel mai de pe urma cuvant, si sa nu o lase cu totul nemangaiata.
Si zicea: "Ah Fiul meu! ce rau ai vazut Tu la mine, ca iata cu talharul vorbesti si Raiul ii fagaduiesti, iar cu mine nu vorbesti nici un cuvant, dar intru a cui casa ma lasi Fiul meu, si pe cine mangaiere voi avea in locul Tau? Vai mie, Fiul meu, nu ma trece tacand, ca iata, sunt aproape de moarte, si pentru ce nu poruncesti mortii sa ma ia pe mine mai inainte, ca ce mai sunt eu fara de Tine?! Vai mie, Fiul meu, cum Ti s-a inchis milostivirea cea spre mine, Maica Ta."
Atunci Domnul a zis catre Ioan care sta sub Cruce plangand: „ Ioane, iubitul Meu! Iata Maica Mea sa-ti fie tie maica si sa o pazesti ca pe lumina ochilor tai".
Si a zis catre Maica Sa: "Inceteaza o, Maica Mea, de atata tanguire, ca mai multa durere imi pricinuiesc lacrimile si durerile tale, decat piroanele ce Mi-au strabatut mainile si picioarele Mele. Iata pe Ioan sa-l ai fiu in locul Meu."
Aceste cuvinte auzindu-le Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, a luat putina mangaiere, si Ii multumea tare ca nici in grelele Sale munci nu a trecut-o cu vederea.
Apropiindu-se ceasul al noualea, dupa ce L-au adapat cu otet si cu fiere de multe ori, cu strigare mare plecandu-si capul si-a dat duhul cand si infricosate semne s-au facut in cer si pe pamant adica, intunecarea soarelui, ruperea catapetesmei, cutremurul pamantului, despicarea pietrelor si altele ce ne arata si Evanghelistii mai lamurit.
Dupa aceea la putin timp au venit ostasii trimisi de sfatul jidovesc, ca osanditilor sa le zdrobeasca fluierele picioarelor cu ciomegile, ca mai curand sa moara si sa-i ridice de pe cruce ca sa nu ramana pana a doua zi, pentru ca era Sambata.
Deci venind ostasii zdrobira mai intai fluierele talharilor, apoi venind la Hristos si vazand ca murise deja, nu I-au zdrobit fluierele, ci unul din ostasi, care se afla cu sulita in mana s-a repezit la Sfanta Coasta cea dreapta de unde indata a iesit sange si apa.
Acestea vazand Ioan, a marturisit ca adevarata este marturisirea lui, ca acestea au fost toate si ce a vazut a scris.
Tot in acea vreme si Nicodim a strigat: "Cu adevarat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta", si crezand, nu s-a mai intors la sfatul jidovilor, si a ramas drept credincios pana la sfarsit.
Aceasta asa savarsindu-se mai presus de fire, caci cu adevarat spaima era a vedea pe Facatorul cerului si al pamantului spanzurat pe Cruce atatea ceasuri!
Catre seara fiind, a venit un barbat din Arimateea, anume Iosif, cu bun chip si boier fiind a indraznit si a intrat la Pilat, si a zis: "Pilate, o mica cerere am catre stapanirea ta: da-mi Trupul strainului acestuia Nazarinean care este pironit pe Cruce. Nu-ti cer un lucru mare, ci un Trup mort, ci desi tu necunoscandu-L L-ai osandit mai cu asprime decat pe talhari, insa eu Il cunosc cine este El, si pentru ce a patimit, iata acum s-au potolit toate tulburarile si strigatele jidovilor, nu te vatama pe tine cu nimic daca mi-L vei darui mie sa-L ingrop dupa lege. Si s-a mirat Pilat ca a murit asa curand, om tanar fiind, si intelegand ca a murit, umilindu-se si de cuvintele lui Iosif, a ramas intru mare mahnire si lui Iosif i-a poruncit ca fara nici o temere sa-L coboare de pe Cruce si sa-L dea obisnuitei ingropari.
Deci Iosif (dobandind) primind acest mare dar, adica sloboda voie de la Pilat pentru ingroparea Domnului, fara zabava s-a dus sa-L coboare de pe Cruce, unde indata a venit si Nicodin cu smirna si cu amestecaturi de aloe, care erau mai inainte pregatite.
Si asa Iosif si cu Nicodim si cu Sfantul Ioan cu multe lacrimi, mai intai inchinandu-se, L-au dezlegat de pe Cruce. Mai intai a dezlegat Sfantul palmele care erau foarte rau spintecate si ranite, pentru ca toata greutatea trupului a spanzurat numai intru acele doua maini si piroane ale palmelor, din care nevoie era a se spinteca Dumnezeiestilor palme.
Asemenea a dezlegat si preacuratele picioare si L-a coborat de pe Cruce.
Deci acestea asa facandu-se, cine poate sa povesteasca sau sa spuna amarele lacrimi si tanguiri ale Nascatoarei de Dumnezeu si a celor impreuna cu Dansa.
Vazand infricosatele rani si pe Fiul sau mort, fara suflare, purtandu-L pe mainile lor, Ii spala ranile cu lacrimi si adesea le saruta cu mangaietoare si jalnice cuvinte intru atata incat pleca spre plangere si pe cele neinsufletite stihii.
Ar fi voit Preacurata Fecioara, macar putin timp a petrece pe Fiul sau cu lacrimi si cu cuvinte cuviincioase ca unei Maice, dar nu i-a fost cu putinta, fiind acum noapte, si porunca era ca toti sa se linisteasca pentru ziua Pastilor, si asa degraba spalandu-I Sfantul Trup cu aloe, si infasurandu-L cu panza subtire, precum aveau obicei jidovii a face, iar Iosif de spaima cuprins fiind, cu frica slujea la ingroparea Domnului Hristos si cu lacrimi graia unele ca acestea: "Vai mie, Preadulcele meu Iisus, cum ma voi atinge de Trupul Tau cel nestricacios, sau cu ce panza Te voi infasura? Sau cu ce maini Te voi pune in groapa? Sau ce cantari voi canta la ingroparea Ta? Stiu si pricep ce minunate cuvinte ar trebui sa se cante Dumnezeirii Tale, pe care mintea noastra nu le cuprinde, insa impreuna cu Nicodin vom canta asa: "Fiule, Unul Nascut, Cuvantul lui Dumnezeu Tatal, Acela ce esti fara de moarte, care ai venit pentru mantuirea noastra a Te intrupa din Sfanta de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria, neschimbat Te-ai facut Om, rastignindu-Te-ai Dumnezeule, si cu moartea pe moarte ai calcat, Unul fiind din Sfanta Treime, impreuna proslavit cu Tatal si cu Sfantul Duh, miluieste-ne pe noi".
Si asa L-au pus intr-o groapa a lui Iosif in gradina sa, care era sapata in stanca, unde nimeni mai inainte nu zacuse, ca inviind Hristos sa nu socoteasca ca a fi invierea altcuiva.
Iar amestecarea de aloe si de smirna a fost lipicioasa, ca daca vor vedea panza si marama capului ramasa in groapa, ca sa nu li se para ca L-au furat, ca in ce chip nefiind slobozenie, ci mai vartos ostasi erau pusi pentru paza mormantului, ar fi putut cineva sa-L fure, sau sa rupa acele ce erau lipite de Trup?
Deci cu unele ca aceste cuvinte si tanguiri, a fost ingropat Trupul Domnului nostru Iisus Hristos de Sfintii barbati Iosif cel cu bun chip, si de Nicodim, si de Ioan cuvantatorul de Dumnezeu, impreuna si cu Preacurata Fecioara Maica Sa, si de sfintele femei mironosite, iar altul vreunul din ucenici n-a fost, fiind toti risipiti si ascunsi de frica, si punand pe usa gropii o piatra foarte mare, s-au dus de acolo si s-au odihnit dupa Porunca.
A patimit Izbavitorul nostru cu tot sufletul Sau si cu tot Trupul Sau, izbavind pe om din moartea cea sufleteasca si trupeasca; cu sufletul a patimit: scarba, tanguire si temere de moarte.
Peste toate puterile sufletesti, adica peste minte, peste intelegere si peste voie.
Iar cu Trupul gol a patimit batai, rani si dureri peste toate madularele si simtirile trupesti. Peste cap imboldiri, pe maini si pe picioare pironire, pe coasta si pe inima impungere, peste obraz si tample lovituri si scuipaturi.
La pipairea a tot Trupului batut, la gustare adapare cu otet si cu fiere.
Spre mirosire intru puturoasa inchisoare, si spre Golgota de catre trupuri rabdarea putorilor, la auzire ocari si huiduiri, la vedere acoperirea ochilor, si varsarea lacrimilor, a celor ce stateau si plangeau sub Crucea Lui, si la privirea dezgolirii Trupului Sau, cand Preacinstita Maica Sa I-a acoperit coapsele cu marama capului sau.
Insa trei mai iuti dureri au fost la Sfintele Patimi ale Domnului, cea mai intai cand Domnul nu multe suflete a vazut pocaindu-se cu multumire pentru patimirea Sa, pentru care in zadar Sangele Lui a fost varsat.
Al doilea, cand Domnul a vazut sufletul Maicii Sale sub Cruce gemand, si cu arma patimirii patrunsa.
Al treilea, cand Trupul Lui pe Cruce L-au pironit, atat de maini si de picioare L-au intins, incat s-au desfacut toate alcatuirile Lui, in ceasul acela s-a implinit proorocirea psalmistului: "Numarau toate oasele Mele".
Toate patimirile Domnului au fost 100146.
Daca cineva, suferind din inima pentru atatea rani ale Domnului Iisus Hristos si peste toata ziua va face rugaciune Dumnezeiasca: "Tatal nostru" de 15 ori, acela intr-un an de zile cate o rugaciune in cinstea fiecarei rani Ii va aduce Domnului, sau cate 15 matanii intr-un an, in fiecare zi, in cinstea Patimilor Domnului facand, acela va aduce cate o metanie la fiecare rana a Domnului.
Iar ce fel de folos este omului, din cugetarile Patimilor Domnului Iisus Hristos unul din dascali a scris: "Daca cu adevarata cugetare si cu desavarsita sfaramare a inimii vei cugeta pentru patimile lui Hristos, mai mult folos vei avea, decat cand cineva care peste tot anul va posti de paine si de apa, sau de s-ar omori pe toata ziua trupul sau pana la varsare de sange chinuindu-se, sau de-ar citi Psaltirea pe toata ziua".
Cand pe Cruce, fara vina,
Iisus Hristos atarna,
Maica Domnului de mila,
Izvor de lacrimi varsa.
Amin!




Text remarcabil despre APOCALIPSA – VIZIUNILE STARETULUI ANTONIE
Va invit sa cititi cu atentie si rabdare un excelent material despre vremurile din urma, despre faptul ca a te retrage la sat nu reprezinta o solutie, despre necesitatea ruperii de SISTEM, despre etapele prin care s-a pregatit si se pregateste venirea antihristului, despre semnul fiarei,  despre sistemul financiar bancar ca unealta, despre nesupunerea in fata puterii de orice fel, ce se dovedeste a face voia diavolului.
Viziunile,Staretului,rus,Antonie,(I)

Staretul Antonie a fost un batran duhovnicesc, preot de mir de rang inalt care a slujit, după detenţia din lagărele sovietice, în parohiile Bisericii Ortodoxe Ruse a Patriarhiei Moscovei şi care s-a învrednicit de două viziuni de la Dumnezeu despre timpurile de la urmă (avea in jur de 100 de ani la data acestor convorbiri, al carei an este neprecizat, dar este foarte aproape de zilele noastre), iar la scurt timp a trecut la Domnul. Sursa originala de unde a fost preluat textul o constituie cartea:
Convorbiri duhovnicesti si invataturi ale Staretului Antonie de Pr. Alexander Krasnov, care este disponibila si in limba engleza,online.
“Pe la inceputul anilor ‘70, in vremea oficierii Dumnezeiestii Liturghii, am avut parte de prima viziune. Si iata cum a fost. In vremea aceea, a inceput atractia fata de Occident si, respectiv, dispareau trasaturile proprii slavilor: simplitatea, ospitalitatea, lipsa lacomiei de bani.
Lacomia banilor (iubirea de argint), de altfel, este pusa in capul unghiului noii conceptii despre lume: banii si lucrurile sunt mai presus decat moralitatea, spiritualitatea. Cel mai groaznic s-a intamplat sa fie ca modul de viata al oamenilor ce-si zic ortodocsi, adesea, dintre cei care urmeaza cu ravna randuielile bisericesti, devine ca si al paganilor din jurul lor!
Aceeasi lipsa de modestie in viata de zi cu zi, aceleasi tendinte de a face cariera, de a ocupa o pozitie inalta in societate. Pentru copiii din familiile de credinciosi deja nu mai este chinuitoare intrarea in randul pionierilor, ale comsomolului, ale partidului.
Iar justificarea le e la indemana: “dar cum se poate fara aceasta, doar nu traim in pustiu, ci intre oameni.
Si-apoi, cand vine vorba de pacat si incerci sa intelegi, totul este pacat, asa ca vom merge si ne vom pocai“.
Atare atitudine usuratica a provocat mare ingrijorare pentru insasi posibilitatea mantuirii. Eu reciteam Evanghelia, indeosebi pasajele despre vremea de la urma, Apocalipsa: nu ma lasa in pace intrebarea despre pustiul in care oamenii trebuie sa fuga.
Si iata ca vad o mare multime de oameni ce calatoresc. Unii se pare ca nici nu merg, unii chefuiesc, altii desfraneaza, altii le fac rau oamenilor, dar, in egala masura, aceasta miscare ii atrage inainte, ca un rau.
Toti sunt foarte diferiti, fie mireni, fie clerici, militari, politicieni, toti, toti. Cea mai mare parte dintre oameni pur si simplu o iau inainte si numai unii merg linistit.
In calea lor e o prapastie infricosatoare, prapastia ce duce in iad.
S-ar parea ca toti ar trebui sa se prabuseasca in ea, dar nu. O mare parte de oameni, e adevarat, se prabuseste. Vad cum ii trage acolo, pe unii,automobilele, pe unii, chefurile, pe unii, banii, pe unii, hainele scumpe.
Unii insa trec linistit peste aceasta prapastie, chiar pe deasupra ei, s-ar putea spune.
Cate cineva nu se prabuseste, dar se lasa in prapastie – barbati luminosi ii ajuta sa iasa, ii sustin.
Se prabusesc nu numai bogatasii, dar si oameni care, in mod evident, nu dispun de cine stie ce mari bogatii. Dar toti au un singur idol – pofta lumeasca.
Era ingrozitor. Din prapastie se auzeau nu gemete, ci urletul celor nimeriti acolo si se simtea duhoare.
Nu era pur si simplu un miros,nu. Asa cum buna mireasma nu poate fi descrisa, nu mireasma florilor sau a ierbii, ci mireasma harului daruit de Dumnezeu, pe care o raspandesc moastele, icoanele facatoare de minuni. Putoarea iadului nu e pur si simplu un miros urat, cum ar fi mirosul de pucioasa, ci senzatia groazei si a neputintei intoarcerii, intr-un cuvant – iadul. Si iata un pustiu. Acolo, pe pustnici ii ispitea ucigasul, incercand sa le trezeasca patima agonisirii, poftei trupesti, mahnirii.
Multi cadeau, multi. In acelasi timp, cati domni si cati puternici ai acestei lumi s-au mantuit si nu doar s-au mantuit, ci au si fost proslaviti de Biserica, cu sfintii: ei aveau totul, insa inima lor nu apartinea putreziciunii lumii acesteia, ci celor ceresti.
Timpul nostru prin aceasta e infricosator : ispitele il pandesc pe om la orice pas si, de cele mai multe ori, sunt dintre acelea pe care si sa le intelegi e greu.
Cati oameni vin la mine, mi se pare ca pe toti ii intereseaza una si aceeasi intrebare: cum sa se mantuiasca, cum sa procedeze intr-o situatie sau alta? Dar poti oare sa iei binecuvantare pentru orice fapta pe care o faci nu numai in decursul unei zile, ci macar a unei luni?! Inseamna ca trebuie sa ne inchipuim caile ispitei, orientarile sale de baza.
Dar ele sunt neschimbate de la facerea lumii, pentru ca diavolul nu este creator. Alta e ca, pe parcursul a mii de ani, el a acumulat experienta, iar acum propunerile lui pentru omenire de a se cobori la el in iad au devenit mult mai viclene; in esenta, lumea actuala e toata o propunere a lui. Propunere, pentru ca el nu te poate obliga, nu-i sta in puteri, dar sa inveleasca pacatul intr-un ambalaj atragator pentru om, aceasta da, poftiti, slugile intunericului va stau mereu la dispozitie:
“Ce poftiti?”
O alta deosebire a zilelor de azi e apropierea grabnica a antihristului.
Multi oameni duhovnicesti spun ca el deja s-a nascut. Despre aceasta e greu de judecat. Vrajmasul e viclean, e viclean chiar si cu cei care il slujesc. Dintre ei, multi s-au considerat antihristi, erau asa in esenta conceptiilor lor despre lume, a faptelor lor, dar nu era cel despre care a vorbit Biserica. Poate ca s-a si nascut, poate ca nu, nu aceasta e intrebarea. Cand Sfantul Ignatie (Briancianinov) a fost intrebat despre venirea antihristului el a raspuns ca nu exista o data fixa, ca venirea antihristul;lmui o determina oamenii cu rautatea lor.Iata ca acum este timpul ultimelor pregatiri pentru venirea lui. E de fata si concentrarea puterii mondiale, el nu va fi doar conducatorul unei singure tari, ci al intregii lumi, si este necesara “indobitocirea” omenirii.
Dar pana si aceasta e cam putin pentru a pune toata omenirea in genunchi. Trebuie creat un astfel de sistem de viata, a carui oricat de mica incalcare ar conduce la urmari catastrofale pentru omenire – foame, frig, distrugere. Si sistemul acesta se creeaza acum.
Cum se va intampla aceasta vedem mai tarziu, dupa cativa ani”.

A doua viziune a Staretului Antonie. Invataturi
“Greu mi-a fost sa inteleg acei ani ai aparentei bunastari sovietice. Nu m-am gandit atunci ca am sa ajung in anii cand voi vedea implinindu-se multe dintre cele ce am vazut. Asadar, cum am mai spus, a doua viziune n-a fost prelungirea celei dintai, nu. Si, in timp, s-a produs destul de tarziu, si dupa continut e destul de deosebita. Prima viziune e, in felul sau, o povata, o inteleptire, parca. Am cerut un raspuns si l-am primit.A doua viziune e de cu totul alt gen, e cu totul altfel, pot spune. Eu nu am cerut nimic, a fost dat de sus sa vad despre ce ma intrebau oamenii care veneau la mine. Daca prima viziune putea fi povestita, mai mult sau mai putin, cu exactitate, a doua, in principiu, este imposibil de povestit. Eu, parinte Alexandru, in general, pentru prima data incerc sa iti expun acestea cat de cat consecutiv, ori sa le sistematizez. Si anume sa expun intr-o anumita ordine, ci nu asa cum mi-a fost mie dat sa vad. Caci mi-a fost dat pentru vesnic folos, pentru tine si enoriasii tai, banuiesc, intr-o alta consecutivitate. Pana la aceasta, tot ceea ce mi-a fost dat sa vad am folosit doar pentru a raspunde la intrebarile pline de nedumerire ale credinciosilor.
Vreau sa mai spun cateva cuvinte, nu despre viziune, ci despre creatie, ca sa poata fi mai bine intelese cele ce vor urma. Dumnezeu creeaza tot ceea ce este viu intr-un sistem unitar, foarte dur. Tot universul este absolut legat, prin fiece actiune, pana in cele mai mici amanunte, de cea mai umila parte a sa, iar pentru o fiinta rationala cum este omul, chiar si printr-o actiune ce nu face parte din lumea materiala – gandul. Faptele fapturilor inferioare nu pot aduce nici o dauna
universului. Ele sunt limitate la propriile instincte si acelor asemenea lor, la fel si prin proprietatile de autoreglare a naturii insasi. Altceva e omul. El este creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Si oricat am polemiza despre ce este chip si ce este asemanare, despre ce se sterge si ce nu, cu ce este inzestrat omul de la nastere si ce e chemat sa agoniseasca pe parcursul intregii sale vieti,in cazul de fata important este altceva – faptele sale, atat in lumea materiala, cat si in cea nevazuta, cum se reflecta ele asupra mediului inconjurator, asupra mediului in care traieste, cat si asupra intregului univers. Nu Dumnezeu a sters de pe fata pamantului Sodoma si Gomora, ci oamenii care s-au dezis de pronia Creatorului. Spun despre aceasta pentru ca toate nenorocirile ce au sa se intample cu natura si cu omul nu sunt o urmare a maniei lui Dumnezeu, pentru ca El este Atotiubitor si Atotmilostiv, ci sunt urmare a actiunilor atotdistrugatoarea omenirii insasi.Iar acum vreau sa vorbesc propriu zis despre viziune, despre ceea ce ii asteapta pe toti, din pacate, intr-un viitor nu prea indepartat, iar unele lucruri se si intampla chiar in momentul de fata. Asadar, iata ce am vazut eu despre viitor.Intai de toate, tot felul de catastrofe tehnologice.
Sistemul de viata creat de om este, in esenta, satanic si, pentru ca vine in contradictie absoluta cu legile lui Dumnezeu, va incepe incetul cu incetul sa se distruga.
Vor cadea avioane, se vor ineca corabii, vor exploda centrale atomice, uzine chimice. Si toate acestea pe fundalul unor fenomene naturale, care se vor intampla pe tot pamantul, dar mai ales in America. Uragane de o forta nemaivazuta, cutremure de pamant,secete nemiloase si, invers, ploi torentiale, ce vor aminti de potop. Va fi stearsa de pe fata pamantului Sodoma contemporana- New York-ul. Nu va ramane farar asplata nici Gomora- Los Angeles-ul.Se pare ca greu va fi de gasit pe pamant un loc unde omul se va simti linistit, in deplina siguranta. Omul isi va gasi linistea numai nadajduind in Dumnezeu,pamantul nu il va mai putea ocroti. Cele mai grele urmari ale dezlantuirilor naturiile vor avea de suportat orasele, pentru ca ele s-au rupt cel mai mult de ea. Un singur turn babilonian distrus, o casa contemporana, un bloc si iata – sute de morti fara pocainta, fara impartasanie, sute de suflete pierdute. Aceste case construite pe pari, care sunt, in esenta, niste sageti ce au strapuns pamantul, ca si cum s-ar indrepta incolo, catre iad; ele le vor aduce oamenilor moartea grozava sub ruine. Si cel care va ramane in viata ii va invidia pe cei care au murit intr-o clipa, pentru ca soarta lui e si mai inspaimantatoare- moartea de foame si prin asfixiere.Orasele vor prezenta o priveliste groaznica, chiar si cele ce vor fi ferite de o distrugere capitala, lipsite de apa si electricitate, caldura si aprovizionarea alimentara.
Vor aminti de niste imense cosciuge de piatra, atat de multi oameni vor muri.
Bande de ticalosi vor savarsi rautati, chiar si ziua. In orase va fi greu sa te deplasezi, iar noptile oamenii se vor strange in grupuri mari, ca impreuna sa incerce sa ajunga pana in zori. Rasaritul soarelui va anunta nu bucuria unei zile,ci mahnirea necesitatii de a trai si aceasta zi.Nu trebuie sa credeti ca la sat va domni linistea si bunastarea. Otravite, slutite,arse de seceta sau inecate de ploi, campurile nu vor mai da roadele trebuincioase. In vite vor da molime nemaivazute si oamenii, nemaifiind in stare sa le ingroape le vor lasa sa se descompuna, otravind aerul cu niste miasme groaznice. Taranii vor suferi din cauza atacurilor orasenilor, care, in cautare de hrana, se vor imprastia prin sate, gata sa omoare omul pentru o bucata de paine! Da, pentru acea bucata pe care acum nu o pot inghiti fara condimente si sosuri,vor fi varsari de sange.
Canibalismul va fi un fenomen frecvent; primind pecetea Antihristului, omenirea va sterge toate hotarele moralitatii . Si pentru sateni noaptea va fi un timp al groazei, pentru ca anume noaptea se vor intampla cele mai crunte jafuri. Dar trebuie nu doar sa supravietuiesti, ci si sa pastrezi averea pentru lucru, altfel amenintarea mortii de foame va fi o realitate. Insisi oamenii, la fel ca in oras, vor fi vanati. Dintr-o parte, va parea ca s-au intors vremurile de dinainte de potop. Dar nu. Pe atunci, asupra lumii, dainuia cuvantul luiDumnezeu: “Cresteti si va inmultiti“. Acum, insasi viata omenirii, esenta sa, e indreptata spre negarea harului si a lucrarii lui Dumnezeu. Dar nici acesta nu este sfarsitul.
La inceputul povestirii am rezumat tot ceea ce a precedat toate acestea, si nu intamplator. Foarte des, mai bine zis, aproape intotdeauna, de dupa lucrurile marunte nu le distingem pe cele cu adevarat mari. In sensul acesta, nu observam cum un mic pacat incalca legile fundamentale ale lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat lumea aceasta si, ca un Creator, a creat-o in deplina armonie cu Sine. Va amintiti cuvantul spus despre lumea abia creata: “E buna!” Dumnezeu a spus aceasta, Dumnezeu cel Atotsuficient, Atotiubitor, Atotputernic,Atotdesavarsit, Creatorul Atotmilostiv a gasit creatia ca este buna, adica lumea se afla in armonie cu Binele, cu Dragostea, pentru ca
Dumnezeu este Dragoste.Omul este singura fiinta capabila sa influenteze existenta lumii, cununa creatiei,creata de asemenea dupa chipul si asemanarea Binelui si a Dragostei. Si poruncile care i-au fost date de catre Creator nu sunt nimic altceva decat niste indrumari pentru o viata linistita si fericita, in armonie cu El. Tot ce vine in contradictie cu aceste porunci este pierzator pentru lume, pentru tot ce este vital pentru ea, care depinde de ea.Toate incep parca de la niste fleacuri: de la o rochie mai libertina, de la invatamantul colectiv al fetelor si al baietilor, si nu sub indrumarea unei fete duhovnicesti, ci sub cea a unui invatator mirean. Degraba si acest nume se va sterge, ramanand tot unul invatator [profesor]! Invatator de ce si a ce? Multi dintre acesti invatatori, in general, sunt din punct de vedere moral uzati. Altii nu stiu si nici nu vor sa stie nimic despre regulile de convietuire in aceasta lume creata de Dumnezeu. Ce-i pot invata ei pe altii? Ii invata despre lume, insa nu ca o creatie a lui Dumnezeu, ci pentru a trai intr-o lume supusa unor duhuri diavolesti! Iata putinul din care reiese multul.
Pervertirea moralitatii.
De cate ori a incercat satana s-o faca generala,atotcuprinzatoare, s-a ciocnit de fiecare data de demascarea amenintatoare a Bisericii. Dar pentru duhurile intunericului cea mai groaznica este demascarea,scoaterea la lumina. Precum hotul se furiseaza in intuneric, fiindu-i frica de lumina, asa si invaziile dracesti sunt mai eficiente si mai ispititoare cand lipseste lumina adevarului. Lumea e in intunericul placerilor unei duzini de tari“dezvoltate”, pe care vrajmasul le-a ales ca sprijin in
misiunea de innebunire a intregii lumi.
Arma principala in aceasta afacere este lozinca libertatii.
Cat sangea fost varsat in revolutii si rasturnari de putere, in actiuni sociale si pseudoreligioase, rafuieli politice si mistice pe altarul diavolului “libertate”! Acesta este el, diavolul rasculat si invins, zidirea care a vrut sa ia locul Creatorului-acesta este cel mai de seama iubitor de libertate. Si “libertatea” lui nu e capacitatea daruita omului de a fi desavarsit in virtuti. Nu, “libertatea” lui sunt cele mai grele lanturi, al caror scop e ca, lipsindu-l pe om de orice posibilitate de a alege intre bine si rau, sa-i lase liber doar drumul spre iad. (…) Esenta acestei miscari e sa faca drum, intai de toate pentru tineri, catre satan.Observati, parinte, un drum intr-un singur sens. Incearca sa te opui: imediat vei fi stopat. Biserica Ortodoxa – ea nu-i lasa pe toti sa doarma linistit. Toti catolicii sunt gata pentru orice, ei primesc civilizatia draceasca, “progresul”. Sustinand sionismul, ei spun, de fapt, “da” venirii lui Antihrist.Si am vazut eu cate incercari face raul mondial pentru a pata Sfanta Biserica,preacurat Trupul lui Hristos! Intai de toate o vor defaima in toate ziarele, la radiosi televiziune. Iudei cu nume slave vor defaima in fel si chip clerul si pe crestini,isi vor bate joc de randuieli, de posturi, de modul de viata, de tot ceea ce a fost intotdeauna baza viabilitatii poporului.
Chiar in Biserica, in mediul duhovnicesc vor patrunde mii si mii de distrugatori catoliciti ai Ortodoxiei. Aparent evlaviosi,duhul lor e altul, strain, si poporul va parasi lacasurile lor. Vor sta restaurate si proaspat construite, dar pustii. Unde va straluci luminita adevaratei sfintenii si credinciosiei duhului credintei stramosesti? Dar cine cauta gaseste. Nimeni nu se va putea indreptati spunand: “Doamne, am cautat dar n-am gasit!”
In intunericul necredintei si al ateismului, pe tot pamantul ard luminitele adevarului.Si vor fi prigonitii si stramtorati dreptii slujitori şi supuşi hulelor de tot felul. Slugile diavolului nu se vor sfii nici să ucidă, dacă va îngădui Dumnezeu unui cuvios să primească cununa mucenicească. Mulţi vor fi ei, drepţii mucenici ai timpului de pe urmă! Dar cei de duh străin îşi vor aştepta conducătorul, pe antihrist. Şi lor însă li se va mai oferi posibilitatea de a se salva, adică să-şi dea seama cine este el, numai că
puterea şi banii le vor închide multora ochii. Cumplite vremuri!
Dar toate încep de la mărunţişuri.
Clerul a încetat să mai poarte hainele cuvenite cinului. De acum şi bărbile rase, după moda catolicilor şi a protestanţilor, nu mai stârnesc mirare.A doua „libertate”, umflată în fel şi chip, e libertatea pervertirii moralităţii. Din păcate, oamenii au primit-o şi ea a devenit o parte organică a zilelor noastre. Desfrânarea nu mai e desfrânare, ci emancipare sexuală (uitaţi-vă cum ascundevrăjmaşul fapta după cuvinte, la prima vedere, frumoase: nu desfrânare, ci sex;nu hoţie, ci expropriere ş.a.m.d.). Coruperea începe la cea mai fragedă vârstă,educând, chipurile, cultura sexelor şi a relaţiilor dintre ele. Vor începe (iar pealocuri aceasta deja se întâmplă) să le arate copiilor corpuri dezgolite, actul sexual în desfăşurare, aprinzând poftele, lăsând aceasta să treacă drept ceva normal.
Cărţile şi televizorul vor fi pline de oameni goi, scene groaznice de desfrânare.Dezgolirea din zilele noastre e doar începutul.
Scopul e mult mai spurcat:grădinile Astartei şi ale lui Baal, unde se împerecheau ameţiţi de băutură şi de droguri sute şi sute de păgâni. Iată acolo, spre închinare dracilor, târăsc lumeal uptătorii pentru libertate.
De cine eşti învins, aceluia îi eşti rob.
De această robie în ambalaj de libertate se lasă ispitiţi oamenii.Dar şi desfrânarea propriu-zisă le pare puţină slugilor întunericului. Ca o manifestare a culmii iubirii de libertate, a descătuşării gândirii, se va servi sodomia şi zoofilia. Propagarea acestei scârboşenii va atinge proporţii de necrezut, poate mai mult chiar decât coruperea sexuală. Cazurile căsătoriilor între homosexuali vor beneficia de tot atâta publicitate ca şi inventarea, pe timpuri, a antibioticelor! Sodomiţii vor apărea peste tot: vor fi artişti, întâi de toate,politicieni, administratori.Păcatul sodomiei va deveni eticheta viitorului apropiat. Deja acum au loc orgiilelor sălbatice, carnavalurile anuale în America. Toate astea se vor întâmpla şi la noi, într-un chip nu mai puţin respingător. Toţi cei care se vor împotrivi acestei invazii drăceşti vor fi declaraţi potrivnici ai libertăţii altora, înapoiaţi şi persoane antisociale, fiindcă toate statele, în fruntea activităţilor lor, pun nu apărarea moralităţii, ci apărarea libertăţilor drăceşti.Anume drăceşti, pentru că nici acum nu prea întâlneşti o publicaţie ortodoxă,decât cele propriu-zis bisericeşti. Iar la televiziune, arhiereii au acces numai de sărbătorile cele mari. Câte prostii se scriu şi se spun, dar nu e nicio confruntare de idei, puncte de vedere privitor la concepţiile despre lume. Bună libertate, când poţi numai să-ţi baţi joc de sfinţenie! Restul e tabu. Dar şi aceasta s-a început de la fleacuri şi, vai, ce demult. S-a început aceasta odată cu transmiterea şcolilor parohiale în administrarea zemstvelor, a puterii laice. Şi au mers acolo ateii ca să educe cadre pentru revoluţia din 1917!Tinerii, nimerind sub puterea satanei, din cauza păcatelor săvârşite, ameţiţi de băutură şi droguri, nu vor putea rezista ultimei chemări către iad a ucigaşului din
veac şi îşi vor pune capăt zilelor. Numărul cazurilor de suicid va creşte peste măsură. Şi va creşte într-atât, încât nu va mai trezi mirarea nimănui, ca o consecinţă firească a celor ce se petrec. Cu atât mai mult cu cât numărul celor care suferă de boli înfricoşătoare, ca rezultat al plăcerilor desfrânate sau al necumpătării, va fi atât de mare, iar suferinţele acestora – atât de groaznice, că sinuciderea va părea societăţii ceva de genul unui act caritabil.
Vor ajunge până acolo încât vor propune oamenilor această cale, fapt ce s-ar explica doar într-un singur fel – totul este orientat spre pierderea sufletelor rătăcite.
O altă înfricoşătoare şi drăcească capcană va fi îndemnarea oamenilor către câştiguri, către mărirea veniturilor personale. Această patimă a iubirii de avuţie este păguboasă, ca orice necumpătare. Iar necumpătarea duce la distrugerea naturii, în orice sferă ar fi câştigaţi aceşti bani, şi se reflectă asupra mediuluiînconjurător. A doua parte a acestei capcane constă în folosirea acestor bani, a acestor mijloace. Mai repet încă o dată că acest sistem de viaţă e nemaipomenit de fragil, monstruos de fragil. Deci şi folosirea de către oameni a banilor e supusă acestei fragilităţi.
Ce prezintă, în sine, banii actuali? O înşelare, o fantomă, o iluzie, ca şi acele„minuni” diabolice. Toată tehnica produsă devine ceva semnificativ doar înprezenţa a o mulţime de „dacă“: dacă este combustibil, dacă sunt piese de schimb etc. Pe lângă toate acestea, automobilul modern, în absenţa unor ateliere specializate, nici nu poate fi reparat! înseamnă că, în cazul în care dispare un„dacă”, toate acestea devin o grămadă de metal inutil. Exemplul este de faţă: ce are un ţăran acum mai de preţ – calul şi vaca.Iar mai departe e şi mai şi: cea mai mare parte de bani se păstrează fie la bancă,fie în hârtii de valoare. Vor dispărea aceste bănci, vor da faliment, ca să poată fiîngenuncheaţi oamenii. Vor dispărea într-o clipită; asemenea repetiţii au mai avutloc şi cu destul succes. Iar întreprinderile se vor stopa din cauza cataclismelor naturale şi a războaielor. Şi cu ce se va alege omul? Cu o groază de lucruri inutile, pentru achiziţionarea cărora s-au cheltuit ani de viaţă, a căror valoare e destul de relativă chiar şi într-o lume mai reuşită, iar într-o lume a catastrofelor e praf, e nimic.Îmi amintesc că femeile mă întrebau: să ai în casă covoare şi cristaluri e păcat sau nu? Toată Uniunea a grămădit acestea prin case, chiar mai mult decât a avut nevoie. Şi mai departe? Iar acum imaginaţi-vă că se deconectează electricitatea, gazele şi căldura. Pe ce va schimba omul covoarele şi cristalul?Pentru un topor şi o sobă? Dar cine mai are asemenea lucruri? Unul sau doi dintr-o sută, poate.Şi dacă a venit vorba de lucruri, cât de raţional era construită lumea până la nebunia secolelor 19 şi 20. Hainele se făceau trainice, de nădejde. Se depunea efort pentru a le face şi se întâmpla să le rămână şi nepoţilor, într-atât îşi preţuiau oamenii timpul!
Şi timpul, poate de aceasta, le ajungea pentru toate, să dovedească şi la câmp, şi la biserică, şi de sărbători să stea cu rudele la masă.Dar acum? Încălţămintea – pentru un sezon, hainele – pentru două, ei hai, trei!Dar nu mai e timp pentru rugăciune, nici pentru biserică – lasă că mă rog acasă-, nici pentru copii. Din păcate, aceştia cresc fără supraveghere, părinţii doar sunt preocupaţi să câştige bani.În schimb, nu trăim mai rău decât alţii. Dar trăim?!
Trăieşte doar omul liber, iar cel din robie, robul, doar există.
Dumnezeu L-a dat pe Fiul său Unul Născut ca să ne scoată din robie, din robia păcatului şi a patimilor, iar noi, ca evreii ieşiţi din robia egipteană, cârtim şi vrem înapoi, în captivitate. Las’ să ne moară copiii şi apropiaţii să fie umiliţi, numai supa să fie la vreme! Numai că supa aceasta e tocmai caşcavalul din capcană. Când uşa s-a închis, iar caşcaval mai este,şoarecele oare ştie că s-a prins? I-a venit ceasul, dar caşcaval mai este şi el îl roade cu râvnă, fericit de prânzul căzut nu ştiu de unde! Dar cel ce a pus capcana a auzit cum s-a închis uşa şi ştie că jertfa e acolo. El poate veni îndată să ucidă victima, dar o poate lăsa să-şi digere în voie prânzul. Pentru moment,poate că îi va fi strâmt, iar apoi se va obişnui. Ţi-e foame? Mai ales că nici nu te ucide. Iar sfârşitul e bine ştiut. Bănuiesc că şi şoarecele îşi dă seama de aceasta.Da, cumplite vremuri. De exemplu, ultimul război, de ce s-a dezlănţuit? Iată:Hitler, războinicul popor german, refacerea Europei şi a lumii. Comuniştii mai adaugă la aceasta imperialismul şi lupta pentru colonii. Şi încă multe altele,numai că nu aceasta contează. Este, mai curând, vorba despre posibilitatea de a centraliza puterea, puterea asupra întregii lumi. Orice copac se cunoaşte după rod; orice ţi-ar spune vânzătorul de puieţi de la piaţă, vei afla şi vei preţui totul abia atunci când, în sfârşit, vei culege rodul. Dar care sunt roadele războiului?Milioane de ortodocşi omorâţi şi schilodiţi, atât în Rusia, cât şi în Balcani.Principalul bastion al Ortodoxiei la sud-vest, Serbia, a ajuns în mâinile croaţilor, a catolicilor – Iosif Broz Tito e croat şi Croaţia devine cea mai dezvoltată republică.Regiunile ortodoxe ale Iugoslaviei nu sunt doar în uitare, ci Kosovo se populează intens cu musulmani, precum astăzi Rusia şi Moscova.Alt bilanţ e Israelul. Propaganda a fost astfel organizată ca să se creadă că principalele victime ale războiului au fost evreii şi nicidecum slavii sau, să zicem,francezii. Revenind la Balcani, pentru Tito au luptat sârbii, croaţii au fost cu nemţii, iar, în fine, au câştigat croaţii. Aşa şi evreii. Întâi de toate, pe cine au nimicit nemţii? Cea mai mare parte au fost evreii pe jumătate, fie botezaţi, fie toleranţi în privinţa altor religii, nu iudeii, şi, cu atât mai mult, nici unul dintre capii sionismului n-a nimerit în temniţele lui Hitler, ei au reuşit să plece, pentru că ştiau dinainte cele ce se vor întâmpla. Dar persecuţiile, într-un fel anume tratând cele întâmplate, au avut ca rezultat crearea statului Israel. Pământ li s-a dat – puţin de tot, dar, cum se zice pe la noi, pune-i şi la masă. Au luat pământul ăsta cu hapca de la arabi. Şi, iarăşi, arabii sunt terorişti, iar evreii – nu!Al treilea considerent ţine de Europa. Ce altceva ar fi silit-o să se unească dacă nu un război global? Şi, iată, acum o putem considera o ţară unică, din Turcia până în Norvegia. Totul va fi comun – Guvernul, banii, legile.
Totul este pus de acord cu America, astfel încât, în cazul unei uniuni comune, să nu apară probleme.
Care dintre aceste considerente e cel mai important pentru satanişti? Nu putem şti. Gândesc şi am văzut că acestea sunt treptele uneia şi aceleiaşi scări ce duc în împărăţia lui antihrist. La venirea lui aici, totul deja e pregătit, centralizarea e deplină, poporul e numărat, fiecare e cu numărul său şi cu cartela sa, iar în ea e inclus totul, până şi opiniile omului şi concepţia lui despre lume.
Cu această cartelă se va putea controla orice mişcare a omului şi pe pământ, şi sub pământ,şi sub apă. Totul va fi.Desigur, el va vrea ca lumea să i se închine de bunăvoie, aşa cum L-a primit pe Hristos. Dar aceasta va fi voia liberă a animalului dus spre tăiere. De mers,merge el singur, numai că în jur stau ciobanii cu bicele. Omenirea e deja în capcană, chiar dacă a mai rămas o bucăţică de caşcaval, fapt despre care a şi spus Mântuitorul, că greu se va mai găsi un suflet credincios.
Noi deja am acceptat condiţiile acestei lumi. Oamenii nu pur şi simplu au fost de acord, ci singuri îşi zidesc sistemul dependenţei de lume şi, dacă ai intrat în horă, trebuie să joci până la capăt, iar în cazul de faţă, până la Judecata de Apoi.Asemenea grozăvenii ţi-am povestit, de nici nu ştiu. Cel mai înfricoşător, însă, e faptul că a auzi nu înseamnă a si vedea, iar la vedere toate sunt mai groaznice şi mai mârşave. Şi-apoi nu trebuie spus totul, ca nu cumva imaginile viitorului să umple de mâhnire prezentul.Da, se pare că cel mai real fapt existent în lumea aceasta e moartea.
Numai că în realitatea aceasta nu vrea nimeni să creadă şi, mai exact, să măsoare realitatea morţii cu iluzia vieţii omeneşti. Iluzia nu în sens de minciună, la Dumnezeu nu există minciună, Dumnezeu este Adevărul. Înşelarea vieţii constă în grabnica ei trecere şi în atitudinea pe care o are omul faţă de ea, ori, cum se mai zice, cauza tuturor nenorocirilor se află în noi înşine.
Omul se uită la trecerea vieţii ca la o veşnicie, uitând de realitatea morţii. Vorbeşte-i cuiva despre moarte,mai ales despre propria sa moarte, şi ţi-l vei face duşman. Dar ce, parcă el va trăi veşnic, sau eu, sau oricare altul? Noi, pur şi simplu, ne străduim să nu ne gândim a moarte şi să fugim de ea după metoda struţului – ţi-ai vârât capul în nisip şi-ţi pare că nu mai există niciun pericol! Dar aminteşte-ţi câţi sfinţi au trăit cu sicriul în chiliile lor. De ce? Pentru amintirea morţii, despre care Sfânta Tradiţie spune că e zălogul mântuirii! Ce oameni au fost, adevăraţi oameni, fii ai lui Dumnezeu,dar aveau mereu înainte o amintire a morţii – sicriul! Şi pentru ei, dar şi pentru noi, păcătoşii, oamenii vremurilor de pe urmă, pentru că tare ne mai atrage o viaţă veşnică pe pământ, aşa ne-am mai învăţat să ne amăgim, încât ni se pare că iată-iată, încă puţin, şi vom căpăta elixirul tinereţii veşnice.Cum i se leagă măgarului un morcov în faţa ochilor, ca să alerge după dânsul tot drumul şi să nu-l supere pe stăpân cu opririle, tot aşa satan momeşte omenirea cu morcovul vieţii veşnice şi păcătoase pe pământ.
Adică, ce să te mai nevoieşti cu lucrările duhului, cu rugăciunea şi postul, sau, mai ales, cu iubirea aproapelui,tu ori crezi că după coşciug e numai pământul rece în care ai să putrezeşti şi tu,şi sicriul se va face putregai, sau în aceea că există deja diferite modalităţi de întinerire, de prelungire a vieţii, de prevenire a bătrâneţii, tot ce vreţi. Ei, dar dacă sunteţi prea neîncrezători, iar de trăit, vreţi să trăiţi, vă îngheţăm! Când vă vom dezgheţa, atunci totul va fi deja descoperit şi veţi trăi veşnic. Aiureli de om nebun, dar cred, săracii, cred. Da, pe pământ poţi sa te uneşti cu veşnicia şi cu ochii tăi să te convingi de realitatea veşniciei, dar nu de mirajul satanic. Apostolul Pavel, Sfântul Serafim de Sarov şi câţi alţii s-au învrednicit să vadă frumuseţile grădinilor raiului! Tot aşa precum un şi mai mare număr de rugători au fost luminaţi de lumina necreată a Taborului. Dar însăşi înfăţişarea oamenilor lui Dumnezeu şi a oamenilor lui satan nu e un zălog al realităţii?
Cum, deci, să ne mântuim în această vreme de pieire?
Au spus nişte teoreticieni cum că nu se poate omul mântui; dacă va vrea Dumnezeu, îl va mântui, dacă nu,e imposibil. Şi toate acestea independent de nevoinţele omului. Calvinism, nu altceva, dar principalul e că nici să tinzi spre mântuire nu are sens, de vreme ce nu te poţi mântui. Păcătuieşte, frate al meu, cât îţi pofteşte sufletul – vei fi pe plac sau nu, nu depinde de tine.Numai că nu, tocmai că nu este deloc aşa. Da, fără ajutorul lui Dumnezeu,nimeni nu se poate mântui. Însuşi Mântuitorul le-a spus aceasta ucenicilor, ce să ne mai frământăm zadarnic minţile. Dar ajutorul Domnului se adaugă la râvna omului, la munca şi la străduinţele lui. Cum marele ierarh Ioan Gură de Aur spunea că tu trebuie să aduci tot ce e al tău, iar ce nu ajunge, va împlini Dumnezeu! Şi pentru că râvnă nu este, ne mântuim cu necazuri şi boli.
Cumpătare trebuie, cumpătare în toate.
Boala boarfelor, consumismul, iată povara satanică ce stăruie asupra oamenilor. Toate sunt puse în slujba agoniselii şi nu mai au capăt. Am început povestirea mea cu prima viziune, cum se prăbuşeau oamenii în iad,ce-i trăgea pe ei încolo. Ce înseamnă aceasta? Că nu trebuie să ai nici maşină,nici casă, nici mobilă?Cu vreo doi ani în urmă, au venit la mine, pentru rugăciuni, două familii de ruşi care au fugit din Georgia. M-a uimit evadarea lor, felul cum s-au petrecut toate.Era deja imposibil de plecat. Toţi cei care voiau s-o facă legal, adică să respecte toate formalităţile, ca să aibă posibilitatea să-şi ia cu ei tot ce-au agonisit, maşini şi ce mai aveau de preţ, fie la hotarul ţării, fie în drum spre el, au fost jefuiţi şi supuşi violenţelor, iar în unele cazuri – omorâţi. Vizitatorii mei au judecat cu înţelepciune: „Domnul a dat, Domnul a luat, noi să supravieţuim, celelalte ni se vor adăuga“. Aşa cum erau îmbrăcaţi s-au urcat în maşini, şi-au luat doar haine călduroase în portbagaj şi au fugit. Dumnezeu, cu purtarea Lui de grijă, le-a dat atunci şi locuinţe, şi maşinile şi le-au legalizat, aşa a fost să fie.Iată, aşa stau lucrurile cu ataşamentul faţă de obiecte.
Unul le salvează fără a se mai gândi la propria siguranţă, cum altfel, doar toată viaţa a muncit pentru ele.Pentru altul, ele sunt nişte mijloace, nu un scop în sine. De aceea, un asemenea om cu o asemenea atitudine faţă de lucruri nu se va orienta niciodată la ceea ce se cheamă „demnitate”.
Să-mi fie comod, şi-atât.
Iată o mentalitate potrivită, mai ales pentru vremurile noastre. Nu trebuie să adunaţi lucruri a căror însemnătate nu vă e clară sau de care vă puteţi lipsi. Vi le procuraţi doar pentru că toţi le au.Nu e bine aşa. Mulţumiţi-vă cu ceea ce e absolut necesar, nu foarte scump, ci simplu şi trainic. Aceasta se referă îndeosebi la haine şi la hainele călduroase,de iarnă. Principiul este acesta – să fie trainice, din fibre naturale şi să ţină cald.
Foarte atenţi trebuie să fim cu aparatele electronice. Acestea, din aşa-zişi prieteni, într-o clipă se pot transforma în duşmani nemiloşi; orice receptor este în acelaşi timp şi un emiţător. Nu o singură dată am discutat despre aceasta cu oameni competenţi. Aceasta priveşte îndeosebi televizorul. Această „minune” acivilizaţiei iscă mari bătălii în jurul său. E vorba, cred, nu atât de televizor, cât de întrebuinţarea lui.Pe de o parte, oamenii timpului nostru au un surplus de comunicare cu oamenii,iar pe de altă parte, oricât ar părea de straniu, simt lipsa comunicării. Şi iată din ce cauză: comunicarea, ca, de altfel, tot ce face omul zilelor noastre, se produce în fugă.
Comunicare; are loc fie la serviciu, fie pe drum, când omul e într-o dispoziţie nu tocmai paşnică – e neliniştit, obosit. Lipseşte atmosfera necesară pentru o comunicare liniştită.Omul zilelor noastre are o cantitate imensă de timp în plus; nu greşesc, pentru că„liber” înseamnă „în plus”. Şi aşa în toate: în ceea ce ţine de hrană, de haine, de locuinţă. Peste tot, ceea ce este în plus este dăunător pentru suflet. Dar cel mai mare pericol constă în timpul de prisos, pentru că însăşi apariţia timpului liber este o mărturie a lipsei vieţii duhovniceşti şi a unui mare răsfăţ în viaţa de zi cu zi. In contul a ce apare timpul liber? În contul lucrului? Nu, orice altceva, numai nu lucrul va rămâne pe ultimul loc. Despre oamenii decăzuţi, desigur, nu vreau să vorbesc, despre alcoolici şi narcomani. Tema aceasta, chiar dacă se înrudeşte cu a noastră, e totuşi diferită de ea.
Deci, pentru omul societăţii contemporane, lucrul se află pe primul loc. Mai mult decât atât, chiar şi credincioşii, primăvara, se ocupă de lucrările pământului şi în zilele de duminică şi în săptămâna Patimilor şi în săptămâna Luminată; se produce un fel de nivelare, un fel de mitocănie generală. înseamnă că nu e timp de pierdut. Mai mult decât atât, toţi, literalmente, suferă din cauza lipsei de timp.Dar, totuşi, acest timp liber există şi încă e foarte mult, însă de unde se ia?Acesta e timpul care trebuie folosit pentru lucrările duhovniceşti – fie rugăciune,fie lecturi duhovniceşti – şi pentru comunicarea duhovnicească, folositoare pentru suflet.
Numai că timpul acesta se foloseşte numai pentru distracţii.
Aşa l-aînvăţat satana pe om să-şi organizeze viaţa, ca din ea să lipsească cu desăvârşire timpul de liniştire, de cugetare asupra celor ce s-au întâmplat peste zi, pe parcursul săptămânii, a lunii. Toate acestea sunt înlocuite de distracţii.Iar în acest sistem de distracţii televizorul îşi are locul său de onoare, privilegiat.Cea mai mare parte a timpului liber el o „înghite”, acest idol al civilizaţiei contemporane. Iar eu aş zice că e un tiran înfricoşător şi un despot care ţine sub dominaţia sa cea mai mare parte a omenirii, aflată într-o robie nemaivăzută,pentru că robii îşi simt situaţia înjositoare în care au nimerit, căci au ajuns la aceasta fiind forţaţi. Iar aceasta e o robie benevolă şi, la prima vedere, chiar plăcută. Şi doar roadele amare ale desacralizării, ale cruzimii şi desfrâului dovedesc că şi în acest caz, ca în orice altă robie, de câştigat are doar stăpânul.
Iar coarnele stăpânului se iţesc de după ecran.
De aceea, în acest sistem de pregătire a oamenilor pentru venirea lui antihrist, televizorului îi este destinat rolul nu doar de mâncător al timpului liber – rolul său distructiv e mult mai mare. Se uită omul la ştiri, chiar şi ortodoxul, şi i se pare că lucrul acesta e necesar şi util sau, în orice caz, nedăunător. Numai ca propriu-zis ştirile ocupă puţin loc, iar restul e ocupat de analiza celor întâmplate, adică o anumită viziune asupra lucrurilor, care trebuie să i se inducă consumatorului tele-produsului. Numele celor ce comandă aceste opinii, a celor ce comandă informaţia servită, nici nu trebuie numite – şi aşa este clar. De aceea, sub acţiunea programelor TV, omul îşi pierde capacitatea de a gândi independent şi de a recepta maxim conştient evenimentele ce au loc şi, în sfârşit, să-şi creeze propria concepţie despre lume.Începusem a vorbi despre carenţele actualei comunicări dintre oameni.Rădăcinile acestor slăbiciuni sunt de căutat în lipsa unei gândiri individuale şi a deprinderii de a medita asupra celor ce se întâmplă, în corelaţie cu modul propriu de a vedea lumea. Aceasta nu e nicidecum o îndreptăţire pentru căutările„individului” actual, nu.Am mai spus că în bucătăria mamei întotdeauna se afla cineva. Seara, după cină, se punea un samovar enorm şi, împreună cu toţi cei care rămâneau peste noapte, ne aşezam să bem ceai. Începeau discuţiile. Cât de interesant era! Câte aveam de învăţat din povestirile acelor oameni simpli. Tata ironiza pe seama
plăcerii noastre de a ne petrece serile la bucătărie, considerând că un om instruit nu are ce învăţa de la nişte oameni cu puţină ştiinţă de carte. Dar, petrecând câteva seri cu noi, şi-a schimbat părerea. Oamenii care veneau la noi erau cutoţii ortodocşi şi cunoşteau lumea nu din comunicatele crainicilor de televiziune.Ei povesteau despre evenimente, fapte din viaţă, la care fuseseră martori ei înşişi sau despre care auziseră din gura oamenilor care au fost de faţă. În toatea cele întâmplări căutam partea moralizatoare, ceea ce s-a întâmplat şi ca acţiune a Providenţei Divine, şi ca manifestare a liberei voinţe a omului. În acele judecăţi se manifesta varietatea gândurilor omeneşti, diferenţele în concepţiile despre lume. Oamenii, pe atunci, ştiau nu doar să vorbească, ci şi să asculte şi,în general, le plăcea mai mult să asculte decât să vorbească. Cu toate că, am să mă repet, toţi cei prezenţi aveau ceva de povestit.Am să mă îndepărtez de subiect, dar este interesant faptul că aceşti oameni simpli, cu toată aparenta bunăstare din imperiu, încă de pe atunci vedeau că se apropie dezastrul. Şi aceasta nu doar ca o urmare a comunicării lor cu stareţii de la Optina şi de la Kiev şi a ascultării predicilor dreptului Ioan din Kronstadt, ci şi ca urmare a deprinderii de a observa cele ce se întâmplă şi a trage concluzii nu reieşind din abundenţa materială a celor din jur, ci în baza păstrării duhovniciei în societate.
Împuţinarea credinţei îi ducea pe aceşti oameni cu gândul că se apropie o nenorocire de neocolit.
Mă voi întoarce la această comunicare „de bucătărie”, dar acum vreau să vorbesc despre viaţa noastră.Da, comunicarea actuală, la nivelul aceleia de atunci, e imposibilă. Chiar şi atunci când oamenii se adună împreună la o masă, îi deosebeşte, întâi de toate,atitudinea lor faţă de credinţă. Cum a spus înţeleptul David: „Zis-a cel nebun în inima sa: nu este Dumnezeu!” Însăşi negarea existenţei lui Dumnezeu e şinebunie, şi un drum sigur către nebunie. Şi aceasta nu e nebunia acelor păgâni pe care îi luminau Apostolii şi Sfinţii Părinţi din primele veacuri ale creştinătăţii.Despre păgânii de astăzi, Apostolul a spus că „
nu vor primi învăţătura sănătoasă, dar după poftele lor îşi vor alege învăţători care le vor mângâia auzul,şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi vor crede basmelor”. Ce fel de comunicare poate avea loc în asemenea condiţii?! Oamenilor le place să vorbească, dar nu să asculte, să dea învăţături, dar nu să înveţe. Ce-i adună pe toţi la aceeaşi masă? Băuturile ameţitoare, mâncarea abundentă, adică ceea ce se află pe masă şi nu cei adunaţi în jurul mesei. Nimic folositor pentru suflet nu se poate ivi în acest mediu, pentru că despre Dumnezeu, după cum ne învaţă sfinţii, nu se vorbeşte cu burta plină, iar cu capul ameţit – cu atât mai puţin! Şi încă un mare rău ce vine de la televizor şi, din păcate, nu ultimul. Acest rău constă în
subminarea autorităţii Bisericii. Subminarea sistematică şi diabolic-vicleană e în toate: în batjocorirea clerului, a obiceiurilor ortodoxe, în contrapunerea creştinismului cu ocultismul, cu păgânismul, cu toate. Totul e îmbibat cu ură faţă de Adevăr. Nu va trece încă mult timp şi producătorii de televiziune vor începe să-şi bată joc pe faţă de Hristos, de sfinţi. De o ură mare
vor fi pătrunse emisiunile despre Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, totul va fi plin cu otrava răutăţii infernale. Abia acoperit cu vălul umorului, al comediei,„iadul atotrâzător” va duce lucrarea de luare în derâdere a tot ce este dumnezeiesc, duhovnicesc la bun sfârşit. Iar sfârşitul va fi acela că va apărea acela care va încerca să ia locul lui Dumnezeu. Şi va intra în acelaşi moment în toate casele.
Cum, cum poate intra un om dintr-odată în toate casele? Noi spunem că aceasta e una dintre calităţile lui Dumnezeu – omniprezenţa, căci îngerii se deplasează în spaţiu şi există în timp. Iar Biserica învaţă că antihristul va intra dintr-odată în toate casele şi aici parcă am avea de-a face cu ocontradicţie.Dar nu, Biserica, Sfânta, Soborniceasca şi Apostoleasca este vasul adevărului,al adevărului Divin. Ca să mimeze omniprezenţa, antihristul va intra în toate casele în acelaşi timp cu ajutorul televizorului. Fiecare om îl va primi în locuinţa sa şi-l va primi de bunăvoie! Şi-l va primi, îl va primi, pentru că a vrut să fie pregătit de aceasta şi s-a pregătit cum trebuie, pentru că n-a acceptat învăţătura Păstorului cel Bun de a fugi în pustie, nu îi e pe plac – se plictiseşte de uscăciune, şi mai ales încă în pustie!
(…) Eh, raţiunea aceasta! Unii taie cu cuţitul pâine, iar altul îi ia cu el omuluiviaţa. Iar raţiunea,
Raţiunea e un lucru alunecos, nu există ticăloşie şi mârşăviepe care raţiunea să nu le poată justifica, să nu găsească cauza din care toate acestea n-ar trebui făcute. Aşa va găsi o scuză şi pentru numerele personale şi pentru paşapoarte şi pentru … 666! Că doar nu pe cadavre vor fi puse numerele astea şi nici nu vor adormi simţurile oamenilor, nu, nicidecum. Toţi, toţi vor înţelege, dar raţiunea va găsi justificări, numaidecât va găsi, iar omul, pregătit deja în forul său interior să trădeze, se va autolinişti cu argumentele raţiunii. Amar îmi este mie, unui bătrân de o sută de ani, să spun aceasta, dar pregătirile vor fi de aşa natură că despre materii înalte, vă rog să mă credeţi, nici vorbă nu va fi! Ce vorbă mai poate fi de „iubeşte-L pe Domnul Dumnezeul tău“? Pe sine însuşi se vor trăda, pe nevestele şi copiii lor, trup din trupul lor. Apostolul Iubirii îi demasca pe cei care se băteau cu pumnul în piept că-L iubesc pe Dumnezeu şi-l urau pe aproapele, zicând: Cel care nu-l iubeşte pe aproapele său pe care îl vede, cum îl poate iubi pe Dumnezeu, pe Care nu-L vede?(Ioan 4: 20) Aproapele, nu ca rudă de sânge, ci toţi oamenii care ne înconjoară. Trădătorul timpurilor de pe urmă e şi trădătorul sângelui său, gata să distrugă totul pentru o clipă de viaţă pământească, care nu vrea să-şi ia de seamă, să înţeleagă că,întâi de toate, pe sine se trădează, că se dă nu în mâinile despoţilor de pe pământ, ci la chinuri veşnice în iad. Se trădează, se trădează. Iată-l născut şi botezat până se află în mâinile Domnului. Însă el are voinţă liberă de alegere şi înţelegere a binelui şi răului, şi conştient se leapădă de dreptul de fiu al Iubirii şi trece în robia răului! Dar cât e de înfricoşător acolo! (…)Stareţul s-a lăsat pe pernă şi a tăcut. De sub pleoapele lăsate cădeau lacrimi –una, două, trei… Buzele i se mişcau mute în rugăciune.Tu crezi, continuă el peste câteva minute, că făcătorului de minuni de la Sarov,atât de simplu înălţat până la sălaşurile raiului, i-a fost uşor să fie gata să meargă în iad, doar ca alţii să se salveze?! Nu, aceasta e treapta cea mai înaltă a Iubirii,e o totalitate a tuturor virtuţilor, dacă vrei, Vedere a lui Dumnezeu, Cunoaştere alui Dumnezeu. Dumnezeu pe Fiul Său L-a adus ca jertfă pentru păcatele noastre,pentru păcatele întregii omeniri. Apostolul Pavel se oferă pe sine ca jertfă pentru neamul iudeilor, preafericitul Serafim – pentru creştinii din păgâni. Ei şi alţii ca ei,mii, care au mers pe calea agonisirii virtuţilor, pe calea asemănării cu Dumnezeu,au fost gata să se jertfească pentru oile rătăcite. Ei nu doar au citit, ci au şi cunoscut, că Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat (Ioan 3: 16).
- Părinte Antonie, întreb, dar, totuşi război va mai fi?
Stareţul a zâmbit cu amărăciune
.- O, neam puţin credincios, până când voi fi cu voi?! – îţi aminteşti aceste cuvinte, părintele? Despre ce vorbesc eu, părinte Alexandru?! Războiul merge de la facerea lumii şi va continua până la a Doua Venire a lui Hristos Răscumpărătorul! Vor participa sau nu oamenii la acest război, nu e chiar atât de important, mai exact,aceasta este urmarea, nu cauza.
Cauza e în spiritualitate,în eforturile spiritului. Aminteşte-ţi, Constantinopolul asediat de către păgâni, de strămoşii noştri slavi. Dar asediaţilor, cu toată decăderea lor, li se păstrează conştiinţa faptului că motivul nenorocirilor sunt anume păcatele, ele sunt pricina acestor necazuri. Dumnezeu e cu noi atâta timp cât noi suntem cu El. Se întorc grecii de la păcat, cu post şi rugăciune, şi Dumnezeu arată o astfel de minune a Maicii Domnului că începe o furtună şi corăbiile păgânilor sunt împrăştiate în toate părţile. Cât de minunate sunt lucrurile Domnului o dovedeşte faptul că după această minune o mare parte din slavi au primit botezul. Iată şi războiul. Fiecare trebuie să ducă război cu propriile sale păcate. Iar de rezultatele acestei lupte în plan duhovnicesc vor depinde şi succesele în viaţa pământească.
Vremurile de pe urmă.
De cum Evanghelistul începe a povesti despre ele, dintr-odată dispare meticulozitatea expunerii. Uite cum Scriptura e plină de mici detalii,ce exactitate a expunerii, lucru de înţeles, căci ştim că scriau oameni inspiraţi de Duhul Sfânt. E cu totul altceva când vine vorba despre timpul din preajma Venirii a Doua a lui Hristos. Despre ce scriu Evangheliştii? Ei vorbesc despre sărăcirea spirituală a oamenilor. Aceasta deja nici sărăcire nu mai poate fi numită, e un fel de
îndrăcire a omenirii.
Pentru că ele, duhurile căzute, sunt purtătoare a tuturor viciilor: mândria, beţia, desfrânarea, iubirea de arginţi, setea de putere, ateismul.Şi de acum, ca urmare a acestora – catastrofele terestre, cutremurele de pământ, arătări cereşti înfricoşătoare, boli necunoscute, războaie şi altele.Distrugerea spiritualităţii va duce la pieirea vieţii pe pământ. Însuşi Mântuitorul spunea că ziua şi ora sfârşitului nimeni nu o ştie, doar Tatăl. Trebuie să veghezi ca să nu fii luat prin surprindere, ca gospodarul cel rău când dau buzna tâlharii.Nu e nicio aluzie în Scriptură la o dată anume, sau la un soroc lăsat, ca să poată fi făcut vreun calcul.Dar omul întotdeauna se străduieşte să pătrundă cu mintea sa căile Domnului.Câte încercări au făcut să numească anul cu pricina – în zadar! Subit va fi acest sfârşit, adică neaşteptat. Şi aici apare senzaţia contradicţiei – Evanghelia va fi propovăduită întregii creaţii, ştim că acesta este unul dintre semnele sfârşitului lumii, iar glasul trâmbiţei Arhanghelului va fi neaşteptat. Nu e nimic de mirare aici şi nu-i nicio contradicţie. Şi iudeii au aşteptat mii de ani venirea lui Mesia, au studiat Testamentul şi proorocirile, dar a venit Mântuitorul şi nici într-o locuinţă omenească nu s-a găsit un loc pentru Dumnezeiescul Prunc!  Ei primii aveau să audă Vestea cea Bună din gura Domnului Însuşi. Şi ce? Întâi „osana”, iar peste câteva zile – „răstigneşte-L, răstigneşte-L!” Această Veste Bună le era incomodă, le strica liniştea, modul obişnuit de viaţă. Mai simplă şi mai accesibilă era învăţătura omenească, învăţăturile bătrânilor, pe care le-au şi urmat. Conform lor, aşteaptă şi acum venirea lui mesia ca împărat al împăraţilor,pe care poporul evreu îl va face rege al întregii omeniri. Şi îl vor primi. Il vor primi pe antihrist.Aşa şi acum, toţi vor auzi cuvintele Evangheliei, mai exact, le vor asculta, dar nu le vor auzi.
Nu le vor auzi. Nu vor auzi învăţăturile Bisericii, Corabia salvatoare a vremurilor din urmă, şi vor merge după învăţăturile omeneşti, vor respinge adevărul, se vor mulţumi cu poveşti, aşa cum ne avertizează Apostolul. Nu le e comodă lor, le încurcă modul de viaţă format din deprinderea de a-şi satisface poftele. Şi vor huli, şi vor batjocori peste măsură Biserica ce le-a dat Sfânta Scriptură.
Păcatele slujitorilor nevrednici vor fi luate drept vicii ale Bisericii.
Ea lor le încurcă. Pentru că Biserica este vasul plin de Duhul Sfânt, iar el este Duhul Adevărului!
Demascatorul lumii în lume. Nu al lumii create de Dumnezeu, al neprihănitei lumi a naturii primordiale şi a duhului, ci al lumii căzute în păcat. Al lumii desfigurate de poftă, muribunde, care vrea să şi-i facă copărtaşi ai pieirii sale pe cât mai mulţi oameni, iar ca rezultat, pieirea sufletelor lor. (…) Şi cel din urmă care va duce sufletele oamenilor la pieire nu poartă un nume al său – pentru rău, aceasta e prea mult şi pur şi simplu imposibil, de aceea antihrist înseamnă anti Hristos,
duşman al lui Hristos. Toate acţiunile lui, pe de oparte, sunt îndreptate către o imitare a lui Hristos. întâi de toate, să atragă oamenii de partea sa, astfel încât ei să-l urmeze de bunăvoie, nu forţaţi, cu toate că nici aşa nu se va lipsi de „anti”. Pe de altă parte, aceasta e o cale cu totul opusă celei a lui Hristos. Calea lui Hristos e ducerea crucii pe pământ, şi e dulce, încununată în Cer, în lăcaşurile împăratului Slavei. Drumul puturos al antihristului nici pe pământ nu e dulce, iar sfârşitul lui e în iad! Cu aceasta totul e spus, iar fiecare alege ce vrea. Dar mulţi vor vrea să fie atraşi de amăgeala falselor lui minuni. Nu antihristul, dar înşişi oamenii care vor fi de acord să primească semnul satanei, semnul de împotrivire faţă de Dumnezeu, îi vor descoperi pe cei care nu l-au primit şi îi vor trimite pe cei drepţi la chinuri. Primii creştini primeau chinurile în faţa tuturor oamenilor. Groaznice vor fi chinurile mărturisitorilor ultimelor vremuri, chinurile le vor fi pricinuite pe ascuns de restul lumii, de către oameni învăţaţi de duhurile răutăţii, care se vor afla de faţă. Iată încă un rău pricinuit de stăpânii televiziunii – faptul că îi deprind pe oameni cu chipurile dracilor!
Această învăţătură se desfăşoară din plin: din toate părţile oamenii sunt priviţi de monştri! Îi numesc acum extraterestri sau nu mai ştiu cum,dar aceştia sunt draci. Va trece timpul şi ei se vor arăta liber oamenilor, fiind în slujba antihristului şi a slugilor lui. Cu mult mai greu va fi atunci de luptat cu ei!
Şi peste toate acestea va domina foamea.
O foame dublă – şi fizică, şi, în principal, spirituală. Vor fi câţiva ani neroditori, secete, toate acestea vor duce la o foame cumplită. Dar nici acesta nu este motivul principal, doar oamenii s-au deprins să consume mai multă hrană decât le este necesar pentru întreţinerea vieţii, cu mult mai multă. Cuvioasei Maria Egipteanca îi erau de ajuns câteva boabe de grâu şi puţină rouă, ca să trăiască şi să reziste căldurii pustiului.Cuviosul Serafim de la Sarov, făcătorul de minuni, se hrănea cu ierburi, iar în fiecare zi muncea fizic din greu. Ei erau plini de har. Dar oare numai ei?Respingând putreziciunea, ei se uneau cu Viaţa, până şi trupurile lor rămâneau neatinse de putreziciune, contrar legilor morţii, aduse în natură de către păcat.Cu oamenii ultimelor timpuri se întâmplă ceva contrar: unul dintre idolii lor este mâncarea. Mănâncă nu atunci când le e foame, ci pentru că au ce mânca.Încearcă, cunoaşte oare omul contemporan adevărata senzaţie de foame? Puţin probabil, altfel de ce i-ar mai trebui atâtea condimente, mirodenii, sosuri, reţete de mâncăruri rafinate. Căci menirea lor e să trezească dorinţa de a mânca cele preparate. Cel care are, într-adevăr, nevoie de mâncare pentru a-şi menţine puterile nu are nevoie de toate acestea. O bucăţică de pâine şi o înghiţitură de apă îi sunt de ajuns.Dar băuturile spirtoase care inhibă senzaţia de saturaţie? Toate acestea sunt o repetare a orgiilor păgâne. Dar noi uităm că, de fapt, consumând moarte, nelogodim cu ea, devenim ostaticii ei. Acum are loc îndoparea omenirii. Aşa cum ţăranul îndoapă vitele şi păsările, pregătindu-le de moarte, de tăiere, aşa şi omenirea se pregăteşte de moarte, de moarte spirituală, întâi de toate. Diferenţa e doar că animalele nu au libertatea de a alege şi nici raţiune, iar omul şterge limitele naturale, alegând indivizii ce încalcă aceste limite. Dar omul are raţiune şi libertatea de a alege şi nimeni nu poate să-l oblige; tot ce face, face de bunăvoie.Iată Viaţa şi iată moartea. Iată Biserica-Adevărul, pentru că este Trupul lui Hristos şi e plină de Duhul Sfânt, şi iată orgia morţii, atotviclenele legi şi ispite ale lumii. Fiecare alege liber una dintre ele.Despre ziua de azi, mulţi îşi vor aminti la Judecata de Apoi cu mare căinţă şi amărăciune, pentru că nu s-au folosit de ea ca să agonisească Duhul Sfânt. Nu au ascultat chemările Bisericii să se adape din râurile cu apă vie ale harului lui Dumnezeu. N-au vrut să se deprindă cu rugăciunea şi postul, cu faptele bune, cu lucrarea duhovnicească. Au agonisit moarte şi pe ea o vor primi. De aceea s-a şi spus că nu se va îndrepta tot cel viu. Că doar nu va fi o judecată aşa cum ştie lumea – cu procuror, avocat, cu ultimul cuvânt al inculpatului, nu. Vor acuza sau îndreptăţi înseşi faptele omului – faptele şi gândurile. Şi va primi fiecare ce a ales în această vale a plângerii şi a pribegiei, spre ce a tins, ce a dorit, aceea va primi. Cel care a ales viaţa va primi viaţa veşnică şi fericirea, iar cui moartea i s-a părut mai dulce – iadul şi chinurile veşnice.Şi, după cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, principalul chin nu este caznul cu smoala, ci lipsa lui Dumnezeu! Acum, vrem noi aceasta sau nu, avem înpermanenţă drept sprijin Lucrarea Lui dătătoare de Viaţă. Aşa ori altfel, suntem adăpaţi de Harul Său. Măcar şi prin Cuvântul spus la facerea lumii plantelor şi animalelor, omului şi universului. Fără lucrarea lui Dumnezeu, lumea nu ar putea exista nicio clipă. Timpul din urmă de aceea şi este cel din urmă, pentru că acţiunile omului înşelat de mirajele diavoleşti sunt îndreptate către desprinderea de lumea Proniei. Şi iată că devine clar cât de important este să dobândim Duhul Sfânt acum. Numai în aceasta e zălogul mântuirii.Scriptura spune clar că domnia antihristului va dura trei ani şi jumătate. S-ar părea că ce sunt puţini trei ani, dar şi atâta va fi de ajuns ca să nu mai rămână niciun suflet credincios, aşa luptă înfricoşătoare va fi şi atât de rău vor fi pregătiţi de ea oamenii. Nu veghem, ne-am relaxat, lăsăm totul pentru mai târziu. Pentru mai târziu postul, pentru mai târziu rugăciunea, pentru mai târziu râvna de a primi Sfintele Taine, pentru mai târziu smerenia, pentru mai târziu – faptele bune. In schimb hrană, şi mai multă acum, locuinţă, chiar în clipa aceasta, maşină – e foarte de dorit. Dar se va prăbuşi lumea, va dispărea această invazie a nimicniciei şi se va vădi că eşti gol-goluţ.
Antihristul va apărea ca un izbăvitor de neajunsurile sociale, cu toate că anume în acest scop se vor produce ele. Va avea o putere nemaivăzută această talpă a iadului. Oamenii ce pregătesc venirea lui de pe acum au în mâinile lor bogăţiile de bază ale pământului. Mirajul bunăstării actuale se va spulbera tot atât de repede cum trece apa. Să ne aducem aminte unul dintre antrenamente, o repetiţie care s-a făcut cu oamenii în Uniunea Sovietică – cei care s-au încrezut în bănci au devenit cerşetori într-o singură zi. Au agonisit cu anii, care în contulburţii, care în contul sănătăţii, şi părea că aceasta e pentru o viaţă. Dar s-a dovedit a fi un miraj.Acum va fi mult mai rău. Va avea de suferit întreaga lume.
Totul se va petrece prin intermediul instituţiilor bancare, de aceea trebuie avut cât mai puţine contacte cu ele. Acesta e şi zălogul neacceptării codurilor, printre altele. Niciun fel de bănci şi credite, toate astea sunt controlate de aceeaşi mână şi de acelaşi cap. Iar dacă vei controla, vei vedea că mâna nu e mână, ci o labă cu gheare, iar capul nu e simplu cap, ci unul încornorat. Iar în loc de faţă are un bot de fiară cuun rânjet înfricoşător. De ce pe toţi îi deprind acum cu băncile? Îţi iei salariul de la bancă, pensia – de la bancă. Repede vor fi adunaţi toţi în acelaşi staul. Mare mirare vor avea oamenii să afle că şi ultimul bănuţ din portmoneu le este numărat, lucru care, în Occident, deja se întâmplă.Iar acesta, din păcate, nu va fi ultimul prilej de mirare. Toată această carcasă debunăstare construită de omul modern se va dovedi a fi o capcană de oţel pentru el însuşi. Ei, dar ce să mai vorbim, capcana are cel puţin arcuri, apasă pe ele şi eşti liber. Chiar şi animalelor închise le reuşeşte uneori să facă aceasta. Aici aşa ceva nu va fi posibil. Şi-i va împinge dracul pe oamenii necredincioşi sau pe cei cu puţină credinţă să-şi facă seama, îngrozitor e faptul că vor fi prohodiţi şi înmormântaţi – se va scrie că a fost în stare de iresponsabilitate şi, gata, lucrul e ca şi făcut. Ca şi cum judecata asupra unui asemenea lucru, vizând iertarea sau pedeapsa, s-ar putea face pe pământ! E ceva de felul indulgenţei catolice – ai cumpărat-o şi eşti deja iertat. Şi altui nenorocit i se pare mai puţin înfricoşător – l-au prohodit doar pe precedentul: „Cu sfinţii odihneşte-L…”, e iertat, iar mie ce-miîncurcă?! Mulţi, mulţi oameni vor merge în iad cu cântarea aceasta, punându-şi singuri capăt zilelor, lipsindu-se de orice posibilitate de a lupta pentru viaţa veşnică, pentru viaţa în Viaţă. Am văzut şiruri de sicrie. Pe pământ plâng,bocesc, se cântă prohodul, iar în jur joacă dracii, mulţumiţi că au putut să piardă atâtea suflete!Iar viii îi vor invidia pe cei morţi. Da, frica de boli şi de războaie, de moartea celor apropiaţi. Trebuie să ai multă credinţă şi nădejde în Dumnezeu ca să poţi suporta toate acestea. Cum un om plin de mândrie şi iubitor de argint să îndure umilinţa?Doar ieri el însuşi striga: „Dacă eşti deştept, de ce nu eşti bogat?.’”
Ieri,mulţumirea de sine dădea din el, iar astăzi e un nimeni.
Va accepta orice; şi codurile, şi „666″, şi cu sânge va semna contractul cu satana. Dar el nu mai are nevoie de aceasta! Şi aşa eşti al lui, te mai zbaţi, mai sari în sus, dar gâtul de acum ţi-e în laţ – eşti al nostru! Umilinţa îndurată cu smerenie în zilele bunăstării himerice, iată podeţul peste cei trei ani şi jumătate de putere ai lui antihrist.Asupra cui însă va ţinti atunci gheara ispitei duşmăneşti? Asupra celor credincioşi. Nu i-au putut ispiti cu confortul şi aurul, cu bunătăţi şi maşini, să încercăm acum, sub ameninţarea morţii de foame, să-i ispitim cu o bucată de pâine. Greu, oh, ce greu va mai fi să-ţi păstrezi sufletul când cei apropiaţi, copiii,demult nu au mai pus o fărâmă de pâine în gură. Numai cel care crede în Dumnezeu, care Il crede pe Dumnezeu se va putea stăpâni să nu facă pasul ireversibil. Va da ceva antihristul lumii? Nu, pentru că nu va fi nimic de dat. Ce va avea el mai mult decât bogăţiile strânse, bogăţii preţuite în acea lume organizată de diavol şi tot de el distrusă, pentru instaurarea mai comodă a falsului mesia! Aceşti jinduiţi dolari vor fi număraţi cu metrul. Aurul va ajunge la preţul său adevărat – zero. Ca metal, nu e bun de nimic, iar în rest, nici de foame, nici de frig nu ţine. Preţ vor avea doar lucrurile funcţionale, lucruri fără de care nu e posibilă supravieţuirea omului – topoare, fierăstraie, orice instrument, plite simple de fier.Stareţul a închis ochii. Iarăşi s-a strecurat o lacrimă. Părea că doarme, dar buzele i se mişcau după obişnuinţă în rugăciuni.În ajunul venirii antihristului va fi un haos în viaţa tuturor ţărilor. Vor prospera cei care, în virtutea religiei pe care o practică, aşteaptă venirea antihristului [caMesia]. Aceştia sunt, întâi de toate, iudeii şi musulmanii. După ei, acei protestanţi care, negând Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos, propovăduiesc împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Creşterea influenţei lor se vede de pe acum,iar mai departe va fi şi mai mare. Principalul pentru ei acum e să ia în stăpânire pământul. În taină, vor cumpăra tot – şi păduri, şi câmpuri, şi râuri. Siberia va filuată de chinezi şi poate şi mai mult. „Atunci, unde e mai bine să ne salvăm?“, îl întrerup pe stareţ.Unde va arăta Dumnezeu. Principalul e mântuirea, nu discuţiile despremântuire.Esenţa „minunilor” antihristului va consta în seducţia pe care o vor emana. Adică, atrăgătoare vor fi aceste false minuni, vor vrăji ochiul. De aceea, până şi să te uiţi la ele e păcat şi primejdie de moarte. Trebuie să te ascunzi şi privirea să ţi-o ascunzi. Dar nici aceasta nu e tot. Sensul venirii sale va fi dreptatea absolută. A venit Mântuitorul nu în Numele Său, ci în Numele Tatălui. Nu L-au primit, ci, mai mult decât atât, L-au răstignit. Dacă e să judecăm drept, şi acum îl batjocoresc şi-L răstignesc, negând Dumnezeirea Lui şi schimonosind învăţătura Lui. Iar acesta va veni ca dumnezeu , nu Dumnezeu, dar ca dumnezeu, şi îl vor primi şi-l vor crede dumnezeu pentru minunile sale mincinoase, pentru faptele sale înşelătoare. Adică pentru ceea ce va fi plăcut şi atrăgător pentru oameni. Ispititor,ne spune limba slavonă, bisericească.De aceea se şi spune că
nu se va îndrepta tot cel viu – nu va avea îndreptăţire.Acum sunt din cale afară de vorbăreţi pseudoînvăţătorii. Atunci însă când faptele şi cuvintele lor vor fi verificate de Adevăr, se va vădi toată minciuna.
Dar va fi primit antihristul în orice biserică din lume şi i se vor închina lui ca unui dumnezeu. Ia aminte, cinstite părinte, nu el se va declara dumnezeu, dar cu minuni amăgitoare va face astfel încât i se vor închina ca unui dumnezeu! Iată în ce constă grozăvia, iată de ce va lipsi orice motiv de îndreptăţire! Dar cei care îl vor primi vor fi oamenii pentru care Evanghelia se sfârşeşte la Cina cea deTaină. Pentru Golgota, ei sunt surzi. Chinurile pe cruce sunt pentru El, toate astea se întâmplă acolo, în Ierusalim, cu 2000 de ani în urmă.Ştii, când ne luau CK, eram ca nişte oi, nu vreau să spun miei, ca nici măcar astfel să nu mă compar cu Mântuitorul. Mergeam tăcuţi la abator; pur şi simplu era greu să-ţi imaginezi că e posibilă o asemenea fărădelege. Şi doar ştiam cine sunt ei. Cât au proorocit stareţii despre aceste vremuri, despre puterea slugilor întunericului. Dar şedeam şi aşteptam – cine va fi următorul. Doar mulţi au nimerit în aceste mreje ale minciunii. Cât de mari şi de deştepţi erau şi arhiepiscopul Ilarion, învăţătorul meu, şi mitropolitul Serghie, şi mulţi alţii. Dar au greşit când au crezut că te poţi înţelege cu dracii şi cu slugile lor. Le părea că,păstrând forma, conţinutul va rămâne de la sine. Numai că nu a fost aşa, dar aceasta s-a văzut mai târziu. Tot aceasta se întâmplă şi acum, numai că se va vedea mai târziu.
„Iertaţi-mă, părinte Antonie, dar cum rămâne cu cuvintele Apostolului despre putere şi despre supunerea în faţa ei?“, îl întrerup eu iarăşi. E-e-eh, suflete al meu – a zis stareţul. Dar Apostolul Petru n-a fugit el, oare, din Roma, când L-a întâlnit Mântuitorul? Dar pe Apostolul Pavel nu l-au salvat oare într-o coşniţă, dându-l jos de pe zid? Ce are a face aici acceptarea realităţilor şi opunerea satanismului? Ce să-ţi aduc eu exemple – aminteşte-ţi de marea muceniţă Ecaterina, sau de marele mucenic Gheorghe. Supunerea e posibilă doar în lucrurile ce ţin de puterea laică – să-ţi faci meseria, să nu faci răscoale armate. Dar şi aceasta, după cum vede fiecare. Fraţii Macabei sunt un exemplu bun de folosire a forţei împotriva celor ce-L insultă pe Dumnezeu şi tot ce este Dumnezeiesc. Dacă apuci drumul smereniei prosteşti, aşa şi vei începe a pune întrebări despre proslăvirea în rândul sfinţilor a lui Alexandru Nevski, biruitorul, şi a lui Dimitrie, cel care i-a prăpădit pe tătari pe câmpia Kulikovo. Întrebările ca întrebările, dar de proslăvit, i-a proslăvit Dumnezeu! Eu, când aud asemenea întrebări „evlavioase”, îmi amintesc de viaţa Sfântului Vasile cel Mare şi a Cuviosului Iov de la Poceaev, făcătorul de minuni. Ce vreme înfricoşătoare le-a dat Dumnezeu pentru viaţă. Ei, şi ce? Nu s-a rugat, oare, Sfântul Vasile să moară împăratul Iulian? Văd că vrei să spui că Iulian a fost un apostat, dar era împărat şi împărat legitim, bagă de seamă!
Oare nu de frică pentru comoditatea noastră ne rugăm pentru „puterea” satanică?!
Şi doar Dumnezeu a arătat că Sfântul Vasile a avut dreptate – lui Iulian i s-a tras moartea nu de la o arma pământească, ci a fost străpuns de lancea unui soldat ceresc. Dar Cuviosul Iov a făcut compromisuri cu polonezii? Nu, el a luptat cu ei şi cu acoliţii lor în fel şi chip. Nici de judecăţi nu s-a ferit dreptul! Dar tu-mi spui de putere!Lucrarea lui Dumnezeu trebuie să se facă cu chibzuinţă. Dacă în relaţiile de putere, perechea şef-subaltern ar însemna doar atotputernicia unuia şi adânca smerenie a celuilalt, n-ar mai fi nevoie de Sobornicitatea Bisericii. Dar dacă n-ar fi Sobornicitatea, n-ar mai rămâne Biserica nici Ortodoxă – de câte ori s-a întâmplat ca cel care era în adevăr să fie un singur om, în timp ce ierarhia superioară era în erezie?! Ce să mai vorbim despre puterea laică – mitropolitul Filip şi patriarhul Nicon, de exemplu. Şi aceşti drepţi, însetaţi de adevăr, sunt proslăviţi ca sfinţi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigore Teologul, Cuviosul Maxim Mărturisitorul, Cuviosul Iosif Voloţki, dar parcă poţi să-i enumeri pe toţi.Dar mai trebuie ţinut minte că, luptându-se pentru curăţenia credinţei, ei, Sfinţii Părinţi, singuri erau împlinitori plini de râvnă ai Legilor lui Dumnezeu.Supunerea smerită în faţa oricărei puteri îi convine celui care nu este atras de viaţa după Cuvânt. Pentru că drumul mărturisirii, chiar dacă e pe undeva şi aşternut cu roze, neschimbat, după „Osana…“, va răsuna şi „Răstigneşte-L,răstigneşte-L“. Această incomoditate va servi drept motiv pentru justificarea de sine şi primirea antihristului – ştiinţă avem, dar raţiunea s-a întunecat din cauza păcatelor.
Adică, dacă orice putere e de la Dumnezeu, ne-om supune şi antihristului, n-avem încotro. Şi încă vor adăuga că toate se fac cu voia Domnului. De aceea, se şi spune că se va întrona necuratul în orice biserică şi niciun cuvânt despre cei care au slujit acolo mai înainte. Ţine minte exemplul marelui stareţ, făcătorul de minuni de la Sarov. Câte icoane avea el? Una. Cărţi?Vreo zece. Dar a dobândit mare slavă, şi nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.Acum toţi au pe-acasă iconostase, rafturi întregi de cărţi, numai că nu se săvârşeşte fapta cugetată!
Mulţi ascultă, dar puţini aud, părinte.„
Da, m-am gândit eu, e o piatră şi în grădina mea, ce mai bucurie îmi aduce biblioteca de vreo mie şi jumătate de cărţi!”Îţi mai spun încă o dată: nu e nevoie de discuţii despre mântuire, ci de fapte pentru mântuire – atât acum, cât şi atunci, ceva mai târziu. A trecut timpul îndreptăţirilor, dacă a mai fost vreodată. Nu numai mântuirea, toate trebuie supuse acestui scop. A lăsat Domnul timp liniştit pentru a ne deschide mintea şi a auzi cuvântul lui Dumnezeu şi, principalul, pentru dobândirea harului Dumnezeiesc înainte de anii înfricoşători. Cine va folosi aceasta spre bine, iar cine spre rău. Primii vor mai primi, iar cei din urmă şi ce-au avut vor pierde! Cum s-a şi spus: că celui ce are i se va mai da, iar celui ce n-are i se va lua şi puţinul ce-l are. Veghează!”


 Hramul Manastirii Magura
În data de 03 Iulie 2011 (stil nou) în Duminica a treia dupa Cincizecime s-a prãznuit Hramul Mãnãstirii Mãgura. Ziua luminată a prăznuirii Sfântului Ierarh Glicherie Mărturisitorul a fost, şi în acest an, prilej de bucurie duhovnicească pentru sute de oameni, sosiţi pentru a participa la frumoasele slujbe, săvârşite cu acest prilej. Sărbătoarea a început încă din ajun, cu slujba Privegherii, şi a fost urmatã a doua zi de Sfânta Liturghie oficiatã de un sobor de cinci arhieri ai Sinodului B.O.S.V.R. împreunã cu preoţi şi diaconi ai bisericii noastre. Hramul este prãznuit în prima Duminicã dupã Sãrbatoarea Sfântului Ierarh Glicherie Mãrturisitorul şi este inchinat lui. Mãnãstirea este izolatã şi se aflã la aproximativ 13 km de localitatea Buda, comuna Râşca şi este accesibila pe un drum forestier bine întreţinut (se poate ajunge fãrã probleme chiar şi cu maşini mai pretenţioase care au garda la sol mai joasã). Situat într-un peisaj superb, aproape de locul unde a sihastrit o vreme Sfântul Ierarh Glicherie Mãrturisitorul când era prigonit şi urmãrit de cãtre autoritãţi, acest loc binecuvântat este o veritabilã oazã de luminã şi bucurie duhovniceascã. Responsabil de activitãţile administrative şi duhovniceşti ale Mãnãstirii a fost numit PS Episcop Sofronie Suceveanul. Cei care au posibilitate şi doresc pot ajuta la finalizarea lucrãrilor şi folosind pentru depunere în lei, euro sau lire urmãtoarele conturi:

În RON, Cont IBAN,
RO88RZBR0000060013224662

În EURO,Cont IBAN,
RO50RZBR0000060013224667

În LIRE (GBP), Cont IBAN,
R003RZBR0000060013280221

Toate depunerile se fac pentru Mãnãstirea “Sfântul Ierarh Glicherie Mãrturisitorul” la Raiffeisen Bank, Agenţia Fãlticeni unde au fost deschise toate cele trei conturi.
Aceste informaţii au fost postate cu binecuvântarea, PS Episcop Sofronie Suceveanul

Videos

http://www.youtube.com/watch?v=9DJAQyEMy5I
http://www.youtube.com/watch?v=zQGxRRBbns4
http://www.youtube.com/watch?v=dzU262duBA4
http://www.youtube.com/watch?v=bQExY0-tW40
http://www.youtube.com/watch?v=T7758xOmBQA
http://www.youtube.com/watch?v=wogRY1FRRZc
http://www.youtube.com/watch?v=JSQEmV9C_w8
http://www.youtube.com/watch?v=dQ0hZZ1Z5p8
(selectati link, clik dreapta - search google for...)